Romanian Times | Iunie 2024

ROMANIANTIMES Angela FURTUNĂ: România, un avertisment între Orient și Occident Dintotdeauna am fost europeană. Chiar și atunci când Europa a refuzat să susțină Procesele Comunismului , cerute cu îndreptățire de Est. Știam că lucrurile lăsate neterminate după al doilea război mondial (re)devin muniție grea pentru cel de al treilea. Dar Europa nu dorea să piardă avantaje, să intre în conflict cu Rusia, pe atunci URSS, sau să piardă gazul ieftin și afacerile specifice. Ajunsă acum în situația de a fi amenințată cu un război nimicitor de către Rusia - aceeași fostă URSS -, Europa de azi trebuie să recunoască cel puțin două lucruri. Unu: că noi, esticii, suntem mai slabi și înapoiați mai ales din cauză că Europa de ieri ne-a abandonat în ghearele URSS, pentru mult prea mult timp. Doi: nici după căderea Zidului Berlinului, Europa nu s-a implicat în condamnarea comunismului sovietic, adică cel care pe noi, esticii, ne-a distrus, cum nici în recuperarea, de către Est, de la URSS, a imenselor daune pe care bolșevizarea țărilor noastre ni le-a produs. Ulterior, nefiind încurajate lustrațiile, majoritatea regimurilor totalitare și-au perpetuat ființa, prin “emanați” și prin cosmetică politică. România nu face excepție. De aici și până la Restaurația, prin cadre și prin metehne, a vectorilor totalitari, nu a fost decât un pas. Astfel, Restaurația a devenit realitate. Prelungirea puterii liderilor totalitarismului a perpetuat și rafinat toxinele antidemocratice. Iar astăzi, această Restaurație este muniție grea, pentru noul război. Noua Europă, furnizată de către noi, esticii, nu se poate solidariza pe deplin cu asumpțiile Vechii Europe. Din cauză că Noua Europă a fost victimă - în lagăre, gulaguri și pușcării, și prin înapoiere - a ocupantului bolșevic URSS și a dat, de aceea, sute de milioane de victime, în timp ce Vechea Europă a asistat, adesea complice și partener cu URSS, la o jumătate de secol de distrugere a Estului și de genocid comis de sovietici asupra noastră, esticii. De aceea, noi, esticii, suntemmai incomozi. Încă nu ni s-a recunoscut, cu respect, în fața lumii civilizate faptul că am fost martirii istoriei, fiind victime, după cel de al Doilea Război Mondial, atât ale URSS, cât și ale Vechii Europe. 7 Meditații est-etice ... De la politicienii cinici, imorali şi amnezici de dinainte de 1989, instalați peste tot la butoanele partidelor și instituțiilor, y compris medii academice, se inspiră, din lipsă de recursuri la morală, şi clasa politică tânără de azi. „Desigur, Zidul Berlinului nu s-a năruit cu totul mai nicăieri. Printre ruinele utopiei presărate pe multe ţări şi chiar continente mai circulă încă, despletite, fantomele. Dacă există pentru acest public al uităciunii vreo sintagmă, detestabilă, «resentimentară», la limita ridicolă, este aceea a «procesului comunismului». Ea nu poate fi rostită decât la Sighet sau printre titlurile de colecţie ale unei edituri excepţionale sau ale unei reviste «specializate». Rareori dăm de ea sub pana unor scriitori sau publicişti.”, remarca Monica Lovinescu, în volumul Diagonale (Ed. Humanitas, 2002, p. 5.). Mesajul esenţial rămâne acela care ne îndeamnă a părăsi falsele teme ale istoriei, şi de „a nu mai căuta vinovaţi printre inocenţi”, în schimb de a ne feri de confuzii (preluând formularea istorică a luiAlain Besançon făcută, cândva, la colocviul, atât de actual, „De la disidenţă spre democraţie”): „Cea mai mare surpriză din postcomunism a fost ca el n-a făcut obiectul unei damnatio memoriae. Nazismul, când a fost zdrobit, a provocat o reacţie de oroare universală, perfect justificată şi care, încă în zilele noastre, îşi păstrează toată vigoarea. Trimitem mai departe în închisoare nişte nonagenari inculpaţi pentru că au participat, deseori ca subalterni, la acţiuni mai mult sau mai puţin groaznice… În acelaşi timp, însă, pentru sistemul sovietic, Occidentul a cerut o amnistie, şi nu doar Occidentul, ci şi lumea sovietică. În toate ţările din Est Moto: Războiul este pace, libertatea este sclavie, ignoranța este putere (Orwell. 