19 / 24
ROMANIANTIMES
MESAJE BIBLICE
18
(continuare din numarul trecut)
de Preot Aurel Sas, Las Vegas
Vorbirea lui Dumnezeu către conducătorii din guvernele popoarelor
„Și acum împărați înțelegeți! Învățați-vă toți, care judecați pământul! Slujiți Domnului cu
frică și vă bucurați de El cu cutremur. Luați învățătură, ca nu cumva să Se mânie Domnul
și să pieriți din calea cea dreaptă, când se va aprinde degrabmânia Lui! Fericiți toți cei ce
nădăjduiesc în El”
(Psalm 2, 10-12). Deci, stimați conducători, nu mai dați legi imorale,
cu scuzele nepotrivite de nedescriminare, căci Dumnezue vrea din partea conducătorilor
din popoarele lumii, respectarea Legilor morale din cele Zece Porunci și din Poruncile
Evanghelice ale lui Hristos, pentru ca popoarele Lui să trăiască și să numoară în păcate, că
mâniați pe Domnul:
„Luați învățătură, ca nu cumva să Se mânie Domnul și să pieriți din
calea cea dreaptă, când se va aprinde degrab mânia Lui! Fericiți toți cei ce nădăjduiesc
în El”
(Psalm 2, 10-12).
Conducerea voastră, stimați conducători, să o considerați o slujire a poporului: „
Slujiți
Domnului cu frică și vă bucurați de El cu cutremur”
(Psalm 2, 11). Democrația este
alegerea conducătorilor din partea poporului, pentru slujirea poporului, ce este înafară
e dictatură, căci nu este nimeni mai mare sub soare ca și Hristos, Care a venit ca Om să
slujească popoarele:
„Că şi Fiul Omului n-a venit ca să-I slujească, ci ca El să slujească şi
să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi”
(Marcu 10, 45). Iisus a dovedit slujirea Sa
prin aceea că și viața Sa a dat-o pentru mântuirea popoarelor de sub moartea păcatelor.
Acest deziterat îl împlinește acel conducător, care Îl urmează pe Hristos ca și Cale a vieții,
și astfel el nu mai trăiește în conducere pentru interesele lui, ci pentru ale poporului, ce
l-a ales și ajunge să-și dea și viața pentru popor ca și Hristos și Constantin Brâncoveanu
pentru credința lui
creștină.Amfăcut prezentările istorice de mai sus, pentru a putea vedea
ce înseamnă devierea oamenilor, a popoarelor și conducătorilor din guverne de la urmarea
lui Hristos, ca și Cale a vieții. Orice cale în afară de Calea urmării lui Hristos este calea
morții, mai întâi spirituale și apoi fizice.
Regele Manase al Iudeii a fost cel mai sângeros rege și a făcut cele mai multe rele și a dus
poporul la închinare la idoli și la toate relele posibile. Manase a fost un rege idolatru al
Iudei și astfel din ordinul lui a suferit poporul și a fost taiat cu fierestrăul marele prooroc
Isaia în 690 î. Hristos. După aproape șaizeci de ani a urmat proorocul Ieremia, după Isaia.
Amândoi proorocii au avut și roluri de lupte politice în sfătuirea regilor din vremea aceea.
Isaia a fost când ImperiulAsirian ajunsese la culmea puterii lui, iar Ieremia când Imperiul
Babilonului a fost în mare putere și pentru păcatele lui Israel a fost dus în captivitatea
babiloniană șaptezeci de ani: „
Toată ţara aceasta va fi pustiită şi jefuită; popoarele acestea
vor sluji regelui Babilonului şaptezeci de ani”
(Ieremia 25, 11), pentru că nu au ascultat
regele și guvernatorii sfaturile lui Ieremia proorocul și astfel și templul lui Solomon din
Ierusalim a fost dărâmat!
După atâtea rele ce a făcut Manase, Dumnezeu a lăsat urmarea fărădelegilor asupra lui
și a venit regele Asiriei cu oștirile peste el și punându-l în lanțuri de aramă l-au dus în
Babilon. De captivitatea groaznică în lanțuri de aramă, a regelui Manase a Iudei, relatează
Scripturile (2 Paralipomena sau 2 Cronici 33, 11-17), din anii 681-665 înainte de Hristos
și 669-626 î. Hristos. Lanțurile erau cu spini trecuți prin nasul sau obrazul captivilor.
Bazoreliefurile asiriene cuprind imagini cu captivi duși de cârlige trecute prin buzele sau
nările lor (Isaia 37, 29). Babilonul făcea parte atunci din Imperiul Asirian. Mulți împărați
asirieni au stăpânit și peste Babilon și peste asirieni lor. Așa se explică că un împărat
al Asiriei îl putea duce pe regele Manase a Iudei la Babilon și nu la Ninive, care era
capitala Imperiului Asirian. Dar nu numai regele Manase a cules ce a semănat, adică
captivitatea groaznică în suferință precum a fost suferința poporului din timpul domniei
lui, ci și toți liderii departe de Dumnezeu în istorie au sfârșit în urmarea păcatelor săvârșite.
Rugăciunea lui Manase în lanțuri, vorbește despre chinurile lui și iertarea ce și-a cerut-o
de la Dumnezeu pentru că a dus poporul în idolatrie (vezi, Rugăciunea regelui Manase),
în Vechiul Testament.
