Romanian Times | Aprilie 2025

ROMANIANTIMES Angela FURTUNĂ: Clivaje românești - răni nevindecate I. Fracturarea Memoriei Exilului românesc, în vremuri de criză și de războaie Am publicat în prestigioasa publicație Memoria, revista gândirii arestate , nr. 130 / 1/ 2025, recent ieșită de sub tipar, un nou studiu despre Monica LOVINESCU, Virgil IERUNCA, E. LOVINESCU și destinul bibliotecilor Familiei LOVINEȘTILOR. Este doar unul dintre cazurile de fracturare a memoriei Exilului românesc: atât în perioada Războiului Rece, dar și în actualitatea recentă, cu războaiele și crizele ei. 7 Meditații est-etice Sumarul acestui număr poate fi vizualizat, iar revista tipărită poate fi comandată, prin canalul online mai jos: https://www.revistamemoria.ro/memoria-130-1-2025/ La 30 de zile de la apariția online a semnalului și a cuprinsului, articolul va putea fi citit nu numai în print ci și online. În sumarul acestui număr figurează și un frumos grupaj de articole InMemoriamDr. Nicolae CONSTANTINESCU (1936-2025), importantă personalitate a României democratice, director al Fundației Culturale MEMORIA și al revistei omonime. Revista este condusă de reputatul istoric universitar Cosmin BUDEANCÃ redactor-șef. Consiliul consultativ este format din: Ana BLANDIANA, Ioana BOCA, Ruxandra CESEREANU, Mircia DUMITRESCU, Ion- AndreiGHERASIM, AlexandruHERLEA,Doina JELA, Anatol PETRENCU, Ilie POPA, Maria TOACĂ, Dana ȚĂRANU, Ioana VOICU-ARNĂUȚOIU, Smaranda VULTUR, Alexandru ZUB. O întrebare e inevitabilă. A fost bine ca biblioteca de la Paris a soților Lovinescu-Ierunca, de o importanță colosală pentru memoria României în perioada RăzboiuluiReceșiaexiluluiromânesc,săfiedispersată, fracturată, divizată ? Și conform căror criterii? Datele cunoscute la ora actuală arată că biblioteca de la Paris a familieiMonicaLovinescu–Virgil Ieruncaafost împărțită, cu ușurință și chiar neglijență, între mai multe instituții, orașe și centre, preferate fiind (din fericire!) Transilvania și sudul României, unde se știe că atitudinea față de cuplul de scriitori din exil – mai ales cei cu idei antitotalitare – a rămas binevoitoare, spre deosebire de Moldova – și chiar regiunea unde aceștia au fost înmormântați (în Cripta Lovinescu din Cimitirul Grădini , Fălticeni) -, într-o zonă în care, în numele unui tradiționalism, persistă, chiar și în mediul intelectual-academic (după cum am constatat și relatat/ semnalat! nu numai o dată), o cultură ostilă exilului românesc antitotalitar, reformelor și ideilor democratice, precum și spiritului occidental. Situația ar putea să nu fie favorabilă memoriei Lovineștilor (și nu ar fi pentru prima oară în istoria națională!), pe termen mediu și lung, deși plasarea arhivelor în interiorul arcului carpatic și la București le protejează, totuși, în caz de agravare a situației de război regionale (care vizează mai ales Moldova românească până la Carpați – știut fiind că rușii avansează până la granițele naturale majore – și Basarabia, cu tot cu tezaurele lor de patrimoniu). De obicei, o bibliotecă de mare valoare nu este divizată decât în caz de război și de urgență a evacuării. Nu era cazul aici. Fracturarea unei biblioteci poate duce la fracturarea memoriei și la falsificarea ei iremediabilă, așa cum adeseas-a întâmplat în istorie,mai ales întumultuoasele episoade radicale din statele balcanice , atât de tipice prin efectele distructive și pentru România. Biblioteca, arhivele și fondurile din casa de la Paris a soților Lovinescu-Ierunca sunt un tezaur prețios care mărturisește, între multe altele, despre profilul intelectual și moral al Monicăi Lovinescu: acesta poate fi descris ca un liberalism al memoriei [1] . Biblioteca arestată are, la rândul ei, o voce, chiar dacă e o voce șoptită, ce se apără de tirani. Argumentul libertar al Monicăi Lovinescu definește, ca și cel al lui Virgil Ierunca, esența ideatică a unui exil democratic, în permanent dialog polemic cu o emigrație fascizantă sau nostalgic- antonesciană . [2] Biblioteca, prin structura și dialogurile pe care le conține, este singurul martor al acestui excepțional episod de o valoare unică și istorică indeniabilă. Bibliotecile din viața Monicăi Lovinescu și a familiei sale au devenit călătoare , martirice sau sinucigașe , când captive, când risipite , din cauza prigoanei politice. Biblioteca Lovinescu-Ierunca dovedește că Vocea de la RadioEuropaLiberă, ceadesprecareRăzvanVoncuspunea că este vocea „care a păstrat în numele nostru, al tuturor celor care tăceam în România, legătura cu Occidentul și cu propria noastră tradiție europeană” [3] , este o conștiință estetică, etică și est-etică excepțională, în care tezaurul documentar, dar și spiritul critic și creator au produs un martor și un actor unic pentru istoria literaturii române. Felul cumaceastăconștiințăvaputea inspira și altegenerații de intelectuali și de scriitori în numele liberalismului memoriei ar putea configura o necesară rezistență în fața seducțiilor unor utopii ce ne iau astăzi cu asalt și care nu par a fi decât alte nume