Biserica Confiscată - Marian Mușat

19 Biserica confiscată cărămidă. Era omul care, vreme de zeci de ani, ridicase suflete. Înainte să-i înțeleg viața, trebuia însă să înțeleg locul care l-a format. Pentru că Găujani nu este doar decorul acestei cărți. Este unul dintre personajele ei. „Tata a făcut-o” Mașina încetinește în dreptul unei clădiri simple, cu ziduri albe și acoperiș în două ape. Samson oprește motorul și rămâne câteva clipe cu privirea așezată asupra clădirii. Apoi îmi spune cu o mândrie pe care nu încearcă nici s-o ascundă, nici s-o afișeze: — Ăsta-i Biserica noastră. Tata a făcut-o. Nu spune „a construit-o”. Spune simplu: — Tata a făcut-o. În cele trei cuvinte încape o viață întreagă. Pornim încet pe uliță. Înainte să-mi vorbească despre tatăl său, Samson își aduce aminte despre locurile în care s-a născut și a crescut. De rădăcini. — Țara Loviștei e pe primul loc la ceva despre care se vorbește prea puțin: speranța de viață. Eu cred că nu-i întâmplător. Avem munte, avem aer curat, apă bună și oamenii sunt toată viața în mișcare. Județul Vâlcea e deal și munte. Economic, a fost mereu printre ultimele județe ale țării, dar Dumnezeu ne-a dat altă bogăție... În timp ce îl ascult, îmi dau seama că Samson nu îmi vorbește doar despre Vâlcea. Îmi vorbește despre lumea în care s-a format Petre Popescu. Despre oameni obișnuiți cu munca, cu lipsurile și cu credința. Se întoarce din nou cu privirea spre biserică. — Tata și-a cumpărat terenul ăsta... sau l-a dat la schimb, nu mai țin minte exact. Dar știu un lucru: spunea mereu: „Măi, eu stau într-o casă de cărămidă și Domnul nu are o casă a Lui!”