Biserica Confiscată - Marian Mușat

46 Marian Mușat „Mă puneau să scriu declarații. Minciuni.” N. I. nu pare omul care să vorbească mult. Își caută cuvintele, se oprește des și spune de câteva ori că au trecut peste patruzeci de ani și nu mai ține minte toate întâmplările. Tocmai de aceea, mărturia lui are greutate. Nu încearcă să impresioneze și nici să înfrumusețeze trecutul. – Cum să nu-l cunosc pe Petre Popescu? Nevasta lui era soră cu mama mea... Se oprește câteva clipe și continuă. – Eu n-am avut niciodată ceva rău de spus despre el. Dar venea Securitatea la mine, la bufet. Eram gestionar. Mă băgau în birou și mă întrebau dacă vin mașini străine la pocăiți, dacă vin americani, dacă vin oameni din afară... Eu nu văzusem nimic. Își amintește însă foarte bine altceva. – Mă puneau să scriu declarații. Minciuni. Îmi spuneau ei ce să scriu. Eu doar scriam și semnam. Când auzeam că au venit iar prin sat, mă ascundeam. Plecam acasă. Nu mai voiam să dau declarații. Samson Popescu afirmă că în discuția cu acesta i-a declarat ceva cutremurător: „eu dacă aș fi omorât un pocăit, nu aș fi păți nimic, ei mă scoteau basma curată”. Cutremurător. Când ura merge până acolo încât să crezi că poți lua o viață și să rămâi nepedepsit, nu mai vorbim de prigoană, ci de dezumanizare totală. Câtă ură să crezi că poți omorî un om nevinovat și să fii scos basma curată.