Romanian Times 335

15 / 24

ROMANIAN TIMES
Interviu 15
Vitallina Preventive
and Integrative Care Chicago
We bring together the power of nature and the strength of science to help you find your path to health.
Dr. Rusalina Muntean -Mincu Tatiana Susu - manager Andrea Draghici - asistentă medicală
Adresa: 3500 W Peterson Ave., Suite 203; Chicago, IL 60659
773-654-1082; e-mail:
Oferim:
- consulații anuale generale
- evaluare și tratament pentru obezitate / sindrom metabolic
- evaluare și tratament pentru accidente de muncă / compensarea muncitorilor
- examinare pentru imigrare
- diferite tratamente dermatologice și de îngrijirea tenului.
- masaj terapeutic - Rick Sumugond (programare la cerere)
- consultații de nutritie, ultrasound, EKG și analize de laborator la fața locului
De asemenea, avem o mare varietate de produse homeopatice, uleiuri
esențiale, produse dermatologice și nutriționale.
Compensație: cash - 120$/vizita inițială și reduceri în funcție de servicii
PPO insurance only - detalii la Tatiana
Board Certified in Internal Medicine
Board Certified in Obesity Medicine
Cutera Laser Certified
Botox and Fillers Certified
De fapt, pentru mine, de la vârsta de 13 ani până
când am plecat la armată, urmând apoi facultatea, din anul
1975, toate verile eram ocupat cu turismul hotelier. A fost
perioada cea mai frumoasă a tinereţii, pentru că am făcut
ceva ce mi-a plăcut mult. A fost perioada care a sădit în
mintea mea dorinţa de a face excursii pentru a vedea şi alte
locuri de pe glob şi a cunoaşte lumea. La început cu părinţii
şi fratele apoi împreună cu soţia mea, Sheila.
- Aş vrea să ne întoarcem un pic, înspre anii de
liceu, ce vise şi ce preocupări aveai, cum erau vremurile
şi oamenii în perioada comunistă aşa cum ţi le aminteşti
tu?
- Înainte de a-ţi povesti despre perioada de liceu,
vreau să mă refer la şcoala generală. Desigur pregătirea
şcolară a fost plăcerea lui tata. Dar ce îmi amintesc eu, cu
tristeţe, este că în clasa a şaptea, când aveam14 ani, după ce
amfăcut o operaţie de apendicită, amintrat în spital la secţia
contagioase. Fusesem infectat cu un virus hepatic care nu
era încă cunoscut. Mai târziu, după 44 de ani am aflat că
fusesem infectat cu virusul hepatitei C. Fusese în anul 1969
înainte de Paşte. Întâmplarea aceasta nefericită avea să mă
afecteze toată viaţa şi să îmi creeze probleme majore de
sănătate. Dar atunci la 14 ani, mai aveam un an de şcoală
generală, încă nu se ştia ce probleme grave cauzează acest
tip de virus. Anul următor am intrat la Liceul Mircea cel
Bătrân, liceu de renume în Constanţa. Eram adolescent şi
pe lângă lecţiile pentru şcoală aveam pasiunea de a asculta
muzică. Muzica din Anglia şi Statele Unite, care mi se
părea atât de frumoasă şi care era la modă atunci, nici nu
putea a fi comparată cu muzica oficială ascultată la radio
sau la televiziunea din ţară, era ceva diferit de ce se cânta la
noi. De fapt anii 70’au fost anii de aur ai muzicii disco şi ai
muzicii rock.
Cât despre vise... au fost poate multe şi se schimbau
de la o zi la alta. Cert este că deşi am terminat liceul cu
nota 10 la Bacalaureat, ce a urmat nu a fost prea plăcut. În
ultimul an de liceu am stat în spital cam vreo jumătate de
an.Aveam piatră la rinichi se pare, dar nici doctorii nu erau
prea siguri de diagnostic. Ziceau că ar putea fi chiar cancer.
