13 / 24
ROMANIAN TIMES
Mark Jiganie
vă oferă servicii ireproșabile în domeniul
imobiliar la rate minime.
Experiența si recomandările lui vă garantează
o tranzacție transparentă și reușită.
ai plăti mai mult comision când
VINZI
sau
CUMPERI
o proprietate?
DE CE
Contacta
ț
i-l chiar acum!
Mobile:
360-771-0897
Office:
503-433-8888
Email:
Mark.Jiganie@rlregroup.comReal Estate Broker in OR &WA
Real Living The Real Estate Group - Real Estate
Sales & Property Management
Mark Jiganie
Duminică seara, 1 octombrie, a avut loc în Las Vegas un măcel care a zguduit
din nou comunitatea americană prin atrocitatea cu care a fost comis de către un dement
care a secerat mortal 58 de vieți și a rănit alte 489, apoi s-a sinucis. Victimele erau în toiul
unui concert de muzică country. Un act din acesta nu poate fi explicat prin cuvinte. Pentru
că omul este o ființă rațională, se caută un motiv care l-ar fi putut determinat pe acest
“individ” să comită această crimă odioasă în masă. Iar pentru că acesta s-a sinuncis, s-ar
putea ca motivul criminal să nu îl aflăm niciodată.
Unul dintre șerifii dinLasVegas, KevinC.McMahill, a declarat presei americane
că motivația care stă la baza actului monstruos al acestui “individ” pe nume Stephen
Paddock, rămâne un mister. Este cu adevărat ciudat că Paddock se pare că nu a avut “nici
un motiv bine întemeiat” care să justifice acest genocid. În general, ucigașii în masă ucid
pentru a transmite un mesaj sau pentru că sunt grav bolnavi psihic. Însă acest măcelar, se
pare că nu a avut nici un motiv. Era un milionar care avea tot ce îi trebuia, părea un om
normal, era posedat de patima jocurilor de noroc, iar în mintea lui era un demon.
Dintre ucigașii în masă, ne amintim de Dylann Roof care a fost un rasist care a
ucis ca să se răzbune pe afro-americani; Timothy McVeigh s-a considerat un revoluționar
și a fost lovit de “guvernul tiranic” prin asediului din Waco; Adam Lanza a fost autistic,
obsesiv-compulsiv, probabil schizofrenic și a devenit obsedat de împușcăturile școlare.
Paddock, deși gol și repulsiv din punct de vedere moral, a păstrat suficientă
luciditate pentru a-și construi scenariul mortal cu o precizie meticuloasă. A ales un etaj
și o cameră specifică pentru a oferi un avantaj maxim de înregistrare video. În camera
de hotel, a introdus arme de contrabandă și muniții fără ca să fie descoperit, a utilizat
modificări specifice asupra armei sale pentru a mări capacitatea de acțiune letală a armei
și chiar a plasat aparate de fotografiat și video în afara încăperii, pentru a putea vedea când
vine poliția după el. Mark Steyn a subliniat că, în multe privințe, acțiunile lui Paddock
seamănă mai mult cu cele ale unui ucigaș plătit să ucidă decât o persoană de ucidere în
masă. Planificarea meticuloasă sugerează că Paddock avea un oarecare motiv.
Așadar, dacă Paddock nu era un schizofrenic sau un paranoic care se confrunta
cu o cădere mentală completă, ce mesaj a încercat să trimită acesta? Nu a lăsat nici o notă;
nu a lăsat nici o urmă virtuală pe internet; nu s-a predat la poliție, ca să se poată bucura
de notorietate. Este posibil ca pur și simplu să nu aibă nici un motiv sau nici un mesaj?
Probabil, dar în mod alternativ, autorul Mark Steyn a împărtășit recent o teorie trimisă
de un cititor pe care îl descrie drept “un gentleman din Londra”. Teoria cititorului, care
merită citită în întregime, chiar dacă este doar un gând, ajunge la un motiv care pare să fie
plauzibil.
Trebuie totuși subliniat faptul că încă nu există dovezi clare care să adeverească
motivul ucigaș a lui Paddock.
Teoria autorului emailului este în esență una de început. Despre ce a discutat
massmedia americană luni, 2 octombrie, pe toate canalele media? Despre controlul
armelor. Și de ce s-a vorbit despre controlul armelor? Deoarece numărul copleșitor de
arme și muniții pe care Paddock le-a strecurat în camera 135 de la etajul 32 al Hotelului
Mandalay Bay este uluitor. Drept urmare, povestea s-a concentrat imediat pe arme: au fost
automate? Ce fel de arme erau? Cum au fost modificate? De unde le-a luat? Ca și cum
călăul ar fi vrut să atragă atenția mai mult la arsenalul său decât la numărul victimelor.
