Romanian Times | Martie 2024

CULTURĂ 6 ROMANIANTIMES Slavomir Almăjan “Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui, prin El care ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, prin ele vă faceți părtași firii Dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte”. (2 Petru 1:3,4) Ammenționat deja de câteva ori care este puterea unității chiar și atunci când vorbim despre asocieri si intreprinderi sociale care au doar scop de autogratificare sau autorasplătire. De fapt avem, în analele istoriei, exemple care ilustreaza faptul acesta. Nu rareori, principiile unității au fost manipulate în vedera atingerii unor țeluri nu prea nobile, când moartea și distrugerea au fost semănate fără scrupule… Lagărele naziste n-ar fi fost posibile dacă, prin îndoctrinare, mii și mii de oameni din zeci și zeci de țări nu s-ar fi înhămat la țeluri iluzorii și au obținut victorii vremelnice urmate în toate cazurile de înfrângeri umilitoare… Principiile unității pot fi manipulate dar rezultatele acestora vor fi întotdeauna izbânzi temporare sau iluzorii. Principiile lui Dumnezeu, aplicate fără binecuvântarea Lui au scris pe paginile istoriei cele mai sângeroase capitole. Dar nu despre asta doresc să scriu în acest capitol! Intenția mea este de a aduce la lumină câteva din obstacolele care stau împotriva trăirii vieților noastre de crestini, într- perpetuă izbândă. Unitatea, atunci când vorbim despre Biserică, este cheia supraviețuirii acesteia, a izbânzilor ei, a însăși existenței ei. Simbolurile deseori folosite în descrierea Bisericii afirmă fără nici un dubiu existența acesteia ca o manifestare a unității în esența structurii ei. Iată câteva exemple: 1. Biserica isustrată ca trup: “Căci după cum trupul este unul și are multe mădulare, și după cum mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot așa este și Cristos. Noi toți, în adevăr, am fost botezați de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; și toți am fost adăpați dintr-un singur Duh…” (1 Cor 12:12,13) Despre complexitratea trupului uman s-au scris biblioteci și procesul cunoașterii acestuia Omul dincolo de sine (6) a ridicat spre mirare sprâncenele multori oameni de știință. Corelarea funționalității unui mădular cu tot restul mădularelor este o absolută minune. De fapt complexitatea fiecărui mădular în parte este cu mult dincolo de ceea ce mințile noastre pot concepe. Chiar un simplu DNA, această cărămidă de bază în miraculoasa construcție a trupului, prezintă complexități atât de covârșitoare încât el pare o însumare a identității întrgului ansamblu care este trupul. Nu există ierarhie în structura trupului, din punt de vedere biologic. Apostolul Pavel sublinia acelaș lucru în versetele de mai sus: “ Noi toți, în adevăr, am fost botezați de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; și toți am fost adăpați dintr-un singur Duh…” În Galateni 3:28 apostolul Pavel continuă: “Nu mai este nici Iudeu nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nici parte bărbătescă nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Cristos Isus.” De aici putemdesprinde ușor cauzele care duc la disfuncțiileTrupului care întruchipează Biserica. “Ochiul nu poate zice mâinii:”n-am trebuință de tine”; nici capul nu poate zice picioarelor: “ n-am trebuință de voi.”” (1 Cor 12:21) Dureros este că, influența veacului acestuia asupra creștinilor a creat atitudini nedemne de trupul Lui Cristos. S-a format de-a lungul timpului o adevărată piramidă a “valorilor” în Trup, s-au creat și adâncit prăpăstii dintre mădular și mădular și ceea ce urmează este ceea ce vedem: o biserică care s-a îndepărtat demenirea ei, obiserică stagnantă sau chiar în regres. Pastorii sunt ridicați pe piedestal, proorocii nu dau răspundere nimănui pentru că ei “vorbesc de laDomnul”, cei înstăriți îi privesc cu dispreț pewelfariști, cei sănătoși caută păcatul celor bolnavi, cei tari îi judecă pe cei slabi… “Cine ești tu să-mi spui mie?...” și alte atitudini de genul acesta au ajuns