Biserica Confiscată - Marian Mușat

92 Marian Mușat A zidit peste tot - în sat, la Cisnădie, la Veștem, la Tălmaciu. Dar avea o regulă: nu lua lucrări duminica. „De câte ori veneau oamenii să tocmească duminica, totdeau- na avea probleme, nu se înțelegeau... Și atunci tata s-a hotărât să nu mai ia nici o lucrare duminica. Veneau oamenii și le spunea: veniți mâine.” „Tata nu a folosit răsplata ca motivație a slujirii” „Tata nu a așteptat niciodată să-i mulțumească cineva. Nu a slujit pentru laude, pentru scaun în față sau pentru nume pe o pla- că. A slujit pentru că nu putea altfel. Pentru el, a sta în spărtură nu era o slujbă, era o datorie a inimii. Când a zidit biserica din Găujani, a pus din banii lui, din mun- ca lui, din nopțile lui. N-a făcut-o ca să fie văzut, ci ca să aibă unde să vină pruncii și bătrânii să se roage. Dacă ar fi așteptat răsplată de la oameni, s-ar fi oprit demult, la prima batjocură și la prima anchetă. Răsplata lui nu era aici. El știa că Împărăția nu se plătește cu aplauze.” „Totdeauna venea cu bomboane pentru noi” Seara, după o zi întreagă petrecută pe șantier, copiii nu-l au- zeau întâi pe tatăl lor, ci calul. Când căruța oprea în poartă, știau deja: în buzunarul hainei de lucru se ascunde o pungă cu bomboa- ne. Nu erau multe. Uneori doar câteva. Dar pentru cei șapte copii, aceea era semnul că tata s-a întors acasă. Mama - altarul din bucătărie „Dacă am vorbit despre mama, nu putem spune decât așa: Doamne, n-ai văzut-o cândva să se certe cu cineva. Niciodată... A fost o femeie care, chiar dacă a fost nedreptățită și a suferit, îl oprea