Romanian Times | Iulie 2018

9 / 24

ROMANIANTIMES
Cultură 9
Avem numai soluții pe care nu le avem
de Andrei PLEȘU
Asta și pentru că avem problemele pe care
le avem și care nu seamănă cu problemele
nici unei țări bine așezate politic, economic,
financiar și moral. Să recapitulăm. Partidul
de guvernămînt se legitimează printr-un
masiv sprijin popular și se laudă cu votul
unei majorități zdrobitoare. În realitate, e
vorba de un electorat de 3,5 milioane (din
18!), adică de un număr de voturi echivalent
cu cca 19%din totalul voturilor exprimabile.
Cu alte cuvinte, 81% din populația țării n-a
votat PSD sau n-a votat deloc. Sînt aceste
procente de natură să ateste o mare victorie,
o îndreptățire decizională solidă, o euforică
simpatie populară? Mai departe: partidul de
guvernămînt a reușit performanța rarisimă să
propună într-un an și jumătate trei guverne
(respectiv trei prim-miniștri), contestînd
competența primelor două, ca și cînd i-ar
fi fost impuse din afară (statul paralel?).
Nebuloasa administrativă în care se zbate
populația, cînd e vorba de pensii, salarii,
obligații fiscale, școli, spitale, autostrăzi
etc., nu poate fi explicată decît prin cvasi-
nulitatea profesională a miniștrilor, dublată
deinvaziauneidemagogiivesele,pentrucare
nereușitele ori nu există, ori sînt vina altora
(„statul paralel“, multinaționalele, Opoziția,
misterioase interese străine ș.a.m.d.). Se pare
că România de după decembrie 1989 n-a
avut niciodată o guvernaremai arbitrară, mai
nesigură,dar–paradoxal–maitriumfalistăca
aceasta de azi. Cireașa de pe tort o reprezintă
solidaritatea de tip mafiot (sau nătîng) a
vîrfurilor din PSD în jurul șefului suprem.
Nicăieri în lumea civilizată, un președinte al
Camerei Deputaților (și, totodată, președinte
de partid) nu rămîne în funcție după ce a fost
condamnat de un complet de judecată. Chiar
dacă eocondamnare încă atacabilă juridic sau
nedreaptă, cel vizat se retrage bărbătește din
funcție pînă la lămurirea finală a lucrurilor.
Nu există „prezumție de nevinovăție“ fără
„prezumțiadebună-cuviință“șifărăprezumția
de onorabilitate. La noi, acest minim cod etic
nu funcționează. Treburile țării și demnitatea
ei sînt fără ezitare suspendate, de dragul
„conducătorului iubit“.
Poate veni soluția de la președinte? În mod
ciudat, procentele legitimității sale sînt,
șmecherește, lăsate deoparte: 19% susținere
PSD e covîrșitor! 55% sus-ținere Iohannis
e neglijabil! Și totuși, așa arată rezultatul
scrutinului din decem-brie 2014. Or, experții
descurcăreliipoli-ticeautohtonesestrăduiesc,
harnici, să curețe instituția prezidențială de
mai toate atribuțiile sale constituționale. Pre-
șe-dintele trebuie să se rezume – dacă nu
vrea să o pățească – la un rol de regină.
Opoziția? Cu regret trebuie să o spun,
Opoziția noastră e un apogeu al palorii, al
inadecvării, al nereprezentativității. Nici o
voce cu adevărat riguroasă și convingătoare,
nici un profil politic capabil să seducă, nici o
strategiebine articulată. Excepțiile senumără
pe degete și sînt, în general, marginalizate de
chiar colegii lor de partid. A organiza mici
show-uri de protest în holul Parlamentului,
a gesticula teatral și ineficace pe scena
publică, a înregistra vitejește, cu telefonul
mobil, mitocăniile cîte unui pesedist nu sînt,
din punctul meu de vedere, manevre politice
consistente, cu șanse de reușită reală.
Mitingurile #rezist: deocamdată, singura
manifestare civică aptă să iradieze oarecare
optimism. Dar, am mai spus-o, ele sînt mai
curînd un simptom compensatoriu decît
o soluție radicală. E bine că există, e bine
că se aude vocea unor români care înțeleg
să-și exprime nemulțumirea, să amendeze
derapajele unei guvernări care pendulează
între ridicol, inept și subversiv. Căci nu mă
sfiesc să declar că o guvernare proastă, cu
miniștri semianalfabeți, cu un prim-ministru
care sfîrșește prin a-ți face milă și cu un
„patron“ ideologic grav maculat este – prin
raportare la interesul național – subversivă.
