ROMANIANTIMES
În Sfânta Scriptură citim la Ioan capitolul 9 despre un oarecare
orb care a fost vindecat de Isus Hristos … într-o zi de Sabat, printr-o
“metodă” destul de neobișnuită pentru acea vreme și chiar și pentru zilele
noastre: “Isus a scuipat pe pământ şi a făcut tină din scuipat. Apoi a uns
ochii orbului cu tina aceasta şi i-a zis: „Du-te de te spală în scăldătoarea
Siloamului”. El s-a dus, s-a spălat şi s-a întors văzând bine.”
Ce a urmat după aceasta, este o scenă parcă luată din politica
zilelor noastre de aici din Statele Unite: adică omul își capătă vederea, i
se face un bine enorm de către un Om pe care nu îl cunoștea neaparat, și
pentru aceasta este cercetat de către fariseii vremii, de parcă ar fi fost FBI-
ul zilelor noastre cercetând interferența rusească în alegerile prezidențiale
americane din 2016. “Domnule, ai fost orb din naștere?” “Da, i-au răspuns
omul” “Cum ți s-au deschis ochii?” „Omul acela, căruia I se zice Isus, a
făcut tină, mi-a uns ochii şi mi-a zis: ‘Du-te la scăldătoarea Siloamului şi
spală-te.M-amdus,m-amspălat şimi-amcăpătatvederea.”.Nul-aucrezut.
I-au chemat părinții. “Acesta estefiul vostru, care spuneţi că s-a născut orb?
Cum dar vede acum?” Drept răspuns, părinţii lui au zis: „Ştim că acesta
este fiul nostru şi că s-a născut orb. Dar cumvede acumsau cine i-a deschis
ochii, nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă, el singur poate vorbi despre
ce-l priveşte. De aceea au zis părinţii lui: „Este în vârstă, întrebaţi-l pe el.”
L-au luat din nou pe orb la întrebări…până l-au…excomunicat.
Urmărind politica americană din ultima vreme, de când
domnul Trump a preluat conducerea Statelor Unite, sunt stupefiat să
văd cu câtă îndârjire i se opun oponenții săi democrați-liberali pentru că
a făcut atâta bine țării și continuă să apere și să promoveze prosperitatea
acestei țări atât la nivel național cât și pe plan mondial. Nu că vreau să
îl aseamăn cu Hristos, dar omul acesta, Președintele nostru al tuturor
celor care locuim aici, (chiar și al celor care nu l-au votat și îl urăsc cu
atâta indignare) chiar că a făcut mult bine țării:
Pe plan intern, creșterea economică majoră din ultimii doi ani,
este de netăgăduit, rata mică a șomajului la nivel istoric (numai pe “ulița”
noastrăBrookwood, trei companii dintr-omulțime, ausemneafară lastradă
că
angajează.Decând locuiesc în această zonă, de vreo15 ani, nu amvăzut
pancarte la nici o companie cu mesaje de angajare), bursa de acțiuni la
nivele record, șantiere de construcții peste tot, numai aici în cartierul nostru,
se construiesc într-un singur loc douăzeci de mii de case. Ipotecile bancare
sunt din nou ușor de accesat datorită dobânzilor scăzute.
Pe plan extern, o mulțime de schimbări și tratate care nu erau
neparat structurate în interesul Statelor Unite, ci erau mai mult formulate
și căutau interesele organizațiilor internaționale, anti americane. Printre
câteva realizări pe plan internațional, a recunoscut Ierusalimul Capitala
statului Israel, unde a și mutatAmbasada Statelor Unite așa cum a promis.
La întâlnirea G7 (Grupul celor 7 cele mai puternice economii mondiale),
s-a împotrivit ferm ideilor populistemondiale, care vroiau ca în continuare
Statele Unite să fie participant activ, majoritar și financiar la multe proiecte
sugerate de către cei 6 participanți la întâlnire. De la întâlnirea G7, domnul
Președinte Trump, a zburat direct în Singapore unde s-a întâlnit cu liderul
Coreei de Nord, Kim Jung-Un. Întâlnirea a fost un succes, liderul Coreean
s-a angajat la denuclearizarea peninsulei Coreene în schimbul ridicării
embargourilor economice și normalizarea relațiilor dintre Coreea de Nord
și Coreea de Sud, dar mai ales dintre Coreea de Nord și Statele Unite.
Dar înaintede întâlnirea istoricădintreceledouănațiuni, liderul
tânăr al Coreei de Nord a surprins întreaga lume: când s-a întâlnit cu
președintele sud-coreean, Moon Jae-In, în 27 aprilie și a anunțat că
conflictul coreean de 67 de ani a trecut. “Am venit aici pentru a pune
capăt istoriei confruntării”, a declarat Kim Jung-Un pentruMoon într-o
întâlnire din orașul de frontieră Panmunjom. ”Nu va mai exista război
pe peninsula coreeană și a început o nouă eră a păcii “, au spus cei doi
lideri într-o declarație comună.
Potrivit revisteiCharisma:KimJong-Un, careaconstruit oarmată
care se numără pe locul 4 camărime din lume - cu 1,19milioane de soldați
- spunea că se va concentra acumpe reconstruirea economiei țării sale.
Care sunt cauzele acestor schimbări majore în comportamentul
lideruluiNordCorean?CusiguranțăcănuestenumaidincauzaPreședintelui
American, care este doar un un instrument ales de Dumnezeu în tot acest
proces din peninsula Coreană răvășită de conflicte de aproape un secol.
Ei bine, cele mai multe instituții media, obsedați cu “căutatul nodului în
papură” în ce îl privește pe Președintele american, nu au subliniat deloc că
creștinii dinCoreea de Sud au postit și s-au rugat pentru summit-ul de pace
din 27 aprilie. Foartemulți pastorii au ținut o noapte de veghe toată noaptea
în orașul Paju, la sud de granița nord-coreeană iar un grup de politicieni
creștini sud coreeni a organizat un eveniment de post și rugăciune în
clădirileAdunării Naționale din Seul, potrivit luiYonhapNews.
Coreenii creștini persecutați din Coreea de Sud s-au rugat, de
asemenea, pentru acest moment - de ani de zile.Aceștia sunt persecutați
și forțați să se întâlnească în ascuns iar dacă sunt prinși asupra faptei, sau
dacă se află că sunt creștini, sunt trimisi în lagărele de muncă silnică-
sau pur și simplu împușcați pe loc, pentru că nu îl venerează pe zeul lor,
Kim Jong-Un.
Dezertorii nord coreeni spun că ceva a început să se schimbe în
Coreea deNord de cândKimJong-Un a devenit dictator în 2011. Regimul
Fariseismul politic american
Do you have an event coming up? Let us do the cooking for you!
Portland / Vancouver area
DELICIOUS HOT FOOD, delivered at your door step!
Dinner for your Adult Foster Care Home business:
SAVE TIME AND MONEY!
Comenzi individuale, unice, speciale: Logodne, baby shower,
onomastici?
DELICIOS T.O.T. OFERĂ MÂNCĂRURI TRADIȚIONALE ROMÂNEȘTI
DIN TOATE ZONELE ȚĂRII!
“MICII DE LA DELICIOS
TE VOR FACE POFTICIOS”
DELICIOS TASTE OF
TRANSYLVANIA
CALL US: 503-314-9346
“FROM ROMANIA WITH LOVE”
(continuare în pagina 17)




