Binecuvântări din cartea Apocalipsa
Pag. 314 of 317 Este potrivit să revin la acrostihul OAIA , care l-am menționat când am făcut deosebirea dintre Biserică (pentru care, acum Domnul este Păstorul cel Buna) și Sfinții din Necazul cel Mare (pentru care El va fi Păstorul lor) ne dă ghidul relației de cunoaștere, părtășie și special de protecție a Păstorului cel Bun pentru oile Sale, care-i cunosc glasul: O crotire A partenență I nteracțiune A scultare Oaia P ăstorului cel Bun este în permanent O crotită de Păstor. Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu: "Iată, Mă voi îngriji Eu însumi de oile Mele și le voi cerceta! (Ezechiel 34:11) Oile Mele … le cunosc, și ele vin după Mine. Eu le dau viața veșnică, în veac nu vor pieri, și nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toți; și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. (Ioan 10: 27-29) …. cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui. (Zah. 2:8) Un păstor își apără turma de pericol; are grijă de oile bolnave, le caută pe cele pierdute, le conduce la pășuni bune. În Orient, și oriunde în lume, relația dintre păstor și oile sale era una foarte intimă. E o mare diferență între păstor, care are grijă de oile sale și cioban persoană plătită să aibă grijă de oile altuia. Domnul Isus Christos își cunoaște oile și le hrănește, merge înaintea oilor Sale și le conduce la pășune. Noaptea ele se întorc în țarc și păstorul închide ușa pentru a împiedica intrușii să poată intra și oile să poată ieși. „Eu sunt ușa” – înseamnă această protecție din partea păstorului. Psalmul 23 ne spune cum le conduce la apă și la pășune. El le protejează cu toiagul și cu nuiaua lui. Toiagul era un băț lung, din lemn tare, îndoit la capăt, era folosit la tragerea înapoi a oilor care tind să se îndepărteze. Nuiaua o ține Păstorul în mâna dreaptă ca să vadă protivnicii că oile sunt apărate. Toiagul și nuiaua Păstorului Cel Bun nu sunt pentru lovirea oilor ci pentru apărarea lor. Sunt aici două extreme: oaia care stă în turmă este sub privirea Păstorului iar oaia
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=