7 / 24
ROMANIANTIMES
7
Meditații est-etice
Mihai Eminescu, așa cum îl percepem
astăzi, a fost adesea deformat de filtrele
ideologice și cenzura regimurilor totalitare.
Acestea au produs, de-a lungul timpului,
prin presiuneamitizării, imposturi de durată
și mutații adânci în conștiința publică;
majoritatea vin, cel mai recent, din perioada
dictaturii comuniste, care s-a bazat mult pe
uitarea organizată
și pe falsificarea istoriei.
Rezultatul: în timp ce poezia lui Eminescu
e cunoscută azi în mod superficial, uneori
neverosimil și trunchiat, publicistica și
convingerile sale politice sau etice rămân
în umbră. Ciclul de articole eminesciene
consacrat drepturilor românești asupra
Basarabiei, apărut în revista
Timpul
, în
1878, sau articolele de critică a nihilismului
rus și a național-socialismului german,
publicate tot în
Timpul
, începând tot cu
anul 1878, au constituit un temei puternic
pentru regimul comunist ca să lovească
în opera și receptarea ideilor eminesciene.
La fel procedaseră, mai devreme, doar că
din rațiuni diametral opuse, regimurile
dictatoriale ce au culminat cu extrema
dreaptă. Există un paradox: fiecare sistem
politic totalitar încercase să facă din
Eminescu un lider de idei sau un martir,
un stindard sau un paravan, după caz, dar
niciunul nu avusese intenția de a păstra cu
acribie sensul literaturii, al ideilor autorului,
al omului și al istoriei. Periodic, așadar,
Eminescu a fost confiscat de anumite
grupuri și livrat publicului cu intenția de a-l
face pe cel din urmă captiv nu în literatură,
ci în îndoctrinare.
Scrierile lui Eminescu, în toate edițiile
anterioare începuturilor bolșevizării și
comunizării, au fost retrase din comerț și
din biblioteci, iar articolele care deranjau
Rusia suprimate din surse. În iunie 1948,
Ministerul Artelor și Informațiilor din
Republica Populară Română a scos de sub
tiparbroșuradeuz intern
Publicații interzise
până la 1 mai 1948
, volumul cuprinzând
522 de pagini ce conțineau toate titlurile de
cărți interzise după 23 august 1944, adică
8000 de titluri, la care se vor adăuga încă
2000, prin suplimente publicate în perioada
următoare. Marcel Fontaine a analizat acest
op în cartea sa
La République Populaire
Roumaine contre la culture française,
asta
după ce multe fotocopii scandaloase din
broșură apăruseră și în presa pariziană a
vremii. Această operațiune “
culturală
”
de epurare fusese motivată ideologic la
București de diverse culpabilizări pentru
fascism, cosmopolitism și alte -
isme
ce nu
conveneau partidului unic, punând la lucru
o întreagă mașinărie de distrus operele
clasicilor. Între ei, Eminescu, la loc
de
cinste
pe listele excomunicaților .
Nu numai autorii, însă, erau supuși cenzurii
și denaturării, ci și unele teme. Bunăoară,
subiectul
Basarabia
devine în epocă unul
tabu, pentru că el deranjase nu numai
Rusia țaristă, la vremea când Eminescu
scrisese critic despre soarta fraților de peste
Prut, ci și Uniunea Sovietică, care deja
elaborase planuri de de-românizare forțată
și de rusificare intensivă, plus alte strategii
expansioniste pe care le aplica în mod
consecvent. Mihail Sadoveanu, cunoscută
personalitate a concesiilor, își autosuprimă
benevol toate referirile la Dumnezeu și la
Basarabia, în ediția scoasă de comuniști
a cărții sale
Viața lui Ștefan cel Mare
. În
1961, apare o ediție pentru elevi a operei
Descrierea Moldovei
semnată de Dimitrie
Cantemir, unde cuvântul Basarabia este
suprimat și înlocuit cu...puncte, puncte.
Supusă unui atare tratament, literatura
română de dinainte de 1945, în întregime,
este confiscată de un sistem în care nu
există decât două categorii de scriitori:
irecuperabilii și anexații. Pe această
structură bolnavă aveau să pășească, tot
sub auspicii ostile, valurile noi de scriitori.
Unii, dar atât de puțini la români, rezistând
presiunii totalitare, vor înfunda pușcării,
vor fi deportați sau vor fi eliminați prin
limojare fizică ori morală sau prin omerta;
alții, o majoritate deloc confortabilă pentru
abordările etice și est-etice, se vor încolona
și vor colabora cu dictatura. Literatura
română, deloc favorizată de destin, va
traversa epoci tenebroase.