Ar fi multe detalii, dar mă opresc doar la a spune că aş fi
putut să pierd anul şcolar. Dar fiind considerat un elev bun
Dianu Sfrijan - Vibra]ia iubirii pân~ dincolo de timp, cuvânt [i leg~mânt (3)
„Dacă aerul mi-ar povesti de tine, aș vrea să mă pierd pentru totdeauna în vânt. Acolo ți-aș asculta cuvintele și suspinele,
acolo aș fi aproape de sufletul tău și de căldura inimii tale.” Eugenio Montale
mi s-a permis să termin.
-Spune-ne ceva despre anii de facultate: cum erau
tinerii studenţi în anii 70, ce pasiuni împărtăşeau şi cum
priveau viitorul?
- Primul examen la facultate nu l-am luat. Ca să
fiu sincer eu am fost un timorat, un timid, îmi pierdusem
încrederea în mine şi poate am greşit că am intrat până la
urmă la Facultatea de inginerie. Medicina simţeam că ar fi
trebuit să urmez. Dar greşeala mea se datorează faptului că
am făcut ce tata credea că trebuie să fac şi mi-a impus şi
mie. După armata de 9 luni am început studiile la care am
fost bun, dar nu cum ar fi trebuit să fi fost, fiindcă nu prea
eram pasionat de inginerie. Făceam ceva care de fapt nu
îmi plăcea. Studentul din anii 70’ voia să obţină un loc de
muncă, după terminare, care să fie, pe cât posibil, cât mai
aproape de casă.Medicina oferea loc la ţară şi părinţii voiau
să fiu lângă ei cu tot cu viitoarea familie ce avea să vină.
La liceu şi la facultate şi după terminarea studiilor
am avut multe admiratoare, lucru care a fost considerat
dăunător unei cariere care, tata ar fi vrut, să mă ducă la
doctorat şi profesorat. Ce bine că nu a fost aşa. Să îţi spun
de ce: înainte de a începe serviciul militar, în anul 1975, am
vrut să lucrez la hotel în Mamaia. Aveam posibilitatea de a
câştiga un ban şi având în vedere felul meu comunicativ şi
jovial, puteam să întâlnesc turişti străini, să exersez limbile
străine, să descopăr ce se mai întâmpla în lumea liberă şi să
mă bucur de anii tinereţii. Mămica avea o prietenă la cadre,
şefă de serviciu. Trebuia să cunoşti pe cineva cu funcţie în
sistem care să-ţi faciliteze obţinerea unui post pe timpul
sezonului la un hotel. Aşa am ajuns la Hotel Majestic.
Îmi aduc aminte că a trebuit să mă tund, să apar aranjat la
interviu, nu cu plete a la Beatles. Nu prea voiam eu, dar
mămica mi-a spus că îmi şade bine.
- Când şi cu ce ocazie ai cunoscut-o pe cea care
avea să îţi fie prietenă şimai apoi soţie, ce te-aatras la ea şi
ce crezi că a atras-o pe ea la tine, ţinând cont de diferenţa
dintre voi, Sheila provenind dintr-o ţară cu o cultură şi
obiceiuri diferite…
- A fost un lucru deosebit pentru mine faptul că am
lucrat ca recepţioner la Hotelul Majestic. Aş putea spune
că a fost norocul meu cel mare. Într-o zi de august, nu mai
ştiu precis în ce zi, la hotel a venit un grup de turişti din
Anglia. Eu ştiind bine engleza am fost omul potrivit la
locul potrivit. A trebuit sa rezolv o cerinţă apărută: la una
din camerele închiriate de turiştii englezi, aparatul de uscat
părul se stricase. Recepţia trebuia să ia masuri. Ce a urmat
a fost faptul că... am întâlnit-o pe Sheila. Întâmplare, destin
sau mâna Domnului, rămâne la aprecierea fiecăruia, eu
doar ştiu că de atunci viaţa mea avea să se schimbe în bine.
