Romanian Times | Iulie 2018

7 / 24

ROMANIANTIMES
7 Meditații est-etice
Pe 30 august, Anna Stefanova
Politkovskaya, născută în 1958 la New
York ca fiică a unui diplomat sovietic-
ucrainean acreditat la ONU, ar fi împlinit
60 de ani. Dar a murit la numai 48 de ani.
În octombrie 2006 a fost asasinată de un
ucigaș plătit, fiind găsită decedată în fața
liftului locuinței sale, alături de un pistol
Makarov și patru gloanțe. Cu numai o lună
mai devreme, îi apăruse cartea “Dureroasa
Rusie”, concepută ca un veritabil
rechizitoriu al politicii lui Vladimir Putin.
Incomoda și lucida analistă susținea că
“dacă va izbucni o revoluție în Rusia, nu
va fi nici portocalie, nici de catifea, ci roșie
ca sângele”. Regimul din țara natală fusese
scandalizat de rechizitoriul considerat
nemilos, căci deja o avea în colimator
pe Anna Politkovskaya, care critica cu
fervoare, de ani buni, politica Kremlinului
din Cecenia. Presa internațională a vuit, la
aflarea noului caz de asasinat din Rusia,
unul din multele ce precedaseră fatidica
zi de octombrie. Astfel, World Politics
Review, deloc singulară, scria, pe 31
octombrie 2006 : “Over the last month,
Russia has experienced a surge of contract
killings, with five high-profile murders --
a potent reminder that the country is far
from the stable democracy its leaders say
it is. The Oct. 7 murder of the anti-Kremlin
journalist and human rights advocate
Anna Politkovskaya is the most prominent
of these, and the latest of 11 murders of
Russian journalists in the last six years”.
Jurnalista prolifică, scriitoarea, militanta
pentru democrație și pentru respectarea
drepturilor omului, oponenta împătimită
al lui Vladimir Putin supraviețuise multor
amenințări și încă altor presupuse tentative
de asasinat, niciodată investigate profund
în țara natală. Punctul nevralgic acut al
conflictului izbucnit între regimul de la
Kremlin și contestatara acestuia rezida
în poziția total diferită față de relația
dintre lupta antiteroristă și încălcarea
drepturilor omului. De foarte multe
ori, scriitoarea a făcut publice situațiile
inhumane ale victimelor atacurilor
comise împotriva populației civile în
cursul războiului declarat antiterorist din
Cecenia. Îi cita adesea pe puținii aliați
situați de partea societății civile (Grupul
Helsinki de la Moscova, Liga Comitetului
Mamelor Soldaților, Centrul de Reformă
al Sistemului de Justiție Infracțională,
Agențiile de aplicare a Legii privind
Drepturile Omului, Asociații ale Presei
Libere sau Agenții ale Consumatorilor
s.s.), între ei fiind și Svetlana Gannușkina,
de la Centrul Memorial al Drepturilor
Omului, care remarca, după o întâlnire cu
PreședinteleRusiei,pe10decembrie2003:
« el este convins că are tot dreptul să calce
în picioare drepturile omului în cadrul
campaniei împotriva terorismului. Există
motive care ar justifica nerespectarea
legii, circumstanțe în care litera legii ar
putea fi trecută cu vederea»1. Apropierea
dintre reprezentanții regimului și apărătorii
drepturilor omului a avut consecințe
tragice pentru foștii disidenți. “Ce speranță
îi rămîne poporului rus atunci când o
parte a opoziției a fost desființată, pur și
1 Anna Politkovskaia, Jurnal rusesc, A Rus-
sian Diary, Peteor Press, București, 2010, p.
35.
simplu, iar o alta, formată cam din tot ce
a mai rămas, este pusă deoparte pentru
a fi folosită ulterior”, remarca Anna
Politkovskaia2. Autoarea e generoasă,
în articole și jurnale, cu exemplele
privind lichidarea opoziției Taifunului
Putin, în chestiune fiind mulți jurnaliști,
intelectuali, artiști, din țară sau diaspora,
analiști. Bunăoară, relatează cazul lui
Andrei Makarevici, fost interpret de
muzică rock: „ În dimineața aceasta (11
decembrie 2003, n. n.) nu s-a întâmplat
nimic special, încă o reputație a ieșit pătată
din îmbrățișarea Kremlinului. Andrei
Makarevici a fost interpret de muzică
rock underground din perioada sovietică,
un disident, un luptător împotriva KGB-
ului, care obișnuise în epocă să cânte cu
pasiune “Nu sta cu capul plecat înaintea
lumii schimbătoare. Va veni o zi în care
lumea va sta cu capul plecat înaintea
noastră!” Acesta a fost imnul primilor
ani de democrație din timpul lui Elțîn.
Azi, în direct la televizor pe Canalul Unu,
controlat de stat, i se decernează medalia
Pentru servicii aduse patriei . (...) De
fapt, Makarevici a fost recompensat
pentru că a plecat capul înaintea lui Putin
și a partidului lui3 ”.
