Romanian Times | August 2025
Actualitate 17 ROMANIANTIMES REBUS - (continuare din pagina 4) (după 1978, când s-a stabilit în această țară, unde a fost profesor de Știința Solului la Universitatea din Fargo, Nord Dakota.) organizația misionară „Emmanuel” în cadrul căreia a scris și tradus cărți creștine („Predica de pe munte”, „Joni” și altele). A ținut predici la radio în limba română pentru românii din țară și diaspora, căruia i s-a dedicat din dragoste pentru Dumnezeu. Este autorul cărții VIAȚAȘI LUCRAREALUI DUMITRUCORNILESCU, traducătorul Bibliei în limba română modernă. ―Măiestrie, pricepere, un superlativ aplicabil lucrării lui Dumitru Cornilescu, despre care același autor spune: „În scrisorile primite, credincioșii își exprimau aprecierea pentru acela care a pus înmâna poporului român de pretutindeni Biblia, Cartea Cărților, Cuvântul lui Dumnezeu, în ceamai limpede și frumoasă limbă românească. Pentru două generații de oameni, Cuvântul Sfânt a fost cunoscut, gustat și citit, așa cum l-a formulat sărbătoritul, cu tot harul care l-a umplut Dumnezeu, cu multă trudă, cu entuziasm divin și măiestrie literară neegalată. Ei menționau faptul că istoria creștină românească va păstra pentru totdeauna numele aceluia care a realizat marea operă de traducere a Bibliei în limba română frumoasă, scrisă pe înțelesul tuturor. Ei și-au exprimat convingerea că această lucrare măreață este scrisă în cer, în cartea faptelor.” VERTICAL: 1) În iulie 1916, Dumitru Cornilescu începuse deja să traducă Biblia, imediat după ce și-a trecut cu un succes deosebit licența la Facultatea de Teologie din București. „Pentru ca această lucrare mare să nu fie împiedicată de nici o altă activitate, conștient de însemnătatea și urgența traducerii și, parcă presimțind efectele spirituale pe care această minunată operă avea să le aibă asupra sa însuși și asupra poporului român, Dumitru Cornilescu a părăsit aproape complet lumea pentru 5 ani. A plecat la castelul prințesei Ralu Callimaki de pe moșia ..., județul Botoșani, unde a lucrat cu o înfrigurare nemaiîntâlnită. În acest fel, cel ce avea să devină una dintre cele mai luminoase personalități creștine a României nu avea să încaseze niciodată nici măcar un salariu, nici la Biserica Ortodoxă Română și nici de la statul român, deși a tradus în limba poporului român Cartea care ne aduce cea mai mare lumină: Lumina care vine de sus!” Biblia tradusă de el a fost publicată în 1921 de Societatea Evanghelică din România, organizație fondată de Dumitru Cornilescu și prințesa Ralu Callimaki. Adoptată de Societatea Biblică Britanică în 1923 și publicată cu revizuiri în 1924, a rămas până în prezent cea mai răspândită versiune în rândul confesiunilor protestante (inclusiv cele neoprotestante). 2 ) Locul unde se afla Casa pentru convalescenți, întreținută de diaconițe, din cantonul Zug, Elveția, la o jumătate de oră de Zűrich, unde Dumitru Cornilescu a lucrat o perioadă lungă de 23 de ani, s-a căsătorit cu Anna, cea care „l-a îngrijit cu dragoste și devotament, pentru felul lui de a fi, pentru dragostea pe care o avea pentru slujba lui sfântă.” Aici „a început ca pastor, a devenit apoi profesor și, în sfârșit, în anul 1934, a fost numit directorul acestei Case și al școlii de diaconițe din cadrul acesteia.”―„Trăind o viață de ascultare după modelul Domnului Hristos și prin El, Dumitru Cornilescu obișnuia să-și noteze scurte meditații și gânduri pe măsură ce le asimila: «Este foarte important să știm să mergem cu Dumnezeu: fără să grăbim pasul și fără să rămânem în ...»”. 3) Legați de glie―La intervale mai mari de timp, așa cum apare un om ca Dumitru Cornilescu, despre care biograful său spune: „O viață de om și încă una foarte lungă, trăită exclusiv în slujba lui Dumnezeu, îl învățase că singur Dumnezeu este Cel care face lucrarea, că pentru aceasta El se poate folosi de unul sau de altul, iar uneori de nici unul.Adesea regreta că nu a învățat mai devreme acest lucru, pentru că ar fi fost scutit de multe necazuri și ar fi putut fimai de folos Domnului. Ceea ce noi greșim din neștiință, dar de bună credință, El corectează în viețile noastre și în istoriaAdunării lui Dumnezeu, de care este legată lucrarea noastră. Aceasta este o învățătură de seamă pe care Domnul l-a învățat pe Dumitru Cornilescu și prin el ne învață și pe noi.” ―Dumitru Cornilescu prezintă oamenilor un Hristos care ne poate salva din orice