Romanian Times | Ianuarie 2024

ROMANIANTIMES MESAJE BIBLICE 18 VAURMA de Preot Paroh Aurel Sas, Detroit VEDEREALUI DUMNEZEU CALUMINĂ DUMNEZEIASCĂ Despre lumina divină în scrierile Sf. Simeon Noul Teolog, care poate schimba viața credinciosului Sf. Simeon Noul Teolog, este unul din marii Sfinți ai Bisericii care s-a născut la 949 la Galatia, în regiunea Paflagonia, Asia Mica, și a trecut la cele veșnice pe 12 martie 1022. Viața și-a trăit-o mai mult la Sf. Mânăstiri din Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin. La Sf. Simeon semnificaţia cuvântului „lumină” este dublă: în direcție pozitivă înseamnă lumina sensibilă; iar în direcțiemetaforică, cuvântul sugerează lumină în ordinea inteligibilă, duhovnicească sau morală. Sf. Simeon întrebuințează cuvântul lumină, în ambele sensuri, dar îl folosește pe cel de-al doilea pentru a exprima lumina dumnezeiască, adică pe însuși izvorul luminii şi al tuturor darurilor harului divin, care este Dumnezeu. Sf. Simeon trece de la asemănarea dintre cele două direcții ale cuvântului lumină, ca să ajungă la simțirea celor două feluri de lumini dumnezeiști, și la păstrarea harului. Sf. Simeon prezintă întotdeauna vorbirea sa în lumină cu Dumnezeu, pentru a arăta legătura credinciosului cu Creatorul său, Care este Lumină (1 Ioan 1, 5), spre deosebire de celelalte creaturi, și pentru aceasta el nu a ținut în secret vederea luminii divine, ci a spus oamenilor ca și ei să devină credincioși și interesați să vadă lumina dumnezeiască. Ființa umană poate ajunge la relația cu Dumnezeu, pentru că este făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (Facere 1, 26-27; 2, 7).Astfel, omul fiind chipul și asemănarea luiDumnezeu, Sf. Simeon scrie că, omul nupoate exista decât în comuniune cu Dumnezeu, Care este izvorul vieţii și al luminii (Psalm 35, 9) deoarece creatul trebuie „să aibă în chip frumos comuniune cu Creatorul” (Imnul 23, p. 145). Chipul divin în om înseamnă posibilitatea reală de relație și comuniune, fiindcă el este creat după chipul Treimic al lui Dumnezeu, care este iubire (1 Ioan 4, 16), și Care Se dăruieşte pe Sine credincioșilor în comuniune prin energiile Sale necreate, ca lumina. Sf. Simeon scrie că, omul are viață numai în legătură cu izvorul vieții (Psalm 35, 9). „Dumnezeu este pretutindeni ca viaţă și dând viaţă” (Imnul 23, p.147). în revelarea Scripturii ca izvor al vieții: „Că la Tine (Dumnezeu) este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină” (Psalm 35, 9). Referitor la unirea credinciosului cu Dumnezeu și vederea Lui în lumină, Sf. Simeon apelează la comparația cu lumina sensibilă. Înțelegerea luminii sensibile implică unirea luminii, a razelor de soare fără confuzie cu lumina ochilor. Poate vedea lumina soarelui omul care are ochii deschiși și curați, dar aceeași lumină numai poate fi percepută cu pleoapele închise. Lumina pentru cei ce nu pot vedea rămâne ca inexistentă, deoarece ei nu o pot vedea, însă pentru cei care o văd și sunt cu pleoapele deschise lumina este perceptibilă. Dar atunci când lumina soarelui apune, ochii oamenilor devin ca orbi și nu o pot vedea, fiindcă oamenii nu văd noaptea lumina.Așadar, oamenii „văd mai întâi lumina și în lumină văd toate celelalte”, iar când „lumina nu îmi este, oamenii rămân negreșit în întuneric”, chiar că ei văd cu ochii lor fizici. De la lumina fizică a ochilor să trecem la lumina spirituală a ochilor sufletului, a credinței, a inimii, a minții, pe care o au numai cei credincioși cu viață în Hristos Dumnezeu (Fapte 17, 28), care au „…credința lucrătoare prin iubire’’ (Gal. 5, 6) față de Dumnezeu și de aproapele (Matei 22, 37-39), căci credința fără de fapte moartă este (Iacov 2, 27). În al 2-lea Imn, Sf. Simeon trece de la lumina