10 / 24
ROMANIANTIMES
VLADIMIR TISM}NEANU
10
Karl Marx între Prometeu și Gregor Samsa
europalibera.org/14.09.2018
Acummai bine de două decenii și jumătate,
doctrina leninistă, baza dictaturilor
comuniste, primea o lovitură mortală.
Organizat de acoliții secretarului general
la PCUS, Mihail Gorbaciov, puciul avortat
lamentabil din august 1991 a probat eșecul
instituțional, social șimoral al sovietismului.
Gorbaciov se făcuse vinovat, în ochii lor,
de trădarea principiilor comuniste, de
abandonarea dogmei sacrosancte a „rolului
conducător al partidului”. Dar bolșevismul
era el însuși o versiune amarxismului și încă
una hegemonică. Sigur, a existat marxism
occidental, dar el a rămas mai degrabă un
exercițiu abstract și speculativ.
În locul libertății promise de fondatorul
materialismului istoric, s-a născut, cât se
poate de concret, universul concentraționar.
„Omul Nou” s-a dovedit o himeră funestă,
un proiect menit să distrugă omul interior.
Prometeudezlănțuit, titanul rebel celebrat de
Shelley, unul dintre poeții favoriți ai lui Karl
Marx, s-a metamorfozat în Gregor Samsa,
simbolul dezumanizării, al degradării la
condiția de insectă. În locul unei asociații
libere a producătorilor, s-a constituit ceea
ce elevii lui Lukács, Ágnes Heller, Ferenc
Fehér și GyörgyMarkus au numit dictatura
asupra nevoilor umane. Și totuși, evidențele
atât de limpezi ale naufragiului utopiei
marxiste par să fie ignorate de unii care se
obstinează să caute răspunsuri acolo unde
ele strălucesc prin absență.
Sunt resuscitați marxiști desueți ai altor
timpuri, proliferează aproximații mai mult
decât îndoielnice, se invocă presupuși
marxiști pentru a legitima un demers
teoretic care a capotat indubitabil în plan
economic și social. Ni se spune, de pildă,
că filosoful britanic JohnGray ar fimarxist.
Oricine a citit cărțile lui Gray știe că este
un gânditor liberal critic. Într-un număr mai
vechi al revistei The New Republic, Gray
supunea unei critici devastatoare iluziile
marxizante ale teoreticianului literar Terry
Eagleton și ale istoricului Eric Hobsbawm
(„The Return of an Illusion”, TNR, 14
iulie 2011, pp. 26-30). Se fantasmează, din
nou, febril și se disprețuiesc experiențele
revelatoare și tragic-instructive ale unui
trecut nu prea îndepărtat.
Nu știu dacă mulți din cei la care mă refer
au citit cartea istoricilorAleksandr Nekrich
și Mikhail Heller, Utopia in Power. În caz
că da, mă întreb ce concluzii vor fi tras
din această analiză detaliată a catastrofei
sovietice. Ceea ceRobertC.Tucker anumit
transformismul bolșevic a costat imens,
a rezultat în anihilarea a milioane de vieți
umane și în irosirea aberantă a milioane
de destine. Ceea ce Marx mai poate spune
azi ține eventual de antropologia filosofică
(problematica alienării, a reificării), de
sociologia politică (analiza dominației, a
birocrației și a statului), de istoria spiritului
revoluționar, de avatarurile metodei
dialectice, nu de economie.
Ceea ce surprinde Kołakowski este tocmai
hybrisul aflat în inima demersului marxist,
acea convingere febrilă că radicalismul
filosofic și politic pot oferi soluții imediate,
aici și acum,marilor frământări alecondiției
umane dintotdeauna. Marx îl considera pe
Prometeu eroul său favorit, iar numeroși
marxiști (inclusiv filosoful clujean Gall
Ernő, în anii ’70, într-o carte intitulată
Idealul prometeic) s-au identificat nunumai
cu gestul marii răzvrătiri prometeice, ci și
cu ideea însăși a dreptului umanității de a se
sustragesacruluișideaabolidivinitatea.Alți
urmași ai lui Marx, în primul rând Adorno
și Horkheimer în Dialectica Iluminismului,
dar și Marcuse în Eros și civilizație, vor
lumina această tensiune, capcană creată de
cultivarea frenetică a mitului progresului,
pandant de fapt al logicii randamentului
(istoric, economic, politic), al unei viziuni
din care dispare ireductibilitatea drepturilor
umane și, în primul rând, a dreptului la
a nu fi dependent de altcineva (individ
ori instituție). Horkheimer vorbea, pe
bună dreptate, despre triumful Rațiunii
instrumentale și distrugerea Rațiunii critice
(doar că el se axa pe un capitalism detestat
în loc să examineze totalitarismul de tip
sovietic, nu doar cel nazist).