astăzi o normă între copii lui Dumnezeu. Și toate acestea în timp ce via Domnului rămâne nelucrată, văduvele și orfanii neîngrijiți, oameni alergând spre pierzarea lor fără ca cineva, în numele iubirii lui Cristos, să le iasă înainte. Când unul suferă ceilalți nici nu sesizează, cănd unul cade nimeni nu sare să-l ridice. Astfel, cu cele mai minunate principii, cu adevărul călăuzitor scris în sânge, cu exemplul iubirii lui Cristos, noi ne pierdem din ce în ce mai mult în ceața veacului acestuia, hrănindu- ne cu placeri vremelnice sau chiar suferind de foame pe munți de pâine. “Fronturi” de toate felurile se deschid împotriva “dreptei creștine fundamentaliste” și împotriva “intoleranței religioase ale evanghelicilor” în timp ce noi devenim o rezistență slabă, deseori fără șira spinării, gata să facemorice fel de compromis pentru “pacea” și linistea “personală”. Criteriile unității enunțate de Dumnezeu sunt înțelese și manipulate mai mult de cei de afară împotriva noastră și a Bisericii. Trupul, așa cum îl compunem noi astăzi, este într-o disperată nevoie de terapia Duhului Sfânt. Este încă odată nevoie să reînvățăm noțiunea slujirii și bucuria morții față de sinele nostru. Este nevoie ca El să-Și primească laudele ce I se cuvin prin dragostea pe care am reînvățat să ne-o dăruim unii altora. Va venii o vreme când mădularele cangrenate vor fi înlăturate. Trupul lui Cristos, Biserica, va fi încă odată în stare să (continuare în pagina 15) (continuare in pagina 15) IDOLUL POLITICOS AL BISERICII In ultimii 3 ani am gandit si interactionat pe marginea intrebarii despre cum a fost posbila schimbarea atat de rapida a mediului socio-cultural occidental? Care-i mecanismul si de ce nimeni nu l-a oprit? Raspunsul simplu este ca schimbarea nu a avut loc asa de rapid cum se pare. A avut poate, un ritm accentuat in ultimii ani dar cred ca la tot la ceea ce asistam azi a fost printre noi de mai mult timp. Vanturile schimbarii purtand gemenii revolutiei actuale suflau usor in culisele vietii cotidiene inca din anii ’70 - ‘80 ai secolului trecut, dar putini dintre noi am bagat de seama. Aceasta este de fapt marca unei revolutii reale: totul incepe in liniste, incet si cand acapareaza totul realizezi ca e prea tarziu. Au existat avertismente? Raspunsul simplu este „da”. Insa, intrucat crestinismul occidental si nordamerican era atat de confortabil, iar morala si etica lui erau o parte integranta a gandirii socio-culturale, toate aceste semnalmente/atentionari au fost ignorate. Este timpul sa realizam ca unul din cei mai mari dusmanii ai Evangheliei este este nivelul de comfort al crestinilor. Exista niste linii de demarcatie pe care se pare ca nu suntem dispusi sa le trecem. Aceste bariere pot diferi de la o cultura la alta, de la o denminatie/ biserica la alta. Exista situatii in care suntem dispusi sa acceptam o anumita forma de disconfort, dar chiar si disconfortul nostru il mentinem in limite controlabile. Altfel spus, decidem/alegem uneori limitele cat de mult sa ne simtim inconfortabil (sper ca face sens !!) Si pentru o astfel de stare suntem vinovati fata de mesajul Evangheliei si marturia prezenta a Bisericii. Ne minunam deseori cand citim carti, auzim marturii si rapoarte de misiune din care intelegemca s-au intamplat lucruri extraordinare dar undeva inmintea noastra spunemca acest gen de situatii sunt mai mult pentru unii care savureaza aventura, sunt indragostiti de animalele periculoase si accepta usor conditii sanitare precare. De fapt misionarii au fost motivati de credinta ca cineva trebuie sa duca Evanghelia acolo unde nimeni nu este dispus sa o faca. Au ales sa fie incomozi de dragul lui Christos. Auzim alteori experiente traite in diferite comunitati defavorizate si acceptam tacit ca este in regula sa fie asa pentru oameni ca ei, dar nu si pentru mine. Nu prea ne place sa ne vedem implicati acolo 24 de ore pe zi – bineinteles spunem ca avem o alta “chemare” – insa linia de demarcatie ramane in mare parte acolo si mesajul ei