6 / 24
CULTUR}
6
ROMANIANTIMES
A CREDE INSEAMNAMAI MULT DECAT UN SLOGAN
(continuare in pagina 7)
Slavomir Alm]jan
Nebunia veacului acestuia, în ciuda aparenței, este vizibilă
omului duhovnicesc, omului care privește lucrurile create
de Dumnezeu prin ochii Creatorului. Însăși “cuceririle”
technologiei moderne mărturisesc despre starea de nebunie
a veacului. Suntem prinși ca într-un vârtej în ritmul infernal
al căutării de siguranță și comfort exact în locurile din care
siguranța și comfortul sunt cu grijă îndepărtate. Strategia
stăpânitorilor veacului acestuia, diabolică de la chiar rădăcinile
ei, mobilizează tot ceea ce tehnologia și “cugetul liber” pot
genera, în vederea înrobirii și îndobitocirii ființei umane, în
vederea neutralizării forțelor lăuntrice, dăruite omului de
către Creatorul său… Într-o seară, îmi amintesc bine, fiecare
moment am provocat mințile fraților mei, întrebându-i dacă
în prezent există condiții pentru ca un Mozart sau Hendel sau
Bethoven, sau Goethe sau Shelley sau Shakespeare să existe… Discuția s-a încins și bunul
simț creștin a biruit… Și cât de mult, Biserica, se deosebește de tiparele veacului, cât de
des spiritul uman atinge cerul prin bătăile aripilor cu care cugetul râvnește înălțarea înspre
aerul necontaminat al înțelepciunii? “Quo Vadis”? Încotro, omule? Strigă din pieptul
crucii Dragostea și Întelepciunea universului… Încotro, omule? Ar trebui să-și strige omul
venindu-și în fire precum fiul risipitor…
Niciodată ca astăzi, omul n-a vorbit mai mult și a spus atât de puțin, niciodată nu
s-a scris mai mult și s-a învățat atât de puțin. Niciodată, ca astăzi, nu s-a vorbit atât de mult
despre libertate și niciodată, ca astăzi, lanțuri mai grele n-au țintuit cugetul uman… Se scriu
“tratate” și apar “științe noi” și mulitudinea problemelor nerezolvate crește în loc să scadă…
Predominatele “gândirii” de azi încifrează o realitate care mai demult era sau mai bine zis
cunoașterea ei era la cheremul bunului simț… Ceea ce se scrie azi și devine “bestseller”
apelează la emoțiile primare și nu la cuget, cea ce se compune azi, cochetează cu murdăria și
grotescul iar “stelele” de azi n-ar fi vrednice să dezlege șireturile de la pantofii prostituatelor
de acum un secol. Atacarea emoțiilor primare a devenit o formulă sigură pentru adormirea
sau chiar uciderea cugetului… Un om care cugetă este conștient de sine și nu poate fi
manipulat. Societatea “de consum” sau mai bine zis promotorii ei se bazează pe ignoranța
consumatorilor… Ignoranța celor mulți este câștigul celor din vârful piramidei. Lucifer și-a
dezlănțuit sub ochii noștri cele mai eficiente strategii în vederea anihilării cugetului deci a
conștiinței de sine, deci a căutării adevăratelor valori… Lipsa de “răgaz” duce în toate ocaziile
la înfrângere.
“Opriți-vă și știți că Eu sunt Dumnezeu”…Psalmul 46:10. Îmi amintesc, mulți ani
Înalta Chemare a Cugetării
înainte, când am privit o partidă de box dintre doi dintre cei mai talentați pugiliști din
Balcani. Partida părea foarte echilibrată, valorile tehnice ale celor doi finaliști au fost de
înaltă clasă. Meciul părea să se îndrepte înspre decizia arbitrilor și nu înspre o victorie
clară pe ring până când… Eroul nostru a pus garda jos pentru o fracțiune de secundă,
timp bine exploatat de adversar care cu iuțime a lovit fața eroului nostru și profitând de
șoc a continuat cu o serie teribilă de lovituri culminând cu un “knock out” și o victorie
surprinzătoare a adversarului eroului nostru… Diavolul aplică aceeași tactică. Odată
prinzându-te cu garda jos, loviturile lui se vor prăvăli ca o avalanșă peste tine. De ce?
Adversarul sufletelor noastre știe bine că o clipă de răgaz pentru noi înseamnă, cugetare,
înseamnă evaluare a realității, înseamnă izbândă. Da, credința ne este dată de sus și prin
ea duhul nostru revine la viață și noi “credem” în Dumnezeu. Cugetarea, este încă un pas
înainte în relația noastră cu Dumnezeu. Cugetul devine părtaș în acest proces și noi nu
numai că credem dar începem să știm. “Opriți-vă și să știți că Eu sund Dumnezeu”.
