Romanian Times | Noiembrie 2025

ROMANIANTIMES Angela FURTUNĂ: Monica Lovinescu - Un bastion uman irepetabil în calea regimurilor totalitare și neototalitare 7 Meditații est-etice Modelul critic, etic, civic și Restaurația 1. totalitară Adevenit totmai clar faptul că, pentrugenerațiile - de azi, prețul întârzierii recuperării și punerii în circulație a memoriei unor eroi de tipul Monica Lovinescu (și a altora din exil, de calibrul acesteia și de tipulmodele civilizatoare) este unul uriaș. Modelul Renașterii românești este blocat cu intenție. De aceea, generațiile noi au devenit din nou victimele asimilării de pattern-uri și de eroizări ale unor personalități legate mai ales de ideologiile totalitare.Restaurațianecriticăși fără lustrație a devenit, deci, probabilă și posibilă, ba chiar o misiune încheiată cu un anume succes. Unii cunosc realitățile bolșevizării sau ale ceaușismului direct, alții din documente desecretizate și din rezultatele unor cercetări publicate în ultimii ani. Dar atunci când e vorba, în zilele noastre, despre evaluarea corectă a discursului Monicăi Lovinescu, sunt minimalizate (în mod voit) tocmai realitățile istorice specifice care au inspirat acest discurs: este vorba nu numai despre realitatea în care a trăit, ca opozant, Monica Lovinescu – totalitarismele secolului al XX- lea – , ci și replicarea reflexelor totalitare ce se produce în contemporaneitate, și totul în continuitate cu un trecut traumatic regional de peste 200 de ani. De bună seamă, Restaurația vechilor structuri totalitare, care s-a petrecut de fapt în tranziție, a mijlocit această răsturnare progresivă și inconturnabilă de valori: foștii agenți de vârf ai propagandelor totalitare au fost impuși după 1989 pe post de lideri de opinie, în timp ce pe discursul Monicăi Lovinescu (și al altor critici și opozanți) s-a pus tot mai mult surdină, până la eliminarea lui aproape completă din spațiul public. Chipurile, nu ar mai fi de actualitate. Astăzi, când războiul lui Putin împotrivaUcrainei a ajuns din nou la granița noastră, ne reamintim cu precizie ce s-a petrecut cu românii după 1944: sovietizarea României s-a făcut prin înfometare, pauperizare și teroare. Tactica rușilor a rămas neschimbată. Mai mult, “ne-am născut într-o țară aliată cu sovieticii, dar de fapt ocupată vreme de 14 ani de Armata Roșie, un prim paradox dintr-o serie mai lungă de ocupații rusești din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea (1736-1739, 1768-1774, 1787-1792, 1806- 1812, 1828-1832, 1848-1849, 1854-1855, 1877) care s-au soldat toate cu imense distrugeri și jafuri, rezultat al războaielor ruso-austro-otomane desfășurate în bună parte pe teritoriul Moldovei și al Munteniei” 1 . Arhivele militare dezvăluie cu o precizie de necontestat tragedia României și imenseleeipierderi înainteșidupăbolșevizare 2 . Iar jurnalele unor personalități ale timpului – au apărut deja sute, după 1989 – aduc prețioase mărturii de istorie orală, memorii și evocări ce întregesc tabloul apocaliptic 1 Cazacu, Matei, Crețoiu, Ioana, Hajos, Ladislau, Povestea generației noastre – De la monarhie la democrație , cu o prefață de Andrei Pleșu, Editura Corint – Istorie, 2016. p. 30-36. 2 Id. , p. 456. Pentru o privire de ansamblu, vezi Costantin Hli- hor, Armata Roșie în România, Adversar, aliat, ocupant (1944- 1948), vol. I, Academia de Înalte Studii Militare, București, 1996; Flori Stănescu și Dragoș Zamfirescu, Ocupația sovie- tică în România, Documente (1944-1946) , Editura Vremea, București, 1998; Aurel Sergiu Marinescu, 1944-1958: Armata Roșie în România 2 vol., Editura Vremea, București, 2001. (continuare in pagina 17) numai de asta se temea: sănuafleOccidentul de încălcările drepturilor omului ce aveau loc la București. Fără scutul Europei Libere, Ursu a fost bătut până la deces 6 . “Ion Caraion n-a putut fi supus unui tratament asemănător deoarece, mai abil, și poate cu misiune, se exilase, dar toţi cei care au citit pe acea vreme Săptămîna ştiu cum a fost exploatat „Jurnalul” său, cu şi fără foarfece, de cătreEugen Barbu şi, mai presus de el, de către cei ce alcătuiesc, la umbra epoleţilor, arhive ale interzisului (probabil una din bibliotecile secrete cele mai bogate în amintiri, memorii, jurnale). Rareori, printr-un intermediar sau altul, un text mai iese din arhivă, pentru a face rău celui care l-a scris, a-1 doborî dacă e la îndemînă, a-1 murdări dacă a scăpat din parametrii răzbunării” 7 . Despreunelediscontinuitățialeculturii 2. de vecinătate cu Rusia Tinerii de azi – chiar cei din medii academice – - numai posedă cultura legată de esența vecinătății cu Rusia (un prădător etern) și a Războiului Rece (revenit în forță), care a fost una statornic de gherilă, de hărțuire și de contracarare a unei invazii.Așa s-au născut, bunăoară, Radio Europa Liberă și alte expresii ale unei civilizații de apărare în fața inamicului. Și, în acest context, dublat de o rapidă spălare a creierului ce are loc în societatea lichidă , nu se mai știe nimic despre bătăliile propagandistice, eminamente literare și radio, care se purtau între conducătorii Tratatului de la Varșovia plus