stare, mângâietor, neschimbat în dragoste și credincioșie, care face totul pentru noi și în locul nostru: „Când vezi un om care se căznește să devină mai bun prin eforturile sale, este de datoria ta să mergi la el și să-i spui: «Vino la Isus și ... să vezi!»” 4) „Dar cine ar putea să prezinte mai bine ca el însuși gândurile, sentimentele, umbrele de îndoială și străfulgerările de lumină cerescă ce l-au inspirat în această perioadă de 5 ani? Acestea asunt prezentate în mod magistral și în același timp cu o simplitate caracteristică numai marilor personalități și descoperitori în broșura scrisă de el, intitulată: CUM M-AM ÎNTORS LA DUMNEZEU ... CUM AM SPUS ... ALTORA.” ―După 60 de ani de peregrinări, Dumitru Cornilescu împreună cu soția sa, Anna, „și-au cumpărat o vilă pe Riviera elvețiană, la Montreux, localitatea Brent. Aici a început pentru el cea mai liniștită și fericită parte a vieții. Dumnezeu a îngăduit slujitorului Său ca această perioadă să nu fie deloc scurtă, în termeni omenești. Deși doctorii au crezut că viața lui va fi scurtă, Dumnezeu, Dătătorul vieții, a vrut să fie altfel. ... răsplătește El pe cei consacrați lui din toată inima. Cel slab, bolnav, neputincios, în termeni omenești, a fost situat de Dumnezeu peste limita «celor tari». De fapt, puțini au trăit ... de deplin ca Dumitru Cornilescu Psalmul 90.” ―Carte din Biblia tradusă de Dumitru Cornilescu, din care am reținut: „Eu însă voi privi spre Domnul, îmi voi pune nădejdea în Dumnezeul mântuirii mele, Dumnezeu mă va asculta.”, verset pe care l-a trăit și experimentat în întreaga lui viață. 5) E pus înaintea ultimelor două case din Slașoma! (localitatea natală a lui Dumitru Cornilescu, actualmente sat cu 364 de locuitori din comuna Pădina, jud. Mehedinți)―Dumitru Cornilescu „vorbește de fericire în clipa morții, pregătită de Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc și, totodată, de viața veșnică în prezent: «Mântuirea înseamnă să ai viață veșnică și viața veșnică începe aici pe pământ, din clipa în care primești pe Domnul Isus în inima ...»” ―A patra și a șasea scriere a lui Mackintosh! 6) A imita gesturile, felul de a fi al cuiva ― Valentin Popovici (n.1942), păstor al unei biserici baptiste române din Chicago, muzician, traducător și poet creștin (iniț.) ―Pios (Trans.). 7) Populație celtică din antichitate, care a trăit și pe teritoriul Daciei ―„Dumnezeu a voit însă ca o viață așa de lungă, plină de zbucium fizic și sufletesc și trăită într-o asemena smerenie, să aibă parte de o frumoasă răsplătire nu numai în cer, ci chiar și aici pe pământ. Cea mai mare răsplătire i-au fost, desigur, așa cum o mărturisea singur, anii liniștiți de după retragerea lui la Montreux. Aici, numai cu soția sa iubitoare, el mărturisea că a trăit cea mai fericită perioadă din viață. Dumnezeu a voit însă ca Dumitru Cornilescu să aibă și bucuria recunoașterii publice a lucrării sale pentru România și mai ales pentru lucrarea de a fi tradus Biblia și a fi pus-o înmâna oamenilor de pretutindeni care vorbesc limba română. În acest scop, Dumnezeu s-a folosit de inițiativa predicatorului român Iosif ...Mai întâi semnalează apropiata aniversare la Societatea pentru Răspândirea Bibliei în Anglia și străinătate, propunând sărbătorirea ei: 50 de ani de la apariție. De fapt urma să aibă loc o dublă sărbătoare, pentru că în 1971 Dumitru Cornilescu împlinea 80 de ani. O coincidență frumoasă și o propunere de sărbătorire binemeritată pentru un lucrător zelos, care s-a bucurat așa de puțin de recunoștința oamenilor o viață îndelungată! Aniversarea a fost menționată în presa elvețiană sub titlul « Martin Luther al României», A fost o aniversare de neuitat și o frumoasă răsplătire! Dar mai presus de toate, Dumitru Cornilescu s-a bucurat de conștiința lucrării împlinite și de rezultatele ei binecuvântate: câștigarea sufletelor românilor pentru Hristos.” 