Romanian Times | Mai 2026

Cultură 9 Stînga, dreapta și românii de Andrei PLEȘU ROMANIANTIMES Există părerea că România are solide tradiţii de dreapta şi o gravă carenţă la stînga spectrului politic. Se invocă, spre ilustrare, mari figuri interbelice şi se caută explicaţii: mentalitatea agrară, ortodoxia, satul. Nu mai știu cînd am scris acest text, dar mă bucur, melancolic, că l-am regăsit. E o dispută fără sfîrșit. Uite: ExistăpărereacăRomâniaaresolide tradiţii de dreapta şi o gravă carenţă la stînga spectrului politic. Se invocă, spre ilustrare, mari figuri interbelice şi se caută explicaţii: mentalitatea agrară, ortodoxia, satul. Dar nu toate marile figuri interbelice invocate (Eliade, Cioran, Noica) erau, la vremea cu pricina, chiar aşa de mari (şi, evident, nu toată dreapta era extremă-dreapta). Pe de altă parte, uităm o sumedenie de „luminoase” figuri de stînga. Sigur că nu-l vom putea opune, ca pondere, pe Alexandru Sahia lui Nae Ionescu. Dar seria Gherea-Stere-Ibrăileanu-Zeletin-Ralea nu e de ici, de colo. Apoi mai existau şi Eugen Ionescu, şi Eugen Lovinescu, şi Sebastian, şi destui alţii care să echilibreze peisajul. Ca să nu mai vorbim despre faptul că n-ar avea sens să identificăm existenţa dreptei dacă n-am avea un reper corelativ. Cu alte cuvinte, nu poţi fi „la dreapta” decît faţă de ceva care e mai la stînga. Să mai amintim şi dispariţia dreptei conservatoare după primul război mondial sau amplasamentul de stînga al ţărăniştilor. În ce mă priveşte, cred mai curînd că românii, şi mai cu seamă intelectualitatea românească, nu se lasă încadraţi riguros în această dihotomie. Stînga şi dreapta nu constituie o alternativă definitorie pentru spiritul autohton, înclinat fie spre neutralitateconfortabilă,fiespreacomodare oportună. Pînă şi Nae Ionescu, întrebat cum se situează în geometria politică a momentului, prefera să spună: „Nu sînt nici de dreapta, nici de stînga, sînt inteligent!”. Sandu Tudor putea fi găsit alături de Sahia în paginile aceleiaşi publicaţii. Rădulescu-Motru era tradiţionalist la 1904 şi progresist la 1922. Figuri caracteristice ale ambianţei culturale româneşti, „clasici” ai ei (Lovinescu, Petrovici, Vianu, Călinescu, Blaga, P.P. Negulescu şi chiar Mircea Vulcănescu – în ciuda unor ignare suspiciuni), au un „facies” politic greu de sistematizat. Sînt, preponderent, spirite libere, ale căror judecăţi îşi rezervă dreptul de a se formula în afara unor eventuale „pre-opţiuni” ideologice. Mai mult decît angajarea într-o tabără omogenă, îi interesează autonomia gîndirii proprii, evitarea oricărei înregimentări. Se poate vorbi, cred, de un apolitism românesc de substrat, născut dintr-o constelaţie tradiţionalăde însuşiri specifice: relativism, ironie, superficialitate... Pentru Mitică, stînga şi dreapta sînt mofturi. Nu-i poţi cere să opteze serios, „pe viaţă”, între una şi cealaltă. E ca şi cum i-ai cere să aleagă Sursa: Dilema - 21.05.2026 Evadarea periculoasă din România Am plecat de acasă dinArad ”pe la ceasul al nouălea din zi” - coincidență? Nu, ci călăuzire divină. La sensul giratoriu Boul Roșu, am luat un stop care avea două locuri libere pentru Timișoara! La ora 3 am avut întâlnirea cu încă două persoane, în Piața Traian și de acolo am pornit spre frontieră cu Iugoslavia, înspre libertate. Ammers pe jos, peste câmp, orientându-ne după stâlpii de curent până la Zrenjanin, în fosta Iugoslavie. Trecerea a fost grea și periculoasă. Am trecut prin vreo 9 canale, prin apă până la gât. Când am ajuns la granița cu Iugoslavia ne-a stat în față un gard de sârmă ghimpată prin care trebuia să trecem să ajungem dincolo de graniță. Am tăiat sârma cu un clește și am trecut de partea cealaltă. După trecerea gardului însă, ne-au întâmpinat alte sârme de alarmă dinmetru înmetru la o distanță de 30 cmde la pământ; dacă erau atinse, aceste sârme lansau o rachetă cu lumină, alarmând grănicerii. Ultimul din grup, când a trecut, s-a împiedecat și a atins o sârmă de alarmă. Bang! Racheta a zburat, luminând cerul și noi am înghețat pe loc. Era ora 11:00 seara și ploua cu găleata. După vreo 5 minute am vorbit unul cu altul și văzând că nu am fost interceptați, ne-am încurajat unul pe altul și amcontinuat drumul în Iugoslavia. Curând amvăzut indicatorul de graniță între România și Iugoslavia, care ne-a confirmat că am trecut de pericol. Ajungând într-o localitate apropiată, am căutat un loc unde să stăm peste noapte și să ne schimbăm de hainele ude. Am bătut la ușa unei case cu ferestrele luminate și am fost primiți înăuntru. Gazdele ne-au oferit ajutor să ajungem la Maribor, pentru a trece granița înAustria. Dar nădejdea noastră s-a spulberat la scurt timp, când am auzit o bătaie la ușă pe când eram gata de drum. „Pașapoartele la control” - a comandat polițistul!... Înainte să ajungem la acea casă, unul din grupul nostru care era fumător, a cerut un foc de la un trecător... Asta a fost trădarea noastră. Sârbii primeau o recompensă dacă anunțau Poliția