O asemenea guvernare nu reacționează
normal laprotestele străzii și tocmai de aceea
socotesc că elenupot fi, lanoi, soluția.Decît,
eventual, prin abundență cantitativă. Un
milion de oameni în stradă, saumăcar cîteva
sute de mii, impun reacție. Cîteva mii, oricît
de lăudabile – nu. Adaug că nu ajută nici
unele (inevitabile?) alunecări spre o retorică
de „fiesta“ carnavalescă („Româncele sînt
cele mai frumoase femei din lume și cele
mai gospodine!“ – striga, la un moment
dat, un „răzvrătit“, scăpat la microfon…).
Sobrietatea e, cred, mai rentabilă decît
bășcălia, mai ales dacă nu ești acolo ca să
te amuzi, ci ca să-ți exprimi îngrijorarea și
protestul.
Presa? E destul să compari rating-urile
diferitelor posturi de televiziune ca să
înțelegi, deprimat, că sîntem prizonierii unor
propagandiști gureși, că sîntmaimulți români
bucuroși să audă înjurături decît adevăruri
clare, chiar dacă „nespectaculoase“. Nu vom
ieșicurînddinmonotoniavesperalăaunuimic
grup de „analiști“ previzibili, bine plătiți ca să
exhibe, fără efort, certitudini vandabile, într-
un limbaj care se situează între „expertiza“
țanțoșă și bădărănia de cartier.
Justiția?N-așvreasăfiuînpieleamagistraților.
Dacăcondamnă, sîntmanipulați.Dacăachită,
sînt manipulați. Sînt, de fapt, teritoriul în care
statul paralel se luptă cu statul paralel! Care
statparalel?Acelacareserăfuieștecucelelalte
state paralele…
Mai în glumă, mai în serios, îmi trec prin
gînd și posibile „soluții“ proletare. Oare
„clasa muncitoare“ e chiar fericită? Nu se
manifestă decît pe bază de sandvișuri și
transport asigurat? Totul merge bine prin
fabrici și uzine? „Ilegaliștii“ de dinainte
de război aveau mai multă imaginație:
cîte o grevă, cîte un marș de protest, cîte o
ofensivă „sindicală“. Să înțelegem că numai
„dreapta“ e responsabilă cu amendarea
răului public? Vreo „stîngă“ adevărată, gata
să dea peste mînă falsei stîngi instalate, stîn-
gaci, la putere nu încropim?
Cum vedem, situațiunea e plină de cearcăne!
N-o să mă credeți, dar în aceste condiții,
singura soluție la care visez este… PSD-ul!
Nu se poate ca un partid atît de mare să fie
ostaticuluneiminoritățidetipȘerbanNicolae,
Nicolicea, Codrin Ștefănescu, Carmenuța,
Olguța,Viorica,AdrianDobre ș.a.Mai există,
totuși, și Chirica, și Cătălin Ivan, și –minune!
– Ecaterina Andronescu. Și sînt sigur că mai
sînt mulți alții! Să facă un efort să existe! Să
asume un chip onorabil! Să slujească partidul
altfel decît prin temenele sau absenteism. Să
nu se lase identificați cu o echipă de proști,
infractori, derbedei și țoape… Se poate!
Uitați-vă la dl Péter Eckstein-Kovács!
Curajul și verticalitatea se pot practica pînă și
în formațiuni politice mult mai „legate“ decît
bietul PSD. Hai! Un pic de inteligență și de
onoare!
4.07.2018
După un an în funcție, președinteleDonaldTrump continuă
să înscrie puncte în ceea ce privește “promisiunile făcute,
promisiunile păstrate”. Și acest lucru devine deja evident
chiar și pentru detractorii săi.
Să recapitulăm: retragerea din Parteneriatul Trans-Pacific;
deschidereaexplorărilordegazşipetroldinAlaskaşiArctica;
numirea unui judecător conservator la Curtea Supremă și
stabilirea unui record în primul an prezidenţial în materie de
numiri de judecători la curţile de apel; distrugerea califatului
creat de ISIS; adoptareaunei legi de tăierimasivede impozite
şi de creare de locuri de muncă; abrogarea mandatului
individual prevăzut de Obamacare (conform cu care cei
neasiguraţi medical trebuiau să plătească o penalitate lunară
neconstituţională); începerea construcţiei Zidului la frontiera
cu Mexicul și reducerea imigrației ilegale (prin aplicarea
politicii de “toleranţă zero”); intenția anunțată de a retrage
Statele Unite din Acordul climatic de la Paris; relansarea
economiei naţionale şi reducerea substanţială a şomajului,
inclusiv în rândul minorităţilor şi al femeilor; reducerea la
jumătate a numărului de regulamente emise de autorităţile
administrative; iniţierea reformei NATO în privinţa
îmbunătăţirii contribuţiei financiare a aliaţilor; revitalizarea
programelor NASA şi crearea unei Forţe Spaţiale în cadrul
sistemului de apărare; întâlnirea directă de la Singapore de
la 12 iunie 2018 dintre preşedinte şi liderul nord-coreean
Kim Jong-un privind denuclearizarea Coreii de Nord şi
repatrierea rămăşiţelor umane ale soldaţilor americani ucişi
în timpul Războiului din Coreea, evenimente precedate de
eliberarea a trei prizonieri americani din Coreea de Nord
fără compensaţii financiare; denunţarea acordului nuclear
cu Iranul, iniţiat de administraţia precedentă a preşedintelui
Obama; mutarea Ambasadei americane din Israel de la Tel
Aviv la Ierusalim.