8) 52 de anarți! ― La 1 noiembrie 1921 Dumitru Cornilescu publică la București, de două ori pe lună, ADEVĂRUL CREȘTIN , despre care spune: „... noastră are o țintă foarte lămurită: ea pornește de la încredințarea că ceea ce îi trebuie poporului nostru îndeosebi și înainte de orice este lumina Evangheliei și viața pe care o dă această lumină. Ea știe că omul din fire nu are această viață, care este un dar al lui Dumnezeu și se capătă prin credința într-un Mântuitor personal. În al doilea rând, ea se îndreaptă către copiii lui Dumnezeu care trăiesc în strânsă legătură cu Mântuitorul lor personal. Și pe ei vrea să-i ducă pe căile sfințeniei, arătându-le cum pot fi din ce în ce mai asemenea chipului Mântuitorului lor.” 9) Păstor al Bisericii Baptiste Bolvașnița, jud. Caraș, autorul volumelor „Poezii”, „Poezii Religioase”, Poezii creștine”, „Poezii, Odă Domnului”, etc. (Petru) ― „Faima pe care o căpătase ca traducător al Bibliei, traducător al unor cărți de mare circulație, ... creștin și publicist în marile reviste ale vremii, precum și ca vestit predicator, au făcut ca Dumitru Cornilescu să fie invitat să predice Evanghelia în cele mai înalte cercuri ale societății bucureștene, în casele unor oameni de stat, oameni politici și figuri cunoscute vieții sociale și intelectuale a vremii.Avestit Evanghelia până și în casa primului ministru din acea vreme și în cercuri patronate de familia regală. Dumnezeu a îngăduit astfel ca vestea bună a Evangheliei să pătrundă în toate păturile sociale ale capitalei țării, astfel că El să aibă martorii Lui pretutindeni.” 10) „Cu ocazia uneia din călătoriile sale în Europa, fratele Dănilă Pascu și soția sa, din Cleveland, Ohio, Statele Unite ale ..., au vizitat pe Dumitru și Anna Cornilescu, la ei acasă, în vara anului 1960.” „În vara anului 1964, pe când se găseau la Geneva la un congres internațional, Dănilă Pascu și soția au vizitat din nou familia Cornilescu, de această dată invitându-i să facă o vizită de câteva luni credincioșilor români din nord-estul Statelor Unite ale ... Invitația nu a fost acceptată. Toate planurile neobositului lucrător erau să se odihnească, iar nu să călătorească și să lucreze. În anul următor, Dumitru Cornilescu și-a pus în aplicare a doua oară planul de a se pensiona, mutându-se din vila sa într-o casă mică, exclusiv pentru odihnă.Avea 74 de ani. Din nou a refuzat invitația de a merge în ... Iată însă, că la 1 septembrie 1965 urma să aibă loc la Detroit Convenția Baptiștilor Români din SUA. Creștinii americani voiau măcar să-l vadă pe legendarul Cornilescu la convenția lor.” „După consultarea a trei doctori, intervenții de sus și din partea unui senator american, bagaje făcute în grabă, Dumitru Cornilescu cu soția trec OceanulAtlantic și ajung cu trei zile înainte de convenție.” „Avizitat adunările baptiste din Cleveland, Detroit și împrejurimi, pe cele din Canada, a predicat în adunări, în case, la întâlniri frățești, în tabere de vară și în alte locuri.Afost pus de mai multe ori să vorbească la radio. I s-au cerut mereu articole pentru a fi publicate imediat sau după aceea în revistele creștinilor români din ... Trei luni de activitate neobosită, care l-a înviorat. Era o activitate pe măsura lui la tinerețe, dar Dumnezeu când vrea să facă o lucrare, poate să întărească pe aleșii lui ca «vulturul». După trei luni de activitate neobosită s-a întors acasă sănătos și a continuat să lucreze pentru cei din țara lui adoptivă, încă 10 ani.” (nom.) ―Persoana de la nr. 312 din Stâncești! (satul din județul Botoșani, unde se afla castelul prințesei Ralu Callimaki). 11) „Străini și ... pe acest pământ”, sintagmă definitorie pentru toți credincioșii, la care găsim referire într-un alt citat din cartea lui Al. Măianu: „Lucru important și demn de luat în seamă este faptul că Dumitru Cornilescu a înțeles foarte bine voia lui Dumnezeu cu privire la el. Dumnezeu l-a scos din lucrarea pentru alții și l-a crescut pe el însuși, l-a maturizat, l-a copt. În suferințele unei boli fără leac, departe de poporul pe care l-a iubit și pentru care a făcut atât de mult, fără să poată auzi măcar o slovă din melodioasa limbă românească, despărțit de toți și toate a avut minunata revelație a întâlnirii lui cu Dumnezeu, pentru alte rațiuni decât iertarea de păcate.”―HoriaAzimioară, autorul cărții BIOGRAFIE – GHEORGHE CORNILESCU (1898- 1967), fratele lui Dumitru Cornilescu, licențiat al Facultăților de Teologie și Litere din București, care „ar fi putut să fie preot ortodox, însă și-a ales să fie profesor de limba română, latină și greacă. Intervenise în viața lui evenimentul cel mai important: se întorsese la Dumnezeu, având parte de cunoașterea personală aMântuitorului Isus Hristos, ca urmare a credinței dobândite prin citirea Noului Testament, tradus de fratele său.” (iniț.). Dicționar: BRA, VAAR, TIU, PIU. Marian Ghizdavu Crâng, Pătârlagele - BZ
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=