Romanian Times | Mai 2026

ROMANIANTIMES Angela FURTUNĂ Raul Anchel: o insulă de românitate în tumultul istoriei 7 Meditații est-etice Raul Anchel este un călător între lumi cărora le consacră deopotrivămisiuneadeobservator, designator și cronicar. Conștient de responsabilitatea pe care subiectivitatea privirii auctoriale și-o asumă față de istorie, textele sale se vor « iluzii trăite sub cerul etern », la întâlnirea dintre povestea unui om și marea enciclopedie a sufletului lumii. Cu această măsură își invită autorul cititorii pentru a degusta enigmele din noua sa carte, Potirul de miere și foc – Jarul din catifea. Iluzii trăite sub cerul etern, Editura PIM, Iași, 2026. * Autorul s-a născut în România, la câțiva ani după terminarea celui de al doilea Război Mondial. Centrul universului, la începuturile acestui scenariu palpitant de viață, avea o localizare emblematică: în nordul patriei, unde comunitățile de evrei erau numeroase și bine structurate, conviețuind în armonie cu alte culturi, din vremuri medievale și imperiale. Evoluțiile loco- regionale dezvoltaseră, în timp, oaze de dialog de tip târg românesc - burg german - ștetl evreiesc , protejând o istorie care, pe lângă amprenta de tradiționalism și de univers rural, adăugase - în diferite epoci de înflorire, la dorința conducătorilor -, și nota de modernizare și de evoluție citadină, prin industrializare, consolidare instituțională și influențe occidentale benefice. Într-o astfel de oază alchimică, rețeta conviețuirii era calitatea umană, mai presus de categorii restrictive sau de taxinomii conjuncturale. Rețeta fericirii se rezuma la inocența altruistă și la « curajul de a rămâne naivi într-o lume de negustori »... căci până și un algoritm poate fi un instrument muzical într-omare orchestră, atunci când întâlnește un Om ( Dedicație ), indiferent de originea sa. * Călătoria vieții a început “în Fălticeni, un orășel binecuvântat din nordul Moldovei, unde, pătruns de omenia, de linișteasufletelordintredealuri, amdescoperit cel mai sfânt lucru de pe pământ, casa părintească…”, mărturisește autorul, care recunoaște că “Fălti” (cum, familiar, își evocă orășelul natal în unele scrieri ale sale), i-a devenit leagăn și matrice. Localitatea este consacrată ca un puternic centru cultural al României, unde au venit pe lume, au studiat sau au poposit personalități notabile, de la Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Eugen Lovinescu, Anton Holban, Vasile Lovinescu, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Nicu Gane, Nicolae Labiş sau Artur Gorovei, la sculptorul Ion Irimescu, pictorul Aurel Băeşu, academicieniiMihai Băcescu şi Constantin Ciopraga, actorii Matei Millo, Jules Cazaban şi Grigore Vasiliu Birlic, și atât de mulți alții. Pe lângă numeroasele biserici, orașul avusese, cu deja două sute de ani înainte, și 11 sinagogi, dintre care ultima supraviețuitoare, Sinagoga Mare, reconstruită după un mare incendiu, mai poartă torța învățăturii specifice unei mari culturi – cea evreiască – înscrisă timp de multe secole în vad de (continuare in pagina 16) trecere și prinRomânia, pe caleamarilor migrații iradiate geo-politic de-a lungul zbuciumului umanității. Nici azi, acest tumult nu s-a liniștit, ci dimpotrivă. Încercările la care sunt actualmete expuși, prin migrații, milioanele de vorbitori de limbă română, români sau evrei, au un impact major - din punct de vedere antropologic, cultural, civilizațional, psihologic și nu numai – atât asupra culturii românești, cât și celei evreiești. Totul se petrece accelerat și cu consecințe imposibil de evaluat pe termen mediu și lung. Există o singură soluție împotriva acestui delete operat în memorie de accelerarea istoriei: autohipnoza și regresia voluntară în edenul juvenil, crearea unor perne psihice , cantonarea într-un ritm de remembrare amiabil cu tezaurizarea timpului trăit, prin ancore de fericire de altădată . Copilul interior poate salva tema finală optimistă a vieții ce și-a atins polul final. „Altădată totul era simplu. Eram doar copii, cu picioarele în zăpada pufoasă și limba în fulgi, înconjurați de căldura unui loc pe care-l numeam acasă . Acum, când noi suntem casa... e mai altfel . Ce ne mai rămâne ? (…) Doamne, și ce lebede erau altădată... Când nimeni nu voia să știe care e masculinul de la lebădă.