Binecuvântări din cartea Apocalipsa

Pag. 190 of 231 întâlnirii, locul întâlnirii cu Domnul. Acolo era prezența Domnului Dumnezeu noaptea prin foc și ziua printr-un nor. Cortul Întâlnirii era în centru și în jurul lui la cele patru puncte cardinale erau cele 12 seminții ale lui Israel, împărțite în patru și la fiecare grup de patru era o seminție responsabilă de cele trei din grup. Numeri 2:1 Domnul a vorbit lui Moise și lui Aaron și a zis: 2 "Copiii lui Israel au să tăbărască fiecare lângă steagul lui, sub semnele casei părinților lui; să tăbărască în fața și împrejurul Cortului întâlnirii. Cele patru seminții, începând de la Răsărit era Iuda, Efraim, Ruben și Dan. Iuda era cel mai mare dintre triburi. Leul era simbolul de pe steagul lui Iuda. Domnul Isus e numit Leul din seminția lui Iuda. În binecuvântarea dată de Israel celor doisprezece fii, Iuda este un pui de leu . (Gen. 49:9). Iosif are frumusețea întâiului născut al taurului ; coarnele lui sunt cum sunt coarnele bivolului; cu ele va împunge pe toate popoarele, până la marginile pământului: ele sunt zecile de mii ale lui Efraim (Deuteronom 33:17) Efraim era reprezentat de un vițel sau mai precis de un cap de taur . În binecuvântarea lui Israel, iată ce spune bătrânul Iacov: Ruben, tu, întâiul meu născut puterea mea și pârga tăriei mele, întâiul în vrednicie și întâiul în putere, năvalnic ca apele (Gen. 49:3,4). Astfel, Ruben era reprezentat de o față de om . Tot atunci Iacov a zis: Dan va judeca pe poporul său, ca una din semințiile lui Israel . (Gen. 49:16) Dan era reprezentat de un vultur, care analizează lucrurile și decide văzând totul clar și atacând direct la țintă. Vulturul îl găsim de multe ori în Apocalipsa. Unii spun că ar simboliza America. Trebuie să fim atenți. Unde Biblia tace și noi trebuie să tăcem. Multe elemente din Vechiul Testament au fost făcute după modele prezentate de Domnul. Lui Moise Domnul i-a spus Cortul să-l faci după chipul care ți s-a arătat pe munte (Exod 26:30) Întrebare: de ce crezi că ei spun Sfânt, Sfânt, Sfânt? În primul rând cuvântul în engleză nu este „saint” ci „holy”. Care e diferența? 1 Cor. 1:2 cei ce au fost sfințiți în Christos Isus, chemați să fie sfinți,

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=