Biserica Confiscată - Marian Mușat

31 Biserica confiscată Mesajul de pe crucea lui se citește deja în fotografie: „Căzut sub cruce, mai departe du-o tu”. Ce nu se vede, dar se simte Fotografia are un zgomot de fundal pe care aparatul nu l-a prins, dar memoria îl păstrează. Se aud lovituri de ciocan în lemn: face cofraje pentru fundația Casei de Rugăciune. Se aud pași pe prundiș: milițianul vine la percheziție, șeful de post cu ochii de vultur. Se aude o sobă care duduie iarna: le spune copiilor pilde la gura ei. Se aude o pagină de Biblie dată încet, să nu trezească pruncii. Se aude o rugăciune: „Doamne, ține-mi casa în picioare și ține- mi și copiii în picioare”. Se simte miros de var stins și miros de hârtie veche. Miros de frică învinsă și de curaj care nu face paradă. Dacă te uiți mult la fotografie, începi să înțelegi de ce un regim cu tancuri s-a temut de un om slab cu Biblia. Pentru că omul slab era zidit. Iar tancurile trec peste câmp, dar se opresc în zid. Te uiți la Petre Popescu și înțelegi ce înseamnă să fii „epistolă vie”. Nu e nevoie de cuvinte multe. Statura adusă de spate, Biblia ținută strâns în mână, zidul drept din spate spun toată teologia. Spun că Dumnezeu caută oameni, nu afișe. Caută zidari, nu oratori. Caută mâini crăpate care țin Cuvântul întreg. Fotografia aceasta nu cere ramă. Cere urmare.