Background Image
Previous Page  17 / 24 Next Page
Information
Show Menu
Previous Page 17 / 24 Next Page
Page Background

ROMANIANTIMES

Pe urmele lui Michelangelo,

(continuare in pagina 20)

“În viață, frumusețea dispare. În artă, nu.” ~

Leonardo da Vinci

Invitatul meu de astăzi este tânărul pictor

timișorean Dan Ianoș, posesorul unui talent uriaș ce

pare a fi contemporan cu marii artiști ai Renașterii, un

nume deja cunoscut în viața artistică a orașului meu

natal, în egală măsură admirat și iubit de publicul

amator de artă și frumos. Cine este Dan Ianoș, care

sunt planurile și visurile sale veți află în rândurile de

mai jos, și sper că acest articol să fie biletul vostru de

intrare într-o lume sensibilă și însetată de frumos-lumea

artistului Dan Ianoș.

MaraCîrciu:CareestepovesteapictoruluiDanIanoș?

Când și cum ai descoperit pasiunea pentru pictură?

Dan Ianoș:

Pasiunea mea pentru artă s-a manifestat

timpuriu, aș spune pe undeva în jurul vârstei de doi ani.

Pe vremea aceea, începusem să desenez cai, soldați,

bineînțeles, foarte stilizat. Țin minte că mama mea mi-a

spus destul de târziu, că intitial desenam cu mâna stânga,

însă, pentru acele timpuri, era un fel de slăbiciune așa că

m-a “corectat”, și am devenit dreptaci.

Începând cu grădiniță, un moment important a fost

întâlnirea la patru ani, cu o fosta profesoară, ce a predat

inclusiv generației tatălui meu, care a fost prima persoană

ce mi-a încurajat pasiunea, invitându-mă la școală

gimnazială din sat să desenez. Această femeie a fost

prima care a sugerat părinților, să încerce să mă înscrie la

un curs deArtă sau direct la un Liceu.

Vremea a trecut eu păstrându-mi pasiunea, iar în clasa a

IV-a, părinții mei au hotărât să mă înscrie la Liceul de

Arte Plastice din Timișoara, de aici au urmat cursurile de

specialitate. La 15 ani profesorul meu de modelaj în lut

mi-a făcut cadou un albumMichelangelo (și acum îl mai

am) și m-a încurajat să rămân după orarul școlar că să

desenez și să copiez vechiul maestru. Au urmat încă doi

ani de cursuri de modelaj, (craniu, portret), plus desene

anatomice.

Am urmat după aceea, cursurile Facultății de Arte

Plastice Timișoara, Secția Sculptură învățând, în sfârșit,

să modelez figura întreagă.

De la 20 de ani, am luat hotărârea să nu merg pe calea

modernismului ci să caut în bilblioteci, cărți vechi,

conținând pictură Renascentistă. Au urmat 15 ani de

căutări, experimente eșuate, unele reușite dar foarte

importante pentru mine.

Imediat după terminarea Facultății, m-am angajat la

primul meu job, că storyboard artist, la o firma din

Timișoara. Din acel moment până astăzi, am lucrat că

storyboard artist, concept artist, illustrator pe diverse

proiecte, incluzând cele două documentare Star Treck

- Chaos on the Bridge și cel mai recent, Batman &Bill,

unde am avut onoarea să ilustrez eroul meu favorit,

Batman.

Mara Cîrciu: Vlad Țepeș…dintre toate figurile

istorice românești, l-ai ales pe cel mai cunoscut pe

plan mondial iar la o analiză atentă, descoperim că

îți seamănă…m-aș bucură să aflu direct de la sursă

povestea acestui tablou.

Dan Ianoș:

Vlad Țepeș ...Un subiect ce a început să

mă intereseze și mai ales să mă obsedeze, în momentul

în care am realizat, că există în multe conjuncturi și

scenarii (filme, documentare), însă nimeni nu a încercat

să-l caute pe omul din spatele acestui mit.

Putem să facem o scurtă paralelă, și să realizăm că el

a fost contemporan cu Van Eyck și frații Bellini iar

Leonardo a avut aproape 25 de ani când Vlad s-a stins

din viață. Această teorie mi-a dat puțîn de gândit...Cum

se face că un prinț de importantă lui nu a avut parte

de nici un portret oficial însă s-au realizat o serie de

gravuri ce-l pun într-o lumină nu foarte bună, aproape

caricaturală. Am început o scurtă cercetare și am

descoperit încă patru picturi ce-l reprezintă toate din

secolul XV de origine flamando -germane, însă toate

având că subiect scene biblice iar Vlad este martor sau

personaj negativ.

Am fost întrebat dacă m-am folosit de propria imagine,

reflexie, în realizarea potretului: da, aș putea spune că am

pornit de la o imagine apropiată mie, alternând voit și

conștient unele trăsături ce cred că-l defineau că prezența

și caracter, pentru că la un moment dat vrei să incriptezi

în propria-ți opera un cod, o amprenta, o semnătură

ce te definește ca artist, și ce va dăinui mult timp după

dispariția ta.

Și, totuși, de ce nu i s-a făcut dreptate? Nu putem ști sigur,

însă, putem specula pe seama situației geopolitice a acelor

vremi.

Și, ca să revin la întrebare: Vlad Țepeș realul, pentru că

nu l-am avut nicioadata în forma aceasta, nimeni nu-l va

descoperi, dacă noi nu vom cerceta în propria istorie.

Revenind la expoziție: a fost un succes, un moment de

întrunire frumos, și mai ales un scurt moment de istorie

nu doar vizuală, ci și auditivă, și pe această cale vreau să

mulțumesc criticului de artă Gabriel Kelemenc care mi-a

făcut o bucurie excepțională, pentru că el însuși fiind un

artist și cercetător precum Leonardo a fost și cel care mi-a

înțeles și mi-a susținut căutările. Evenimentul a avut loc

la Muzeul Național din Timișoara în parteneriat cu TVR

Timișoara și Dialoguri Contemporane.

Mara Cîrciu: Cum alegi subiectele tablourilor tale? Ce

te inspiră?

Dan Ianoș:

O întrebare foarte bună, aș sublinia. Subiectele

alese de mine sunt cele mai abordate în lunga istorie a

Artelor: figura umană. Mi se pare datoria mea să fac încă

o copie originalului (omul) și să-l mai înregistrez odată,

bineînțeles, filtrat, interpretat, personalizat. Am senzația că

Renașterea împreună cu Barocul, și ArtăAntichității sunt

cele mai înalte expresii și momentele cele mai glorioase ale

artei, pentru că atunci omul

a fost regăsit, pus în axa

lumii, și dat privitorului spre

minunare. Deci, mă simt

un mare admirator al lor și

încerc să-i copies, însă cu

o nuanță ușor actualizată a

timpurilor noastre.

Mara Cîrciu: Iti este greu

să te desparți de lucrările

tale?

Dan Ianoș:

Depinde de

fiecare operă în parte. Nu

mă despart greu de propriile

creații pentru că încerc să

conștientizez faptul că va

fi poate admirată, pentru

că artă nu este făcută să

o consume doar atistul, ii

trebuie receptori, tocmai

pentru ca actul să fie dus

până la capăt. Este

sepoatedeadevăratăexpresia

“privitorii devorează arta”,

este un alt tip de consum!

de Mara Cîrciu, Atlanta, Georgia