Unitatea socială proclamată de Marx
era evident altceva decât omogenizarea
forțată și uniformizantă a mușuroiului de
furnici șigaliovist. Când a citit Catehismul
revoluționarului de Neceaiev, Marx s-a
scuturat înfiorat de indignare, s-a revoltat
în chip real, nu a simulat. Dar, dincolo de
această delimitare tranșantă, rămâne faptul
că în marxism este codificată oroarea în
raport cu proprietatea privată în numele
egalitarismului socialist și al unei obsesii a
rupturii continuum-ului istoric. Marx vede
„saltul din imperiul necesității în acela al
libertății” drept o cenzură apocaliptică în
succesiunea ontologică a faptelor și trăirilor
umane. Este ceea ce preconizează astăzi un
AlainBadiou când exaltă ceea ce el numește
„evenimentul”.
Prometeu i-a sfidat pe zei, dar nu a putut să
înlocuiască ordinea veche cu una mai bună.
Lumea fără zei este una care și-a pierdut
centrul, nu pentru că zeii ar fi întruparea
perfecțiunii, ci pentru că în absența lor
dispare însăși șansa salvării noastre.
Transformat în insectă, Gregor Samsa nu
are cum să se salveze.Adevenit parte a unui
alt regn, ascultă de alte chemări și instincte.
Pentru Homo Sovieticus, însăși amintirea
anilor pre-revoluționari, a efervescenței
intelectuale a Rusiei, era de negândit. În
universul apăsător al comunismului real,
falsa unitate celebrată ideologic și impusă
în chip terorist-polițienesc anihilează
posibilitatea de a ști cum să spui nu. Este
de fapt extincția negativității, evaporarea a
ceea ce Hegel numea conștiința nefericită,
deci o pozitivitate încremenită, amorțită,
amorfă, mută.
(continuare in pagina 12)
UNESCO
După cum se vede, uneori câștigăm la ONU prin convingere. Dar există și alte
momente când trebuie să spunem că nu este suficient.
Asta s-a întâmplat anul trecut,2017, cu agenția ONU, cunoscută sub numele de
UNESCO. Printre multe alte lucruri ridicole,
UNESCO are distincția scandaloasă de a
încerca să schimbe istoria veche.
UNESCOa declarat unul dintre celemai sacre locuri ale iudaismului, cimitirul
Patriarhilor, ca un Patrimoniu Palestinian, care are nevoie de protecția Israelului. Asta
a fost de ajuns ca în zece luni, sub noua administrație, Statele Unite să se retragă din
UNESCO.
Consiliul pentru Drepturile Omului
Și apoi mai există un alt exemplu scandalos al așa-numitului
Consiliu pentru
Drepturile Omului,
agenție, care ar trebui să fie
principalul avocat al drepturilor omului
în lume
. Ceea ce a devenit de fapt este un
protector al dictatorilor și o casetă de polarizare
politică.
Corupția Consiliului pentru Drepturile Omului depășește cu mult Israelul. În
componența sa fac parte dictaturile ucigașe ale Cubei, Congo și China.
Rapoartele Consiliului Drepturilor Omului au descris regimurile brutale din Siria,
Sudan și Rusia ca “victime ale sancțiunilor occidentale”.
Nu numai că ONU a ales regimul dictatorului venezuelian Nicolas Maduro pentru
apartenența la Consiliul pentru Drepturile Omului, dar Consiliul a rupt covorul roșu pentru
Maduro pentru a atrage atenția în mod cu totul special. Discursul său de propagandă a fost
întâmpinat cu o ovație în picioare.
Deci, nici măcar nu trebuie să vorbim despre Israel pentru a concluziona că
Consiliul pentru Drepturile Omului este o ficțiune.
Dar ar trebui să vorbim despre Israel,
pentru că
Israelul este un caz special care dovedește falimentul moral al organizației.
Există o singură țară în lume care are propriul său punct pe ordinea de zi, înmod
permanent încadrulConsiliului pentruDrepturileOmului.
NuesteCoreeadeNord, Iranul
sau Siria - țări care își înrobesc și torturează propriul popor.
Este țara liberă a Israelului.
(n.e. Acest punct de pe ordinea de zi este punctul 7: “Situația drepturilor omului în Palestina
și în alte teritorii arabe ocupate”)
Dar este și mai rău de atât. Punctul 7 de pe ordinea de zi a ședinței nu exclude doar
Israelul pentru examinare, ci prejudiciază vinovăția Israelului.
Este o armă politică folosită
împotriva Israelului, indiferent de acțiunile pe care le are.
Este menit să condamne însăși
existența Israelului ca pe un abuzător al drepturilor omului. Este o urâciune morală.
Cu puțin mai mult de un an în urmă, m-am dus la Geneva și am spus Consiliului
pentru Drepturile Omului că am așteptat schimbări pentru a justifica participarea continuă
aAmericii. Am spus că trebuie să schimbăm structura aderării la Consiliu, să fim categorici
cu cei mai răi agresori din domeniul drepturilor omului și nu trebuie doar să reformăm, ci
să eliminăm pe deplin punctual 7 al agendei. Zeci de țări ne-au spus că au fost de acord cu
noi. Dar ne-au spus doar în spatele ușilor închise. Nu aveau curajul să spună mai departe...
