16 / 24
ROMANIAN TIMES
Inginer din Gorj a locuit trei luni pe gratis în apartamentul actorului Bob Hope
(2)
Fireşte, se pot face tot felul de supoziţii în ceea ce priveşte
atitudinea doctorului vis á vis de inginerul Stoicoiu… Să
fie acele fire invizibile care-i leagă uneori pe cei ce au
anumite deprinderi oarecum asemănatoare, în speţă – un
zgârcit notoriu – în persoana doctorului – şi un pisălog
perfecţionist, cum era catalogat Nicolae Stoicoiu de însuşi
fratele său? Sau zgârcenia doctorului să fi cedat în faţa
inteligenţei pe care a admirat-o în atitudinea şi scânteia
ce a intuit-o în mintea inginerului român? Rămâne la
latitudinea fiecăruia să tragă concluziile, dar adevărul nu-l
va şti niciodată nimeni, decât însuşi onor’ domnul doctor!
Copiii, punţi de suflet între prieteni …
Familia Stoicoiu a locuit în acel apartament timp de doi
ani. Primele3 luni austat pegratis iar dupăaceeaauplătit
o sumă modică. Deşi nu se cunoscuseră cu Mitică Sinu,
cei doi soţi s-au bucurat din plin de sprijinul lui, după
ce au hotărât să rămână în California. Nu era simplu să
te descurci aşa uşor într-o ţară necunoscută, într-o lume
diferită de cea în care ai trăit o parte considerabilă din
viaţă şi mai ales, să te trezeşti dintr-o dată al nimănui:
fără mamă, fără tată, fără prieteni – cum adesea se
obişnuieşte să se spună în astfel de situaţii.
Cei doi soţi erau fericiţi că în familia Sinu găsiseră nu
numai prietenia dezinteresată, dar mai ales privilegiul de
a sta în preajma celor mici, pentru că Sandra şi Nicolae
erau pe-atunci doar nişte copilaşi, iar lor, Dumnezeu nu
le rânduise să aibă parte de bucuria copiilor. Stoicoiu
vorbea zilnic la telefon cu Mitică Sinu şi se întâlneau ori
de câte ori le stătea în putinţă, în familie, pentru că doreau
să vadă copiii, să se joace cu ei şi să fie cât mai mult în
preajma lor…
După câtva timp, Mărioara şi Nicolae Stoicoiu s-au
mutat într-un alt stat. Au continuat să-şi telefoneze şi să
se întâlnească atunci când era posibil. De cele mai multe
ori însă, mergea familia Sinu la ei, cu copilaşi cu tot. Se
înţelegeau tare bine cele două familii. Există momente
în vieţile fiecăruia dintre noi, în care simţim mai mult
ca orice pe lume, nevoia de a ne bucura de prezenţa, de
apropierea şi sinceritatea unor prieteni adevăraţi.
De fiecare dată când ştia că familia Sinu urmează să-i
viziteze, Nicu Stoicoiu îl suna de nenumărate ori pe nea
Mitică, întrebându-l doar atât: Ce faci, domnule? N-ai
plecat încă? Dar nimeni nu se supăra pe el, ce dacă era
pisălog?!
Aflu în final de la Dumitru Sinu că Nicolae şi Mărioara
Stoicoiu s-au întors înRomânia. Erau destul de în vârstă
şi când veniseră în Long Beach, aşa că la revenirea în
ţară aveau o vârstă destul de înaintată. În România le-
au lasat nepoţilor moştenire toată agoniseala strânsă
pe parcursul vieţii. Au părăsit această lume plecând
spre cele veşnice de pe pământul românesc, fiind
înmormântaţi amândoi, acasă…
Octavian D. Curpaş
(continuare în pagina 20)
(continuare din pagina 16)
FRONTIERISTII ...
cetățenilor est-germani în România.