1984) s-a invocat iertarea. Or iertarea nu poate fi acordată decât celor care au remuşcări. Sovieticii nu au remuşcări. Dacă nu sunt exprimate remuşcările iar iertarea e acordată unilateral, înseamnă că instalăm nedreptatea la temelia noilor structuri. E ceva groaznic…De altminteri amnistia a fost imediat urmată de amnezie. E ceva cu totul extraordinar, dacă ne gândim că experienţa comunistă a făcut mai mulţi morţi decât nazismul, a zdrobit mai profund sufletele şi spiritele decât nazismul, a distrus mai fundamental societatea decât nazismul, a ruinat viaţa a zeci, sute de milioane de persoane … Şi imediat s-a luat hotărârea că totul să fie dat uitării. Pe drept cuvânt nazismul apare astăzi celor mai mulţi ca o monstruozitate morală excepţională, însă, în acest timp, comunismul s-ar zice că a fost un fel de accident meteorologic de care nimeni nu se considera responsabil”. ... Toate curentele și temele lumii de azi includ scheletele din dulapul regimurilor totalitare din secolul trecut. România, cu atât mai mult, plătește prețul colosal al construirii unei (doar) declarative tranziții către democrație, (căci) făcută direct pevulcanii noroioși ai neostalinismului și naționalism- ceaușismului tribalist, fără lustrație. Aberația politic-ocultă rezultată a gonit populația în exodul cel mai important al globalizării, punând România în situația vulnerabilă de a deveni un (aproape) doar teatru de operațiuni-tampon și arenă cu migranți injectați în Europa de către războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu. Mai mult ca oricând, România este un avertisment între Orient și Occident. *** poti sa-L ai pe Dumnezeu ca tata fara sa ai biserica ca mama.”Afi in Christos inseamna a fi in familia lui Christos, alaturi de cei ce sunt frati si surori. In legatura cu ceilalti sfinti imprefecti exersam schimbarea si putem gusta deplina umanitate. In comunitate, suntem cunoscuti, provocati, iertati, hraniti si incurajati. Parte a acestei interactiuni este generozitatea inexplicabila. De la Zacheu incoace, cel care dup ace l-a cunoscut pe Christos a dat inapoi tot ceea ce stransese inmod necinsit, (si chiar mai mult) crestinismul a fost si este marcat de greutatea unei darnicii surpinzatoare ce arunca in aer orice calcul relational. Algoritmul logic al IA se blocheaza cand apare ceva fara sens. IA poate cunoaste dar nu intelege generozitarea si darnicia crestina ce trece dincolo de limite. Spre deosebire de realitatea artificiala construita de IA in care totul ne are pe noi la centru, practicarea darniciei in comunitatea crestina ne aminteste ca exista o lume dincolo de nevoia noastra imediata si ca istoria noastra personala se intersecteaza cu alte miliarde de istorii unice ce se regasesc pe calea lui Isus. Un alt element incomod si puternic formativ prin care putem imbratisa fragilitatea si taria umanitatii este cel al impartasirii, al marturisirii. Intr-un fel inteligenta artificiala (IA) provoaca modul in care ne percepem umanitatea. Ne ofera sentimentul subtil de a fi nelimitati si de a crede ca noi suntem in centrul atentiei. Marturisirea ne obliga sa ne vedem greselile si esecurile, pacatele si neajunsurile. Ne provoaca sa fim responsabili fata de realitatea umanitatii noastre cazute. Sa ne vedem sinele real, nu imaginea data de un algoritm ce altereaza trecutul si prezentul pentru a formata viitorul. Cand ne apropiemde Dumnezeu se intampla ceva extraordinar ce IAnu va simti niciodata „Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept si ne va ierta pacatele si ne va curata de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). La marturisire, Dumnezeu insusi ne iarta pacatele noastre si ne curata de nelegiuire.Apoi devenim ceea ce trebuia sa fim: oameni in partasie iubitoare cu Dumnezeul cel viu. Procesul acesta este greu, incomod, initial neplacut dar profund reparator. Identitatea noastra de baza, nu tine de serviciul pe care il avem, de marca hainelor imbracate sau a masinilor conduse – ori altceva plasat sub ochii nostri de algoritmul IAci conform Scripturilor este aceea ca suntem persoane in relatie. Suntem facuti dupa chipul lui Dumnezeu, ceea ce inseamna ca suntem creati pentru relatii. Relatia cu Tatal, Fiul si Duhul Sfant, precum si relatia cu ceilalti oameni. Adam a fost creat pentru partasia cu Dumnezeu si Eva, nu pentru o falsa intimitate cu “Billie”, “Meta”, “ChatGPT” ori alta realitate modelata de informatii reale impletite in naratiuni false. De aceea, scopul apropierii de Dumnezeu prin cunoastere, darnicie, marturisire este sa formeze si solidifice baza identitatii noastre reale, sa ne inradacineze profund in relatiile umane. Si astfel cu ajutorul lui Dumnezeu, alaturi de familia, prietenii si vecinii nostri ne recalibram umanitatea zi dupa zi. Emanuel C. Pavel – Vancouver BC, Canada IA de aici (continuare din pagina 6)