Romanian Times | Decembrie 2024
ROMANIANTIMES Angela FURTUNĂ: Prizonieri într-o lume a războaielor pentru libertate Niveluri de poezie și niveluri de război Iată o carte nouă, intitulată Somnul de frumusețe al civilizației - Cartea prizonierilor de război , Editura Casa Cărții de Știință , Cluj-Napoca, 2024. Volumul - meditând la condiția umană și rostul libertății într-o lume a războaielor - a fost lansat la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus (B2 Romexpo), Ediția 31, ce s-a desfășurat la București, în intervalul 4-8 decembrie. Cartea este deja disponibilă în rețelele unor librării: Casa Cărții de Știință, Libris, Delfin, One Distribution, Cărturești, precum și online. Anul acesta s-au împlinit 30 de ani de când a fost inaugurat Târgul Gaudeamus. “De mai bine de zece ani sunt captată de 7 Meditații est-etice ipoteza posibilității stingerii civilizației noastre de azi, precum s-a stins, cu mult timp în urmă, celebra civilizație Cucuteni 1 : prin foc, prin incendii, prin explozii și pârjolire. De fapt, condiția umană a suferit mutații, 1 Cultura Cucuteni sau Cucuteni-Tripolia (circa 5500-3500 î.Hr.), ( în engleză Cucuteni-Trypilli- an culture şi ucraineană Трипільська культура ), una dintre cele mai vechi civilizaţii din Europa, şi-a primit numele după satul cu acelaşi nume din apropierea Iaşiului, unde în anul 1884, Teo- dor T. Burada (n. 3 octombrie 1839, Iaşi - d. 17 februarie 1923, Iaşi) a descoperit primele vestigii, fragmente de ceramică şi figurine de teracotă. Cultura Cucuteni a precedat cu câteva sute de ani toate aşezările umane din Sumer şi Egiptul Antic. Cultura Cucuteni se întindea pe o supra- faţă de 350.000 kilometri pătraţi, pe teritoriul ac- tual al României, Republicii Moldova şi Ucrainei. Pe teritoriul României cultura Cucuteni era răspândită în Moldova, nord-estul Mun- teniei, sud-estul Transilvaniei şi Basara- bia şi se caracteriza printr-o ceramică de foarte bună calitate, bogat şi variat pictată. Ceramica din cultura Cucuteni este unică în Europa, găsindu-se unele asemănări, des- tul de pregnante, doar între ceramica Cucuteni şi o ceramică dintr-o cultură neolitică din Chi- na. Între cele două culturi este o distanţă de timp foarte mare, cea din China apărând după circa un mileniu faţă de cea de la Cucuteni. Pe ceramica Cucuteni predomină decorul în spira- lă, cu numeroase variante şi combinaţii. S-au găsit şi figuri feminine cu torsul plat, decorate cu motive geometrice. Dispariția culturii Cucuteni se datorează, se pare, unor masive și repetate incendii expansioniste. (continuare in pagina 8) pentru că suntem deja o civilizație care arde: războaie teribile în proximitate, schimbări climatice apocaliptice, amenințări nucleare, exod masiv, semne ale stingerii identitare... În registrul preocupării profunde și al meditației filosofic poetice, acest volum semnalează primejdia că suntem, cu toții, veritabili prizonieri ai unor multiple niveluri de război ce vizează tot ce știam noi până azi despre distrugerea civilizației și a ființei umane, chiar a speciei noastre. Cartea conține și câteva lecturi critice, făcute de minți avizate critic ale culturii noastre (Adrian Lesenciuc - Prefață, Pavel Șușară, Norman Manea, Felix Nicolau, Ionel Bușe, Gheorghe Grigurcu, Hari Bucur-Marcu - Postfață), care vor capta atenția lectorului. Existăoavertizare: lecturanuvafideconcertantă. Poeziaadevăratănuesteundivertisment, ci un nivel de profundă avertizare asupra vieții și a morții” (Angela Furtună). Criticii despre carte Adrian Lesenciuc (Prefață): “Cu Somnul de frumusețe al civilizației. Cartea prizonierilor de război poezia românească reclamă câștigul unei alte modalități de expresie a poeziei sociale, diferite de ceea ce se împământenise la noi prinAdrian Păunescu și Grigore Vieru. Există în această poezie pe care o propune Angela Furtună acel strigăt autentic, neimpus de vreo ideologie, de vreun curent de gândire, al clarvăzătorului, al vizionarului – în înțelesul de voyance al luiArthur Rimbaud, nu în cel al voyeurismului poeziei de dupăAndyWarhol – conștient de tăcerea lumii adormite, dar convins de puterea libertății de exprimare spre judecata istoriei. Și mai există o conștiință limpede a vârstelor creației umanității, care înseamnă, deopotrivă, că în vremurile dării de seamă prin jurnalul de călătorie transformat în jurnal de război al cronicarului unor vremuri improprii, „există o narativitate clasică a torturii...”...” Pavel Șușară: “inevitabil, în această carte te vei supune, rând pe rând, unei expresii poetice fără fisură, unei dicții revelate, de factură mediumnică, apoi vei trăi paradoxurile unei sensibilități revoltate, ale unei răzvrătiri existențiale la limita sfidării luciferice, după care vei întra direct în scenariile eroismului istoric, al somațiilor unei etici necruțătoare, pentru ca, finalmente, să te afunzi într-o amplă epopee senzorialo-panteistă, într-un adevărat imn închinat firii și conștiinței tulburătoare de a fi...” Gheorghe Grigurcu: “ Angela Furtună: poeta care doarme pe un pat de fachir. Angela Furtuna este o poetă de anvergură căreia se cade a i se acorda considerația corespunzătoare. PoeziaAngelei Furtună pare a se transforma adesea într-un dans demonizat al propriei sale materii, incluzând, alături de altele ale contemporaneității, teme ale ororilor civilizației europene din secolul XX sau din secolul XXI.Aidoma avangardiștilor,Angela Furtună își asumă viața ca un imbold, ca o îndatorire supremă a creației: „tot ce este viu trebuie să fie scris și înălțat”. Principiu care asigură echilibrul unui discurs ce-și sfărâmă instrumentul – limbajul uzual –, pentru a opera cu țăndările, cu cioburile, cu ascuțișurile sale ca și cum s-ar culca pe un pat de fachir. Vedem în producția pe deplin matură aAngelei Furtună una din creațiile de seamă ale poeziei române de azi. Vedem în producţia pe deplin matură a Angelei Furtună una din creaţiile de seamă ale poeziei române de azi”. Felix Nicolau: “noul volumalAngelei Furtună, cel de față, aduce o schimbare de paradigmă a discursului poetic. Textele menținatitudineade implicare istoricăși socială, însămanieradeabordare, fațădevolumele anterioare, este mai nervoasă și mai concentrată. Istoria și memoria sunt absorbite în versuri cu stilistică marcată și cu voluptatea de a scăpăra imagini spectaculoase fie și din
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=