Binecuvântări din cartea Apocalipsa
Pag. 45 of 231 active agent in bringing about this ongoing transformation in believers' lives, even as they wait for the full consummation of the kingdom in the future. O „Conferință a Duhului Sfânt: Împărăția acum, dar nu încă” se referă la o concept creștin concentrat pe doctrina că Împărăția lui Dumnezeu este deja prezentă în lume prin Isus Christos, dar nu este încă pe deplin realizată și că Duhul Sfânt este agentul activ în realizarea acestei transformări continue în viața credincioșilor, chiar dacă ei așteaptă desăvârșirea deplină a Împărăției în viitor. La începutul acestei luni, februarie 2025, am avut ocazia să stau la masă cu unii din cei ce au participat la „Conferința Duhului Sfânt” cu tema „Împărăția acum dar nu încă”, conferință ce a avut loc la Keller Auditorium în Portland, și mi s-a pus întrebarea: Poate exista împărăția lui Dumnezeu pe pământ? Și am spus Nu, pe acest pământ, care-l are pe Satana, ci numai după ce Satana va fi legat pentru o mie de ani sau după ce Satana va fi aruncat în adânc. Președintele Trump, în 7 februarie 2025 a semnat un ordin executiv prin care se înființează un Birou de credință la Casa Albă și l-a ales pe pastorul Paula White-Cain să-l conducă. White este consilierul spiritual personal de multă vreme al lui Trump. Ea este o susținătoare a „teologiei prosperității”, care învață că Dumnezeu îi răsplătește pe cei cu adevărat credincioși cu bogăție materială și succes personal. Iată câteva din declarațiile ei: „Unde eu pășesc, Dumnezeu conduce... Când eu pășesc la Casa Albă, Dumnezeu pășește la Casa Albă, Am tot dreptul și autoritatea să declar că Casa Albă este pământ sfânt pentru că eu stau acolo și acolo unde stau eu este un loc sfânt”. Conceptele destul de periculoase de mai sus, mută autoritatea Domnului Dumnezeu asupra oamenilor, ceea ce este foarte greșit. Domnul Isus ne-a făcut o împărăție și nu mai multe împărății. Noi am devenit parte a Împărăției Lui unde El are toată autoritatea și nu noi. Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei și le-a zis: " Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. (Mat.28:18). Noi avem o putere parțială și nu totală . Acum și aici suntem în formare pentru completarea Împărăției, mădularele Bisericii sub un singur Împărat pentru veșnicie.
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=