Binecuvântări din cartea Apocalipsa
Pag. 153 of 231 de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă ca să încerce pe locuitorii pământului. E o dovadă că Domnul va păzi Biserica Sa de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă ca să încerce pe locuitorii pământului . Este confirmarea făcută și prin apostolul Pavel: Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie , ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Christos (1 Tes. 5:9). Biserica nu va trece prin Necazul Unic din Istoria Omenirii, în general, numit Necazul cel Mare. Intrând și mai adânc prin ușa deschisă a Bisericii din Filadelfia avem anunțul Domnului: 11 Eu vin curând . Domnul rămâne credincios cuvântului Său iar pentru tine și mine: Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa. Venirea lui e iminentă, dar pentru creștini e riscul pierderii cununii, prin nepăzirea Cuvântului Său. Reamintesc cele 4 cununi care nu se pot veșteji posibil să le primim la întâlnirea cu El în slavă: Cununa vieții, Cununa neprihănirii, Cununa bucuriei, Cununa slavei. (Detalii în Binecuvântarea revelată din scrisoare Bisericii din Smirna). E un risc a pierderii cununii sau cununilor dacă nu păzim Cuvântul Lui, sau nu păstrăm ce avem. Cununile pe care le primim pentru binecuvântările și lucrurile pe care le-am făcut, lucrurile bune pe care Domnul le recunoaște, chiar dacă avem puțină putere și am făcut doar puțin, Domnul va spune: „Te voi răsplăti cu o cunună sau mai multe. Ce vom face cu acele cununi? Le vom arunca înapoi înaintea Domnului. Va fi o modalitate cerească de a-I da glorie lui Dumnezeu prin închinare. 3. Mesajul Duhului Sfânt, unic pentru fiecare biserică este ancorat în Vechiul Testament și conține o binecuvântare specială oferită credincioșilor din istoria umană înainte și după Domnul Isus . Pentru fiecare promisiunea a Noului Testament există un corespondent în Vechiul Testament. Corespondentul Vechiului Testament este Templul. 2 Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu , și nu va mai ieși afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu și numele cetății Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim , care are să se coboare din cer de la Dumnezeul Meu, și Numele Meu cel nou ."
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=