Dumnezeu îți spune să te oprești, să-ți iei răgaz și să cugeți… Nu degeaba Isaac
ieșea din cort, în liniștea serii… El ieșea ca să cugete. Și cine știe câte gânduri minunate
se înfiripau în mintea lui când privea firmamentul cu miriadele-I de stele? Cine știe ce
divine cugetări îi odihneau mintea când simțea pe pielea lui briza binecuvântată a serii?
Cugetarea revelează realitatea dar și magnitudinea lui Dumnezeu:
“în adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd
lămurit, de la facerea lumii, când te uiți CU BĂGARE DE SEAMĂ la ele”… (Rom.
1:20).
Să nu înțelegeți greșit! Credința este cea care ne introduce la picioarele lui
Dumnezeu, dar meditația și cugetarea, atât în ceea ce privește Cuvântul cât și ceea
ce privește creația Lui, descoperă pentru sulfetele noastre însușirile nevăzute ale lui
Dumnezeu. Iată ce minunat îndemn, ce înaltă chemare!
Petru, omul care a pășit pe apă, printr-o credință oarbă, găsește cu cale să spună:
“De aceea, încingeți-vă coapsele minții voastre, fiți treji” (1 Petru 1:13).
Același Petru dă drept pilde denme de urmat pe proorocii care “au făcut din
mântuirea aceasta țiinta CERCETĂRILOR ȘI CĂUTĂRILOR STĂRUITOARE” și ei
“CERCETAU SĂVADĂ”… (vezi 1 Pet. 10, 11). Tot Petru îndeamnă: “Fiți totdeauna
gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi…” (1 Pet. 3:15).
Acugeta, a medita în liniște, a te bucura de minunate clipe de răgaz cu coapsele
minții încinse în discernarea adevărului, a ști că Dumnezeu este Domnul, deschide un
făgaș nou unui binecuvântat fluviu de odihnă…
Iubite cititor, când a fost ultima oară când te-ai oprit din goana vieții și te-ai dus,
ca și Isaac în liniștea serii ca să cugeți în taină? Nu cumva în falsele clipe de răgaz te lași
pălmuit de industria plăcerilor acestei lumi? Nu cumva, cu garda coborâtă, te-ai lăsat
sub avalanșa nemiloasă a loviturilor veacului, îndobitocit de gunoaiele turnate peste tine
de mass media lumii?
Iată, Dumnezeu ți-a pregătit canonade de lumini pe bolta limpede, ieși, cugetă
și minunează-te. Primăverile te așteaptă pregătite de El, Prietenul sufletului tău, gătite
în fluvii de culoare și mugurii tumultă de bucuria noilor vieți… Nu auzi cum umilul
izvor de la poala muntelui susură măreția iubirii Lui? Nu simți în tumultul oceanului
lacrima lui Dumnezeu?
Intr-o noua campanie media NIKE a lansat un
nou slogan – “Crede in ceva. Chiar daca asta inseamna sa
sacrifici totul”. Sloganul este interesant in constructie si
pare valoros intr-o lume in care transparenta si sinceritatea
este noul etalon al moralitatii. Media ne-a invatat sa traim
in slogane chiar daca multe din ele suna bine pentru ca
sunt destul de goale – fara substanta realitatii.
La nivelul societatii si chiar in parametrii
culturali, noi traim de ceva vreme sub “Crede in ceva” dar
problema este ca dorinta de a crede cuplata cu sinceritatea
invocarii - nu este indeajuns.
A crede in “ceva” nu e condamnabil dar nici de
laudat. Ceea ce conteaza este esenta a ceea ce traiesti, si
pentru ce iti oferi / acorzi increderea ta. Cui iti dai credința
- încrederea ta. Apostolul Pavel a inteles ca ceea ce crezi este laudabil numai in masura in
care este adevarat. Credinta ta este la fel de buna pe cat este de adevarat lucrul pe care il
crezi.
Sub varii forme necredinta in Dumenzeu vine pe fondul ignorarii a ceea ce
Dumnezeu este si a facut. Deliberat milioane de oameni ignora in fiecare zi Cuvantul lui
Dumnezeu – Biblia, sursa in care Dumnezeu se prezinta. Astfel oamenii se substrag unei
resurse prin care Dumnezeu poate fi inteles si descoperit. Atunci cand ignoram aceasta
sursa in care Dumenzeu se prezinta, capatam informatii din medii adiacente, secundare, ce
ofera o imagine despre Dumnezeu care nu este reala. Ignorand Biblia noi ne deschidem
spre informatii eronate despre Dumenzeu.
Societatea si mediul cultural ofera impreuna si separat o imagine despre
Dumnezeu. De fapt subtil ni se impune a crede ideea despre Dumnezeu. Asta nu ni se
intampla doar noua cetatenilor din sec 21. S-a intamplat in toate timpurile. Chiar poporul
evreu, cu care Dumenzeu stabilise un legamant au ales sa pretuiasca mai mult factorii
culturali decat sa asculte ceea ce Dumnezeu le transmisese prin profeti.