este: acesta ar fi un nivel de disconfort prea departe pentru mine. Desigur, nu spunem asta, nu o scriem, pentru ca sifona invelisul „spiritual” pe care il purtam. Avem aceeasi problema si daca nu vizam destinatii prea indepartate si ne apropiem de casa. Ne pare convenabil sa prezentam Evanghelia in contexte prietenoase si ne uitam sa facem parte din biserici formate din familii bune cu un nivel decent de existenta, unde este usor sa participi la un studiu biblic atat vreme cat nu devii prea ferm in opiniile tale despre sexualitate, copii, libertate, s.am.d Daca devii un ciudat si ai parte de conversatii incomode despre Isus Christos si mesajul lui provocator ai din nou de facut o alegere despre nivelul de disconfort pe care il vei accepta. Lucurile se inrautesc atunci cand apar prin media sau in “vorba poporului” tot felul de situatii despre membrii unor comunitati crestine. Suma acestor situatii - care deseori sunt adevarate - creeaza un nivel de zgomot prea mare si devine o problema pentru noi. Nu ne place sa fim asociati cu Iuda cand a pus mana pe bani ci doar cu Petru atunci cand a predicat 15 minute si s-au crestinat 5000 de oameni. Toate aceste evenimente din viata comunitatilor crestine devin alerte ale zonei noastre de confort. Adica ne simtim rusinati si deranjati ca suntem frati intru Cristos cu unii care au dat-o ’n bara si nivelul nostru de disconfort – care este setat la minim– devine deja prea mare.Aceste mici neplaceri la care nu ne vrem sa fim asociati devin cumva cel mai greu lucru pe care Domnul ne-ar putea chema sa-l facem. Si daca pare asa, alegem de cele mai multe ori sa nu o facem intrucat nivelul de disconfort a mers deja prea departe. Dar problema nu este ca uneori suspinam si ne dorim sa nu trecem prin situatii ce ne vor face sa ne simtim incomozi. Cred ca problema reala este ca permitem disconfortului nostru sa domine. Adica nu vom accepta sa mergem in acel loc delicat, rau famat sau nu ne vom gandi sa facem acea evanghelizare sau studio biblic cu prietenii ori nu avem vointa de a ne ajuta vecinii in treburi marunte, casnice, deoarece este prea incomod - asa ca nu o facem. Asa realizam ca unul din idolii politicosi ai bisericii de azi este confortul. Multi dintre noi – pastori, diaconi si membri deopotriva – suntem cu totii tentati de acest idol deosebit de ademenitor: o viata usoara. Stim ca slujim idolul confortului si al usurintei atunci cand neplacerile minore sunt vazute ca o impunere uriasa asupra credintei noastre si cand lucrurile pe care Isus Christos ni le cere, sunt prea incomode si invechite. Sigur, asa cum am mai spus, putem imbraca toate aceste lucruri intr-un limbaj pseudo-spiritual de a nu fi chemati sau de a nu ne simti condusi ori de a nu auzi vocea Domnului sau orice alta scuza pocaita. Dar in cele din urma, cand lucrurile de baza pe care Isus ni le cere par de neconceput si unele lucruri serioase pe care Isus le cere discipolilor sai sa le ia in considerare sunt vazute ca nebunesti, s-ar putea sa slujim doar idolul confortului si sa tintim in primul rand doar o viata usoara. Acum intelegem de ce tot asteptam schimbari politice care sa se potriveasca cu modul in care biserica vede societatea? Putem gasi un mecanism de aparare si autojustificare prin care putem sublinia ca viata noastra prezenta este mai putin confortabila decat ar putea fi. Nu contrazic aceasta idee. Este insa destul de incomod sa traiesti cu o vinovatie pe constiinta. Ce facem in acest punct in care ne dam seama ca nu mergem pana la marginile pamantului sa vestim Evnaghelia? Gasim o modalitatea confortabila de a ne calma constiinta si de cele mai multe ori alegem sa ne implicam financiar in sustinerea unor proiecte misionare. A fi implicat financiar nu este deloc confortabil dar este mult mai bine decat a nu face nimic si ne simtim utili aratand chiar cum suntem dispusi sa iesim din zona de confort. Implicarea finaiciara nu este singura modalitatea de a arata cat de hotariti suntem in a iesi din zona de confort.