19 / 24
MESAJE BIBLICE
editații creștine
19
Ioan Sinitean, Prezbiter în Biserica Logos, Chicago
ROMANIANTIMES
SLAVA DIN MIJLOCUL CRIZEI
Moise a zis:
“Arată-mi slava Ta
!” Domnul a răspuns: “Voi face să treacă pe dinaintea ta
toată frumuseţea Mea, şi voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine
vreau să Mă îndur, şi am milă de cine vreau să am milă!” Domnul a zis: “Faţa nu vei
putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!” Domnul a zis: “Iată
un loc lîngă Mîne; vei sta pe stîncă. Şi cînd va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura
stîncii, şi te voi acoperi cu mînaMea, pînă voi trece. Iar cînd Îmi voi trage mîna la o parte
dela tine, Mă vei vedea pe dinapoi; dar Faţa Mea nu se poate vedea
.”
Exod 33 :18-23
Cuvântul Domnului proclamă
că toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu
; cu toate
acestea, sunt multe texte în Scriptură de excepție :de o frumusețe și profunzime deosebită.
Textul citat mai sus este unul dintre ele. Acest text a fost scris de Moise care a fost direct
implicat în evenimentul descris de el.
Făcând o scurtă retrospectivă a vieții și activității lui Moise dinmomentul decizie lui de
a accepta să fie
izbăvitorul poporului său
, am putea spune fără șovăire căMoise a ascultat
de Domnul Dumnezeu întocmai și a avut în general o atitudine demnă de un conducător, el
fiind omul prin care Dumnezeu a eliberat evreii din robia Egiptului și i-a trecut prin Marea
Roșie ca pe uscat. De asemenea, prinMoise a dat Dumnezeu cele 10 porunci.
La timpul acestui eveniment, vedem un Moise matur. De la stadiu
de a ști
doar
“despre” Dumnezeu la vârsta de 40 de ani (probabil de la mama, părinții, etc), la a fi în
măsură
de “a vorbi”
cu Dumnezeu și a face mari lucrări prin puterea lui Dumnezeu. Și
acest nivel este caracterizat prin cele trei cereri pe care Moise le adresează lui Dumnezeu.
Dar înainte de a le adresa, Moise clarifică că faptul că Dumnezeu este Acela care l-a
chemat în lucrare aceasta : să conducă poporul lui Dumnezeu spre Țara Promisă.
Schița studiului
I. CRIZA
II. CEREREA
III. COMUNICAREA
IV. CONFIRMAREA
I CRIZA
. Evenimentele precedente evenimentului. Circumstanțele în careMoise
adresează aceste trei cereri lui Dumnezeu au fost următoarele:
- Moise încă nu ajunsese jos, în vale, cu tablele legii dăruite de Dumnezeu, cândDumnezeu
îi spune lui Moise ce se întâmplase în tabara lui Israel.
- Poporul iși făurise un vițel de aur și începuse să se închine lui. Dumnezeu se mânie pentru
acest gest păcătos săvârșit de evrei și ca urmare Și-a propus să-i nimicească cu desăvârșire
și să scoată un alt popor din Moise. Moise nu aceptă propunerea și, în plus, încearcă să-l
“tempereze” pe Dumnezeul mânios.
-Ajungând jos, în vale, și văzând dezmățul la care erau porniți frații lui evrei în jurul idolului
de aur, semânie (el de data aceasta), aruncă la pământ tablele legii și le sparge (de unde amai
fi avut atâta putere după cele 40 de zile și nopți petrecute cuDumnezeu fără sămănânce?) La
ce bun, la urma urmei, aceste legi unui popor nelegiut și pornit la rău, la destrăbălare?
- Moise se simțea deznădăjduit, trădat, falimentat. Învestise așa de mult în acest popor
îndărădnic și iată rezultatul, apostazie ! Moise era într-o criză, o teribilă criză; cred că a
fost cea mai mare pâna atunci din viața lui. Vedea visul vieții lui spulberat. Toată munca,
încercările grele prin care a trecut până atunci le vedea fără rost… I- s-a dat să vadă scene
pe care nu și le-a imaginat niciodată: frați pe frați să se omoare în fața lui (3000 din ordinul
lui Dumnezeu) și el să nu poată face nimic. Avăzut urgia lui Dumnezeu dezlănțuindu-se și
omorând o bună parte din ei (Numeri 25:9= 24,000 de morți.)
