6 / 24
CULTUR}
6
ROMANIAN TIMES
ACELE LUCURI MICI CE FAC DIFERENTA
(continuare in pagina 7)
Slavomir Alm]jan
“Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și
evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și
puterea Lui, prin El care ne-a dat făgăduințele Lui nespus de
mari și scumpe, prin ele vă faceți părtași firii Dumnezeiești,
după ce ați fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte”.
(2 Petru 1:3,4)
Ammenționat deja de câteva ori care este puterea unității chiar
și atunci când vorbim despre asocieri si intreprinderi sociale
care au doar scop de autogratificare sau autorasplătire. De
fapt avem, în analele istoriei, exemple care ilustreaza faptul
acesta. Nu rareori, principiile unității au fost manipulate în
vedera atingerii unor țeluri nu prea nobile, când moartea și
distrugerea au fost semănate fără scrupule… Lagărele naziste n-ar fi fost posibile dacă, prin
îndoctrinare, mii și mii de oameni din zeci și zeci de țări nu s-ar fi înhămat la țeluri iluzorii și
au obținut victorii vremelnice urmate în toate cazurile de înfrângeri umilitoare…Principiile
unității pot fi manipulate dar rezultatele acestora vor fi întotdeauna izbânzi temporare sau
iluzorii. Principiile lui Dumnezeu, aplicate fără binecuvântarea Lui au scris pe paginile
istoriei cele mai sângeroase capitole.
Dar nu despre asta doresc să scriu în acest capitol! Intenția mea este de a aduce la lumină
câteva din obstacolele care stau împotriva trăirii vieților noastre de crestini, într- perpetuă
izbândă. Unitatea, atunci când vorbim despre Biserică, este cheia supraviețuirii acesteia, a
izbânzilor ei, a însăși existenței ei. Simbolurile deseori folosite în descrierea Bisericii afirmă
fără nici un dubiu existența acesteia ca o manifestare a unității în esența structurii ei. Iată
câteva exemple:
1. Biserica isustrată ca trup:
“Căci după cum trupul este unul și are multe mădulare, și după cum mădularele trupului,
măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot așa este și Cristos. Noi toți, în adevăr, am
fost botezați de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie
slobozi; și toți am fost adăpați dintr-un singur Duh…”
(1 Cor 12:12,13)
Despre complexitratea trupului uman s-au scris biblioteci și procesul cunoașterii acestuia
a ridicat spre mirare sprâncenele multori oameni de știință. Corelarea funționalității unui
mădular cu tot restul mădularelor este o absolută minune. De fapt complexitatea fiecărui
mădular în parte este cu mult dincolo de ceea ce mințile noastre pot concepe. Chiar un
simplu DNA, această cărămidă de bază în miraculoasa construcție a trupului, prezintă
Omul de dincolo de sine
(6)
complexități atât de covârșitoare încât el pare o însumare a identității întrgului ansamblu
care este trupul. Nu există ierarhie în structura trupului, din punt de vedere biologic.
Apostolul Pavel sublinia acelaș lucru în versetele de mai sus: “
Noi toți, în adevăr, am
fost botezați de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie
robi, fie slobozi; și toți am fost adăpați dintr-un singur Duh…”
În Galateni 3:28 apostolul Pavel continuă:
“Nu mai este nici Iudeu nici Grec; nu mai
este nici rob nici slobod; nici parte bărbătescă nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți
una în Cristos Isus.”
De aici putemdesprinde ușor cauzele care duc la disfuncțiileTrupului care întruchipează
Biserica.
“Ochiul nu poate zice mâinii:”n-am trebuință de tine”; nici capul nu poate
zice picioarelor: “ n-am trebuință de voi.””
(1 Cor 12:21) Dureros este că, influența
veacului acestuia asupra creștinilor a creat atitudini nedemne de trupul Lui Cristos.
