Biserica Confiscată - Marian Mușat

20 Marian Mușat Face o scurtă pauză. — A construit-o din banii lui. A început singur. După aceea au venit și ceilalți frați. Privesc clădirea din fața mea altfel. Nu mai văd doar ziduri albe și un acoperiș în două ape. Este rodul unei istorii începute cu mult înainte ca Petre Popescu să pună prima cărămidă. În zidurile ei s-au așezat credința unui om, jertfa unei familii și nădejdea unei comunități. Cobor din mașină și rămân câteva clipe pe loc. Biserica din Găujani, astăzi, privită de... Sus În fața mea se ridică o clădire simplă, fără nimic ostentativ. Zidurile, zugrăvite într-un alb cald, par să adune lumina după- amiezii, iar acoperișul mare de tablă, în două ape, coboară aproape până peste ferestre, ca și cum ar vrea să ocrotească tot ce se află dedesubt. Din loc în loc, tencuiala mai păstrează urmele timpului. Nu sunt răni, ci semnele unei case care a fost folosită, iubită și întreținută de oameni. Ferestrele mari lasă impresia unei clădiri deschise, primitoare, fără ziduri ridicate între cei dinăuntru și cei care îi trec pragul. În față, câțiva trandafiri înfloriți și florile galbene de pe marginea aleii îndulcesc sobrietatea construcției. Lespezile de piatră, tocite de pași, urcă domol spre intrare, iar balustrada lustruită spune că pe aici au trecut generații de credincioși. Dincolo de biserică se deschid dealurile Vâlcii. Pădurile îmbracă versanții până aproape de culmi, iar casele risipite pe coaste par așezate cu grijă, ca într-un sat care a crescut firesc, fără grabă. Liniștea locului este atât de deplină, încât cu greu îți poți imagina că aici s-a purtat una dintre cele mai dure confruntări dintre credință și regimul comunist.