18 / 24
ROMANIANTIMES
MESAJE BIBLICE
18
(continuare în pagina 20)
de Preot Aurel Sas, Detroit
„Eu cred că mai întâi a fost satul şi după aceea au venit dealurile din jur, ca să
păzească frumuseţea asta” (Octavian Goga)
Ce minunat prezintă marele poet Octavian Goga viața satului sub soare, ca
fiind „mai întâi” și apoi au „venit dealurile din jur” cu rostul de străjeri „ca să păzească
frumusețea asta”, a satului românesc, binecuvântat de Dumnezeu în toate generațiile. Iar
poporul nostru român putem spune că s-a născut la sat în majoritatea lui și după educația
celor „șapte ani” din familie și de la viața morală a satului au mers și au format apoi
orașele cu universitățile și meșteșugurile lor, unde să lucreze pentru pâinea cea de toate
zilele să-și crească copiii cu care i-a binecuvântat Domnul.
Dar legătura celor plecați cu viața satul de unde au plecat era permanentă și
aceasta nu numai pentru cămai aveau părinții și bunicii acolo, ci și datorită vieții minunate
și sfinte în tradițiile ei la satul românesc de care sufletul și memoria nu se despărțea. În
viața satului, sufletul neamului nostru se simțea acasă, pentru că se conecta la pacea și
liniștea lui pentru a se putea regăsi, după cum descrie Lucian Blaga:
„Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei. / Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.
/ Aici orice gând e mai încet, / şi inima-ţi zvâcneşte mai rar, / ca şi cum nu ţi-ar bate în
piept, / ci adânc în pământ undeva” (de Lucian Blaga), în „Sufletul satului românesc”. Și
în volumul „Poemele luminii”, scrie: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea” (L. Blaga). Cred că versurile sunt din ce a
învățat L. Blaga în satul lui natal și de la tatăl său, preotul satului românesc.
Dacă în descrierea poetului Octavian Goga, satul românesc apare „mai întâi”, în
prezentarea lui Lucian Blaga, apare că „veșnicia s-a născut la sat”. În viața satului are loc
reglarea și echilibrarea inimii omului pentru că „Aici orice gând e mai încet, / şi inima-ţi
zvâcneşte mai rar”, și astfel meditațiile creștine spre Creatorul, Dumnezeu, te conduc mai
ușor la rugăciunea inimii pentru că „inima-ţi zvâcneşte mai rar” și poate contempla.
Din nefericire viața satului românesc numai este ca pe vremea lui OctavianGoga,
Lucian Blaga, Coșbuc sau Creangă, Eminescu, Duiliu Zamfirescu, ci este schimbată din
multe puncte de vedere. Dar inima satului ca centru de gravitație a sufletului românesc,
cu locuitorii lui spre cer și Dumnezeu, a rămas prin providența divină pentru că a rămas
Biserica cu muzica clopotelor, pe care le auzim oriunde ajungem în viață că, ne cheamă
la rugăciune și la întâlnirea cu Părintele Ceresc, cu Fiul Său și cu Duhul Sfânt. Nicăieri
copii nu se simt mai fericiți ca la părinți și bunici în sat unde totul e curat și sfânt. După
cum spune cântecul minunat: „…Să mă întorc din nou la țară, la bunici în sat / Hei vis, vis
minunat, du-mă înapoi, la bunci în sat…”.
Din păcate nici locuitorii satului românesc nu mai sunt ţăranii de odinioară, cei
care semănau pământurile cu semânța de grău din care ieșea pâinii cea de toate zilele și
îşi uneau lucrările pământului și îngrijirea animalelor cu sărbătorile, bucuriile și lacrimile
cu lutul din care suntem creați cu menirea transfigurării prin suflarea divină ca să devină
omul ființă vie spre veșnicia cu Creatorul său. Dar viața satului românesc a rămas pe mai
departe o sursă vie de inspiraţie pentru scriitorii neamului nostru, precum înainte când au
redat în operele lor viaţa satului.
Această viață a satului a fost și este un fascinant univers care ne caracterizează pe
noi ca popor milenar în Țara din Carpați și de la Nistru până la Tisa. Operele scriitorilor
în trecut și azi, se inspiră și îşi adună seva de viață din acelaşi izvor al folclorului istoriei
şi frumuseţilor mediului rural și natural al satului românesc, precum şi al vieţilor sătenilor
de diferite vârste, lumea satul fiind ȋn strânsă legătură cu natura ca operă a lui Dumnezeu,
în mijlocul căreia l-a așezat la urmă pe om, spre slava Lui.