Dupămai mult de un an de eforturi în schimbare aConsiliului pentruDrepturileOmului, am
văzut negru pe alb că nu se poate și Statele Unite s-au retras. Multe țări prietenoase ne-au
spus că ar trebui să rămânem în Consiliul pentru Drepturile Omului, deoarece participarea
americană a fost “
ultimul fragment de credibilitate pe care la avut Consiliul
”. Tocmai
de aceea nu ar trebui să fim acolo.
America va fi întotdeauna lider mondial în apărarea
drepturilor omului
.
Dar nu vom face acest lucru într-un loc care face o batjocorire a
idealurilor drepturilor omului pe care trebuie să le susțină.
Asta mă aduce la un punct mai larg. Câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace
și autorul celui mai mare documentar al Holocaustului, Elie Wiesel, a spus și a scris multe
lucruri profunde în timpul vieții sale. Una dintre acestea este ideea că “
neutralitatea ajută
opresorul,niciodatăvictima
”. Și acea“tăcere încurajeazăchinuitorul, niciodatăchinuitul”.
Îmi amintesc acesta când mă lupt la Națiunile Unite.
La ONU, unele țări bine înțeles, sunt mereu în căutare de consens. Invocă frecvent
principiul neutralității. Uneori există o virtute în colaborarea cu alte țări pentru a forma
un consens…
Statele Unite nu au nici o datorie morală să fie neutre între bine și rău
.
Dimpotrivă, avem datoria morală de a lua parte, chiar și atunci când asta înseamnă a
rămâne singur.
Atăceanuafostniciodatăcevalacaremăpricep.
S-arputeasăștițicănegociatorul
principal Palestinian, Saeb Erekat…a avut recent sfaturi pentrumine. Mi-a spus că trebuie
să “tac”. Am răspuns, domnule Erekat, voi fi întotdeauna respectuos, dar nu voi tace.
America rămâne de partea Israelului
Mă întreb demulte ori cumamajuns la acest loc și la această viziune asupra lumii.
Cred doar ceea ce cred. Întotdeauna am fost o persoană de credință profundă.
Nu, eu nu sunt evreu - chiar dacă asta surprinde unii oameni. Nu am fost
crescut nici ca creștin. Cu douăzeci de ani în urmă, căutarea credinței mele m-a adus
la creștinism, unde am găsit putere în credință și încredere în inima mea. Dar sunt și o
persoană care este umilă în credința ei. Eu nu pretind că am înțelepciunea să știu ce are
Dumnezeu păstrat pentru mine sau pentru alți oameni.
Ceea ce știu este că
DumnezeuabinecuvântatAmerica cumăreție și cubunătate
.
Și știu că în lumea periculoasă în care trăim,
este absolut esențial caAmerica să se ridice și
să aibă spatele prietenilor noștri și să stea puternic împotriva celor care ne-ar face rău.
Dacă Organizația Națiunilor Unite și-a petrece timpul cu nenorociri și atacuri
nefaste asupra Japoniei, a Austriei sau a Regatului Unit, m-aș împotrivi și atunci. Aș face
asta pentru că sunt prieteni ai Americii și este bine să facem asta.
Dar nu asta s-a întâmplat. Cu optsprezece luni în urmă, mi s-a dat sarcina de
a reprezenta America într-un loc care atacă necontenit Israelul. Și am fost trimis acolo
într-un moment în care America și-a întors spatele asupra Israelului. Așadar, datoria
mea era să-l apăr pe Israel în ceea ce este adesea un loc întunecat pentru unul dintre
cei mai buni prieteni ai Americii. Îmi iau datoria în mod incredibil de serios și cu multă
mândrie. La începutul mandatului meu la ONU, am avut o discuție cu ambasadorul
israelian, Danny Danon. Puteți bate palma pentru Danny, este un om bun. Doar cu o
lună înainte de a ajunge, administrația americană anterioară a permis o rezoluție teribilă
să treacă. Această rezoluție a condamnat Israelul în modul cel mai scandalos. A fost o zi
rușinoasă pentru America. Când am ajuns la ONU, am asigurat ambasadorul israelian
că în mandatul meu nu se va mai întâmpla așa ceva niciodată. … În tot ceea ce facem -
fie că este vorba de decizia ambasadei, fie de UNESCO, de Consiliul pentru Drepturile
Omului sau de a impune voturi împotriva Hamasului, abordarea noastră față de Israel
este legată de o idee majoră. Ideea care trece prin toate acestea este conceptul simplu că
Israel trebuie tratat ca orice altă țară normală.
(continuare din pagina 7)
Violenţele din Fâșia Gaza