S-a format de-a lungul timpului o adevărată piramidă a “valorilor” în Trup, s-au creat
și adâncit prăpăstii dintre mădular și mădular și ceea ce urmează este ceea ce vedem: o
biserică care s-a îndepărtat demenirea ei, obiserică stagnantă sau chiar în regres. Pastorii
sunt ridicați pe piedestal, proorocii nu dau răspundere nimănui pentru că ei “vorbesc de
laDomnul”, cei înstăriți îi privesc cu dispreț pewelfariști, cei sănătoși caută păcatul celor
bolnavi, cei tari îi judecă pe cei slabi… “Cine ești tu să-mi spui mie?...” și alte atitudini
de genul acesta au ajuns astăzi o normă între copii lui Dumnezeu. Și toate acestea în
timp ce via Domnului rămâne nelucrată, văduvele și orfanii neîngrijiți, oameni alergând
spre pierzarea lor fără ca cineva, în numele iubirii lui Cristos, să le iasă înainte. Când
unul suferă ceilalți nici nu sesizează, cănd unul cade nimeni nu sare să-l ridice. Astfel,
cu cele mai minunate principii, cu adevărul călăuzitor scris în sânge, cu exemplul iubirii
lui Cristos, noi ne pierdem din ce în ce mai mult în ceața veacului acestuia, hrănindu-
ne cu placeri vremelnice sau chiar suferind de foame pe munți de pâine. “Fronturi”
de toate felurile se deschid împotriva “dreptei creștine fundamentaliste” și împotriva
“intoleranței religioase ale evanghelicilor” în timp ce noi devenim o rezistență slabă,
deseori fără șira spinării, gata să facemorice fel de compromis pentru “pacea” și linistea
“personală”. Criteriile unității enunțate de Dumnezeu sunt înțelese și manipulate mai
mult de cei de afară împotriva noastră și a Bisericii.
Trupul, așa cum îl compunem noi astăzi, este într-o disperată nevoie de terapia Duhului
Sfânt. Este încă odată nevoie să reînvățăm noțiunea slujirii și bucuria morții față de
sinele nostru. Este nevoie ca El să-Și primească laudele ce I se cuvin prin dragostea
pe care am reînvățat să ne-o dăruim unii altora. Va venii o vreme când mădularele
cangrenate vor fi înlăturate. Trupul lui Cristos, Biserica, va fi încă odată în stare să
reziste porților locuinței morții, să fie cu adevărat o glorioasă întruchipare a divinului pe
acest pământ. Dar asta nu se va petrece înainte ca noi, mădularele, să dorim și să iubim
suveranitatea Lui în fiecare fibră a vieților noastre...
2. Biserica ilustrată ca zidire:
“Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți ca ă fiți o casă Duhovnicească...”
Pe prispa unei case oarecum izolate, aflate la
marginea unei comunitati rurale din Minnesota era scris
pe o pancarda ce se lagana in vant: “Dumnezeu te vede”.
Nu stiu daca textul era pus acolo pentru eventuali hoti sau
pentru orice trecator, inclusiv proprietarul casei. Pana la
urma textul punea in fata o perspectiva des ignorata in
zilele noastre: cineva stie despre mine in cele mai izolate
locuri si singuratice momente ale vietii.
Afirmatia de pe scandura aceea de lemn nu
este noua dar a reusit sa imi directioneze gandurile spre
detaliile marunte ale vietii ce aduc uneori mari beneficii
sau amplifica crize.
Lucrurile marunte ce tindem sa le neglijam sau
evitam pot duce spre schimbari neasteptate in anumite
sezoane ale vietii.
Mi-a duc aminte de o intamplare buna de manual pentru cei ce lucreaza in
“customer service” - seviciul cu clientii. Un om din Orientul Mijlociu a venit la o mica
reprezentanta locala a unei firme de masini si i-a spus proprietarului ca vrea sa cumpere
cateva masini. Proprietarul a privit neincrezator cererea neobisnuitului client. “Cateva?
Adica cate? Doua?” “Nu, a raspuns cumparatorul. Am nevoie de 750 de masini mari si
250 de pick-up”.
Proprietarul reprezentantei a zambit crezand in continuare ca este subiectul unei
farse dar a solicitat bancii sa verifice lichiditatile posibilului client.
Banca a confirmat. Clientul avea resurse financiare pentru toate cele 1000 de
masini. Proprietarul reprezentantei auto s-a aflat dintr-o data in fata unei situatii exceptional
de benefice pentru afacerea sa.
Inainte de a demara actele l-a intrebat din nou pe cumpator: “Dar de ce iei de
la mine si nu te duci la fabrica in Detroit unde ai putea obtine preturi mai bune si ceva
reduceri pentru cele 1000 de masini?”