partidele comuniste aferente, pe de o parte, versus Occident, pe de altă parte. Dacă SUAfusese aliata URSS înWW II până la doborârea regimului hitlerist, ea s-a repoziționat imediat împotriva URSS pentru a-l contracara pe Stalin, ce țintea acum să atingă OceanulAtlantic. “După război, după obținerea legitimității internaționale prin semnarea, la 10 februarie 1947, a tratatului de pace cu Aliații și lichidarea opoziției politice interne, discursul comuniștilor români despreStateleUnitese transformă radical. În contextul în care Războiul Rece ideologic începuse odată cu formularea de către sovietici a teoriei celor două lagăre , presa din România, controlată în totalitate de către comuniști (fenomen ce se repetă azi, sub stindard politic de camuflaj, n.m.), se lansează și ea în lupta propagandistică împotriva Occidentului. În aceste condiții, SUA încep să fie prezentate în presă ca principal pericol ce amenința România și în general lumea comunistă. Principalul defect atribut Statelor Unite era imperialismul, etichetă care în limbaj propagandistic ajunge să înlocuiască fascismul, ca ultimă expresie a răului” 8 . Astfel, din prezență dorită de întreaga populație ( Vin americanii! fusese mantra de speranță pentru populația românească atât în 6 Lovinescu, Monica, Unde scurte V, Pragul, Humanitas, 1995, pp.7-8. Cazul Gheorghe Ursu: Dramaticul caz al lui Gheorghe Ursu, ucis în torturi, în cursul anchetei la Securitate, pentru a-l forţa să decodeze Jurnalul ce-i fusese sechestrat, e exemplar din acest punct de vedere. Încrezător în promisiunile anchetatorilor săi că, dacă nu se face scandal în străinătate, nu i se va întîmpla nimic, Gheorghe Ursu nu a alertat, pe cînd era încă în anchetă „ambulatorie”, „Europa Liberă. Nefiind deci apărat prin singurul argument la care erau sensibile autorităţile de la Bucureşti — ecoul în opinia publică din străinătate — el a fost arestat în septembrie 1985 şi asasinat în secret în luna noiembrie a aceluiaşi an. 7 Lovinescu, Monica, Unde scurte V, Pragul , Humanitas, 1995, p. 84 8 Barbu, Bogdan, Vin americanii – Prezența simboli- că a Statelor Unite în România Războiului Rece , Editu- ra Humanitas – Historic, București, 2006, p. 118. al distrugerii patriei și suferințelor milioanelor de victime 3 . Fenomenul este cât se poate de contemporan și în derulare. Monica Lovinescu a reflectat adesea nu numai asupra eticului, ci și, legat de el, asupra chestiunii mozaicului memoriilor. Parcă prevestind epoca actuală, când memoria devine un exercițiu aproape gratuit de înot într-un ocean turbulent, iar falsificarea ei este o practică cvasi-științifică și legalizată. În Unde scurte V, Pragul 4 , pe 12 august 1988, notează, meditând după întrebarea pusă de criticul român Mircea Iorgulescu: „de ce mai puţină memorialistică în Răsărit decît în Apus?”, găsind, că, de fapt, răspunsul fusese deja formulat de Orwell, în utopia sa negativă 1984 . “Un răspuns global, o dată cu acel „Minister al Adevărului” unde se rescriemereu trecutul după cerinţelemomentului. Memoriile sunt rarisime în ţările cu regim comunist, deoarece Memoria reprezintă unul din cei mai mari duşmani ai unui astfel de regim, şi prima victimă a lui. Memoria e „colectivizată”, aparţineStatului, care e liber să facă tot ce vrea cu ea. A-ţi scrie „memoriile”, cu pretenţia de a fi avut o istorie a ta, inserîndu-se în Istoria generală al cărei martor vrei să fii, este, pentru o astfel de putere, un păcat. De aceea, şi nu din vreo tendinţă autohtonă, rarele „memorii” şi „jurnale” publicate în România ultimelor decenii au fost mai ales „literare” (un tărîm ce i se pare partidului, dacă nu cu totul subsidiar, în orice caz, mai puţin important). Penuria de „memorii” se produce într-o clipă cînd ţara ar avea cel mai mult nevoie de ele, istoria oficială fiind ceea ce ştim, fărâmituri de la marele ei ospăţ negativ nemaitrecînd decît în unele romane, şi atunci de- abia aluzive”. Ceva mai târziu, Vladimir Tismăneanu 5 , investigând odiseea Statului și Partidului Comunist, va aprofunda aceste prime idei, iar problema etosului și a memoriilor este atent disecată. „ Memorii apar în exil, continuă Monica Lovinescu; în ţară în schimb pînă şi faptul de a ţine un Jurnal pentru sertar reprezentînd un risc ce s-a dovedit major. Astfel, nu trebuie uitat niciodată cazul lui Gheorghe Ursu, inginer cu veleităţi şi prietenii literare, care a fost omorît în bătăi la Securitate, în cursul unei lungi anchete, pentru simplul fapt că ţinea un Jurnal pe care nu-1 arăta nimănui”. De ce el a murit, iar alții nu? Explicația o găsim tot la Monica Lovinescu, prin punerea în evidență a importanței Europei Libere în protejarea vieții opozanților din România. De bună credință fiind, și încrezându-se în promisiunile anchetatorilor, Ursu nu a apelat la exilul militant de la Europa Liberă, pentru a cere astfel protecție internațională. Or, regimul Ceaușescu 3 Bentoiu, Annie, Timpul ce ni s-a dat, Memorii (1944-1959) , Ed. Humanitas, 2019. 4 Lovinescu, Monica, Unde scurte V, Pragul , Humanitas, 1995, p.84. 5 Tismăneanu, Vladimir, Stalinism pentru eternitate , Polirom, 2005. Monica Lovinescu