16 / 24
ROMANIANTIMES
„Am fost prieteni o viaţă, dar n-am ştiut că e ţigan!” (3)
„Eu sunt fericit, Ioane, fără să ştiu de
ce!”
Întrerupsesem citirea scrisorii lui Mike,
cu intervenţia lui nea Mitică despre istoria
bohemienilor, obţinusem multe informaţii
interesante despre ţigani şi parcă tot
mai aşteptam să descopăr şi alte lucruri
captivante despre ei.
Crede-mă, sunt fericit că îţi scriu – am uitat
şi de cancer, îl tratez cu indiferenţă, mă
simt ţigan, cum nu m-am simţit niciodată.
Să pleci fară să ştii ce te aşteaptă şi tot ce ai
cu tine ca bagaj, să fie inimă de lup! Glorie
ţie, soare! Tu ai creat viaţa! Dă, Doamne,
două veri şi-o vară! Îi bine şi vara şi vara!
Când ai plecat te joci cu destinu’, dacă cauţi
care-i misteru’, el se ascunde, iar dacă-l
eviţi, el vine la tine. Navighează fără să te
întrebi care-i sfârşitu’! -, spunea Mike în
rândurile pe care nea Mitică le citea; nici
el nu se mai întreba în momentul în care
scrisese, care-i va fi sfârşitul, ştia doar că
este foarte aproape şi se grăbise să scrie
cât mai multe lucruri despre etnia căreia îi
aparţinea şi de care acum era mândru, nu-şi
mai ascundea originile, nu mai conta nimic
în afara faptului de a mărturisi prietenului
său tot ce mai putea mărturisi, despre
neamul lui.
Deşi pe fondul unei întâmplări triste,
pentru că citeam scrisoarea unui muribund,
momentele care au urmat parcurgerii celor
aşezate cu migală şi cu multă dăruire şi
sinceritate de către Mike Florian pe foile
învechite, ne-au făcut să zâmbim: într-
adevăr, după cum bine spunea şi Florian,
ei, ţiganii, au spirit, ţiganii ştiu să trăiască
clipa, ştiu să se distreze, se lasă mereu
în braţele hazardului fără să aibă griji,
inhibiţii sau frici şi-ntotdeauna sunt plini
de dragoste.
Ţiganii n-au nimic, dar au spirit de
aventură: «Mă, ţigane, ’ţi arde satu’! Nu-
mi duce grija, mă mut în altu’!» Ţiganii
– la «pomeană»! El e singur când ajunge
la cel ce dă colaci, dar zice aşa: «Daţi-
ne şi nouă!». Nimeni nu-ţi mulţumeşte
mai frumos la pomană, dar să te ferească
Dumnezeu să aibă un ţigan pică pe
dumneata, nu te mai poţi spăla nici cu apa
din Iordan!
Când erau întrebaţi: Ce mâncaţi voi pe
drum?–Cegăsim!- era răspunsul lor sincer
şi dezinvolt. Au ţiganii Dumnezeul lor! –
este expresia pe care o auzim de multe ori
în jurul nostru, atunci când se face referire
la ei. Ţiganii sunt mereu fericiţi, au în ei
ceva ce nu se poate defini în vreun fel,
ceva ce le creează o stare de bine interior
permanent – Cred că e un fel de dragoste
pentru tot ce-i în jur, spunea Mike Florian.
Eu sunt fericit, Ioane, fără să ştiu de ce!
Câteodată ne facem castele de zăpadă…
Tot ce aveau în jur era efemerul, tot ce-
aveau în suflet, eternitatea! Şi câte alte
vorbededuh, plăsmuitedemintea ţiganilor
n-au devenit celebre!
Ascultându-l pe nea Mitică, zâmbesc,
amintindu-mi niştebutade ţigăneşti depe la
noi pecareacumle regăseamînmisterioasa
scrisoare: Fie frigu’ cât de mare, numa’
vântu’ să nu bată! – ţiganilor nu le place
vântul pentru că le spulberă pofta de viaţă!
Dă, Doamne, două veri şi-o vară! – iarna
nu este un anotimp preferat, cred şi eu, nu
este plăcut să-ţi petreci iarna într-o căruţă
cu coviltir! Ţiganul spune întotdeauna:
Am, da’nuprea am! – lesne de înţeles că nu
i-ar strica un pic de pomeană, şi subtil, nu?
Şi multe alte expresii care poartă pecetea
spiritului autentic al ţiganilor, care se mai
aud şi azi, peste tot acolo unde poposesc!
„Ai văzut că n-a văzut?”
Nea Mitică ajunsese la un pasaj din
scrisoarea lui Florian, care se pare că îi
plăcuse tare mult!
