Binecuvântări din cartea Apocalipsa

Pag. 152 of 231 Unii spun că citesc și aplică Biblia similar cu o mâncare de pește. Mănânc carnea, dar dau la o parte oasele, lucrurile neplăcute. Realitatea este că nu există oase în Biblie. Biblia este plină de adevăr care trebuie păzit cu sfințenie. Unul dintre motivele pentru care nu cred că a existat vreo corecție, pentru Biserica din Filadelfia, este pentru că erau păzitori ai Cuvântului, asta trebuie să facem ca biserică, să spunem cum putem fi mai asemănători cu ceea ce spune Scriptura că ar trebui să fie biserica, nu Mi-au tăgăduit Numele Meu. Când vorbim despre numele lui Isus, vorbim despre natura Lui, despre caracterul Lui și despre cine pretindea că este ca om și Dumnezeu. A tăgădui numele lui Christos ar însemna să negi că Christos este Dumnezeu, care a venit în trup, a trăit printre noi, a murit și a înviat pentru noi. Intrând pe ușa deschisă Bisericii din Filadelfia găsim oportunități: 9 Iată că îți dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt iudei și nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, și să știe că te-am iubit. Am văzut sinagoga Satanei menționată în scrisoarea Bisericii din Smirna (Apoc. 2:9). Am văzut acei oameni care pretindeau că sunt iudei, și din perspectiva Cuvântului nu sunt iudei. Au existat unii în zilele Bisericii din Filadelfia care au încercat să determine creștinii să țină legea mozaică. Numai dacă faci anumite lucruri poți ajunge în rai. E o mentalitate lumească total nescripturală. Suntem mântuiți prin harul lui Dumnezeu. Bunătatea Lui este ne îndeamnă la pocăință. Singura modalitate prin care putem fi mântuiți este prin harul Domnului Dumnezeu. În Biserica din Filadelfia erau unii care încercau să schimbe asta, erau numiți sinagoga lui Satan, un titlu destul de greu pe care Domnul îi identifică. Acești legaliști de dragul Domnului trebuie să cedeze în fața principiilor sănătoase ale bisericii. Intrând mai adânc pe ușa deschisă Bisericii din Filadelfia descoperim o altă oportunitate, conectată cu păzirea Cuvântului Sfânt: 10 Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi și Eu Binecuvântarea de a fi un Stâlp în Templul ceresc este destinată biruitorilor care au puțină putere de la ei înșiși, păzesc Cuvântul Sfânt și nu tăgăduiesc Numele Domnului ci îl vestesc în orice oportunitate care o au zi de zi.

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=