18 / 24
ROMANIANTIMES
MESAJE BIBLICE
18
(continuare din numarul trecut)
de Preot Aurel Sas, Detroit
„Eu cred că mai întâi a fost satul şi după aceea au venit dealurile din jur, ca să
păzească frumuseţea asta” (Octavian Goga)
Viața satului românesc pe linie religioasă.
După ce s-a născut creștin poporul
român, cum am aflat mai sus, locuitorii satelor și a orașelor românești au intrat treptat
în cultura și tradițiile Religiei Creștine, în care Biblia era cartea de învățătură cu toate
vitregiile istorice. Țăranul român știa din pildele Vechiului Testament și din parabolele
Mântuitorului. Familia s-a întemeiat prin Taina Cununiei. Copiii mulți veniți în familie, în
credința că Dumnezeu poartă de grijă, părinții și bunicii îi duceau laTaina Sfântului Botez,
după învățătura preoților din Bisericile satelor și a orașelor.
Nimeni nici nu se putea gândi să nu ia parte la aceste Taine, atât din punct de
vedere a credniței căci copilul lor trebuie să se nască și spiritual, cât și din punct de vedere
a fi în rândul satului, căci altfel este rușine. Cultul morților era dezvoltat încât cine pleca
din viața aceasta prin ceea ce numim moarte, trebuia negreșit chemat preotul satului să-i
slujească Slujba înmortmântării și toate rânduielile Bisericii în cultul morțiilor.
Educația religioasă în viața satului era pe primul plan și din aceasta se formau
cei „șaptpe ani de acasă” pentru viitorul tineretului. Tradițiile, Posturilor de peste an, erau
ținute cu sfințenie și de acolo știau că vine și sănătatea sufletului și a trupului. de Sărbătorile
Crăciunului, tradiția mersului cu Colindele creștine era ceva la fel de ținut cu sfințenie.
Focul Colinzilor, spre slava Celui ce S-a Născut ca Mântuitor, aprindea tot sufletul satului
românesc, pentru primirea în casa lui a Celui ce S-a născut, Pruncul Iisus.
Viața culturală a satului rămânesc.
Școala elementară în satul românesc era
la fel pe primul plan. Preotul și învățătorul satului și primarul, erau cei trei oameni de
promovare a culturii și tradițiilor satului. Organizarea în toate sectoarele vieții satului era
alături de educația religioasă și culturală un centru de gravitație în toate direcțiile. Serbările
culturale cu copiii de la școli era ceva care aduna tot satul să-și vadă copii.
Tradițiile de la Nunți, cu cântecele și dansurile populare și cu toate obiceiurile
erau ținute cu multă dragoste. La Facultăți nu plecau decât fii staului care erau născuți mai
dotați pentru cultură, cu capacitate culturală să educe și pe alții, ceielalți rămâneau la viața
și munca satului făcând familii creștine cu copii mulți. Mândria era cât pământ ai și câte
animale, nu câți bani ai. Astfel, chiar dacă noi cei plecați uităm de Țara noastră și de satul
nostru, ele nu uită de noi, ci ne transmit ecoul strigătului de reîntoarcere acasă.
Viața lucrării pământului în satul românesc.
Lucrarea pământului, după
anotimpurile anului, era ceva făcut cu mare grjă, dedicare și sfințenie pentru că de la
munca câmpului venea exitența cu pâinea cea de toate zilele. Creșterea animalelor, căci
poporul român are și priceperea creștirii animalelor de tot felul, era o mare preocupare.
Mulți erau păstorii și aveau turme de oi, de unde se ținea tradiția cu mielul de Paști.
Respectarea sărbătorilor se făcea cu sfințenie în lucrarea pământului. Dacă venea
ploaia Duminica sau în Sărbători și fânul era tăiat și lăsat să se usuce, nu era adunat în
zilele de Sărbătoare, chiar că îl ducea apa. Femile din satul românesc erau prezente la toate
lucrările câmpului, împreună cu copii, iar iarna la tors și la țesut de haine pentru membrii
familiei. Femiile în neamul românesc, vin cu tradiția parcă moștenită de la strămoșii daci,
unde femeia eramare conducătoare, iar bărbatul la lucru și la război pentru apărarea patriei.
Iar bărbații în timpul iernii reparau plugurile și toate uneltele pentru lucarea pământului și
grijeau de animale. Îmi amintesc că ziceau țăranii cu înțelepciune lor, în satul meu: „Lasă
măi Ioane, nu te mai plânge, că dacă ești sănătos și Domnului credincios, le duci pe toate”.
Așa știau fii satului, adavărata filozofie a vieiții.
Perspectiva de viitor a neamului și a satului românesc.
Pe
poporul nostru
român îl va renaște Dumnezeu în iubirea Sa prin Taina Pocăinței, dar după ce va fi suferit
destul pentru trezire, ca fiul cel rătăcit. O altă cale de renaștere a poporului nostru este
în viitor prin viața satului românesc al părinților și strămoșilor noștrii, unde vor găsi
neschimbate tradițiile creștine și sfinte, dar după ce iarăși vor fi suferit destul în părăsirea
satului și a țării din cauza liderilor, precum spun toți.
Dumnezeul iubirii de oameni, în Sfântă Treime, va da noi conducători poporului
român, după inima lui Dumnezeu, precum a fost regele David, pentru rugăciunile Maicii
Domnului și a Sfinților conducători și domintori de neam și Țară Românească: Sfinții
Brâncoveni și Sfântul Ștefan cel Mare și ale altor sfinții români.