“Să spui astfel: «Ascultaţi Cuvântul Domnului, regi ai lui Iuda şi locuitori ai
Ierusalimului! Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Iată, voi aduce peste
locul acesta o nenorocire care va asurzi urechile oricui va auzi vorbindu-se de ea.’» Căci
M-au părăsit, au înstrăinat locul acesta, au adus în el jertfe altor dumnezei, pe care nu-i
cunoşteau nici ei, nici strămoşii lor şi nici regii lui Iuda şi au umplut locul acesta cu sânge
nevinovat. Au zidit înălţimi lui Baal, ca să-şi ardă copiii în foc ca arderi de tot pentru Baal,
lucru pe care nici nu-l poruncisem, nici nu-l menţionasem şi nici măcar nu-Mi trecuse prin
minte. “
(Ieremia 19:3–5)
Dumnezeu niciodata nu ceruse oamenilor lui Israel sa isi sacrifice copiii prin
ardere. Dar oamenii au fost influentati de factorii culturali ai vremii. Ca urmare ei au crezut
ca Dumnezeu trebuie sa fie la fel ca ceilalti dumnezei din popoarele vecine. Ironia este ca
Dumenzeu le spusese deja sa nu faca asta.
“După ce Domnul, Dumnezeul vostru, va zdrobi dinaintea voastră neamurile pe care
le veţi invada ca să le stăpâniţi, după ce le veţi lua în stăpânire şi veţi locui în ţara lor,
iar ele vor fi nimicite dinaintea voastră, aveţi grijă să nu cumva să cădeţi în capcană
şi să vă luaţi după ele, spunând: «Oare cum se închinau aceste neamuri zeilor lor? Şi
noi vrem să facem la fel!» Voi să nu faceţi aşa faţă de Domnul, Dumnezeul vostru, căci
ele săvârşeau înaintea zeilor lor tot felul de lucruri îngrozitoare, pe care Domnul le
urăşte. Ele îşi ardeau fiii şi fiicele în foc ca jertfe pentru zeii lor. Voi însă să aveţi grijă
să împliniţi toate lucrurile pe care vi le poruncesc. Să nu adăugaţi nimic la ele şi să nu
scoateţi nimic din ele.”
(Deuteronom 12:29–31)
NoinudeterminamcumesteDumnezeuprivindlamediulculturalcontemporan.
Evreii s-au uitat la cultura acelei vremi si au crezut ca lui Dumnezeu ii va placea arderea
copiilor – la fel cum era moda in vremea aceea.
Va veti gandi ca noi acum suntem mai buni decat ei. Noi nu ne ardem copiii.
Dar ii sacrificam in fata dumenzeilor vremii noastre, expundadu-I fara disceramant
multor surse de influenta. Noi toti suntem in pericolul de a ni-l imagina pe Dumenzeu
mai aproape de cultura vremii noastre decat fata de ceea Ce este si Cine este El
corespunzator Cuvantului relevant in Biblie. Daca nu suntem atenti cultura va modifica
si forma modul in care noi il pricepem pe Dumnezeu.
Daca mediul contemporan este foarte relaxat si permisibil - chiar celebreaza
- fata de tot felul de aberatii sexuale vom tinde a considea ca Dumnezeu care a creat
sexul s-a gandit si la “chestiile” astea si ca de la El vin. Ca pana la urma Dumnezeu este
dragoste, nu?
Cu cat cultura devine mai toleranta si relaxata cu atat mai mare va fi perceptia
noastra in a considera ca Dumnezeu este tolerant si intelegator fata de orice.
Traim vremuri bune din punct de vedere material. Cu cat accentul se va pune
mai mult pe castig, devenire, imbogatire, prosperitate in aceiasi directie vomfi ademeniti
sa-l intelgem pe Dumnezeu.
Pe masura ce tehnologia avanseaza, lumea se micsoreaza. Traim in satul
global. Instant avem acces la informatii despre evenimente ce se intampla in parti de pe
mapamond incarenuvomfiniciodata. Instant putemcomunica cu tot felul deoameni din
tot felul de credinte. In Canada diversitatea este la mare cinste. Traim, muncim, invatam
printre tot felul de nationalitati si religii. Avem parte de oameni sinceri in credinta lor
care arata valoarea vietii lor indiferent daca sunt budisti, musulmani, hindusi, etc. Ne
imprietenim cu ei si petrecem timp impreuna. Pretuim transparenta in relatii si usor,
usor, sinceritatea este norma morala si nici decum adevarul. Sinceritatea devine criteriul
fundamanetal petnru incredere, credinta. Cu cat societatea devine mai pluralista cu atat
vom percepe un Dumnezeu divers si pluralistic.
E timpul sa intelegem si sa ne intrebamce ne formeza ideea despre Dumnezeu?
Mediul, societatea, cultura sau Cuvantul lui Dumnezeu.
(continuare in pagina 7)