16 / 24
ROMANIANTIMES
VAURMA
Cazul Mihai Stăuceanu, frontieristul care a dat statul în judecată
Aventura reîntregirii familiei
În perioada 1984-1989 s-a întors în vizită
în România de patru ori. A încercat, pe căi
normale, să îl aducă în Canada pe fratele
său, şi pe familia acestuia dinLugoj, judeţul
Timiş.
După cinci ani de formalităţi legale
cu Guvernul comunist român, după
nenumărate audienţe la foruri superioare,
după eforturi zadarnicede aobţine aducerea
în ţară a fratelui său, a declarat greva foamei
în faţa Ambasadei României din Ottawa la
25 septembrie 1989, grevă care a durat 10
zile. Aoprit-o abia când a avut certitudinea
că fratelui i s-a aprobat plecarea de urgenţă,
ceea ce s-a şi întâmplat, acesta ajungând în
Canada la 5 decembrie 1989 împreună cu
toată familia.
TerƟpul ceauşist
Şmecheria regimului luiNicolaeCeauşescu
a făcut, din 1968, ca frontieriştii să devină
dindeţinuţipolitici,aşacumerauconsideraţi
până atunci, conform Codului Penal,
deţinuţi de drept comun, conform Codului
Penal intrat în vigoare în 1969. Prin acest
tertip regimul comunist îşi crea o falsă aură
de deschidere şi democraţie, eliminând –
doar scriptic – noţiunea de deţinut politic,
în fapt aceştia fiind „ascunşi” ca deţinuţi de
drept comun.
El vrea crearea unui precedent
Mihai Stăuceanu a dat statul român în
judecată. S-a luptat singur, în dosarul nr.
3675/86/2014, la Tribunalul Suceava,
Secţia Civilă, având ca obiect Despăgubiri
Legea nr.221/2009.
Visa ca prin cazul lui să creeze un precedent
de care să se poată folosi şi alţi frontierişti.
Căci până laurmăfiecarecaz îşi aredramele
sale. Tertipul ceauşist nu poate şterge cu
buretele realitatea. Stăuceanu chema statul
român, prin Ministerul Finanţelor Publice,
să constate caracterul de condamnare
(continuare din numărul trecut)
politică al sentinţei penale nr. 158 din
23.05.1975, pronunţată de Judecătoria
Oraviţa.
Într-o primă fază, instanţa i-a şi dat dreptate,
admiţând acţiunea, constatând caracterul
politic al condamnării suferite de reclamant.
Dar dreptul de recurs a adus din nou faţă în
faţă reclamantul şi statul, iar Stăuceanu a
pierdut.
Poate şi de această sentinţă depindea, de
fapt, şi parte din onoarea acestei ţări care nu
i-a recunoscut niciodată pe frontierişti drept
victime ale unui regim criminal şi care nu îi
pomeneşte în nicio lecţie de istorie de după
1989.
Marina Constantinoiu
Istvan Deak
Miodrag Belodedici, despre crimele de la granițele României, la o televiziune britanică.
CIFRELE evadării românilor
Acum doi ani, la 24 aprilie 2016, postul de
televiziune britanic BT Sport2, la care au
acces abonaţiiBritishTelecom, aprogramat
la rubrica BT Sport films, un documentar
despre parcursul unormari echipe de fotbal,
de-a lungul timpului.
Realizatorul Tom Watt ajunge la povestea
Stelei Bucureşti, şi stă de vorbă, printre alţii,
cu celebrul fotbalist Miodrag Belodedici.
Şi, cum era inevitabilă discuţia despre
România comunistă şi succesele Stelei în
acei ani, Belodedici a ales să vorbească în
acest documentar despre o parte dureroasă,
dar cât se poate de reală, a trecutului nostru
recent: frontieriştii români!
El, care s-a născut şi a copilărit la Socol,
lângă apele Nerei, zonă celebră pentru
numărul mare de frontierişti care au încercat
să fugă din ţară, şi care a fugit din România
comunistă cu un an înainte de Revoluţia din
decembrie 89, a ales, într-o emisiune despre
sport, să vorbească lumii despre acest
moment din istorie despre care nimeni nu
vrea să amintească în România, nici până
azi.