Ea avea să îmi spună că i-a plăcut de mine imediat când
m-a văzut. Eu, ca să fiu sincer, fiind în tura de noapte, mă
pregăteam să plec acasă. Eram obosit. Noaptea eu făceam
„cearceaful”, aşa îi spuneam, adică în tura de noapte trebuia
să completezi nişte formulare, mari cât un cearceaf, cu
noile intrări de turişti de peste zi. Trebuia însă să rescrii
totul, date care erau informaţiile despre turiştii cazaţi în
timpul săptămânii. Obosit cum eram a trebuit însă să mai
stau şi să repar aparatul care nu funcţiona. După acea, parcă
somnul mi-a trecut şi am decis să merg un pic pe plajă să
mă destind şi să fac o baie în mare. Eram doarFiul mării!
Nu după mult timp, Sheila cu prietena ei au apărut şi ele pe
malul mării. Le-am invitat lângă mine. Din acea clipă eu şi
Sheila aveam să devenim prieteni pe viaţă, nedespărţiţi în
toate câte aveam să facem împreună. Ce m-a atras la ea?
Sensibilitatea fără egal, acel zâmbet cald, sincer şi onest,
fineţea ei, eleganţa dar şi modestia... pe care le-am simţit
din prima clipă, deşi eram obosit după o noapte nedormită.
Dacă şi aşa am reuşit să observ, iţi închipui cât de evidente
erau aceste calităţi. Martoră mi-a fost mămica. Versurile
dedicate lui Sheila exprimă sincerul adevăr. După ce ne-
am cunoscut i-am zis mamei că o voi invita acasă la noi
pe Sheila. Sub bolta de viţă de vie mămica a întâlnit-o pe
Sheila pentru prima dată.
ÎnpoeziaSoartaşi... soartaretrăiescamintirileacelor
clipe, momentul acela unic. Nu am simţit nici o diferenţă
datorată faptului că ea venea din altă ţară cu alte obiceiuri.
Noi am fost noi, ne înţelegeam din ochi. Nu era vorba de
un român şi o englezoaică. Erau doar Dianu şi Sheila. Când
amajuns înAnglia politeţeam-a înconjurat. Oamenii arătau
o prietenie anglo-saxonă, diferită de căldura balcanicilor.
Dar am trecut uşor peste anumite diferenţe pentru că eram
cu Sheila iar împreună reprezentam cu adevărat un cuplu,
un singur gând şi o singură simţire. Eram eu şi Sheila
împreună, un cuplu, un tot, completându-ne în tot ceea ce
făceam şi simţeam.
- Aţi fost prieteni o perioadă de timp, vă vizitaţi vă
scriaţi - cum comunicaţi, nu au fost probleme, fiindcă
statul comunist nu prea agrea relaţiile cetăţenilorromâni
cu străinii?
- Cum am spus şi mai înainte, ne-am cunoscut în
anul 1975. La terminarea sejurului, înainte de plecare, ne-
am promis că ne scriem. Şi aşa am şi făcut. I-am dat lui
Sheila un buchet de flori la despărţire. Avea să păstreze
florile la ierbar... Erau primele flori de la mine. Numai ea
putea să facă aşa ceva.
În timpul armatei mă simţeamurmărit de securitate.
Ştiamcălegăturacucineva„dinafară”nueraceva„sănătos”.
Dar faptul că Sheila era alături de mine în gând, dar şi în
realitate, chiar aşa, de la depărtare, a contat foarte mult.
Vorbeam şi la telefon o dată pe săptămână. Convorbirile
erau ascultate. Monitorizarea era pe faţă, (acum vestul te
monitorizează, dar nu recunosc acest fapt).
Ne-am întâlnit apoi în toţi anii care au urmat. Am
fost şi eu în Anglia de două ori, în anii 1978 şi 1979. Vara
aşteptamcunerăbdarevenirea luiSheila.Pentruminenuera
doar plăcerea de a ne revedea pentru 2-3 săptămâni, atunci
când era cu mine mă simţeam sprijinit şi ajutat aşa cum ai
spera la ajutorul lui Dumnezeu. Diferenţa este că ea m-a
ajutat cu adevărat, mi-a alinat fiinţa şi sufletul, care uneori
erau neîmpăcate cu lumea din jur şi cu regimul comunist.
(continuare din numărul trecut)
VAURMA
Interviu realizat de Emilia Ţuţuianu