Romanian Times | Ianuarie 2020

ROMANIANTIMES Am afirmat în eseul anterior, în care am vorbit despre Renaștere, că Triada Nicolaus Copernic – Giordano Bruno – Galileo Galilei a reprezentat simbolul gânditorilor persecutați de Biserica Catolică pentru teoriile pe care au îndrăznit să le promoveze. Încerc acum să redau sumarul vieții și activității acestor remarcabili filozofi și oameni de știință ai acelei perioade, începând cu Copernic. Ca orice mișcare socio-culturală, Renașterea, după o perioadă de apogeu, a cunoscut un declin care a fost favorizat de decăderea politică și economică a Italiei, începând în prima jumătate a secolului al XVI-lea, bântuită de războaie nesfârșite ce au culminat cu jefuirea Romei în anul 1527 de către trupele de mercenari ale lui Carol Quintul, fapt ce a slăbit puterea și prestigiul papalității și a contribuit la decăderea orașelor-state, ca Florența și Milano. De asemenea, descoperirea unui nou drum spre India prin înconjurul Capului Bunei Speranțe a slăbit substanțial situația economică a Veneției și a Genovei. Ca reacție la Reforma religioasă inițiată în Germania de Martin Luter, Biserica Catolică a instituit Contrareforma și tribunalele inchizitoriale, o adevărată lovitură de grație împotriva libertății de gândire. S-a alcătuit o listă a cărților interzise, considerate eretice, și filozofii, oamenii de știință au fost constrânși să renunțe la convingerile lor. Ideile Renașterii nu au putut fi însă înăbușite, ele fiind apărate, mai târziu, de oameni curajoși care își propuneau ca obiectiv fundamental transmiterea unui mesaj eliberator și purtător de bucurie pe care o dă cunoașterea, iar în secolul al XVIII-lea se va fi reluat spiritul Renașterii sub forma iluminismului francez. Fiecare perioadă din istoria culturii a avut propria ei viziune asupra Renașterii, dar preponderentă a rămas aceea că Renașterea a fost epoca de aur a acestui mileniu , ea determinând apariția omului liber, deschis tuturor experiențelor vieții. Inovațiile și evoluțiile din perioada FILOZOFIA, RELIGIA, STIINTASI POLITICA (11) – Nicolaus Copernic Renașterii au constituit fundamentul pentru întreaga artă modernă, dar și pentru știința și politica care au cunoscut un progres remarcabil. După ce turcii au cucerit Constantinopolul, o migrație masivă a foștilor savanți bizantini au fugit în Italia și au reintrodus textele lor de origine greacă și romană în acel spațiu. Aceasta, împreună cu dezvoltarea tiparului de către Johannes Gutenberg, care a permis circulația ideilor și a informațiilor, au creat condițiile maturizării Renașterii. Filozofia dominantă a Renașterii a fost aceea a Umanismului greco-roman, umanism axat pe valoarea intrinsecă a omului și importanța sa în lume. Omul a fost cel care încă de la începuturile istoriei și-a ridicat privirea spre cer, bolta cerească reprezentând o sursă inepuizabilă de întrebări, mituri și legende, dorind să-și explice lumea pe care oobserva și datorită interesului și mirării sale, omul a început să filozofeze, adică să-i lucreze gândul înainte de a trece la acțiune. Punerea în practică a gândirii sale a fost începutul științei. În această perioadă a Renașterii, italianul Pietro Pomponazzi (1462-1525) și-a terminat studiile la Padova, unde a devenit medic. Ulterior a fost ales profesor extraordinar de filosofie la Padova, s-a transferat ca profesor la Ferara, unde a ținut cursuri despre tratatul „De anima” și despre conceptul entelehia ale lui Aristotel. Invitat la Bologna, a rămas acolo până la moarte, elaborând cele mai importante lucrări ale sale. Principala lucrare „ De immortalitate animae!” ( Despre nemurirea sufletului) a stârnit o controversă între două culte, tomiștii ortodocși din Biserica Catolică – averroiștii – și cei din așa-numita Școală Alexandrină. Tratatul a fost ars pe rug la Veneția, iar Pomponazzi