Binecuvântări din cartea Apocalipsa
Pag. 315 of 317 care se pierde de turmă, Păstorul o caută și o ia pe umăr și o aduce în turmă (Luc.15:4,5). Oaia ascultătoare nu este pedepsită. Ocrotirea Păstorului cel Bun este asigurată pe linie spirituală, fizică cât și în fața dușmanilor. Dimineața mă rog să am parte de harul de a sta sub O crotirea Celui PreaÎnalt, să mă odihnesc la umbra Celui Atotputernic zicând despre Domnul: Tu ești locul meu de scăpare, Cetățuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred (Psalm 91:1-2) O aia P ăstorului cel Bun A parține P ăstorului. Se pot vedea în textele relației Oaia - Păstor ce e vorba de oile Mele, pentru că suntem un popor pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui ( 1 Pet 2:9). Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, și ele Mă cunosc pe Mine, așa cum Mă cunoaște pe Mine Tatăl și cum cunosc Eu pe Tatăl; (Ioan.10:14-15) O aia P ăstorului cel Bun I nteracționează. oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul. Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor (Ioan 10: 4-5). O aia P ăstorului Cel Bun A scultă, experimentând Puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Psalmul 23 este foarte specific în relația Oaia - Păstor. În fiecare dimineață spun Psalmul 23 personalizat, luat așa cum este scris, și transpus la persoana întâia singular astfel: Doamne, Tu ești Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. Tu mă paști în pășuni verzi și mă duci la ape de odihnă; îmi înviorezi sufletul și mă povățuiești pe cărări drepte, din pricina Numelui Tău. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie.
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=