Spunea Mike un banc cu doi ţigani în
tren:
«Ai văzut că n-a văzut?», a fost exclamaţia
făcută de unul dintre cei doi ţigani ce
tocmai urcaseră într-un tren şi conductorul
le verificase biletele de călătorie.Auzindu-
le afirmaţia, conductorul se întoarce înapoi
şi mai verifică o dată biletele; după ce
pleacă, ei iar exclamă: «Ei, ai văzut că
n-a văzut?» Înfuriat, când trenul ajunge în
prima gară, conductorul trimite un coleg să
le verifice biletele din nou; la fel, ţiganul a
ţinut-o pe-a lui: «Ai văzut că n-a văzut?»-
«Măi, dacă nu ne spuneţi ce n-am văzut vă
batem cum nu v-a bătut nime’!» – spusese
conductorul supărat -, la care ţiganul
răspunse vesel: «Domnule conductor, noi
am schimbat biletele: Emil mi-a dat biletul
lui iar eu i l-am dat pe-al meu».
Aveau darul de a face tot felul de şotii şi
de glume care imprimau buna dispoziţie
în jurul lor şi nu se dezminţeau niciodată,
indiferent de împrejurare.
Snoavelecuţiganiişinaşu’suntproverbiale,
se regăsesc în multe ipostaze din viaţa
acestor temerari ai aventurii permanente şi
a vorbelor de duh. Îi scria Florian lui nea
Mitică: Spunea un ţigan din Cugir, Cornel
Popescu îl chema: «Dacă ar fi slănină,
precum nu-i făină, apă de mămăligă ne dă
naşu’», ştii mata nea Mitică unde se ducea
omu’cu o foame de lup şi cu o speranţă, ce
numai ţiganii o au – la naşu’!
Sunt o mulţime de colinde specifice, ale
ţiganilor, care au miezul lor şi care am
înţeles că sunt cântate şi în vremurile
noastre, în unele zone din România. Mike
Florian redase una dintre ele în această
scrisoare a lui către nea Mitică:
«De Crăciun cu Colindu’»
Coborât-a Dumnezeu la curtea Bogatului
/ În mijlocul satului, la curtea Bogatului:
/ Gata-i prânzu’ să prânzâm / Prânzu-i
gata, nu-i de voi / Că-i de boieri ca şi noi. /
Dumnezeu s-a supărat / Şi de-acolo a plecat
/ La marginea satului, / Într-o căsuţă a intrat
/ Şi din nou a întrebat: / Gata-i prânzu’ să
prânzâm? / Ar fi gata, da’ n-avem, / Dar
mergem şi-mprumutăm /
Şi de prânz noi tot vă dăm! Ţiganul
totdeauna spunea: Am, da’ nu prea am!,
însă sufletul lui a fost mare şi a ştiut să-şi
trateze oaspeţii aşa cum se cuvine.
Scrisoarea mai conţinea şi altfel de glume
şi snoave de-ale ţiganilor, de care Mike îşi
amintise şi le lăsase să curgă fluviu către
prietenul său, unele dintre ele, mai mult sau
mai puţin deocheate, dar pline de haz; şi
nu uitase în final să accentueze: Românu’
e mereu cu poezia pe buză! Cine a spus că
românul e născut poet? – şi asta pentru că ei
erau mândri că sunt ţigani-români!
Plecat cu sufletu-mpăcat la cele
veşnice…
Scrisoarea lui Florian se încheia brusc, iar
mesajul frazei de final avea parcă ecoul
unui testament pentru eternitate: Nenea
Mitică! Din ce ţi-am scris aş dori să găseşti
opagină încarteadumitalepentruaceste trei
popoare…, era vorba despre ţigani, evrei şi
români. Poate că ar mai fi avut multe de
spus Mike Florian, numai Dumnezeu ştie
ce, însă nu a mai apucat s-o facă pentru că
s-a stins…
„Nea Florian a murit după ce mi-a scris…
Telefonam… Tot vocea lui la telefon…
Nea Florian, te rog să mă chemi! La hotel,
acelaşi telefon. Niciun telefon…madame
Bira, vă rog să-mi telefonaţi la hotel, sunt
îngrijorat….” – îmi povestea nea Mitică.
Însă telefonul primit de la madame Bira i-a
confirmat temerile:Mikemurise şi-o rugase
pe soţia lui să nu-i spună lui nea Mitică
(continuare din numărul trecut)
despre plecarea sa la cele
veşnice. Nea Mitică, Mike
Florian a murit după ce
ţi-a scris… A mai trăit
patru zile…el a fost pentru
mine o adevărată bijuterie,
diamantul meu… am avut
o viaţă fericită timp de
12 ani. Înainte de a muri
l-am întrebat: cui să dau
bijuteriile pe care tu mi le-
ai făcut cadou? Numă pot
uita la ele, plâng… «Dă-
le la nişte ţigance», mi-a
spus…
Acestea au fost cuvintele
lui Mike, spuse femeii
ce-i fusese aproape până
în ultima clipă de viaţă. El
plecase cu sufletu-mpăcat
pentru că se eliberase, nu
dusese cu el în mormânt,
taina unei vieţi.
Octavian D. Curpaş