Binecuvântări din cartea Apocalipsa

Pag. 46 of 231 Napoleon Bonaparte este considerat unul dintre cei mai mari comandanți militari din istorie, iar tacticile sale napoleoniene sunt încă studiate în școlile militare din întreaga lume. Împărăția lui Napoleon a avut peste 25 teritorii , în Europa. Alexandru cel Mare, Cezar, Carol cel Mare și eu …am întemeiat împărății întinse și puternice. Dar pe ce s-a întemeiat toată clădiea noastră genială? Pe forță! Am smuls pe tată dintre copii ori pe copii de lângă mamă. I-am îmbrăcat în straie aspre, i-am încărcat cu arme grele și am biruit prin sânge și foc. Iar CHRISTOS - El este figura luminată care și-a întemeiat împărăția pe dragoste. Pe când soldații pier scrâșnind din dinți, ostașii lui CHRISTOS se sting cu zâmbetul pe buze în lupta pentru biruință. Și cât de inegale sunt armele!! Întâlnim pe de o parte coaliția tuturor suveranilor din lume cu armatele lor nesfârșite și contracte cu peceți multe! Iar de cealaltă parte, nu armată, ci câțiva oameni. Ei n-au contract și nu au arme, dar credința comună în Taina Crucii - aceasta este Arma care biruiește forțele dușmanilor. Și împărăția mea s-a prăbușit. Eu mor și trupul meu se coboară în sânul pământului și va ajunge pradă viermilor. Împărăția lui CHRISTOS va crește însă și va înflori mereu … Numele lui CHRISTOS îl vor pomeni muritorii și-L vor slăvi cu tot mai multă dragoste, iar stăpânirea Lui va cuprinde odată toată fața pământului. Iată deosebirea între împărații lumii și CHRISTOS. (Napoleon Bonaparte) Suntem preoți pentru Domnul Dumnezeu pentru că Slujim Domnului Dumnezeu slujindu-i pe alții . Atenție! Noi nu slujim pe alții ca să-L slujim pe Domnul Dumnezeu. Aceasta va duce la dezamăgire. Noi nu suntem preoți ai oamenilor ci ai Domnului Dumnezeu. Slujirea noastră pentru oameni trebuie să fie motivată de dragostea noastră pentru Domnul Dumnezeu. Când slujirea nu-L are ca țintă pe Domnul veți constata interese personale, autoritate falsă, vorbire grosolană, ignoranță, lipsă de respect sub toate aspectele, etc. Când slujirea noastră ca preoți țintește la Domnul Isus, Marele Preot, noi îl slujim de fapt pe El, zidim, clădim pe El și Domnul Isus ne-a binecuvântat făcându- ne O Împărăție (teritoriu unde se face voia Lui) și preoți (slujitori) nu pentru oameni, ci pentru Domnul Dumnezeu, Tatăl Său și al nostru.

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=