Multe detalii și povestiri care apar în mod obișnuit în jurul unui criminal în masă,
nu au ieșit la iveală. “Individul” a fost un pușacș de culoare albă, care a ochit majoritatea
oamenilor albi la un concert de muzică country. Așadar înseamnă că subiectul de rasă nu
a fost la mijloc. Padocul părea că nu avea afilieri politice sau religioase; nu a fost provocat
de o dispută internă și nici nu a fost legat de o chestie de locul de muncă; nu pare a fi
Un demon cu față umană, fără un motiv
real de a ucide
rezultatul unei pauze psihotice. Toate acestea nu lasă nimic altceva pe masa de discuții
decât povestea armelor de foc.
Poliția a găsit un total de 47 de arme în camera de hotel și în două din casele
ucigașului. Douăzeci și trei erau cu el în camera din hotelul Mandalay Bay. Se pare că
după toate probabilitățile, o cantitate mare de muniție rămăsese încă în camera de hotel
după masacru. Cititorul lui Steyn notează că Paddock “a petrecut zile întregi în camera
sa de hotel cu mai multe arme și muniții decât le putea folosi vreodată, cu o serie de
modificări avansate și accesorii.” Care ridică întrebarea: De ce a cheltuit energia și timpul
pentru a furișa toate armele de foc în hotel știind că atunci când gloanțele încep să zboare,
nu ar avea șansa să folosească nici jumătate din ceea ce avea la dispoziție?
Scriitorul e-mailului citat înarticolul lui Steyncredecăunul dintremotivelecrimei
este “publicitatea”. În mod specific, “acest om [Paddock] dorea să transmită în America,
într-o formă grafică, dovezile de neclintit că armele, deținera armelor, cumpărarea acestora
înAmerica sunt un rău și trebuie controlat.
Nu există dovezi care să susțină această teorie, desigur, dar trebuie să recunoaștem
că din informațiile pe care le avem până în prezent, această ipoteză are sens.
Săptămâna trecută, Ben Shapiro a scris un articol care explică clasificările lui Roy
Baumeister despre răul din lume. A fost o provocare care l-a adus pe Paddock într-unul
din cele cinci tipuri de rău, ceea ce l-a făcut și mai neobișnuit. Dacă este cazul, Paddock
credea că a ucide pentru scopuri “drepte”, este un idealism sinistru la locul de muncă.
1. Instrumentalitate:Noțiunea că faptele rele nu sunt rele, atâta timp cât le realizezi
cu un scop bun în minte. Aceasta ar include sinucigașul exploziv, care crede că schimbă
lumea în mai bine prin sacrificarea copiilor în restaurante sau dictatorul care-i sacrifică pe
dușmanii săi în căutarea puterii.
2. Egoismul amenințat. Baumeister a constatat că violența nu a fost săvârșită de
cei cu o prezumție scăzută, ci de cei cu o prezumție care a fost amenințată. El a descoperit
că “violența este săvârșită de un subgrup de oameni care se gândesc bine la ei înșiși și
într-adevăr apar atunci când ei consideră că imaginea de sine favorabilă a fost amenințată
sau atacată.”Acesta este pericolul inerent, de exemplu, microagresiunile care sugerează o
amenințare acolo unde nu există.
3. Idealismul. Acesta este de fapt doar un subset de instrumentalitate. Este
convingerea că violența ta face din lume un loc mai bun, apropiindu-ne de utopie. Cele
mai grave războaie din istoria lumii au fost cauzate de idealism, așa cum a sugerat Karl
Popper.
4. Sadismul. Acesta este ultimul și cel mai puțin comun tip de rău. Baumeister
se întreba dacă există chiar ani de zile; abia după aceea a spus că a existat în anumite
tipuri. Teoria lui este că vinovăția ne împiedică să ne bucurăm de violență, dar atunci când
vinovăția noastră este agravată, violența și răul pot deveni distractiv.
5. Al cincilea tip de rău, pentru că nu îl considerăm chiar rău, este boala mintală.
Acesta a fost un factor serios în împușcăturile în masă din Statele Unite.
Dacă scopul lui Paddock era să șocheze SUA, să interzică posesia legală a
armelor sau să pornească un control strict al armelor, înseamnă că nu vom găsi un răspuns
care să explice în întregime adevăratul motiv care l-a determinat pe acest demon cu față
umană să omoare atâtea persoane inocente.
Stephen Paddock a devastat prea multe vieți. Ideea acțiunilor sale ucigașe care
influențează postummult mai mult lumea noastră decât este greu de acceptat.
Am folosit ghilimelele pentru a-l descrie pe acest monstru, pentru că este greu
de crezut că persoane din acestea au fost și sunt printre noi. Monștri cu fețe umane care
îți zâmbesc în față și care se comportă foarte normal în jurul nostru, dar care în mintea
lor sunt bolnavi psihic, posedați demonic, cu minți alterate care te-ar tăia în bucăți dacă ar
avea posibilitatea, pentru simplu fapt că ești…normal sau că gândești normal, alftel decât
ei. Oameni din aceștia cred că sunt tot mai mulți în jur, mai ales într-o societate în care
se promovează la greu răul și imoralitea, când valorile adevărate care stau la baza unei
societăți sănătoase, sunt ridiculizate și desconsiderate.
de Marcel URS
***