Până atunci ne vom duce toți crucea în ajutorul Celui ce a dus Cel dintâi Crucea,
Iisus HristosMântuitorul lumii și al tuturor. Tot ceea ce se întâmplă este îngăduit de iubirea
Bunului Dumnezeu pentru trezirea și venirea la renaștere și înviere, pentru dobândirea
comorii veșnice a mântuirii în Hristos Iisus. Singurul nume sub cer, în care este mântuire,
prin răspunsul cu iubire la iubirea lui Dumnezeu în Sfântă Treime.
Căci Hristos Mântuitorul este cu poporul român în Țară și cu cei plecați, se
poate vedea prin Bisericile din Țară zidite după revoluție cu toate vitregiile și prin cele
din străinătate înfințate și prin închirierea Bisericilor catolice și de alte confesiuni creștine
să nu se strice, care sunt părăsite. Frații noștrii români depretutindenea, privind la toți cei
plecați, vedem că parcă ne-a trimis Dumnezeu misionari ai Bisericii Ortodoxe în lume.
Odată cu terminarea misiunii va fi ca o nouă imigrare de întoarcere spre Țara
minunată din Carpați, unde curge lapte și miere pentru toți cetățenii ei, indiferent de
naționalitate culoare și credință. Bogățiile Carpaților, a pământului românesc, a Dunării
și a Mării Negre, sunt atât de multe și de adânci, încât nu pot fi toate vândute până aduce
iubirea lui Dumnezeu ziua mântuirii neamului de vremurile vitrege de acum.
Totul depinde de credința noastră și de iubirea Domnului care este deschisă
veșnic spre toți. E să luăm aminte fiecare să nu fie prea târziu, ziua reîntoarcerii acasă în
satul românesc, cum a zis Părintele Arsenie Boca, Sfântul Ardealului și a toată Biserica
Ortodoxă, care a mai zis că ne va putea ajuta mai mult cu rugăciunile lui, după ce pleacă.
Să dăm dar, o șansă vieții neamului românesc prin credința în Învirea lui Hristos,
dobândită în satul românesc, Care este și chezășia învierii neamurilor și a neamului nostru
și a fiecăruia în parte, prin credința în înviere. Atât liderii neamului cât și poporul din țară
și cel plecat, se vede că au ajuns deja la concluzia că viața în felul acesta în care se trăiește
azi, nu
face sens
spre veșnicie, cum dorește omul a trăi, ci spre distrugere și moarte prea
devreme. Slujbele Bisericilor de la Nistru și până la Tisa și Rugăciunile copiilor curați cu
inima, din gura cărora Dumnezeu primește lauda Sa, vor aduce zilele renașterii prin Taina
Pocăinței spre învierea neamului.
Toţi cetățenii României și fii ai satului românesc, suntem și vom rămâne atașaţi
și legați cu fire de aur invizibile ale sufletului de satul nostru în care am fost născuți, de
satul nostru românesc, acest paradis și colț de rai care ne așteaptă și ne primește mereu cu
braţele deschise să ne sfințimprin tradițiile lui. Satul e locul copilăriei noastre, unde ne-am
jucat ca și copii nevinovați, poarta noastră spre vise și cer, cu fântâni cu ape limpezi de
izvor şi arbori seculari, ce se zăresc printre poteci, ca o mărturie a veşniciei sale. Exemplu
de legare de satul nostru românesc, sunt minunații cetățeni de alte neamuri, ca și nemții,
maghiari, care deși au plecat revin în satul românesc și se simti cei mai fericiți.
Noi cei plecați știm că, din toate locurile văzute prin lume, nici unul nu este mai
frumosdecât satul șiȚaradinCarpați,România, încareamvăzut primadată luminaSoarelui.
Şi toate drumurile duc spre tine, iubitul nostru sat românesc, spre regăsirea sufletului nostru
cu Dumnezeu, Care ne-a născut spiritual în Taina Botezului la Bisericuța din sat, spre
Împărăția iubirii lui Dumnezeu. M-am renăscut din nou anul acesta, de Săbătoarea Nașterii
Maicii Domnului, Hramul Bisericii din satul meu cel românesc, din Nordul Ardealui, când
am fost la întâlnirea cu fii satului în care am fost născut.
Împărtășesc aceleași sentimente de iubire și legătură și cu satele românești din
Banat, căci de la cinsprezece ani am mers cu familia la Timișoara. Aceleași sentimente de
iubire le am pentru satele lui Stefan cel Mare și Sfânt, al țării Moldovei, cu a cărei fică
m-amcăsătorit și amdevenitmilionar fiindcă amcinci copii și dosiprezece nepoți!Dar legați
suntem toți de toate satele românești din Țară, pentru că în toate se trăiește aceeași viață
românească în credințaBisericii Ortodoxe a nemului nostru. Iată, ținta noastră, poporul meu:
„Spre soare ni-e gândul și mergem spre el, Lumina ni-e țintă și binele țel. Trăiască-ne țara și
neamul! Cu dreapta-nălțată spre Tatăl de sus” (G. Coșbuc).
Despre satul românesc, putem spune și noi ca Ștefan Cel Mare și Sfânt că:
„Moldova nu e a mea şi nici a voastră nu e, ci a urmaşilor, urmaşilor voştri”, și tot așa nici
satul românesc cu Țara Românească din Carpați, România, nu este numai a noastră, ci a
urmașilor, urmașilor noștrii, căci Hristos în noi, prin comuniunea Euharistică este nădejdea
slavei (Coloseni 1, 27), spre trăirea satului românesc prin providență, spre satul raiului ceresc
și veșnic al Împărăției iubirii și luminii lui Dumnezeu în Sfânta Treime.Amin.
DESPRE VIAȚASATULUI ROMÂNESC (2)