Ziua următoare Moise se suie din nou pe munte la Dumnezeu să ceară iertare pentru
popor. Acerut această iertare în “balanța” cu veșnicia sa („
mai bine șterge numele meu din
cartea vieții
”). Moise coboară și “
Domnul a lovit cu urgie poporul, pentru că se închinase
viţelului făurit de Aaron
”. El nu mai știa ce să creadă despre acest Dumnezeu cu nume de
verb (
Eu sunt
) și de ce Își ascundea mereu identitatea...
După toate aceste evenimente neplăcute, Dumnezeu îi spune lui Moise: “
Du-te dar, şi
du poporul unde ţi-am spus. Iată, Îngerul Meu va merge înaintea ta, dar în ziua răzbunării
Mele, îi voi pedepsi pentru păcatul lor!»
Moise a transmis aceasta veste tristă poporului că un înger și nu Dumnezeu Însuși
va merge de acum încolo cu ei. Și aceștia încep să plângă. Pentru o bună bucată de vreme
Dumnezeu spunedinnouaceași decizie ceoavea cuprivire lapopor: “
Suie-te în ţaraaceasta
unde curge lapte şi miere. Dar Eu nu Mă voi sui în mijlocul tău, ca să nu te prăpădesc pe
drum, căci eşti un popor încăpăţînat.
»
Obosit și supărat de cele ce se întâmplase, Moise simte nevoia să se retragă
undeva afară din tabără să se reculeagă. Doar ce și-a
întinscortul (cedeveniseCortul Întâlnirii cuDumnezeu),
și, pe când nici nu se mai aștepta la așa ceva, aude din
nou vocea lui Dumnezeu. Dumnezeu coboara în nor și
prin intermediul norului ÎL vizitează pe Moise- pe acest
conducător rănit, debusolat, aflat într-o situație critică,
având de ales între câteva opțiunii:
Una dintre ele putea fi aceea de a-L blama pe
•
Dumnezeu pentru tot “messul” (încurcătura)
în care l-a adus. . “
Nu ti-am spus sa trimeti pe
altul ca eu nu sunt bun de asa ceva?Mai bine a
fost de mine cioban la oile socrului meu, Ietro.
Ce ? I-mi lipsea mie asa ceva
?
Putea să plece, putea să “gave-up”, să abdice și
•
gata cu toate aceste bătăii de cap.
VAURMA
Dar Moise a înțeles (în scurt timp) că în situație de criza singura soluție eficientă
•
este să nu fugă de Dumnezeu ci să se apropie și mai mult de El. Pînă aici, Moise a
ascultat poruncileDomnului, dar încă nuL-a cunoscut peDomnul într-unmod intim.
II CEREREA
Cereri anterioare. În ver. 12, aflăm despre ce anume vorbea Moise cu Dumnezeu: “
Iată,
Tu îmi zici:
,
Du pe poporul acesta!` Şi nu-mi arăţi pe cine vei trimete cumine. Însă, Tu ai zis:
Eu te cunosc pe nume, şi ai căpătat trecere înaintea Mea!
`
Și în aceste circumstanțe de disperare și durere, Moise îi spune lui Dumnezeu “
Tu vrei
ca eu să conduc mai departe acest popor spre țara promisă, spre Canaan, dar nu o voi face
până nu voi clarifica câteva probleme cu Tine
. Și atunci, Moise îi adreseaza lui Dumnezeu
următoarele cereri:“
arată-mi căile Tale...” sau “învață-mă căle tale
” Exod 33:12-14“
let me
know Tay ways, that I may know Thee
” “
lasă-mă să-ți cunosc căile, ca astfel să ajung să Te
cunosc pe Tine
” (cu înțelesul de cunoaștere mai apropiată, o cunoaștere intimă)
Care oare ar putea să fie motivația acestei cereri? Să fi fost dorința lui de a cunoaște căile
(rutele) cele mai bune spre Canaan? Sau motivația a fost cu totul de altă natură și anume
aceea de a-L cunoaște mai bine, mai intim pe Dumnezeu.