Clientul i-a spus: “Poate nu ma mai recunosti dar pe vremea cand eram student in
orasul acesta, aveam nevoie de o masina si am venit la tine sa cumpar. Eu aveam in minte
un anumit model si adunasem banii cu greutate pentru a-l avea. Tu mi-a recomandat o alta
masina ce s-a dovedit si mai buna si mai ieftina decat ceea ce vroiam eu. In plus mi-ai spus
ca modelul dorit de mine initial nu era usor de intretinut de catre un student. Acum peste
ani am venit sa iti rasplatesc acel sfat. De aceea vreau sa cumpar cele 1000 de masini de
la tine, fara reducere”.
Dumnezeul meu este Dumnezeul ce se gandeste la binele celor din jur chiar daca
eu ies aparent in paguba. In veacul acesta in care toti vrem profit usor si mult cine mai
investeste in ceva ce ii este defavorabil pe moment?
Exista bineinteles in istorie si maruntisuri ce pot amplifica evenimente mai
putin placute. De exemplu, inainte de a deveni amiral, Isoroku Yamamoto, a studiat in
America. Era anul 1920. Fiind in San Francisco a intrat intr-o frizerie pentru se aranja.
Barbierul a inceput sa faca glume pe seama lui si nu a vrut sa-l barbiereasca sau tunda
pe motiv ca e japonez. Yamamoto nu a uitat asta. In 1941 si apoi el a condus Japonia
in ovensiva impotriva Americii si aliatilor. Barbierul din 1920 nu s-a gandit la ce v-a
contribui refuzul sau. El si-a arat puterea fata de cineva fara putere.
Lucruri marunte ce au degenerat in acte impardonabile. Si de cele mai multe
ori, nebagate in seama prea mult. Dar, Dumnezeu vede…
“…Domnul Isi intinde privirile peste tot pamantul, ca sa sprijine pe aceia a caror inima
este intreaga a Lui.” (2 Cronici 16:9).
Cel vizat de aceste mici acte de marinimie sau dispret, poate nu le va uita
niciodata. Poate fi copilul meu sau vecinul nostru, colegul sau competitorul meu. Fie de
bine fie de rau acestia isi vor aduce aminte de ceea ce s-a intamplat.
In Evanghelia sa, Luca (cap.14.12-14) il prezinta pe Domnul Isus afirmand un
lucru interesant: “Cand dai un pranz sau o cina, sa nu chemi pe prietenii tai, nici pe fratii
tai, nici pe neamurile tale, nici pe vecinii bogati, ca nu cumva sa te cheme si ei la randul
lor pe tine, si sa iei astfel o rasplata pentru ce ai facut. Ci, cand dai o masa, cheama pe
saraci, pe schilozi, pe schiopi, pe orbi. Si va fi ferice de tine, pentru ca ei n-au cu ce sa-ti
rasplateasca; dar ti se va rasplati la invierea celor neprihaniti.”
Lucruri marunte fata de oameni nebagati prea mult in seama. Ceea ce facem in
bine sau in rau poate acum este neobservat, dar Dumnezeu vede…
Testul de caracter pentru fiecare dintre noi este: ce faci atunci cand nimeni nu
se uita la tine? Cum il tratezi pe cel neajutorat, in nevoie sau lipsit de putere? “…am fost
strain, si te-ai ingrijit de mine …” spune Domnul (Matei 25:35).
Ce facem cand nimeni nu baga de seama conteaza mai mult decat tot ceea ce
facem cand toata lume ne priveste cu admiratie, preamarind darurile noastre si “haruirea
speciala”.
La un seminar crestin ce functiona intr-o universitate un student a terminat o
lucrare practica si a sustinut o cuvantare foarte buna in fata clasei. Subiectul? Despre
iubire. Profesorul care era si unul din pastorii localitatii i-a dat insa o nota mica. Mesajul
studentului inspirase pe multi si mai toti erau uimiti cum de a apreciat profesorul nota.
“Am crezut ca a fost bine – a pus studentul. Toti m-au felicitat”.
“Da, asa este, esti unul din cei mai daruiti sudenti care au fost la noi in Universitate.”
“Atunci de ce mi-ati dat cea mai mica nota?”
“Sa-ti spun ceva. Te-am vazut ieri cand conduceai masina pe strada”. La o intersectie te
(continuare in pagina 7)