când cineva trecea frontiera din România. Și astfel am fost arestați și judecați a doua zi la tribunalul din Zrenjanin, și condamnați la două săptămâni de închisoare pentru trecere ilegală de frontieră. Din închisoare, autoritățile locale ne puteau preda înapoi grănicerilor din România, sau în cazul fericit, puteam fi trimiși la Belgrad, unde după interviul cu ONUaveamposibilitatea de emigrare în USA, Europa de Vest, Canada sau Australia. După două săptămâni de închisoare, timp în care eram nesiguri de viitorul ce ne aștepta, am fost luați de o mașină a poliției și transportați spre o destinație încă necunoscută nouă... Spre bucuria noastră, am ajuns la Belgrad, unde am fost puși Călătoria vieții continuă..... definitiv între bere şi vin. Mitică ştie foarte bine că sînt bune amîndouă. Uneori pofteşti la bere, alteori la vin. După cum o cer împrejurările. Şi mizilicurile adiacente... Aud mereu politicieni anticipînd într-un mod conspiraționist orizontul electoral: românii vor trebui să aleagă între a avea un guvern de stînga sau unul de dreapta. Subtextul e limpede: va trebui să decidem dacă vrem un guvern grijuliu, popular, „de-al nostru”, sau unul nesimţitor la suferinţele celor mulţi, „elitist”, arogant, slujindu-se doar pe sine. Acest limbaj este, după părerea mea, inadecvat. Pentru electoratul local, stînga şi dreapta nu sînt concepte funcţionale. Nu în aceşti termeni se pune dezbaterea interioară a alegătorului autohton. Mitică (de la oraş) şi Gheorghe (de la ţară) sînt somaţi să hotărască între berea (plebee) şi vinul (aristocratic). Ei, aş! Mitică şi Gheorghe nu beau niciodată ce li se spune, decît dacă sînt deja băuţi. Vor trage cu ochiul la gustări şi se vor hotărî la moment. Pentru bere. Sau poate pentru vin. Sau poate mai bine pentru o ţuică. Fratele meu Nick și cu mine la Banya Koviliacea. în legătură cu Ambasada Australiei. După un interviu cu ONU și o ședere de trei luni în lagărul de la Banya Koviliacea, urmau să ni se pregătească actele și biletele de avion spre Australia. Primii ani de viață în libertate Am ajuns în Australia la 15 Mai 1981, numai cu hainele de pe noi. Prin harul lui Dumnezeu, ajunsesem din România comunistă în libertate! La coborârea din avion, mulți români se plângeau de foame. Când au fost întrebați dacă vor mâncare întotdeauna spuneau că nu sunt flămânzi; ei credeau că mâncarea trebuia plătită și dacă nu au avut bani nici nu au primit mâncarea! Ce tragedie! Condiția impusă de guvernul Australian a fost să lucrăm timp de doi fără să părăsim țara, pentru a primi rezidența permanentă. În anul 1984 am primit cetățenia australiană. Ajunși la Melbourne, ne-am integrat la Prima Biserică Baptistă din Australia și am studiat limba Engleză timp de un an. Apoi am găsit de lucru la fabrica de mașini Nissan, unde am lucrat timp de 9 luni. La terminarea contractului am rămas fără lucru. În timpul verii, mulți români plecau la Mildura, o localitate de peste 600 km nord de Melbourne, să lucreze la fermă. Am plecat și eu acolo, petrecând aproape un an la cules de fructe. În acea perioadă m-am implicat în biserica locală din Mildura, unde am întâlnit frați minunați și am avut un timp foarte roditor. Am participat la un curs de misiune cu „Australian Christian Hospital Fellowship” și am vizitat case de bătrâni pe care i-am încurajat prin Cuvânt și cântări creștine. În Mildura am locuit împreună cu doi frați creștini; unul din Noua Zeelandă și celălalt din Indonezia. Într-o seară, pe când serveam cina, a intrat în casă un vecin pe care nu-l cunoscusem înainte. L-am poftit să ia loc și după o vreme, ne-a întrebat: „De unde vine pacea aceasta pe care o simt aici?” Eu i-am mărturisit despre Domnul Isus și el a continuat să pună întrebări. După o vreme, el m-a invitat la el acasă, să-i mărturisesc și soției lui despre Domnul. Am acceptat invitația și am petrecut câteva ore cu familia lui, vorbind despre credința în Dumnezeu. Pe la miezul nopții, soția lui a observat că ori de câte ori rosteam numele lui Dumnezeu sau a lui Isus Christos, copilul lor în vârstă de câteva luni, care dormea în aceeași cameră, ridica mâna dreaptă în sus! M-am bucurat de acest semn, care era o confirmare a prezenței lui Dumnezeu cu noi. După vreo 6 luni, m-am întors la Melbourne, unde am lucrat ca și curier, vreo doi ani, continuând să frecventez biserica Română. Într-o duminică am vizitat o biserică australiană din Melbourne, unde o asociație misionara a prezentat lucrarea lor, și au făcut o chemare la misiune. Am răspuns și eu, luând decizia să devin misionar. Ca urmare, m-am înscris la un curs de doi ani la Colegiul MisionarWEC din Launcestone, Tasmania. La seminar erau studenți din peste 12 națiuni. În acea perioadă am avut ocazia să plec într-o călătorie misionară în Malawi cu Misiunea MBIC (Mission Behind Iron Curtain), condusă de fratele Emanuel și sora Sonia . În timpul petrecut la seminar in Launcestone, am avut din nou experiențe (continuare in pagina 20)