Eminescu a avut o volubilitate gazetărească
uluitoare, exprimându-se ca un jurnalist
complex și foarte bine informat (interesat
de filosofie politică, de diplomație, de
politică externă și internă, economie, viață
socială și culturală), dar și ca un conservator
convins, ce a criticat neobosit socialismul
și liberalismul din epoca sa. De pe aceste
poziții, la care se adaugă aceea a unui
temperamental naționalist - bine ancorat
în secolul naționalismului ce a consolidat
multe state europene, inclusiv România
-, Eminescu și-a investit multă energie
în acțiunea civică, în polemică și politică
pentru țară, dar și-a făcut, astfel scriind,
și mulți inamici de temut: fie din taberele
politice interne ale vremii, ce erau la fel
de înverșunate ca și azi, fie din grupurile
de presiune ale imperiilor austro-ungar și,
respectiv, rus, interesate să compromită și
să elimine din spațiul românesc pe contra-
oponenții politicii lor, adesea patrioți
înflăcărați și suflete de artiști, cum a fost
Eminescu.
Iată, în cele ce urmează, doar un exemplu
privind amploarea și complexitatea
viziunilor și analizelor sale.
Tânărul gazetar, în vârstă de 28 de ani,
atacase cu mult discernământ, acum 140 de
ani, în 1878, la revista
Timpul
unde lucra,
până și chestiunea valurilor de asasinate
politiceabătuteînspațiuleuropeanșirus.Ele
erau alimentate de ascensiunea socialiștilor
ruși și a național-socialiștilor germani, în
ale căror strategii pentru cucerirea puterii
figurau folosirea crimei și asasinatului drept
formă de luptă politică. În fond, Eminescu
trăgea un semnal de alarmă asupra unui
big-bang prin care se nășteau strategiile
teroriste ce vor culmina, în secolul următor,
cu nazismul, în Germania, și cu leninismul,
bolșevismul și stalinismul în U.R.S.S.
Într-un articol din
Timpul
datat 4 (16) august
1878, și intitulat
Din Petersburg ne sosește
știrea,
Eminescu notează: „ieri, doi indivizi
au tras cu revolverul asupra generalului
Mezenzov, şeful secţiunii a treia (al înaltei
poliţii), și că generalul a fost greu rănit (...)
Ceea ce e caracteristic sunt ştirile tot de
această natură de care e încărcat aerul. Mai
zilele trecute ziarele pariziene şi cele din
Viena cuprindeau ştirea că s-ar fi atentat
asupra vieţii principelui de Bismarck.
O serioasă turburare socialistă ameninţă
Europa. Cetăţenii liberi, independenţi şi
înfrăţiţi ai republicii universale, care la noi
sunt reprezentaţi prin partidul roşu, încearcă
a răsturna toate formaţiunile pozitive de
stat, şi dacă n-o vor putea face aceasta, ceea
ce e de mai înainte sigur, totuşi vor încerca
s-o facă pe calea lor obișnuită a atentatelor,
scenelor de uliţe, turburărilor etc., iar acele
încercări încep a-şi arunca umbrele de pe
acum.
Noi, care suntem siguri că victoria
principiilor liberal-socialiste însemnează
moartea oricărei culturi şi recăderea în
vechea barbarie, vom combate tendinţele
lor, ori în ce punct s-ar fi ivind. Lucrul stă
astfel. Cultura omenirii, adică grămădirea
unui capital intelectual şi moral nu
seamănă cu grămădirea capitalelor în bani.
E drept că cei ce trăiesc astăzi se folosesc
de rezultatele dobândite de alţi cugetători
înaintea lor, însă acele rezultate ei nu le
capătă deodată, ca o strânsură părintească,
ci trebuie să şi le aproprieze prin o nouă
muncă individuală, prin studiu. Civilizaţia
omenească se-ncepe oarecum din nou şi
din fundament cu orice generaţie nouă,
care, dacă nu e silită a repeta anevoioasele
cercetări făcute de părinţi totuşi trebuie să-
şi câştige prin propria memorie şi judecată
cunoştinţele lor. Prin urmare cercul de
oameni într-adevăr culţi care conduc
societatea şi au fost în stare să-şi aproprieze
suma de cunoştinţe grămădite de părinţi,
acest cerc e relativ foarte mic; împrejurul
acestui cerc e unul mai mare, al publicului
cult, care poate să priceapă şi să aprecieze
munca învăţaţilor, fără însă de-a produce
ceva pe acest teren. În afară de aceste
cercuri e masa sau incultă sau pe jumătate
cultă, lesne crezătoare, vanitoasă şi lesne
de amăgit, pe care oameni cu cunoştinţe
jumătăţite, semidocţi sau inculţi cu totul,
caută a o amuţa asupra claselor superioare,
a căror superioritate consistă în naştere,
avere sau ştiinţă. Cultura oricărei naţii e
împresurată de-o mulţime oarbă, gata a
recădea în orice moment în barbarie.
Această mulţime nu se recrutează mai
niciodată la ţară, între ţărani, ci tocmai în
oraşe, între acei oameni produşi în condiţii
nefavorabile şi trăind în ele, care sunt
crescuţi închirciţi fiziceşte şi intelectual,
caren-auminteaclarăşi sănătoasăaomului
născut şi crescut în condiţii normale. Chiar
în oraşe însă ei s-au înmulţit prin căderea
micii manufacturi şi victoria capitalului
mare, reprezentat prin fabricile cu maşini
de vapor.
Romanii şi învremeanoastrăenglezii caută
a înlătura aceste nevoi sociale printr-un
sistem practic de colonizare, căci colonia
e un canal de abatere a superfluenţei
populaţiei care, rămasă în ţară, ar îneca în
valurile ei şi statul, şi cultura.