Adevăruri revelate care trebuie luate în considerare prin credință
Stimați conducători, iatăcâteadevăruri dinrevelațiadivină, care trebuie luate înconsiderare
înviața aceasta. Unirea ultimă aFiului luiDumnezeu, IisusHristos cuomenirea, a fost prin
întrupare și învierea Sa cu trupul, ca parte a omenirii recapitulate în El în urma întrupării
în umanitate, prin Duhul Sfânt și Pururea Fecioara Maria (Matei 1, 18; Luca 1, 35).
Dumnezeu împlinește planul creației lumii, ducând-o la desăvârșire, prin îndumnezeierea
firii ei (2 Petru 1, 4) în Hristos.Viața omului își găsește
sensul
trecând prin moarte la
plenitudinea vieții veșnice. Hristos a înviat punând în fața tuturor perspectiva învierii și a
devenit izvorul puterii de
trasfigurare
a cosmosului și al învierii trupurilor în spirituale, în
ziua cea de apoi. Lumea e un transparent al rațiunii divine spre om prin tot ce face el bun
în ea prin credință. Hristos întrupat în istorie rămâne cu noi până la sfârșitul timpului:
„…
iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin”
(Matei 28, 20), pentru
a ne ridica spre El, dacă suntem într-un dialog al iubirii și rugăciunii cu El.
Componentele eshatologiei universale sunt: desăvârșirea lumii prin sfârșitul formei
actuale; a 2-a, este venirea lui Hristos; învierea generală amorților și schimbarea trupurilor
în spirite, la învierea în ziua de Apoi; judecata universală și viața veșnică în fericire sau
nefericire, după credința și alegerea lui Hristos ca și Cale a vieții aici pe pământ; răsplata
va fi după participarea fiecăruia la realizarea planului de mântuire a omenirii, a lui și a
semenului în Hristos, prin Legea iubirii de Dumnezeu și de aproapele ca pe sine (Matei
22, 37-39).
„Cine are urechi de auzit să audă”
(Marcu 4, 23).
Sensul istoriei omenești se va descoperi total la judecată, când omul ajunge la o deplină
cunoaștere și vedere
„…față către față…”
(1 Cor 13, 12) a lui Dumnezeu. Toate se vor
supune lui Dumnezeu, și Fiul se va supune Celui ce I-a supus Lui toate, în descoperirea
Scripturilor:
„După aceea, sfârşitul, când Domnul va preda împărăţia lui Dumnezeu
şi Tatălui, când va desfiinţa orice domnie şi orice stăpânire şi orice putere…„… ca
Dumnezeu să fie toate în toţi”
(1 Cor. 15, 24) și cei credincioși prin Hristos în Dumnezeu,
neamestecați și neschimbați, camădularele de la Botez ale trupului tainic (1 Cor. 12, 27) al
lui Hristos. „
Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat”
(Gal. 3, 27).
Încoronarea tututor înHristos vor finumai a acelora care vor vrea să trăiască aici pe pământ
în
„…legea duhului vieții în Hristos…”
(Rom. 8, 2). Hristos este în ascultare și acum de
Tatăl, iar în El se vor aduna cei ce decid să se recapituleze în El prin credință și comuniune,
precum Hristos Domnul a recapitulat în Sine toate cele cerești și pământești (Efes. 1, 10)
la întrupare în umanitate. Hristos este Cel Care însetează în noi, flămânzește, cel gol și
bolnav, oaspetele și cel închis în temniță pentru că noi suntem în El și El în noi obiectiv
(Fapte 17, 28), tainic în Trupul lui Hristos și mădulare în parte (Efes. 5, 30), așa dacă unul
din noi sufera și El sufera. E o profunda taină și misterioaa solidaritate a lui Hristos cu noi
în Duhul Sfânt, taine care se pot înțelege numai prin credință, care depășeșete limitele de
cunoaștere ale rațiunii.
De când Hristos Domnul a ajuns pe Cruce nu mai bea vinul bucuriei (Matei 26, 29).
El își actualizează Jertfa până la sfârșitul lumii în Sfintele Liturghii, care se slujesc de
preoți și credincioși la Sfintele Altare ale Bisericilor. Viața pământească este un drum al
Crucii spre Golgota și o răstignire a ei cu Hristos pentru înviere, prin puterea de jertfă ce
o revarsă răstignirea Lui pentru omenire. Viața pe pământ este o împărtășire a fiecăruia
de Crucea lui Hristos și un refuz în același timp a vieții de necredință în păcat. Unul este
trupul dar multe mădulare (1 Cor. 12, 20). Nimeni nu stă și odihnește:
„…Tatăl Meu până
acum lucrează; şi Eu lucrez”
(Ioan 5, 17), a zis Iisus.
„Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi
mădulare (fiecare) în parte”
(1 Cor. 12, 27). Aceasta este omenirea nouă în Hristos, care
poartă numele de Biserică:
„Şi El (Hristos) este capul trupului, al Bisericii”
(Col. 1, 18),
noi umanități recapitulate în Hristos la întrupare (Efes. 1, 18).
IISUS HRISTOS ESTE CALEAVIEȚII POPOARELOR ȘI ACONDUCĂTORILOR (3)
VAURMA