Romanian Times | Iulie 2026

ROMANIANTIMES Angela FURTUNĂ Mircea Drăgănescu: un tezaur viu de limbă și de poezie românească 7 Meditații est-etice * „Sunt atât de obosit că sunt de partea binelui acestei nații române, sunt atât de dezamăgit de toate aceste insinuări rău intenționate, de aceste răutăți intenționate, sunt atât de obosit, cu oboseala oamenilor de buna credință în fața unor inconștienți, care nu se găsesc de partea țării, ci de partea celor care au trădat și exploatat țara asta atât încercată...!”, mărturisea recent unul dintre poeții buni și uitați. Din fericire, el încă este în viață și mai este activ. Dar România a irosit mulți poeți buni. Arma cea mai consecventă de irosire a fost cenzura. Cenzura ceaușistă a eliminat aproape toți oamenii cu adevărat liberi. Cenzurile din tranziție de după 1989 (pe rând, economică, de restaurație totalitară mascată și de rit fundamentalist nou) au corupt din nou spiritul libertății și triada estetic – etic – est-etic . Mircea Drăgănescu a rezistat. Scrie. Și scrie bine, deși însingurat și abandonat. Ca el, alți (nu mulți) poeți români pursânge însingurați continuă să spere. Să scrie și să spere. Cu gândul numai la salvarea limbii și a literaturii române, însingurate și ele... * Se împlinesc în curând 45 de ani de când Mircea Drăgănescu a debutat oficial, ca poet, în literatura română. Volumul colectiv Caietul debutanților a apărut la Editura Albatros, București, 1981, având 285 de pagini. Acest volum reunea practic mai multe debuturi editoriale, care cel mai adesea deveneau colective, în stilul epocii. Câte un ciclu de poeme aparținând, fiecare, unui număr de 31 de autori români, așezase în acel an, în aceeași vitrină, nume de poeți pe care le vom regăsi ulterior pe raftul din față al literaturii române: între ei, Mircea Drăgănescu, Alexandru Mușina, Nicolae Sava, Ion Istrate. Redactorii editurii, doamnele Domnica Filimon și Gabriela Negreanu, asigurau un bun dialog cu nerăbdarea firească a tinerilor autori care, la vremea aceea, erau nevoiți să aștepte adesea ani buni pentru a trece prin furcile caudine ale cenzurii și selecțiilor impuse de partidul comunist pentru orice selecție și orice tipar din Republica Socialistă România. Puțini autori ar înțelege sau accepta, azi, acest mecanism infernal: în realitate, textele din volumul colectiv fuseseră înmânate de către fiecare poet încă din 1979, iar titlul - aprobat de cenzură și de organele abilitate pentru accesul la tipar - fusese “Caietul debutanților 1979”, ce va vedea lumina zilei sub forma volumului fizic abia în anul 1981 și va avea două ediții. În acele vremuri, EdituraAlbatros avea misiunea de a identifica pe viitorii scriitori și istorici importanți, iar Caietele debutanților scoase la această (continuare in pagina 22) editură funcționau ca o platformă oficială de lansare, tractată de concursurile literare și de premierile aprobate de juriile atent alese. * Prezențele lui Mircea Drăgănescu în viața literară au fost discrete și fidele discursului interior, mai degrabă decât modelor sau mutațiilor estetice de anvergură ce aveau loc în jur. O anume prudență față de excese și o fascinație pentru eschivă traduce și în expresie poetică preferința autorului pentru evitarea realităților contondente. Cuvintele supuse acestei anti-gravitații au traiectorii imprevizibile, dar nu rupturale. Bunul gust guvernează. O formă de neatingere de prezent însoțește acest stil. Poezia pare o stare de volatilizare. Nimic din fenomenologia specifică epocilor străbătute de autor nu o atinge. Nici complexele de retardare ale provincialismului cultural, nici prăbușirea șabloanelor realismului socialist, nici optzecismul mutagen al postmodernismului neaoș, nici gălăgia publicitară actuală. Pe această plajă a evazionismului asumat, poezia lui Mircea Drăgănescu rămâne cantonată într-o fericită tensiune indusă livresc, evadând capricios din corsetul poeziei pure fie prin pendulări indecise între ruminație interioară, exotic și exotism, fie prin grațioase experimente avangardiste. Vorbim de o întreagă călătorie între concepte, prin care poetul, de formație filosof cu practică pedagogică, traversează cu eleganță, aproape strategic, logicile modernismului, ale neo- modernismului sau post-modernismului, neabuzând de geneza emotivă a limbajului poeziei, nici de logica poeziei ca primum movens intelectual. În fond, poetul originar vine din lumea care gândea în basme și vorbea în poezii, dar la maturitate s-a cantonat în lumea care gândea în poezie și vorbea în utopii . * După debutul strălucit din epocă, au urmat Oglinda de nisip (Editura Albastros, 1988), Robinson – Jurnal de insulă, Poeme (Editura Junimea, 2002), Himera de CAIETELE DE DEBUT EDITURAALBATROS 1980 alături (Editura Nouă, 2009), Touchscreen Oglinda de nisip II (Editura Tracus Arte, 2015), Viața mea de pe acum , Viața mea de acum – Neliniști , Portretul artistului cam într-o parte (Editura Neuma, 2018), Între linii (Editura Neuma, 2019). Vocația bunului creator nu se va dezminți, deși poetul trebuie să parcurgă perioada de tranziție, de la poezia ca limbaj secret și comunicare clandestină din perioada dictaturii, la poezia ce se vede concurată de divertisment și consumism, coborând în stradă, desolemnizându-se. Apariția volumului de față - intitulat Cuvinte înrudite cu tăcerea , Editura Neuma, Cluj, 2024, cu un Cuvânt înainte semnat de Horia Gârbea, precum și cu unele comentarii critice semnate de-a lungul timpului de Gabriela Crețan, Ștefan Ion Ghilimescu, Horia Gârbea, Mihaela Stanciu, Nicoleta Milea, Doru Mareș, Andrea H. Hedeș -, este o veritabilă lucrare de arhitectură a memoriei. Interesantă este serenitatea și sagacitatea adaptativă a acestui poet elegant.Atrăit onest și a scris cu sinceritate în epoca idolatriilor care sacralizau canonic, dar continuă să reziste convingător și în această epocă de slăbire epistemologică, dezvăluind o natură de poet pursânge. * La Mircea Drăgănescu, starea de poezie agreată pare mai degrabă o stare de iluminare și de exil, care adaugă noblețe literaturii sale. Iluminarea, în sensul lui C.G. Jung: “Cineva nu devine iluminat dacă își imaginează forme de lumină, ci devenind conștient de întuneric”. Exilul, în sens filosofic, ca formă de eliberare cognitivă, ca antidot almarginalizării înpropria cultură, ca refuz față de ideile forțate ale totalitarismului sau consumismului. Fidelă unui discurs ce exploatează supraconcentrat Mircea DRĂGĂNESCU