În Rusia însă ne-ntâmpină ciudatul
fenomen al tendinţelor comuniste agrarii.
Dacă socialismul oraşelor industriale e
explicabil, deşi nu justificat, cel agrar în
vremile noastre nu are înţeles şi mai ales
nu într-o ţară în care pământ ne-mpărţit
există cu prisosinţă şi populaţia e rară.
Socialismul industrial porneşte de la o
iluzie economică. El ignorează pe deplin
faptul că, chiar de s-ar împărţi averea toată
a claselor bogate între cele sărace, chiar de
s-arorganizaaltfelmunca,mijloaceleprime
de existenţă nu se pot înmulţi în infinit şi că
nevoile sociale trebuie neapărat să consiste
în renumita disproporţie formulată de
Malthus, conform căreia populaţia se-
nmulţeşte în progresie geometrică, adică
în pătrat, pe când mijloacele de trai se-
nmulţesc numai în progresie aritmetică.
Contra acestei legi, în temeiul căreia omul
e condamnat lamuncă aspră pentru a putea
să-şi întreţină existenţa fizică, nu există
remediu. Dar omul se distinge tocmai
prin aceasta de lumea animalelor, că are o
existenţă deosebitămorală, că are o cultură
a minţii şi a inimii ale cărei hrănitoare sunt
puţinnumeroaseleclaseavute.Alerăsturna
Eminescu : despre un surâs sub care se ascunde lacrima…
(continuare in pagina 17)
pe acestea sau a le face existenţa imposibilă
înseamnă a dărâma temelia culturii.
Iluziile economice a sectei socialiste s-au
lăţit însă şi în state în care n-au raţiune de
a fi.
În Rusia, comunismul are o mulţime de
adepţi, şi unora dintr-aceştia pare a fi căzut
jertfă şi generalul Mezenzov.
La noi în ţară socialismul are asemenea
adepţi. A început a apărea foi periodice
care, scrise fără ortografie şi fără primele
cunoştinţe gramaticale, totuşi cred că cu
acest minim capital de creieri şi învăţătură
se poate reforma universul.
Cum că liberalii noştri se bucură de
progresul ideilor lor se înţelege de sine.
Mai la vale comunicăm proiectul de lege
îndreptat contra socialiştilor din Germania,
proiect destinat a se propune Reichstagului,
care e convocat dejape ziuade9 septembrie
anul curent”.
Eminescu nu va lăsa să se irosească această
primă consemnare și analiză asupra
fenomenului de radicalizare europeană,
intuind importanța acestui subiect de
politică externă în evoluție. Astfel, în
următorii ani, folosindmulte surse dinpresa
occidentală, va continua să fie preocupat
de radicalizările ce amenințau Europa, așa
încât, în
Timpul
din 27 martie 1881, sub
titlul
Din memoriile
...reflecta:
“Din memoriile principelui de Metternich
se constată că acest om de stat prevăzuse
mișcarea latentă care o să fie obiectul
principal de preocupațiune a Europei
actuale. Ceea ce constata principele acum
o jumătate de secol, fără sa-și poată da
seama de cauzele ce adusese starea de
lucruri, era o creștere enormă a exigențelor
economice ale clasei de mijloc și o sporire
a pauperismului, ce devenea cu atât mai
simțitor cu cât cultura se întindea mai mult
în clasele de jos (...)
Nu e dar de mirare dacă mișcarea socială,
cu aberațiunile ei politice, e atât de profundă
și de primejdioasă, pentru că fondul ei e
economic. Cine va urmări bine firul istoriei
va observa că toate reformele și revoluțiile
politice au o origine socială, că războaiele
aucauzeeconomice, cănaștereareligiunilor
chiar stă în legătură cu motive economice.
În vederea dar a măsurilor propuse de
Germania pentru suprimarea mișcărilor
socialiste, cari în Rusia au forma specială
a nihilismului, nu se vor uita fără îndoială
cauzele asupra fenomenelor, căci
ideile
politice eronate, deși există pretutindenea,
nu prind rădăcină și nu au vigoare decât
acolo unde cauzele economice le dau un
teren priincios (s.n.).
Asupra cestiunii măsurilor comune de luat
în contra mișcărilor socialiste:
Journal des
débats
se esprimă în modul următor:
“Propunerea Windhorst asupra regicidului
și estradițiunii asasinilor politici a fost
prezentată luni în Reichstag...În tânărul
Regat al României s-au prezentat în Senat
unproiectdelegedininițiativăparlamentară
ce stipulează expulsiunea străinilor cari
ar compromite interesele statului. Există,
se vede, într-o parte a Europei o mișcare
vie de reprobațiune în contra regicizilor și
revoluționarilor care abuzează de dreptul de
azil pentru a propaga asasinatul politic. Ici
mișcarea se manifestă prin proiecte de legi
specioase,dincoloprinurmărireajurnalelor,
dar nu e încă cestiune de-a propune ferm o
ligă internațională contra revoluționarilor
cosmopoliți. Această propunere se va