Romanian Times | Aprilie 2025

ROMANIANTIMES 8 Actualitate Lamuel Lucescu DMD 920 NE 122 nd Ave Portland, OR 97230 Phone (503) 261 8880 Fax (503) 261 8845 * Comprehensive and Cosmetic Dentistry * Emergency Care * Implants Open Mon - Fri, Say by appointment Children are welcomed! BCE țintește adoptarea euro digital pentru a contracara creșterea popularității stablecoins, cu baza în dolarul american BancaCentralăEuropeană își intensificăavertismentelecuprivire laadoptarea stablecoins (monede stabile – criptomonede care urmăresc să își mențină valoarea stabilă prin legarea de un alt activ, cum ar fi o monedă, o marfă sau o altă criptomonedă). Unul dintre cei mai înalți oficiali ai BCE solicită adoptarea cât mai rapidă a euro digital pentru a limita influența stablecoins legate de dolarul american (USD) în Europa. Piero Cipollone, membru al consiliului executiv al BCE, a scris un editorial chiar pe site- ul băncii, subliniind preocupările cu privire la popularitatea tot mai mare a stablecoins legate de dolarul american, argumentând că lansarea unei monede digitale a băncii centrale (CBDC) ar putea contribui la păstrarea suveranității monetare a zonei euro. Un proiect de euro digital „ar limita potențialul ca stablecoins (monedele stabile) legate de o valută străină să devină un mijloc comun de schimb în zona euro”, a scris Cipollone într-un editoriasl publicat pe site-ul oficial al BCE. Comentariile urmează unui lung șir de declarații similare din partea lui Cipollone, un susținător vocal al introducerii monedei virtuale eurodigital ca răspuns strategic la dominația în Europa a stablecoins cu baza în dolari. „Parteneriat public-privat pentru păstrarea suveranității” În cea mai recentă luare de poziție, Cipollone a reiterat ideea că dependența excesivă de furnizorii străini de instrumente financiare – inclusiv stablecoins, precum și sistemele internaționale de plăți cu cardul – compromit suveranitatea monetară a Europei. „De asemenea, acestea subliniază nevoia urgentă pentru adoptarea unui euro digital. Lipsa de acțiune nu numai că ne-ar expune la riscuri semnificative, ci ne-ar priva și de o mare oportunitate”, a spus bancherul central. Cipollone a menționat, de asemenea, îngrijorările cu privire la atitudinea tot mai prietenoasă a Statelor Unite față de criptomonede, sub actuala administrație, inclusiv eforturile de a promova stablecoins legate de USD la nivel global. „Ar putea duce nu doar la pierderi suplimentare de comisioane și date, ci și la mutarea depozitelor în euro în SUA și la o întărire suplimentară a rolului dolarului în plățile transfrontaliere”, a spus el, adăugând: „Confruntați cu aceste provocări, avem nevoie de un parteneriat public-privat pentru a ne păstra suveranitatea. Euro digital – ca mijloc de plată european suveran bazat pe legislația UE – ar fi piatra de temelie a acestui parteneriat”. BCE vrea să promoveze numerarul, dar nu o poate face online Cipollone a subliniat, de asemenea, „rolul vital al numerarului” în asigurarea incluziunii financiare și a rezilienței, afirmând că numerarul rămâne „piatra de temelie a sistemului financiar european” și că este singurul său mijloc suveran de plată. Cu toate acestea, o preferință tot mai mare pentru plățile digitale a limitat utilizarea numerarului pe fondul creșterii rapide a cumpărăturilor online, care acum reprezintă o treime din comerțul cu amănuntul la nivel european, a spus el. „Numerarul nu poate fi folosit online și adesea nu este posibil să plătiți folosind un serviciu de plată european, ceea ce înseamnă că trebuie să ne bazăm pe sistemele de plată non-europene”, a adăugat Cipollone. Euro digital se confruntă cu scepticismul consumatorilor „Este momentul să acționăm acum”, a spus el. „Progresele atât în ceea ce privește reglementarea unei monede virtuale euro digital, cât și reglementarea privind statul legal al numerarului ca mijloc de plată sunt obligatorii dacă ne dorim să ne creștem reziliența la posibelele perturbări și să eliminăm dependența noastră din ce în ce mai mare față de companiile străine”. În ciuda eforturilor continue ale BCE, euro digital s-a confruntat cu critici și scepticism în rândul consumatorilor europeni, în special în ceea ce privește preocupările privind confidențialitatea datelor personale. Un document de lucru al BCE privind moneda euro digitală publicat în martie a arătat că consumatorii europeni nu sunt interesați să adopte un euro digital, mulți văzând o valoare mică în potențialul CBDC. Sursa: cursdeguvernare.ro 13.04.2025 Oficiali ai Pentagonului au discutat cu NATO și aliații despre prezența forțelor SUA în Europa O pace de lungă durată în Ucraina este posibilă numai printr-o “prezență americană durabilă și robustă în Europa” și printr-o Alianță Nord-Atlantică “solidă și fortificată”, a declarat sâmbătă șeful diplomației române, Emil Hurezeanu, la Antalya Diplomacy Forum. Ministrul român de externe a participat la un panel consacrat securității Mării Negre din perspectiva aliaților riverani alături de ministrul de externe bulgar, Georg Georgiev, și de ministrul adjunct de externe al Turciei, Zeki Levent Gümrükçü, discuția fiind moderată de George Scutaru, CEO al think tank-ului românesc New Strategy Center. “Există două școli de gândire cu privire la prezența forțelor americane în Europa”, a spus Hurezeanu, referindu-se la cei care susțin o prezență intensificată și cei care o amprentă militară mai diminuată a SUApe continentul european. Șeful diplomației române a atenționat însă că dacă “ne gândim la o pace lungă și durabilă în Ucraina” atunci “avem nevoie de o prezență americană robustă și de durată în Europa, de un NATO solid și fortificat”. Emil Hurezeanu a reamintit, în context, poziția exprimată de secretarul de stat american Marco Rubio la reuniunea de săptămâna trecută a miniștrilor de externe din NATO, cu șeful diplomației SUApledând pentru oAlianță mai puternică, inclusiv prin creșterea rolului aliaților europeni. Ministrul român de externe a calificat drept “informații contradictorii” discuția legată de postura globală a SUA pe care Pentagonul o revizuiește și despre care presa americană a relatat că Departamentul american al Apărării ia în calcul retragerea a 10.000 de soldați din Europa de Est, cu precădere din Polonia și din România. Relatările respective au fost contrazise de președintele interimar Ilie Bolojan și de Ministerul Apărării Naționale de la București, precizându-se că “România nu a primit, până la acest moment, nicio informare oficială din partea Statelor Unite” privind “o posibilă retragere a aproximativ 10.000 de militari americani din România și Polonia”. În context, ministrul Emil Hurezeanu a precizat că oficiali de la Pentagon au avut întrevederi la Bruxelles cu oficiali NATO și reprezentanți ai statelor aliate, inclusiv din partea României. “După cum am fost informat, oficiali ai Pentagonului s-au întâlnit cu oficiali NATO și cu reprezentanții noștri”, a spus el. “Sper într-o profundă raționalitate în cadrul gândirii strategice americane“, a conchis Hurezeanu. La panelul la care a participat ministrul român de externe a fost analizat rolul jucat de aliații riverani Mării Negre – Turcia, România și Bulgaria, pentru securitatea și stabilitatea Mării Negre, o temă care a crescut în importanță ca urmare a războiului declanșat de Rusia în Ucraina. Sursa: caleaeuropeana.ro

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=