ale tiraniei. Baricada dintre Teroare și Libertate are, în gândirea reprezentată de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, un statornic și valoros Model de operă și de acțiune, prin întemeiere nu doar artistică, ci și etică și civică. [4] În vremurile periculoase de azi, când ascensiunea acțiunilor antistatale și antiromânești este o realitate, apărarea și salvarea bibliotecilor esențiale ale românilor reprezintă o urgență de securitate ce urcă din nevoia de apărare a culturii, a istoriei României și a identității naționale ”. (Fragmentul amintit conține și numeroase referințe inedite din lucrările tematice ale recent dispărutei scriitoare și cercetătoare Doina JELA, care a fost o apropiată aMonicăi LOVINESCU și care a fost laureată a Premiului Național MONICA LOVINESCU și VIRGIL IERUNCA pe anul 2012, premiul fiind decernat la Suceava și Fălticeni, în cadrul Proiectului Zilele MONICA LOVINESCU , ambele proiecte inițiate de Angela FURTUNĂ în perioada cât a activat în cadrul Bibliotecii Bucovinei – instituție a Consiliului Județean Suceava. Sub președinția Angelei FURTUNĂ, anual, proiectele acestea au fost derulate non-stop timp de aproape 15 ani, 2005-2021, la Suceava, Fălticeni, Iași, București. Juriul proiectului a fost condus de Acad. BasarabNICOLESCU, de-a lungul timpuluiAngela FURTUNĂ cooptând prestigioși intelectuali, cercetători și scriitori, între care: Dennis DELETANT, Tudorel URIAN, (continuare in pagina 17) Casian Maria SPIRIDON, Vladimir TISMĂNEANU, Corin BRAGA, Gheorghe GRIGURCU, Ruxandra CESEREANU (Președinte PEN CLUB România afiliat PEN Internațional), Ioan MOLDOVAN, Antonio PATRAȘ, Livia IACOB, Loredana OPĂRIUC, Emanuela ILIE, Cristian LIVESCU, Devis GREBU, Pavel ȘUȘARĂ, Nicolae TZONE și alții. Proiectele Angelei FURTUNĂ au adus multă imagine de excelență a democrației și a rolului intelectualilor, pentruConsiliului Județean și pentru Biblioteca Bucovinei: în Occident, în România, în țările partenere și aliate strategice). Studiul de față, din care am spicuit doar un fragment, este publicat în întregime în revista Memoria , și urmează să apară și în cel de al patrulea volum de autor (ce va ieși de sub tipar în curând) cu eseu și cercetare privind opera Monicăi LOVINESCU. Mi-am dedicat viața și o mare parte din cărți și proiecte pentru a aduce în fața publicului tânăr adevărateleModele de mari intelectuali și scriitori (cum au fost – acum fălticenenii/ suceveni – Monica LOVINESCU, Virgil IERUNCA, Ecaterina BĂLĂCIOIU, E. LOVINESCU sau sucevenii Norman MANEA și Eugen DIMITRIU) care prin demnitate, prin prețuirea democrației, prin sacrificiu și prin verticalitate au adăugat valorii Creatorului de literatură și artă excelența Omului și libertatea sa de gândire, neînvinsă de regimurile totalitare. Prin întreaga mea activitate literară, culturală și civică, am atras mereu, în mod public, atenția asupra pericolului revenirii totalitarismului. Din păcate, am avut dreptate! Totalitarismul a ieșit la lumină din nou, în forță, găsind țările Lumii Libere, și România, nepregătite. [1] Ioan Stanomir, Despre sunete și memorie – Fragmente de istoria ideilor , Editura Curtea Veche, București, 2009, p. 165. [2] Ibid em, p. 164. [3] Răzvan Voncu, „Anul Monica Lovinescu (I) – Aventura unei conștiințe a secolului XX”, în România literară , nr. 21/19 mai 2023, p. 9. (vezi și Răzvan Voncu, în România literară , nr. 22/2023). [4] Angela Furtună, Înapoi la Monica Lovinescu , Editura Integral, București, 2021, p. 10, lucrarea disponibilă și online la https://angelafurtuna.ro/wp-content/uploads/2023/07/ Angela-Furtuna-Inapoi-la-Monica-Lovinescu.pdf. II. Amintiri cu gust de Pesach și de Paști Orașul copilăriei mele, în ciuda unui trecut medieval de glorie, nu a evoluat către metropolă. Când m-am născut, era o citadelă modestă, în care germenii modernității abia mijeau, dar în care oamenii de la mijlocul secolului XX - abia ieșind din traumele războiului, Holocaustului și Gulagului - se priveau cu speranță și cu o anume afecțiune. Trei culturi puternice, fiecare reprezentând circa o treime din populație (pe vremea aceea, adică anii ‘50-‘60), fiecare cu fibra sa plină de cicatrici sau răni încă deschise, reînvățau să se iubească. Astfel am crescut, cu o deschidere citadină largă și sinceră către o curte a neamurilor, într-o galaxie de tipologii diverse dar reciproc amiabile. Micul oraș era o triadă de patternuri europene, prin armonizarea târgului românesc ortodox cu burgul austro-german catolic și ștetl-ul evreiesc iudaic. În lunile aprilie și mai, mâncamdin pasca fiecăruia. Pentru noi, copiii, nu înfloreau numai florile și copacii, dar și credințele, poveștile, obiceiurile. Din aceste jocuri ale diversității, sufletul și mințile noastre țeseau sentimentele de comuniune și empatie, deprinzând mai multe graiuri. De la prietenii evrei primeam Matzot (pe care o savuram apoi acasă unsă cu dulceață), apoi le duceam noi pasca cu brânză de vaci ortodoxă, iar împreună primeam pasca cu ciocolată de la catolici. Toate aceste bunătăți veneau