Scriitorii neamului nostru au zugărvit și zugrăvesc viața satului cu lumea lui în
toate ipostazele sale, de la evenimente cu semnificaţie istorică ca, răscoale războaie, etc,
la aspecte şi trăiri de fiecare zi, cu joaca copiilor, iubirea fericită sau mai puțin fericită,
boteze, nunți, ȋnmormântări, viaţa câmpenească cu universul ei. Copiii, doinele satului,
sătenii, câmpiile, pădurile, văile, vântul, ploaia, zăpada, soarele, buciumul, fluierul, toate
dau strălucire acestui univers curat și sfânt a satului românesc.
Indiferent de anotimpurile frumoase ale anului sau momente ale zilei, oamenii
trăiau în satul lor viața aşa cum învățaseră de la bătrâni: frumos şi liniştit, unde și inima
bate mai încet, cum spunea L. Blaga.Averea cea mai mare a lor era credința în Dumnezeu
și pământul lor binecuvântat de Creator. Țăranii și femeiile lor cu copii lucrau din greu
pâmântul, iar Bunul Dumnezeu binecuvânta munca și sămânța ce o semănau. Univesul
ceresc, cu paza îngerilor, se deschidea cu iubirea Creatorului și Mântuitorului în Duhul
Sfânt spre universul pământesc pentru pază, binecuvântare și comuniune sfântă.
De aceea, G. Coșbuc a putut scrie: „Şi e linişte pe dealuri / Ca-ntr-o mănăstire
arsă, Dorm şi-arinii de pe maluri / Şi căldura valuri-valuri / Se revarsă” (Coșbuc) „În
miezul verii”. Dacă viața este trecătoare, sufletul e veșnic, fiindcă este suflarea divină, și
astfel și viața satului românesc nu a murit, ci va trăi până la a doua venirea aMântuitorului
său, prin generaţii, de la suflet la suflet de om creștin, găsindu-şi sălaş în inima şi mintea
celor care îşi au rădăcinile în viața satului.
Precum a zis Iacob când a mers în Egipt că poporul Israel este un popor de
păstori și așa i-au așezat în părțile cu câmpiile udate de fluviul Nil. La fel despre poporul
român putem spune, din binecuvîntarea lui Dumnezeu, că este și un popor de păstori și în
mod deosebit de țărani cu știința de la Dumnezeu de lucrători ai pământului. După cum
a observat Blaga când a scris: „Suntem și vom fi totdeauna neam de ţărani. De aceea,
destinul nostru ca neam, ca putere culturală, atârnă de cantitatea de aur curat ce se află ȋn
sufletul ţăranului, creatorul și păstratorul culturii populare, centru generator, binecuvântat
și rodnic” (Lucian Blaga).
Puterea „de cultură” de la Creator, a poporului nostru, observată de filozoful
Blaga, i-a deschis cunoașterea spre toate științele, dar viața de la țară în mijlocul satului,
rămâne izvorul de apă vie din care se inspiră și se sfințește prin comuniunea cu Hristos
Dumnezeu în Bisericuțele din satele românești ai României Mari. Iar la puterea lui de
cultură „atârnă de cantitatea de aur curat ce se află ȋn sufletul ţăranului” (L. Blaga), și a
acelora care intră în legăturtă cu el, ca locuitori ai satului, prin toate produsele de hrană
pe care țăranul le produce prin rugăciunea și munca lui cu osteneală și sudoarea feței sale
(Facere 1, 19). Țăranul român, ca lucrător de pământ, nu cade în deznădejde, pentru că el
este ancorat puternic în credința, nădejdea și dragostea față de Creatorul său.
Între toate popoarele, poporul român putem spune că, pe când se năștea din daci
și romani, se năștea și popor creștin în același timp prin providență. Înainte de a veni
Imperiul Roman, Dumnezeu în iubirea Lui îi trimisese mai devreme, precum știm, pe
Sf. Ap. Andrei pe teritoritorul Dobrogei să-i aducă mesajul mântuitor al Evangheliei lui
Hristos Mântuitorul. Sf. Andrei plecând și la ucranieni, spune tradiția, că l-au bătut și a
ajuns în închisoare, dar Dumnezeu l-a eliberat prin minunea Lui și a venit astfel înapoi în
Dobrogea la poporul nostru, care avea înseamnă un suflet mai bun.
Poporul roman în satul românesc, în străbaterea secolelor de la daci, a rămas
mereu ca un univers de gravitație prin sine de la Dumnezeu, în timp și spațiu românesc.
DESPRE VIAȚASATULUI ROMÂNESC