Romanian Times | Iulie 2024

ROMANIANTIMES VLADIMIR TISMĂNEANU 10 Vladimir Tismăneanu locuiește la Washington, este profesor de științe politice la Universitatea Maryland, director al Centrului pentru Studierea Societăților Post- Comuniste. Din 1983, colaborator constant al postului de radio Europa Liberă, în ultimii ani, autorul unui blog de istorie a comunismului și nu numai. Autor a nenumărate cărți de istorie a comunismului și perioadei post-comuniste. Pentru a înţelege destinul intelectual al lui Ismail Kadare (28 ianuarie 1936 – 1 iulie 2024), îmi pare esenţial să cunoaştem contorsionata şi însângerata istorie a stalinismului albanez, versiune sui generisacomunismului balcanic. Iată un text în care vorbesc despre Kadare şi romanul său, Succesorul . Cum ar fi fost dacă Elena Ceauşescu şi-ar fi scris memoriile? Ne putem închipui ce- ar fi avut de spus despre “meritele eterne” ale lui Nicolae, despre diverşii complotişti, intriganţi şi trădători, despre “spionii” infiltraţi în structurile supreme. N-a mai apucat să o facă, graţie deciziei lui Ion Iliescu de a o lichida în urma ultimului proces stalinist din Europa de Est. În Albania, văduva lui Enver nu tace. Se răsteşte, acuză, vociferează, incriminează. A scăpat din arest la domiciliu, se răzbună acum rescriind, mistificând, măsluind cu tupeu bolşevic istoria. Fosta directoare a Institutului de Istorie a partidului este nu Doamna Hoxha şi tragedia Albaniei: socialismul paria doar mitomană, ci şi grafomană. Domnia soţului ei sociopat trebuie să apară ca o perioadă de înflorire a naţiunii albaneze. Pentru Nexmije, victimele (zeci, sute de mii) erau criminali ce-şi meritau soarta. Socialismul de tip bunker era calea spre paradis. A trecut, din păcate, prea puţin comentată o carte excepţională apărută, în traducere românească, la Humanitas. Este vorba de Sinistra doamnă , de Fahri Balliu. Un autor (romancier, eseist, jurnalist) care merită deplinul nostru respect. Editor al săptămânalului de înaltă clasă 55 . Iată un link la o remarcabilă recenzie semnată de Bogdan Cristian Iacob apărută în revista clujeană Apostrof. Ne ocupăm de lucruri perisabile, ne pierdem vremea cu polemici deşarte, dar trecem prea adeseori cu nepăsare pe lângă temele într-adevăr importante. Istoricul Andrei Pippidi a scris cândva un eseu excepţional despre enverism. Similitudinile dintre stalinismul naţional al lui Ceauşescu şi cel al lui Hoxha se cer analizate în detaliu. Cred că merită să reluăm discuţia în jurul conceptului lui Ken Jowitt legat de pariah socialism . Minuscule partide comuniste umilite de Comintern, lideri frustraţi şi ofensaţi de puterea hegemonică (URSS, Iugoslavia), complexe de inferioritate care aveau să explodeze în narcisista aroganţă a naţional- stalinismului. Fiul lui Mehmet Shehu, numărul doi al regimului Hoxha, este azi un scriitor cunoscut. Arestat şi anchetat. Bashkim Shehu a supravieţuit epurării, a scăpat, a ajuns mai întâi la Budapesta, apoi la Barcelona. În 2001, m-a invitat la o conferinţă despre globalizare. A venit 11 septembrie, am anulat drumul. Am corespondatdespredestinul revoluţionarilor de profesie prinşi în angrenajul infernal al stalinismului (arhitecţi ai sistemului deveniţi ei înşişi victime). Mehmet Shehu a luptat în Brigăzile Internaţionale. A fost cel mai apropiat colaborator al lui Enver, a stat alături de acesta în conflictele cu Tito, Hruşciov, Mao. A venit apoi ruptura, tot mai paranoici (dar există oare grade de paranoia?), Enver şi Nexmije l-au bănuit de conspiraţie. Rolul de succesor i-a revenit lui Ramiz Alia. Ismail Kadare a scris o carte zguduitoare despre sinuciderea (asasinarea?) lui Mehmet Shehu. E vorba de romanul Succesorul , apărut în româneşte la Polirom. În anii ’70, cu acordul (ori cu protecţia luiHoxha),Kadare scriseseocarte despre “iarna singurătăţii noastre” (trad. franceză Le grand hiver ), în care era vorba de sfidarea lui Enver din 1960 la adresa lui Hruşciov, de izolarea Albaniei după ruptura cu Moscova, despre faimoasele şedinţe când se explicămembrilor de partid necesitatea afirmării tradiţiilor