Romanian Times | Martie 2024

ROMANIANTIMES Angela FURTUNĂ: Sosirea Regilor României la Frasin În așteptarea minunilor, prințesă în regatul copilăriei Ampășit pe urmele regilor României. Prințesamunților. Pădurea, școala și biserica, podul cu reviste și cărți din Bucovina imperială, poveștile bătrânilor și cântecul de toacă, serile parfumate și dansul vitelor ce revin seara de la pășune în curtea păzită de ciobănescul Ursu... Balconul cu vedere spre Rai. Memoria este o oglindă vorbitoare. Îmi petreceam vacanțele de vară și de iarnă sau weekendurile din anii ’50 – ’60 la casele bunicilor materni din Frasin. Situat în partea de Vest a fostei Mănăstiri Voroneţ, la poalele împădurite ale muntelui Ascuţita, în unghiul format de râul Moldova cu pârâul Suha, la confluenţele lor, la numai 7 km vest de orăşelul Gura Humorului, satul Frasin – după numele copacului frasin ce altădată împădurea „Dealul Frasinilor” – începe să fie populat abia în jurul anului 1776. Pânăatunci, precumrezultădin documentele hotarnice ale lui Vartolomei Măzăreanu din 1738, aceste locuri erau nepopulate. După o legendă cunoscută de bătrânii locului, denumirea satului ar avea originea într-un frasin bătrân şi scorburos ce era folosit de haiducii timpului drept loc de popas şi adăpost pentru arme. Acelui loc de întâlnire şi popas ei îi spuneau la „frasin”, nume ce s-ar fi păstrat şi astăzi. Relieful acestor locuri apare ca o succesiune de valuri uriaşe ce au încremenit în creste ce ating, pe teritoriul satului, cota maximă de 500 metri în vârful numit „Ascuţita”. În podul casei bunicilor, precum bărcuțele dintr- un port de plaisance , printre piese bizare și vechituri, cărți românești, nemțești (unele în scriere gotică, dar și normală) sau idiș (aveau și evreii învățăturile și Cărțile sfinților lor , aflate în PirkeiAvot , ca rămășițăa trecerii lor prin satele muntenești și pildă de prietenie cu românii); legate în scoarță moale de copac, câteva cărți bisericești lustruite de fum, unele în alfabetul chirilic, numere vechi din revista Glasul Bucovinei , organ național românesc, tipărit la Cernăuți, cu redacția pe strada Iancu Flondor nr.33 și strada D. Petrino nr.1. Din revistele vechi aflam încă din primii ani de viață tot felul de povești jurnalistice, care îmi hrăneau foamea de istorie, de descifrare (tipică oricărui copil ce trăiește în orașe cosmopolite) și gândirea cinematografică: lumea în care am văzut lumina zilei și în care am copilărit nu a fost o enclavă stabilă, ci a fost o scenă a istoriilor și civilizațiilor ce se intersectează, uneori violent, unde au născut iubiri și conflicte, deopotrivă creatoare de armonii și de tensiuni. Pe cartea ei de rugăciuni bunica scrisese: să nu uit, Doamne, Iisuse Hristoase! Cartea de povești din Glasul Bucovinei Pe prima pagină din Glasul Bucovinei citeam, bunăoară, că la 1937 Uniunea foștilor voluntari români pentru războiul de reîntregire a neamului din regionala Cernăuți, despărțimântul Rădăuți secția teatrală va juca piesa “Zorile” de Șt. O. Iosif în luna iulie, în următoarele orașe din Bucovina: Rădăuți, Siret, Câmpulung, Suceava, Storojineț, Vatra Doreni, Putna, Vama, Iacobeni, Dorna Candrenilor, și în celelalte comune unde se găsesc săli spațioase. La Frasin, după vreo 25-30 de ani, funcționa un Cămin Cultural. Oare trupa de voluntari patrioți o mai fi existând? Atestată docu- mentar la 1850, de existența localității pare a se fi pomenit încă din 1785, fiind o așezare ale cărei începuturi coboară taman în vremea lui Ștefan cel Mare. Cu toate astea, până în 1924,Frasinnuaavut niciobisericăortodoxă, deși era religia 7 Meditații est-etice străveche a locului. Ulterior au apărut trei. Casele bunicilor mei o străjuiau pe cea mai misterioasă, parcă evadată din pădure. Satul Frasin cel plin de oameni nu-şi are începuturile prea departe de vremurile noastre, acesta fiind mai mult o creaţie a regimului habsburgic. Până atunci, povestesc martorii, locurile acestea, proprietate a fostei Mănăstiri Voroneţ, împădurite cu răşinoase şi frasin, nu erau populate, iar liniştea vânatului îmbelşugat o mai stinghereau, din când în când, doar vânătorile domneşti sau piciorul călătorului ce se încumeta să străbată poteci ascunse ce-l duceau la „Ştulpicani” sau mai departe, spre secularele păduri de la Slătioara, păstrate ca rezervaţii şi-n zilele noastre. Locul meu favorit pentru lectură a fost de la bun început la gura sobei. Nu aveam un fotoliu, ci un scaun mic cioplit din lemn parfumat și rotunjit cu meșteșug. Copilăria mică mi-a revelat muntele din care se trăgeau strămoșii, pădurile mănăstirești,mirosul lemnelordebrad, împreunăcupulberea de pe cărțile vechi, izul de mucegai al scrisorilor de pe front primite de la unchi și bunici, deveniți eroi, și sunetelemoi ale cuverturilor de lână. Foișorul din pod avea vedere către altar, situat la nici 30 de metri. Gard în gard cu noi era Biserica ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Frasin. Uneori, doar pentru a citi, contopită cu singurătatea obcinelor bucovinene și cu umbra repede a pădurii de pe firul apelor. Din când în când, ascunsă cu cărțilemele în podul încins, îmi ridicam fruntea și priveam zarea largă înspre Râul Suha sau Moldova, către Gura Humorului, spre îndepărtata Suceavă, unde locuiam și unde mă născusem pe 19 iunie 1957, fix la miezul zilei, în plină taină a unirii cu Dumnezeu. Regele Mihai la aproape 16 ani (continuare in pagina 10) Regele Carol II și Regele Mihai 1937 Glasul Bucovinei iulie 1937