Dacă nu este în manualul de istorie, nu
înseamnă că nu s-a întâmplat!
Şi poate că nu este întâmplător faptul că
sunt din ce în ce mai mulţi cei care spun
că nimic din toate poveştile frontieriştilor,
fie ei români, fie est-germani sau de alte
naţionalităţi din fostul bloc comunist nu
este real, ci rodul imaginaţiei bogate. Pentru
că după Revoluţie nimeni nu a vorbit oficial
despre victimele de la graniţele României,
nimeni nu a pomenit despre cetăţenii străini
careveneauînRomâniasăîşiîncercenorocul
la graniţe, pentru a ajunge în Iugoslavia, şi
de acolo, în Occident, nimeni nu a spus că
românii omorau români care doreau nimic
altceva decât să trăiască în libertate, de
aceea atâţia oameni dau dovadă nu doar
de opacitate, ci de rea-voinţă în acceptarea
realităţii.
„Am văzut scene, eu, de copil, scene
foarte, foarte urâte. Oameni bătuţi,
oameni împuşcaţi”
Miodrag Belodedici a spus despre oamenii
caredoreausătrăiascăînalteţări,înlibertate,
nu dictatură, şi despre românii care au fost
ucişi la frontieră, când încercau să fugă. Şi a
mărturisit că are cunoştinţă despre „lucruri
foarte, foarte urâte” petrecute la graniţele
României.
„Am văzut scene, eu, de copil, am văzut
scene foarte, foarte urâte.Amvăzut oameni
împuşcaţi, am văzut oameni bătuţi, prinşi
la graniţă şi bătuţi de soldaţi. Eu, fiind
copil, mă uitam...vai, vai...şi era ceva...
Groaznic!”, este mărturia lui Belodedici
pentru postul britanic.
Condamnat la 10 ani de închisoare
pentru trădare
El însuşi a fugit din România, în decembrie
1988.Areuşit să ajungă în Iugoslavia, unde
a solicitat azil politic, după un plan bine
pus la punct. „Le-am cerut lui Valentin
Ceauşescu şi preşedintelui Clubului Steaua
Ion Alecsandrescu – acesta era un general
care conducea clubul – un paşaport. M-au
întrebat de ce îl vreau şi le-amspus cămama
avea un permis de a merge în Iugoslavia
pentru a-şi vizita rudele şi aş vrea sămerg şi
eu o săptămână şi pe urmă să o iau şi să ne
întoarcem. Am trecut graniţa. De cealaltă
parte a Dunării o aşteptam pe sora mea.
Era o dimineaţă ceţoasă şi în acea perioadă
a anului nivelul apei era mai redus, aşa că
soldaţii patrulau pe acolo. Dar ştiam când
patrulează şi, cu ajutorul unui prieten, sora
mea a reuşit să treacă”, a declarat el într-un
interviu anterior pentru The Guardian.
Afost unprimpas, căci el trebuia şi acceptat
în Iugoslavia, chiar dacă originile sale erau
sârbeşti. „Iugoslavii mi-au spus că nu este
nicio problemă să îmi dea azil politic”, a
spus Belodedici. „Mă temeam, pentru că
aveam un grad militar – fiecare jucător de
la Steaua era înArmată”.
Ceea ce a şi fost o problemă. Teoretic, fuga
l-a făcut dezertor, şi din acest motiv el a
primit o pedeapsă cu 10 ani de închisoare
în lipsă – pedeapsă care a fost anulată după
Revoluţia din 1989.
„O carceră spirituală, un Nero socialist”
Când Belodedici a decis să ceară azil în ţara
vecină,cotidinulNedeljaDalmacijaapledat
pentru ca el să nu fie retrimis în România,
unde oamenii erau siliţi să trăiască „într-o
carcerăspiritualădecătreunNerosocialist”,
scrie jurnalista BrînduşaArmanca în cartea
sa, intitulată „
Frontieriștii. Istoria recentă
în mass-media
”.
Marina Constantinoiu
Istvan Deak