16 / 24
ROMANIANTIMES
VAURMA
Cazul Mihai Stăuceanu, frontieristul care a dat statul în judecată
Experienţa lui de la graniţele României
comuniste, apoi în Iugoslavia, în Italia
în lagăr şi ulterior în Canada alcătuiesc
tabloul unei prime părţi reuşite a unui film
de acţiune. Dar ...
Solicitarea propriului dosar întocmit de
Securitate,aflatacumîncustodiaConsiliului
Naţional de Studiere aArhivelor Securităţii
(CNSAS) a atras după sine o altă etapă şi
o nouă doză de amărăciune. După aproape
30 de ani, românul nostru a putut afla cine
i-a fost prieten şi cine duşman, dintr-un vraf
de hârtii.
Acolo şi-a găsit turnătorii. Un simplu
electrician a devenit pentru Securitate
obiectiv important, o armată de „ciripitori”
a fost pusă în mişcare, cu tot cu feţe
bisericeşti, de aici, din localitatea natală din
judeţul Suceava, dar şi din Canada care l-a
adoptat, pentru a-l supraveghea pe cel care
îndrăznise să spere că va fi liber.
Nu suporta comunismul. E o crimă?
Conştientizarea faptului că regimul
comunist din România era unul toxic
pentru românii înşişi a venit devreme, din
adolescenţă. Iar dorinţa de a trăi liber a
venit şi ea de la sine.
Mihai Stăuceanu a trecut prima oară
graniţa, în Iugoslavia, la vârsta de 18 ani,
împreună cu un prieten, coleg de serviciu
de laReşiţa, la 4mai 1975, în zona comunei
Vărădia, judeţul Caraş-Severin.
Din greşeală şi emoţie a atins o sârmă care
a declanşat un sistem de avertizare, iar
teama i-a făcut să o rupă la fugă, până s-au
oprit într-un gard din sârmă ghimpată, care
i-a rănit pe tot corpul.
Trei zile au rătăcit până au ajuns la Belgrad,
în gară. Din nefericire pentru ei, au fost
prinşi în expresul de Viena şi reţinuţi de
poliţia iugoslavă.
Au fost judecaţi şi trimişi câteva zile la
închisoarea de la Padinska Skela, pentru
trecere ilegală a frontierei iugoslave, apoi
returnaţi autorităţilor române.
Predarea frontieriştilor, la Stamora
Moraviţa
Au fost predaţi organelor de grăniceri ai
U.M 02890 Oraviţa, la 7 mai 1975, pe la
punctul de frontieră Stamora-Moraviţa.
Au fost luaţi în primire de români, li s-au
legat mâinile cu sârmă, la spate, au fost
legaţi chiar şi la ochi şi transportaţi cu o
maşină de terenmilitară până la unitatea din
Oraviţa, iar pe drum au încasat lovituri în
cap şi coaste din partea celor care îi păzeau.
Ţineau să le amintească astfel că sunt
„trădatori de ţară”, aşa cum îi învăţaseră pe
ei superiorii lor că sunt frontieriştii.
Judecaţi în public, la Căminul Cultural
din Vărădia!
Maiorul Crăciun Gheorghe a realizat
ancheta şi la sfârşit le-a spus răspicat că
va cere procurorului judecarea în public,
în comuna Vărădia, pe la locul în care
trecuseră fraudulos frontiera, tocmai pentru
a da un exemplu populaţiei locale.
Aşa cum li s-a promis, au fost judecaţi
public la 23 mai 1975, unde au fost
mobilizaţi şi obligaţi să asiste la proces
localnici dinVărădia şi
împrejurimi.Aufost
condamnaţi la un an şi 10 luni cu executare
şi după condamnare au fost transportaţi la
penitenciarul din Caransebeş.
Fratele său, Nicolae Stăuceanu, care
făcuse deja închisoare pentru trecere
frauduloasă a frontierei în 1972, a făcut
recurs la condamnare sa, la tribunalul din
Reşiţa. Curtea a decis să reducă această
condamnare a lui Mihai Stăuceanu la un an
de închisoare cu executare, motivul fiind
vârsta de numai 18 ani a frontieristului. A
fost transportat la închisoareaGherla (foto),
unde avea să-şi ispăşească pedeapsa.