Stefan Appelius, cercetător
“Cât de cunoscută era în RDG modalitatea
de evadare în Occident prin România, o
arată faptul că în vara lui 1981, inclusiv
nepotul de 22 de ani al vice-șefului STASI
MarkusWolf a încercat să ajungă înVest pe
această cale. Fuga spontană a studentului
la medicină a eșuat, iar el a ajuns în
închisoare, dar asta arată cât de strâns
legați erau oamenii din Estul Europei, fie
ei români, cehi, est-germani sau ruși, în
speranța găsirii unui mijloc de evadare mai
puțin periculos în Vest.
A fost o speranță periculoasă, pentru care
mulți au plătit cu viața. Reconstituirea
infracțiunilor de la Zidul prelungit este
deosebit de dificilă și necesită mult timp,
mai ales că ea depinde în mare măsură
de evaluarea faptelor singulare și găsirea
unui contact direct între victime și rudele
lor. Suntem abia la începutul cercetării
tentativelor de fugă a est-germanilor la
granița de vest a Republicii Socialiste
România.
Dificultățile
suplimentare
sunt cauzate de faptul că autoritățile din
București, la fel ca și cele din Sofia, au o cu
totul altă viziune asupra prelucrării acestor
date”, este de părere StefanAppelius.
Nemulţumire
El, ca şi noi, de altfel, are o mare
nemulţumire. „Documentele sunt luate
în derizoriu și de multe ori chiar ignorate.
Birocrația existentă împiedică accesul la
puținele documente oficiale și le transformă
inaccesibile inclusiv pentru un cercetător
german. De multe ori este infirmată chiar
și astăzi existanța anumitor documente,
deși anchetele pe căi neoficiale dovedesc
existența lor.
Un însărcinat al Guvernului federal, care
a fost trimis în România și Bulgaria puțin
după 1989 cu mandat oficial de cercetare
a destinului cetățenilor est-germani uciși
sau dispăruți, s-a întors din România cu
lucruri nesemnificative, care au catalogat
țara în mod eronat ca fiind nevizată
(de neacuzat). Dar există cu adevărat o
necesitate însemnată de clarificare. Putem
presupune că evaluarea actelor hotărâtoare
din România, asemenea celor din Bulgaria,
va scoate la lumină soarta tinerilor est-
germani uciși în tentativa de a fugi”, susține
Appelius, care este
specialist în cazurile de
trecere frauduloasă a frontierelor bulgare
,
de către cetăţenii est-germani.
Bulgaria
Fenomenul „frontieriştilor” nu este propriu
doarRomâniei comuniste, ci şi altor ţări est-
europene, cum ar fi cazul Bulgariei, unde
au fost ucişi mai mulţi fugari est-germani
decât în alte ţări din blocul comunist.
Se spune că RDG îi plătea pe bulgari
pentru împuşcarea cetăţenilor săi care
încercau să fugă în Iugoslavia sau Grecia.
Şi în Bulgaria, ca şi în România, numărul
exact exact al victimelor de la graniţe este
necunoscut. Cert este că localnicii vorbesc
despre victime în rândul est-germanilor,
dar şi despre polonezi, cehi, unguri, poate
şi români, căci au fost şi temerari care
au preferat varianta bulgărească celei pe
Dunăre, de exemplu, spre Iugoslavia.
Din arhiva STASI reiese că de opt ori mai
mulţi est-germani (comparativ cu trecerile
prin România) au încercat să fugă prin
Bulgaria şi de zece ori mai mulţi prin
Ungaria. Graniţa bulgară cu Turcia şi
Grecia a fost foarte bine păzită şi echipată
cu cele mai moderne mijloace tehnice de
semnalizare.
Păcăleala
Acolo unde se termina zona bulgară erau
puse panouri pe care scria „Achtung
Grenzzone”
(„Atenţie, zonă de graniţă!”).
Încă din anii 50, Bulgaria era bine păzită la
frontiere. De-a lungul graniţei se întindea
o zonă de 15 kilometri, foarte bine păzită.
La doi kilometri după graniţă era ridicat
un gard de trei metri, care era de fapt o