De partea cealaltă a complicilor, au fost,
însă, cei lucizi și determinați să apere
condiția umană. “Demersurile intense
făcute, alături de alți jurnaliști, de Anna
Politkovskaia, au generat circumstanțe
ce au făcut posibile, în final, încheierea
păcii și retragerea trupelor rusești din
Cecenia”, amintește Jon Snow în 2007,
In Memoriam. Încetarea războiului cecen
a reprezentat cea mai notabilă realizare a
mass-media în timpul anilor relativ liberi
ai regimului Elțîn, a afirmat nu o dată
jurnalista asasinată, care a plătit cu viața
pentru profunda sa determinare și onesta
2 Op.cit., p. 37.
3 Op.cit., p.37.
Anna Stefanova Politkovskaya, una din cele mai mari jurnaliste ale lumii, ar fi împlinit 60 de ani
asumare a rolului bun în societate pe care
trebuie să-l aibă presa liberă.
Moartea prematură și regizată a Annei
Politkovsaya a arătat din nou lumii că în
Rusia, și nu numai, există o problemă, și
că oamenii care doresc să apere libertatea
contra tiraniei nu au multe zile, în
regimurile cu democrație slabă. Salman
Rushdie a remarcat, la moartea curajoasei
apărătoare a democrației: “Asemenea
marilor reporteri de investigație, Anna
Politkovskaia a scos la lumină acele
adevăruri umane care au rescris istoria
oficială. Vom continua să-i citim opera
și să învățăm de la ea, ani buni de acum
încolo”.
De la tragicele evenimente de acum 12
ani, dezbaterile pe tema drepturilor omului
nu au încetat, ele fiind intens invocate nu
numai în Rusia, ci peste tot în lume, pe
măsură ce înseși conceptele de tip supapă
politică au evoluat și s-au schimbat, în
contextul noului război (asimetric, hibrid,
complex) și al reîmpărțirii puterii din satul
global. După abordările declanșate de
diverși filosofi, de tipul Francis Fukuiama4
la începutul anilor 2000, până și ideea de
drepturile omului a intrat în siajul unor
abordări de tipul industriei drepturilor,
care pun sub semnul dubitației natura
umană, precum și chestiunea libertății
sau a demnității. Nu mă mai miră, în
această lume imponderabilă și călăuzită
de relativism, că uitarea acoperă toate
mormintelemartirilor cupraf și zădărnicie.
Asta nu înseamnă că eu o voi putea
uita vreodată pe una din cele mai mari
jurnaliste ale lumii, Anna Politkovskaya!
Angela Furtună
Iulie 2018
4 Fukuyama, Francis, Our Posthuman Fu-
ture, Farrar, Straus and Giroux, New York,
2002
(continuare din pagina 6)
Framantarile lui Michelangelo
portretizarile Sfintei Maria, ale lui Isus Christos si ale apostolilor. De exemplu fata de
“crucificarea lui Petru”, privirea manioasa din ochii apostolului era neconfortabila pentru
cardinalii ce se intalneau in sala unde acesta era expusa.
Multi critici de arta considera ca Michelangelo s-a autoportretizat in multe
pesonaje din opera sa de influenta religioasa – in persona sfantului Bartolomeu in
“Judecatata de pe urma” sau ca si orb si plin de frica in persoan lui Saul din “Convertirea
lui Pavel”. Pe sculptura aflata deasupra mormantului sau – o alta Pieta - Michelangelo se
intruchipeaza in postura lui Nicodim, sugerand devotiunea sa fata de Isus Christos.
Mai putin cunoscute poeziile scise de Michelangelor exprima diferite trairi
spirituale in sonoritate pslamica puternic influentate de Confesiunile Sfantului Augustin.
In ele artistul deplange cu precadere lupta, framantarile sale in ceea ce priveste pacatul si
timpul pierdut in manfestari fara “sens” – incluzand chiar parte din opera sa.
“Ce rost au atat de multe “papusi”
daca m-au adus la acelasi rezultat
ca un om ce a trecut marea
si a murit inecat…”
Intuitiv si retoric el a înțeles că “sculptarea lucrurilor divine” a fost deseori însoțită
de “concepții false” ce au fost un “mare pericol” pentu sufletul său.
In timp ce sculptaPietàRondanini,Michelangelo se gandea retrospectiv la viata si
a oferit probabil posteritatii meditatia sa personala fata de moartea lui Christos. Multiplele
retusari facute arata framantarea sa de a oferi o alta perspectiva actului coborarii trupului
christic de pe cruce: nu Maria este ce care il tine pe Christos ci Christos este Cel care o
sustine pe Maria. Un adevar pe care nu doar un suflet de artist ci orice om este bine sa-l
realizeze in calatoria sa spiritual: Christos este langa tine sa te sustina iar ori de cate ori
crezi ca faci ceva pentru Christos de fapt El este Cel ce te sustine prin lucrarea sa infaptuita
pe Cruce.
Michelangelo moare in 1563, iar printre hartiile sale a fost gasit si un poem ca o
o rugaciune neterminata:
“Doamne draga, Tu ce singur imbraci si dezbraci sufletul
si care cu sangele tau il purifici
si il vindeci de nenumaratele suferinte...”
Pentru Michelangelo arta este o copie a perfectiunilor lui Dumnezeu si amintirea
imaginilor Sale.
Emanuel C. Pavel – Vancouver BC