Această cerință se poate înțelege în primul rând că Moise dorea să știe “intențile” sau
planurile lui Dumnezeu cu privire la poporul evreu în viitor. Dar mai mult decât atât, cred că
Moise dorea sincer să experimenteze mai bine relația cu Dumnezeul lui. El și-a dat seama
că pe “caile” umane, comprehensive, nu se poate ajunge la o adevărată cunoaștere a lui
Dumnezeu. Dorea să afle “căile cunoașterii divinității”.
Moise și-a dat seama că Dumnezeu este mai mult decât “
Cel” care tuna și fulgera
; că e
mai mult decât “Cineva” care despica pământul să-i înghită pe cei păcătoși și răzvrătiți…
Da, consider că experiența lui Moise cu Dumnezeu de pâna acum l-a adus la un stadiu
de maturitate, și anume să–I ceara lui Dumnezeu ceva mai mult decât faimă (la care el a
renunțat -și nu și-o mai revendicat-o niciodată), bogație, confort, la care a dat cu piciorul
atunci când s-a decis să se “
alipescâ
” mai bine cu robii de evrei decât să fie numit fiul ficei
lui faraon, cu perpectiva de tron.
“
Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale
.” Psalm 25: 4-6
Din versetul 13, se desprinde o lecție mare: noi ca ființe limitate nu vom fi niciodata
capabili să-L cunoaștem pe Dumnezeu prin noi înșine, pe căile noastre proprii. Profetul
Isaia spune în cap.55:8, ...”
căile Lui, nu sunt caile noastre și nici gândurile Lui, gândurile
noastre
…”
Consider că de același spirit a fost controlat șiApostolul Pavel când a scris Rom. 11: 33,34
“
O, adîncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cît de nepătrunse sînt judecăţile
Lui, şi cît de neînţelese sînt căile Lui!…şi în adevăr, «cine a cunoscut gîndul Domnului? Sau
cine a fost sfetnicul Lu
i?
Răspunsul Domnului: “
prezența Mea va merge cu voi
”. “Așa că îți voi descoperi calea
(căile)…as we walk (așa cum umblăm, înaintăm) pas cu pas.
(continuare din pagina 12)
ANUL MARII UNIRI
...
Paceade laBucurești ar fi trebuit să încheieparticipareaRomâniei laPrimulRăzboiMondial
și a venit ca un acord final alArmistițiului de la Focșani (26 noiembrie / 9 decembrie 1917) și
al Păcii preliminare de la Buftea (20 februarie / 5martie 1918). Din partea română tratatul a
fost semnat de primul-ministru Alexandru Marghiloman, cea mai potrivită persoană pentru
a semna un acrord de pace cu germanii, dat fiind faptul ca era un germanofil.
Guvernele Antantei și presa occidentală s-au afirmat în contră față de condițiile actului,
declarându-l nul și neavenit. Pe 10mai 1918, la Paris, un număr impresionant de români a
prostestat, semnând un energic document împotrivaTratatului. ”În numele poporului român,
ne declarăm astăzi ca și ieri aliații Antantei și proclamăm nul și neavenit Tratatul de la
București, cu toate clauzele și convențiileadiționale. Și tot înnumelepoporului român facem
apel la guvernele aliate, rugându-le să nu abandonezeRomânia și justele sale revendicări”.
Tratatul era detestat de toată lumea. Din fericire, în noiembrie 1918, prin înfrângerea
Germaniei în Primul Război Mondial, Tratatul de la București a devenit perimat.
Tratatul a fost ratificat de Parlamentul României (la 15/28 iunie 1918 de Camera
Deputaților, iar la 21 iunie/4 iulie 1918 de către Senat), dar nu a fost niciodată promulgat
de Regele României, Ferdinand I. Referințe apar și în memorialistica vremii: Vasile Bianu
– Insemnări din răsboiul României Mari – volumul 2 – De la Pacea din București până
la încoronarea Regelui tuturor Românilor din Alba-Iulia: Regele Ferdinand a avut rolul
decisiv – a respins semnarea Tratatului și nu l-a promulgat niciodată.
Dispozițiile sale au intrat în vigoare timp de șase luni, iar când Puterile Centrale au început
să dea, la rândul lor, în octombrie 1918, semne de epuizare, înțelegerile au fost anulate
de guvernul Marghiloman, România reluând ostilitățile împotriva lor, cu ajutorul armatei
franceze, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot. Aceasta a condus laMarea Unire
din decembrie 1918 prin care toate teritoriile cu populație majoritar românească au intrat
în componența României (“Întregirea”).