¨ ( Văicăreala ) * Copilăria lui Raul Anchel s-a petrecut, la mijlocul secolului trecut, în sunetele de clopoțel ale bunelor școli românești (între ele, gimnaziul și liceul Nicu Gane , din Fălticeni), sau în atmosfera romantică a Iașului cultural, la Universitatea Al. Ioan Cuza , fondată la 1860 și fiind prima universitate modernă a României, apărută imediat după formarea Principatelor Unite din 1859. Alături de filonul de educație românesc oficial, copilăria autorului este bine integrată, tot oficial, în siajul și ecourile celebrelor ieșive (școli talmudice), dinspre care, în anii ’50, încă mai iradiau către contemporanii români-evrei – unii încă aflați din țară, alții afluând masiv către Israel –, celebele tezaure de memorie, responsae rabinice, care s-au dovedit a fi veritabile oglindiri fidele ale vieții evreilor din România. Literaturile halahică, hasidică și laică, cu consecvență practicate mai ales de către rabinii epocilor, adunau scrieri diverse, atribuite tuturor speciilor literare (texte în proză, poezie, drame, scrieri memorialistice, lirice, științificeșifilosofice,ori folclorice sau conferințe, publicistică și ziaristică, foiletoane, schițe, almanahuri, medicină, popularizare, atitudini civice etc.). Aceste scrieri primeau adesea - pornind de la stadiul inițial de simple consemnări -, statura unor pilde recomandate cititorului ca atitudini de viață demne de urmat. Procedeul este comun, atât la evrei cât și la români, mai precis confesiunii iudaice și, respectiv, celei creștine. Spre bun exemplu, pentru românii creștini, aducem numeroasele cărți (sunt în circulație sute) despre Pildele Sfinților Părinți , una dintre cele recente fiind și Cartea Ascultării – Cuvinte pentru ascultare adunate de la mulți sfinți și dumnezeiești părinți spre folosul tuturor celor ce vor să se mântuiască. Cităm ca exemplu, la evreii cu confesiune iudaică, celebra carte Pirkei Avot. Cuvintele de înțelepciune și învățăturile Părinților din tradiția iudaică . Această esență a educației și a viețuirii printre toate semințiile, cum a fost considerată Pirkei Avot, adaugă un corolar Talmudului - care devenise, deja încă din secolul III e.n., codul juridico-religios al iudaismului. Toate aceste izvoare, regăsite în cărțile de rugăciune, propovăduiesc datoria evreului de a căuta și de a practica înțelepciunea și etica. Finalmente, observăm cât de similare sunt, la evrei și la români, procedeele de a mânui cuvintele în spiritul unui Bine comun, având izvoare similare în religiile acestor neamuri, deci în sursele inițiatice și originare prin care erau șlefuite conștiințele oamenilor, cu mult înainte de apariția școlilor laice. Pornind de la acest tipar cultural aproape ancestral, descris mai sus, am decodificat felul cum trebuie înțelese atât Cele 10 porunci , enunțate de Paul Anchel, la începului cărții - ca un cod ludic de bună vecinătate, al « bucuriei ce dă tot și nu cere nimic » -, dar și numeroase alte texte sapiențiale din volum, prin care autorul adoptă un discurs specific fabulei, dar pornind nu de la poveste la fabulă, ci de la morală înspre poveste, ca o invitație la demonstrația riguroasă a unui enunț din matematică (autorul are la bază studii de specialitate). Poemele sunt în majoritate de acest tip, fiind dominate de idei, pledoarii și meditații în cheie moral-etică, și mai puțin de metafore sau de ermetism: „Motto : Oglinda… Nu minte . Doar spune multe adevăruri În mult prea dureroase feluri. Mintea nu dă oferte Precum stomacul - alerte ! E bine să ai încredere în tine… Să nu cauți aprobarea în mulțime… În oglindă găsește-te așa cum te știi… Să nu te vezi amărât, când te vei privi. Viața te poartă în diferite mante În ochi străini, ești ca-n oglinzi deformante Ești mic, sau prea mare… ochii lor te cioplesc… Te recunosc greu… condescendent te privesc. Anii-s grăbiți… căutând vieții paspartu te strecori tăcut dintr-un „tu” în alt „tu” te cauți mereu într-o formă mai veche… dar găsești doar umbra ce ți-a fost pereche. Dar când oglinda îți atinge obrazul, și speranța slăbește în tine necazul, vârsta iar devine o haină subțire, ce o porți fără teamă de vreo privire!’’ ( Oglinda… Despre timp și alte nonsensuri! )