Romanian Times | Februarie 2024

ROMANIANTIMES Actualitate 15 SUA și România își recunosc reciproc vechimea în muncă și dreptul la pensie Perioadele lucrate în SUA vor putea fi cumulate cu cele din România pentru pensie. Măsura este oficială Un acord în domeniul securităţii sociale între România și Statele Unite aleAmericii a fost semnat înmartie2023 și vapermite încurând, printre altele, cumulareaperioadelor lucrate în fiecare dintre cele două țări, atunci când se dorește ieșirea la pensie. Acordul semnat în 2023 este ratificat, respectiv primește consimţământul pentru aplicarea lui, printr-o lege ce a fost publicată joi, 4 ianuarie, în Monitorul Oficial. Astfel, Legea nr. 3/2024, aplicabilă din 7 ianuarie, are ca scop ratificarea acordului semnat înprimăvara lui 2023decătreRomâniaşi implicit, exprimareaconsimţământului său pentru intrarea sa în vigoare. Acordul în domeniul securității sociale prevede că cetățenii români care au muncit în SUAși cetățenii americani care au muncit în România își vor putea valorifica la pensie perioadele de lucru din cele două țări. Calculul se va face potrivit principiului totalizării, cu acordarea proporțională a pensiei de fiecare stat, transmite Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Actul normativ cuprinde și dispoziții privitoare la încasarea pensiilor în statul ales de beneficiari, o facilitate care asigură o mai bună mobilitate a pensionarilor din cele două state pe teritoriul celuilalt stat și a menținerii accesului lor la drepturile de pensie aflate în plată. Acordul, semnat la Bucureşti pe 23 martie 2023, asigură evitarea dublei contribuții la asigurările sociale sau a riscului ca acesta să nu fie supus niciunei scheme de asigurări sociale din cele două state. De asemenea, lucrătorii detașați sunt scutiți de plata contribuțiilor la asigurările sociale din statul în care sunt detașați. Acordul în domeniul securităţii sociale vizează persoanele care sunt sau au fost supuse legilor unuia sau ambelor state, dar și pe cele ale căror drepturi derivă, conform legilor aplicabile, de la acestea. Documentul se aplică, pentru România, legilor care reglementează pensiile şi ajutoarele pentru deces din sistemul public de pensii, precumși legilor care reglementează contribuțiile de asigurări sociale de sănătate. Acordul în domeniul securității sociale dintre România și SUA a fost semnat pe 23 martie 2023 de ministrul român al Muncii de la acea vreme, Mariu Budăi, și de ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec. Negocierile de semnare a acordului au fost inițiate în urmă cu zece ani și și-au propus încheierea unui acord în domeniul securităţii sociale care să reglementeze: i acordarea pensiilor pentru beneficiarii celor două sisteme, adică recunoaşterea şi totalizarea perioadelor de asigurare realizate pe teritoriul celor două state pentru deschiderea dreptului la pensie, i acordarea proporțională a pensiei de către fiecare stat funcție de perioadele de asigurare realizate în sistemul propriu. Textele Acordului și Aranjamentului Administrativ de aplicare au fost convenite într-o primă fază în anul 2016. Negocierile au fost reluate abia în 2019, după ce discuțiile au fost redeschise de partea americană care a propus o serie de modificări. Ultimele propuneri ale părții americane, adică ale Departamentului de Stat al SUA, au fost înainte părții române în martie 2022. După analiza răspunsului părții române, partea americană a renunțat la majoritatea propunerilor, fiind convenită o nouă completare înAcord a definiției autorității competente pentru România. Notificarea pe cale diplomatică a autorităților americane a fost făcută în iulie 2022. Autoritatea competentă pentruRomânia esteMinisterulMuncii și Solidarității Sociale la care se adaugă, doar pentru Partea a II–a aAcordului, și Ministerul Sănătății, iar pentru SUAeste reprezentată de Comisarul pentru Securitate Socială. Acordul privește toate persoanele care sunt sau au fost supuse legilor unuia sau ambelor state, precum și persoanele ale căror drepturi derivă de la persoanele menționate anterior. Acordul se aplică pentru România legilor care reglementează atât pensiile cât şi ajutoarele pentru deces din sistemul public de pensii. De asemenea, acordul se aplică și legilor care reglementează contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, potrivit Părții a II-a aAcordului. Pentru Statele Unite ale Americii, Acordul se aplică legilor care reglementează programul federal de asigurare pentru bătrâneţe, urmaş şi dizabilitate. La negocieri, partea americană a fost cea care a propus includerea în acord a exceptării lucrărilor detașați de la plata contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate din sistemul național al statului contractant unde sunt detașați. Partea americană și-a motivat propunerea spunând că, potrivit legislației americane, un lucrător american detașat în România ar trebui să plătească atât în SUA, cât și în România asigurarea de sănătate. În schimb, lucrătorul român detașat în SUA ar fi oricum exceptat de la plata asigurărilor de sănătate din sistemul american, conform prevederilor legislației americane din domeniul sănătății. VECHIMEA ÎN MUNCĂACUMULATĂ PENTRU PENSIADE STAT POATE FI AFLATĂ ONLINE Pentru a afla ce vechime în muncă ați acumulat pentru pensia de stat, vă puteți crea un cont de utilizator pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP). Primul pas este crearea unui cont online pe site-ul CNPP, iar instrucțiunile pentru crearea acestuia sunt disponibile aici: https://www.cnpp.ro/web/10180/211 VOTULROMÂNILOR DIN STRĂINĂTATE LAALEGERILE PREZIDENȚIALE ȘI PARLAMENTARE DINANUL 2024 Începând cu data de 1 aprilie 2024, cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate, care doresc să voteze în străinătate prin corespondență sau la secția de votare la scrutinul pentru alegereaSenatului și aCamerei Deputaților, respectiv la alegerile pentru Preşedintele României, se vor putea înregistra în Registrul electoral ca alegători în străinătate, prin intermediul unor formulare on-line, ce vor fi disponibile pe portal-ul www.votstrainatate.ro Alegerea Senatului și a Camerei Deputaților Aducerea la cunoștință publică a datei la care va avea loc scrutinul pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților din anul 2024 se va face cu cel puțin 90 de zile înainte de ziua votării, prin publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii Guvernului privind data alegerilor. Alegerile pentru Președintele României Alegerile au loc în luna anterioară lunii în care ajunge la termen mandatul de președinte. Cu cel puțin 75 de zile înaintea zilei votării, Guvernul stabilește data alegerilor prin hotărâre.

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=