„
Faptul că deţinuţii frontierişti eram
regrupaţi în penitenciarul Gherla, puşcărie
cu securitate maximă, denotă clar că
nu eram deţinuţi de drept comun, eram
consideraţi chiar mai periculoşi decât
criminalii cu pedepse mai mari de 20 de
ani”,
spune Stăuceanu acum.
Lucrat informaƟv de Securitate
Eliberarea de la Gherla a însemnat şi
începerea urmăririi de către Securitate.
În urma condamnării sale pentru trecere
frauduloasă a frontierei, Securitatea
Suceava şi I. J. Caraş-Severin au declanşat
verificarea şi punerea sub supraveghere
completă a familiei sale. Biroul de cadre
de la Combinatul Siderurgic Reşiţa a
refuzat să îl încadreze în muncă, deşi avea
contract de muncă acolo. I s-a spus că ei
nu încadrează „trădători de ţară”. După
multe căutări a reuşit totuşi să se angajeze
la Întreprinderea Judeţeană de Gospodărie
Comunală şi Locativă Reşiţa, la un atelier
de ascensoare.
Mai târziu a aflat din dosarul de la CNSAS
că în hârtia eliberată de penitenciar se
spune că nu a fost reabilitat şi că trebuie să
fie supravegheat.
O nouă tentativă
La un an după eliberare, tentaţia a fost
din nou mare de a trece din nou frontiera.
„
M-am apropiat din nou de frontieră, am
fost prins aproape de ea, iar grănicerii au
vrut să declar că inenţionam să trec. Ei nu
au găsit acte asupra mea şi a prietenului
meu, care a vrut să mă ajute, şi nu puteau
dovedi intenţia. Însă de data asta, bătaia pe
care am luat-o la pichetul de grăniceri de
la Naidăş a fost mult mai dură decât prima,
pentru că voiau să declar cu orice preţ că
am vrut să trec frontiera. Dar ştiind ce mă
aşteaptă, am zis că mai bine mor decât să
spun ceva
”.
Adoua trecere. Reuşită!
După cinci ani de la prima trecere,
Stăuceanu decide să fugă din nou, de data
aceasta împreună cu un alt cunoscut, dar şi
cuo a treia persoană, pe care nuo cunoscuse
anterior.
În 1981, în toamnă, a avut o noua tentativă.
De data aceasta, a fost cu noroc. Pe la
Naidăş-Biserica Albă, o frontieră mai
retrasă. Nici nu au ajuns la Biserica Albă,
că poliţiştii iugoslavi i-au şi prins. Au fost
condamnaţi la 30 de zile de închisoare
pentru trecere frauduloasă. Stăuceanu a
ajuns acum la închisoarea de la Vrsec, unde
mai erau peste 40 de frontierişti români.
După Vrsec au fost transferaţi la Padinska
Skela, lângă Belgrad. Acolo era un
regim aparte, erau oameni din tot blocul
est-european, care aşteptau în fiecare
săptămână, vinerea seară, o listă. Veneau
iugoslavii cu o listă şi umpleau câte un
autocar cu 45 de persoane. Nu ştia nimeni
unde erau duşi, se bănuia doar că erau duşi
la frontiere, spreAustria, Italia.
Astat şi laPadinskaSkela15zile. Condiţiile, şi
acolo, deplorabile. Se dormea pe jos, pe bucăţi
de saltele, era mizerie, au făcut greva foamei
pentru a fi lăsaţi sămeargă să se spele.
Avenit şi rândul grupului său de a fi eliberat
şi transportat la graniţă. În drumul spre
Maribor, din autocar erau coborâţi câte 2-3
frontierişti din grupul de la Padinska. El a
făcut parte din ultimul lot, de 5 persoane,
lăsat în apropiere de graniţa italiană, în
zona Nova Gorica-Monfalcone.
Au fost înregistraţi la poliţia din
Monfalcone, li s-au eliberat bilete de tren
şi au fost trimişi în lagărul din oraşul italian
Latina, în apropiere de Roma.
„
Am obţinut statutul de refugiat politic în
bazabiletului de eliberare de la închisoarea
Gherla şi în urma discuţiilor purtate cu
comisia care era formată din 4-5 persoane,
care analiza situaţia fiecărui solicitant de
azil politic
”, povesteşte el.
A fost acceptat în Canada ca imigrant cu
statutul de exil voluntar.
Marina Constantinoiu
Istvan Deak