Bineînţeles că dacă ar fi să ne luăm după elucubraţiile
prăpăstioase ale presei centrale americane (dominată
de stânga), în curând cerul se va prăbuşi şi va veni
Armaghedonul.
DOGMATISM ŞI PRAGMATISM: LUNGULDRUMALNOPŢII NAŢIUNII CĂTRE ZI
de Tiberiu DIANU
Retrospectiv, îmi amintesccă, lamaipuţindeosăptămânăde
la alegerile prezidenţiale de la 8 noiembrie 2016, respectiv la
14noiembrie2016,aavutlococonferinţădepresăorganizată
de fostul preşedinteObama.Alegerile fuseseră deja pierdute
fără drept de apel de Hillary Clinton, care câştigase iniţial
doar 232 de electori (în final, doar 227, pentru că 5 dintre ei
nu au mai votat pentru ea). Donald Trump, pe de altă parte,
care avea nevoie doar de 270 de electori pentru a câştiga, a
obţinut (contra tuturor prezicerilor presei de stânga) iniţial
306 electori (în final, doar 304, pentru că 2 din ei nu au mai
votat pentru el). La acea conferinţă de presă, deci, fostul
preşedinteObamaaavutoseriederemarcimaliţioasedespre
viitorul preşedinte Trump. Ceea ce era de înţeles, având în
vedere faptul că protejata lui, Hillary, nu avea cum să îi mai
continue politica. Printre altele, fostul preşedinte Obama a
remarcat, cu un ton de reproş, că Trump ar fi fost mai mult
un pragmatic decât un ideolog. .
com/video/2016/11/14/obama_trump_not_ideological_
but_pragmatic.html
Sentimentul meu a fost că, făcând această afirmație, fostul
președinte a dorit să ţintească într-o anumită direcţie, dar
efectul afirmaţiei lui a avut un efect de bumerang. Cred că
intenția lui inițială a fost aceea de a sugera republicanilor din
Congres că reprezentatul lor, proaspăt ales, nu ar fi fost atât
de fiabil ideologic și, prin urmare, Partidul Republican ar fi
urmat să aibă unele probleme în viitor.
Acestea fiind spuse, cred că această declarație ne-a arătat
că Barack Obama, fără intenţie, desigur, a admis indirect
următoarele lucruri:
(1) Că Obama însuși este un ideolog. Deși întreaga națiune
ştia de la bun început acest lucru, prin recunoașterea lui
indirectă, Obama a admis, de asemenea indirect, şi că:
(2) El, Obama, a fost un preşedinte părtinitor, care a divizat
naţiuneaamericană.Ideologiinupotreprezentaonațiuneatât
dediversăcaStateleUnite (și, de fapt, nimeni nuopoate face
înmod obiectiv).Admițând acest lucru, Obama ne-a spus că
el şi-a lăsat ideologia să vorbească împotriva unei jumătăți de
națiune. Acest lucru a fost dovedit dincolo de orice îndoială
prin adoptarea programului de asistenţă medicală naţională
Obamacare (votat doar de democrați) și prin multiplele lui
iniţiative prezidenţiale (decrete prezidenţiale/ordonanţe
executive sau exercitarea discreţionară a dreptului de veto),
care au sfidat, la un moment dat, chiar pe parlamentarii
democraţi. Să ne amintim, bunăoară, de votul democraţilor
din 28 septembrie 2016 împotriva dreptului de veto al lui
Obama contra unui proiect de lege care angaja răspunderea
juridică a Arabiei Saudite faţă de victimele americane ale
evenimentelor din 11 septembrie 2001.
(3) De asemenea, Obama a recunoscut indirect că oponentul
său, Donald Trump, fiind “pragmatic”, ar putea avea, prin
urmare, o marjă mai largă de a acoperi interesele celeilalte
jumătăţi a naţiunii americane. Venind din partea unui
tradiţional inamic politic al lui Trump, precum Obama,
această afirmaţie s-a transformat, aşadar, într-un compliment
extraordinar de eficient, deși neintenționat.
În prezent, fiind eliberat de povara prezidențială, Obama
poate petrece mai mult timp liber adâncindu-se în lectură
(atunci când nu joacă golf). Ar putea începe, de pildă, cu
“Arta negocierii”.
La urma urmei, acest lucru poate însemna sfârşitul lungului
drum al nopţii naţiunii noastre către zi.
NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză
în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este
folosit cu permisiunea acestuia.
TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole
de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi
îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi
urmărit pe MEDIUM. tdianu