sensibilă la lumina dumnezeiască și atribuie luminii divine creația ochiului uman și scoate în relief adevărul că, Dumnezeu a creat toate. Omul îl poate vedea pe Dumnezeu cu ajutorul ochilor minții și prin harul divin, după cum scrie: „căci nu este cu putință ca o creatură să cunoască pe Creatorul întreg așa cumEl însuși Se cunoaște pe Sine prin fire; ci toți îngerii și toată firea creată văd și înțeleg cu mintea numai prin harul divin și cuprind și înțeleg cu mintea pe cât Lumina dumnezeiască va voi să Se facă cunoscută sau arătată orbilor sau chiar celor ce văd, că ochiul fără lumină nu vede”. Ochii ființei umane, ca lumină creată, au capacitatea vederii primită ca dar din partea lui Dumnezeu Care este Lumină. Sf. Simeon N. Teolog, pune prioritate luminii sensibile asupra puterii vizuale a ochilor și astfel în Imnul 23, unde scrie că lumina insesizabilă, nu o putem ține sau lua în mâini, dar o putem avea atunci când o vedem. Taina vederii omenești și a luminii sensibile, unindu-se în organul vizual al credinciosului, pentru Sf. Simeon este o imagine a misterului unirii luminii divine cu sufletul creat. Misterul îl face pe Sf. Simeon să invoce rolul credinței, arătând că numai credința este cea care nu se îndoiește, revenind apoi la prezența și la cauzalitatea universală a lui Dumnezeu, ca și asupra adevărului că El este în același timp interior și exterior creaturii Sale. Apoi, Sf. Simeon întorcându-se la comparația cu soarele creat pe cer, soarele fizic, Soarele duhovnicesc necreat care este însușiDumnezeu, esteCel sesizabil printr-o rază de lumina pentruoameni, fiind insesizabil prin ființa Sa. „Raza se vede, dar soarele orbește”. Raza face să fie văzut Soarele divin, care este Dumnezeu, și dă credinciosului dorința de a-L vedea întreg. În acest sens oricine vede aceasta raza „dorește să vadă în întregime pe Cel ce i-a dat naștere”, pe Răsăritul Cel de sus, în revelarea Scripturilor: „Prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus (Iisus Hristos)’ ’, și în continuare ne descoperă și scopul, zicând: „Ca să lumineze pe cei care şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii’’ (Luca 1, 78-79). Iar cei ce „… șed în întuneric şi în umbra morţii…’’, sunt cei care se complac în întunericul păcatelor careneestedescoperit căeste „umbramorții’’ , și nuvinprincredință laRăsăsritul Cel de Sus, Hristos Mântuitorul lor să-i lumineze cu „…lumina vieții’’ (Ioan 8, 12), și să nu mai stea în întunericul morții departe de Dumnezeu. Sf. Simeon, care a ajuns prin trăirea vieți în Hristos să vadă lumina divină și a scris că, Dumnezeu este „lumină triplă în unitate dar lumina unică în Treime și că ea este indivizibilă între cele trei Persoane, fară confuzie. „Lumină Întreită în Una și Una în Trei; căci amândouă, şi Unimea si Treimea, sunt o unică Lumină: Tată, Fiu și Duh, netăiată în Trei Persoane unite fără contopire, prin firea dumnezeiască ca şi prin obârşie, slavă, putere și voinţă” (Sf. Simeon Noul Teolog, Imnul 23, p. 79). Apoi, „Treime neîmpărţită, Unime neamestecată, o Lumină tri-ipostatică, Părinte, Fiule şi Duhule” (Sf. Simeon N. Teolog, Imnul 28, p. 174). „Cele Trei sunt o singură Lumină, nu separată ci unită fără contopire în Trei Persoane” (Sf. Simeon N. Teolog, Imnul 33, p. 199). Apoi, „Unimea Luminii Treimice” (Discursul telogic 3, p. 98). „Lumină este Tatăl, Lumină este Fiul, Lumină este Sfântul Duh” (Sf. Simeon N. Teolog, Discursul 10, etic, p. 323 și Discursul teologic 3, p. 98), de unde am dat și titlul cărților, după Sf. Simeon Noul Teolog, - Trilogia luminii Sfintei Treimi în trei străluciri – la care Vol. I, Dumnezeu Tatăl e lumină; Vol. II, Dumnezeu Fiul e Lumină și Vol. III, Dumnezeu Duhul Sfânt e lumină (Discursul 10, etic, p. 