naţionale (ca şi în cazul “prelucrărilor” Declaraţiei din ’64). Ceauşismul (născut din dejism) şi enverismul au fost ideologii similare, raţionalizări ale eforturilor de a conserva stalinismul prin desovietizare. Prima se referea la precursorul Burebista, cealaltă – la Skanderbeg. Articol publicat şi pe blogul lui Vladimir Tismăneanu. Comuniştii, fasciştii şi Rusia putinistă Comuniştii şi fasciştii susţin Rusia putinistă. Primii, zicând că se împotrivesc “naziştilor” ucraineni. Ceilalţi, pretinzând că se opun Occidentului, acuzat a fi decadent, blazat, debusolat, “efeminat”, pe scurt, în putrefacţie. În realitate, Rusia putinistă este un imperiu/reality show bazat pe PR kaghebist, cu costume şi măşti mereu schimbate, dar în mod constant pedalând pe mituri şi simboluri menite să excite şi să mobilizeze “masele”. Sunt alcooluri tari pe care mulţi le consumă pe stomacul gol. În România, dughiniştii (cripto sau mărturisiţi) sunt suveranişti şi deplâng catastrofa “hibridizării identitare”. De la dughinistul afişat, impenitentul protocronist, adică ceauşist, Ilie Bădescu, membru corespondent al Academiei Romane, (de)formator vreme de decenii a Vladimir Tismăneanu / 03.07.2024 Vladimir Tismăneanu / 10.07.2024 generaţii de sociologi, au preluat tezele despre “naţiunile proletare” şi despre “straturile suprapuse”, fără rădăcini şi fără patrie. Ethnosul e brazda eternă, sistemul vascular ameninţat de venetici, de alogenii “pripăşiţi pe-aici”.Azi ni se vorbeşte despre “Sudul global” umilit şi spoliat de cosmopolitismul “materialist”. Mussolini plus Lula şi Mélenchon. Umbra lui Soros ca încarnare a “capitalismului jefuitor” planează malefic, în acest scenariu paranoic, peste întreaga planetă. Este un apocaliptic nor radioactiv. Sunt acolo, de aici şi de dincolo, Pavel Coruţ cu bubulii, CV Tudor cu ungurii care mănâncă carne crudă de sub şea, Radu Theodoru şi Ion Coja cu al lor delir antisemit, protocroniştii de ieri şi de azi, Claudiu Târziu şi revista Rost,Neamţu, Platon, Lavric,Ghilezan, Capsali, Simion. Plus denunţarea europenismului sincronist pentru că, ni se spune, Europa e incurabil bolnavă şi ei, cateheţii Noului Bizanţ, trebuie să apere sistemul imunitar al civilizaţiei etnic pură. Altminteri vom fi sclavii Marii Resetări poruncită de ştiţi voi cine. Trebuie apărate valorile ancestrale, celulele primordiale, monadele primejduite de maladiile modernităţii liberale. Tonul e cataclismic. Extremele resping “hegemonismul american”. Nu sunt deranjate de imperialismul putinist, avatar al celui ţarist şi sovietic. Individualismul civic este respins în numele colectivismului liberticid. Astfel îmi apare situaţia spirituală a vremurilor noastre. Europa Liberă – libertatea de a fi informat Departamentul Românesc al postului de radio Europa Liberă s-a înfiinţat în această zi, cu 74 de ani în urmă. Instituția-mamă prinsese fiinţă pe 4 iulie 1949. Istoria raporturilor dintre politică şi cultură în deceniile Războiului Rece nu poate fi înţeleasă fără a cerceta şi lumina evoluţia, obiectivele şi impactul acestei instituţii de-a lungul existenţei sale. Se întâlnesc aici istoria intelectuală cu aceea politică. Pentru generaţia mea, Radio Europa Liberă a însemnat, concret, audibil, fără niciun echivoc, libertatea de a fi informat. În absenţa acesteia, a autonomiei de gândire, ne transformam în masă de manevră, în stup, în turmă. Eram victimele heteronomiei de partid şi de stat. Modelul meu de jurnalism l-a întruchipat Noel Bernard. Obiectiv, calm, tranşant. Cu o greu egalabilă stăpânire a sensurilor şi a nuanţelor. Scriu aceste rânduri şi aud, precum atunci, vocea bunei mele prietene, regretata Ioana Măgura Bernard, anunţând: “Transmitem comentariul săptămânii. La microfon Noel Bernard, directorul postului nostru de radio”. La Philadelphia, prima capitală a Statelor Unite, există un Muzeu Naţional al Libertăţii. Poate că ar merita să ne gândim la un Muzeu al Libertăţii şi la Bucureşti. Un loc de memorie în care să existe Sala Europa Liberă, cu istoria şi personalităţile care au dat măsurăAdevărului în deceniile Marii Minciuni.