Romanian Times | Decembrie 2025

ROMANIANTIMES Angela FURTUNĂ: Istoria culturii române – Un eveniment memorabil 7 Meditații est-etice Istorie și înnoire. Povestea care te ajută I. să supraviețuiești Evoluțiile accelerate ale istoriei, percepute ca atare mai ales după pandemie și după războaiele hibride avansate, induc percepții noi asupra culturii, mai ales asupra modului în care funcționează cultura. În acest turbion care cuprinde omenirea, răzbate o întrebare, pe care și-o pun obsesiv atât fiecare grup cultural, dar și noile alianțe de grupuri : cine suntem? Care este povestea noastră? Suntem conștienți de faptul că oamenii sunt specia care produce cultură, iar această hrană mental-spirituală le oferă șansa unui viitor? Canonul occidental, în care ne-am format și maturizat, cunoaște schimbări de percepție. Apar noi povești ale culturii, se ivesc noi dimensiuni, legate de angajamentul dincolo de barierele spațiului și timpului, de conexiuni neașteptate și de influențe subtile ale culturilor diverse, aflate azi în interdependență atât de mare. Istoria oamenilor ca specie producătoare de cultură deschide o perspectivă pentru negocieri. O nouă Arcă a lui Noe se construiește. Oare toți oamenii vor fi salvați pe ea? Am explorat cu interes drumul inițiat de ceva timp de către câțiva istorici de la noi, între care Ovidiu Pecican, Lucian Nastasă-Kovacs sau Victor Neumann. Aceștia par să-și urmeze, providențial, și vocația lor mai specială, a înnoirii perspectivelor. Pentru un scriitor interesat de istorie, sau pentru un român surprins în largul oceanului planetar de noile furtuni identitare, această înnoire ar putea fi o ancoră: către trecut și către viitor, sau către sine și către grupul originar/ +- grupul de adopție. Mai mult, această înnoire poate deveni, cine știe, chiar o condiție a supraviețuirii în lumea lichidă și în paradigmele resetării aflate în stadiu de rapidă downloadare publică globalistă. Istoria culturii poate fi o istorie ce II. mizează pe valori După Centenarul apariției cărții E. Lovinescu, Istoria civilizației române moderne (1924-2024), a frapat și (continuare in pagina 20) Dacă Balada Leului ar fi fost mai III. răspândită decât Balada Mioriței, mentalitatea românului ar fi fost mai activă, de luptător și de învingător, și mai puțin pasivă și resemnată Reconstituirea anevoioasă a modului cum românii și-au plămădit și afirmat propria spiritualitate rămâne de un interes crucial pentru a înțelege modul de a fi, de a simți și de a înțelege și aborda lumea locuitorilor neolatini de la Dunăre și din Carpați. Dincolo de lucruri și înfăptuiri uitate ori rămase deocamdată insuficient cunoscute, paginile lui Ovidiu Pecican despre premisele preistorice îndepărtate și până în evul mediu, ale impulsurilor, manifestărilor și soluțiilor culturale de interes românesc acoperă un gol hrănit atât de dialogul autorului cu cele mai autorizate voci, cât și de fructificarea unora dintre cele mai recente analize și revelații. Cercetând legenda și istoria, oralitatea și scriitura, ochiul critic și lucid al autorului luminează cu prudență și fascinație trecutul nostru cultural îndepărtat. Apariția acestui primvolumal Istoriei culturii românilor angajează și spațiul nostru într-un efort intelectual de aprofundare integrată și explorare a rădăcinilor, utilizând și resursa intuițiilor și pe cea a conexiunilor. Istoria culturii pregătește noile forțe armate ale spiritului . Pe de altă parte, în ea se adâncesc fântânile care au scos la suprafață mentalități și obiceiuri străvechi, deci un ADN pursânge. Ovidiu Pecican nu ratează ocazia de a valorifica în acest prim volum și unele concluzii din mai mult faptul că una dintre operele fundamentale ale culturii române s-a bucurat mai ales de lungi perioade de contestare în chiar esența temei sale, contestare care revine din nou astăzi, în toiul războaielor hibride. Preocupat în ultimii ani de elaborarea unor noi abordări ale istoriei României (v. Românii – Stigmat etnic, patrii imaginare, O căutare istorică , Humanitas, București, 2022, Istoria românilor de la origini și până astăzi , Vol.1, Ed. Cuantic, București, 2022, Istoria românilor de la origini și până astăzi , Vol.2., Ed. Cuantic, București, 2023, Istoria României, Stat și cultură , 1866-2018, Sinteză , Ed. Cuantic, București, 2023), istoricul Ovidiu Pecican observă lipsa din tezaurul național de gen a unei consacrate și consecvente istorii pe chestiunea culturii române, dar crede în ea, motivând prin convingerea că dintre toate istoriile noastre, o istorie a culturii are șansa de a miza pe valori. Așa se face că, de curând, sub semnătura sa, a apărut și primul volum ale acestei mult așteptate lucrări: Istoria culturii române, de la origini până în secolul al XVI- lea, Editura Cuantic, București, 2025. Această carte îi permite cărturarului și cercetătorului (bun cunoscător al tradițiilor orale) să descopere straturi peste straturi culturale care dau profunzime și frumusețe istoriei culturale a românilor. opera încă puțin cunoscută a cercetătorului, etnologului, folcloristului și etnografului ardelean Ion Taloș, somitate academică internațională recunoscută în domeniu, care a revenit, nonagenar, din Germania la Cluj. Cărțile lui au pătruns în România mai ales în agitații ani de după 2000. Tema baladei și colindei leului, bunăoară, apare în zeci de colinde românești din toate zonele, și se referă la maturizarea tânărului bărbat în lupta cu leul, pe care în unele versiuni îl ucide cu mult curaj, dar în alte variante nu-l ucide, ci și-l va face tovarăș de drum în viață, pentru a înfrunta mai bine împreună încercările de vitejie. Cercetătorul Ion Taloș, citat de Pecican, susține că dacă această Baladă a Leului ar fi fost cunoscută și răspândită mai mult în teritoriile românești, și nu doar Balada Mioriței, influențarea culturală ar fi impus o mentalitate mai activă, de luptător și de învingător, în conștiința românilor, nu pe aceea actuală, mai pasivă și resemnată, intrată azi în circuit cultural și în subconștientul populației. Cultură și limbaj – de la proprietate, IV. la respect și libertate – de la izolare, la circulație Cartea lui Ovidiu Pecican atrage atenția și la noi asupra felului cum funcționează cultura și a perspectivelor ce o integrează în povestea oamenilor. Astfel, există o perspectivă care consideră cultura ca pe o proprietate a grupului, aparținând doar celor ce o trăiesc nemijlocit zi de zi. Este perspectiva izolaționistă, care îi satisface pe naționaliștii fervenți, celor atașați mai ales de tradiții naționale și xenofobie. Dar există și o perspectivă care respinge ideea că o cultură ar putea fi proprietatea exclusivă a unui grup. Aceasta afirmă că o cultură nu ia naștere numai pe baza resurselor unei singure comunități,