323), despre care ammai tratat și în temele dinainte. Sf. Ap. Petru, Iacov și Ioan, sunt martorii vederii luminii dumnezeiești la Schimbarea la Față a Domnului și la fel Sf.Ap. Pavel, care din experiența vedereii luminii divine zice: „Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii!” (Efes. 5, 8). Astfel, credinciosul care trăiește viața în Hristos (Fapte 17, 28), trecând prin Taina Pocăinței, și prin fazele de curățire sau purificare de păcate și iluminare , merge spre faza desăvârșirii și este numit lumină, fiindcă este iluminat de slava lui Hristos Dumnezeu, care este adevarata lumină a lumii, după cum zice: „…Eu sunt lumina lumii…’’ (Ioan 8, 12). Mântuitorul zice: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri’’ (Matei 5, 16). Să lumineze lumina credinciosului din inima și sufletul său după curățirea de păcate și dobândirea iluminării ființei lui întregi. Acesta este rezultatul participării credinciosului la lumina divină, cu efectul purificării continue, spre iluminare , fiindcă lumina divină arde patimile. Gradul de curățire sau purificare continuă la acea vedere a lui Dumnezeu, în Duhul Sfânt, care transfigurează pe omul credincios în lumină, cum se întâmplă la sfinți. Un alt efect al legăturii credinciosului cu viață curată la lumina divină, conduce la schimbarea lui spre a se vedea lumina faptelor înaintea oamenilor (Matei 5, 16). Sf. Simeon N. Teolog, exprimă această trasnfigurare în lumina divină pe care a văzut-o, zicând Domnului: „Mă faci lumină pe mine cel întunecat înainte și mă faci frumos când suntem amândoi împreună’’ (Imnul 20, p. 128) „M-ai luminat (Dumnezeule) întreg cu înreaga luminaTa și m-am făcut lumină în noapte deși era în mijlocul întunericului’’ (Imnul 25, p. 75). „El (Dumnezeu) m-a făcut foc și m-a arătat ca lumină și m-am făcut ceea ce mai înainte priveam și vedeam de departe’’ (Imnul 30, p. 188). Sf. Simeon admiră această lucrare divină uimindu-l, cum ea poate schimba în lumină un om care a fost „murdădit’’. Iar această schimbare a credinciosului în lumină este prezentată de Sf. Simeon în urma trecerii prin Taina Pocăinței, plângând cu amar ca Sf. Ap. Petru (Matei 26, 75) pentru păcatele săvârșite și urmarea fazelor de curățire sau purificare de păcate și urcarea la treapta iluminării și a desăvârșirii spirituale prin viața în Hristos Domnul (Fapte 17, 28). De aceea Sf. Simeon zice că: „Pocăindu-se, ei (credincioșii) se fac fii ai luminii Tale dumnezeiești, lumina naşte negreșit lumină, deci ei se fac lumină, copii ai lui Dumnezeu” (Imnul 8, p. 70). Aceasta vine exact în adeverirea Scripturii care zice celor trecuți prin pocăință și s-au curățat: „Căci voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei; nu suntemai nopţii, nici ai întunericului’’ (1 Tes. 1, 5) păcatelor de dinainte. În Imnul 12, p. 80, Sf. Simeon afirmă că Dumnezeu este întreg lumină, în „… Care nu este schimbare sau umbră de mutare’’ (Iacov1, 17). Lumina divină schimbă credinciosul, dar lumina nu se schimbă și nici omul nu își pierde natura sau identitatea, fiindcă această trasnfigurare se petrece printr-o unire a credinciosului cu lumina divină fără confuzie, între lumină și natura omenească creată. Iar despre aceasta Sf. Simenon prezintă, zicând: „Am ajuns și eu prin lumina Ta la lumină’’ (Imnul 28, p. 176), după Scriptura că: „…întru lumina Ta vomvedea lumină’’ (Psalm35, 9) dumnezeiască necreată care izvorăște din Dumnezeu în Treime. Sf. Simeon zice că, „lumina transcende esența tuturor ființelor create, fiind numită incomparabilă, cu totul negrăită’’ (Imnul 52, p. 270). DUMNEZEU ESTE LUMINĂ, CARE SEARATĂ PRIN ENERGIILE SALE NECREATE, CALUMINA (15) TRILOGIALUMINII SFINTEI TREIMI ÎN TREI STRĂLUCIRI (continuare din numărul trecuut)