s-a aflat în pericolul de a fi linșat de catolici. În următoarele două lucrări, Apologia și Defensorium , el și-a explicat poziția paradoxală de filozof catolic și materialist. Pomponazzi s-a născut într-o perioadă de tranziție, când formalismul scolastic își reducea influența asupra oamenilor atât în cadrul Bisericii, cât și în afara ei. Până atunci, dogma Bisericii avea la bază scrierile luiAristotel, așa cumfuseseră interpretate deToma deAquino.Această interpretare era atât de strânsă, încât orice atac la adresa lui Aristotel sau chiar simpla încercare de a redeschide vechile discuții cu privire la problemele aristotelice erau privite ca o erezie periculoasă. În „ Despre nemurirea sufletului” Pomponazzi a susținut în mod deosebit că Toma de Aquino și Aristotel au avut opinii diferite cu privire la nemurirea sufletului. Deși Pomponazzi nu a acceptat opinia lui Aristotel în această chestiune, el a argumentat că Aristotel a pledat în mod clar în favoarea mortalității absolute a sufletului. Nu a fost primul care a făcut această afirmație. Din moment ce scripturile dezvăluie că Dumnezeu a făcut sufletul nemuritor, a argumentat Pomponazzi, putem accepta că nemurirea sufletului este adevărată și, astfel, putem depăși limitele rațiunii. (Această dezbatere l-a influențat pe succesorul său la catedra de filozofie naturală din Padova, Cesare Cremonini, care, acceptând ideile lui Aristotel, a ajuns la concluzia opusă a mortalității sufletului.) Pomponazzi și-a declarat adeziunea la credința catolică, iar primul său tratat filozofic nu a fost condamnat de Biserică, în ciuda controversei pe care a iscat-o. S-a evidențiat din nou principiul că religia și filosofia, credința și cunoașterea, pot fi diametral opuse și totuși pot coexista în teoriile aceluiași gânditor. Acest paradox curios este exemplificat în tratatul „ De incantation” , în care Pomponazzi respinge existența demonilor și spiritelor pe baza teoriei aristotelice a cosmosului și, în calitate de credincios creștin, își afirmă credința în existența lor. În această lucrare el insistă emfatic asupra ordinii naturii, a cauzei și a efectului, a creșterii, maturizării și descreșterii. În mod similar religiile apar, se dezvoltă și apoi sucombă. Chiar și creștinismul, a adăugat el (cumențiunea că vorbea în calitate de filozof), arăta semne de declin. Pomponazzi a murit la Bologna. Astrologia a constituit o parte interesantă din cunoașterea omului interesat de poziția și mișcările corpurilor cerești. În decursul timpului a evoluat în direcția explicării relației noastre cu cosmosul. Scriitorul, istoricul și filozoful american Will Durant (1885-1981) vorbind despre Renaștere în imensa sa lucrare, afirma că mania de a cunoaște a viitorului, a dus la proliferarea prezicătorilor de toate felurile – chiromanți, interpreți ai viselor, numeroși astrologi, în special în Italia; aproape orice guvern italian avea un astrolog oficial care stabilea perioadele astrale favorabile începerii unei acțiuni importante. Convingerea că stelele influențează caracterul și acțiunile oamenilor era atât de răspândită, încât profesori de la universități publicau în fiecare an predicții bazate pe astrologie. Și totuși astrologia manifesta o anumită tendință către o abordare științifică, fapt care i-a determinat pe unii oameni cuminți înzestrate, să fie preocupați de această latură, mai târziu considerată a științei. În acea perioadă superstițiile populare au întârziat mai mult dezvoltarea științei decât a făcut-o opoziția Bisericii, este părerea lui Will Durant. Curiozitatea și pasiunea oamenilor înzestrați au dus la progresul științei, a medicinei – partea chirurgicală, a igienei îmbunătățită, a spitalelor construite. (VAURMA) Vavila Popovici – Carolina de Nord „Numai matematica permite spiritului uman să atingă certitudinea.” – Nicolaus Copernic