Background Image
Previous Page  15 / 24 Next Page
Information
Show Menu
Previous Page 15 / 24 Next Page
Page Background

ROMANIAN TIMES

Interviu

15

Vitallina Preventive

and Integrative Care Chicago

We bring together the power of nature and the strength of science to help you find your path to health.

Dr. Rusalina Muntean -Mincu Tatiana Susu - manager Andrea Draghici - asistentă medicală

Adresa: 3500 W Peterson Ave., Suite 203; Chicago, IL 60659

773-654-1082;

e-mail:

rmincu.vitallina@gmail.com www.facebook.com/vitallinamedicalpractice

Oferim:

- consulații anuale generale

- evaluare și tratament pentru obezitate / sindrom metabolic

- evaluare și tratament pentru accidente de muncă / compensarea muncitorilor

- examinare pentru imigrare

- diferite tratamente dermatologice și de îngrijirea tenului.

- masaj terapeutic - Rick Sumugond (programare la cerere)

- consultații de nutritie, ultrasound, EKG și analize de laborator la fața locului

De asemenea, avem o mare varietate de produse homeopatice, uleiuri

esențiale, produse dermatologice și nutriționale.

Compensație: cash - 120$/vizita inițială și reduceri în funcție de servicii

PPO insurance only - detalii la Tatiana

Board Certified in Internal Medicine

Board Certified in Obesity Medicine

Cutera Laser Certified

Botox and Fillers Certified

De fapt, pentru mine, de la vârsta de 13 ani până

când am plecat la armată, urmând apoi facultatea, din anul

1975, toate verile eram ocupat cu turismul hotelier. A fost

perioada cea mai frumoasă a tinereţii, pentru că am făcut

ceva ce mi-a plăcut mult. A fost perioada care a sădit în

mintea mea dorinţa de a face excursii pentru a vedea şi alte

locuri de pe glob şi a cunoaşte lumea. La început cu părinţii

şi fratele apoi împreună cu soţia mea, Sheila.

-

Aş vrea să ne întoarcem un pic, înspre anii de

liceu, ce vise şi ce preocupări aveai, cum erau vremurile

şi oamenii în perioada comunistă aşa cum ţi le aminteşti

tu?

-

Înainte de a-ţi povesti despre perioada de liceu,

vreau să mă refer la şcoala generală. Desigur pregătirea

şcolară a fost plăcerea lui tata. Dar ce îmi amintesc eu, cu

tristeţe, este că în clasa a şaptea, când aveam14 ani, după ce

amfăcut o operaţie de apendicită, amintrat în spital la secţia

contagioase. Fusesem infectat cu un virus hepatic care nu

era încă cunoscut. Mai târziu, după 44 de ani am aflat că

fusesem infectat cu virusul hepatitei C. Fusese în anul 1969

înainte de Paşte. Întâmplarea aceasta nefericită avea să mă

afecteze toată viaţa şi să îmi creeze probleme majore de

sănătate. Dar atunci la 14 ani, mai aveam un an de şcoală

generală, încă nu se ştia ce probleme grave cauzează acest

tip de virus. Anul următor am intrat la Liceul Mircea cel

Bătrân, liceu de renume în Constanţa. Eram adolescent şi

pe lângă lecţiile pentru şcoală aveam pasiunea de a asculta

muzică. Muzica din Anglia şi Statele Unite, care mi se

părea atât de frumoasă şi care era la modă atunci, nici nu

putea a fi comparată cu muzica oficială ascultată la radio

sau la televiziunea din ţară, era ceva diferit de ce se cânta la

noi. De fapt anii 70’au fost anii de aur ai muzicii disco şi ai

muzicii rock.

Cât despre vise... au fost poate multe şi se schimbau

de la o zi la alta. Cert este că deşi am terminat liceul cu

nota 10 la Bacalaureat, ce a urmat nu a fost prea plăcut. În

ultimul an de liceu am stat în spital cam vreo jumătate de

an.Aveam piatră la rinichi se pare, dar nici doctorii nu erau

prea siguri de diagnostic. Ziceau că ar putea fi chiar cancer.

Ar fi multe detalii, dar mă opresc doar la a spune că aş fi

putut să pierd anul şcolar. Dar fiind considerat un elev bun

Dianu Sfrijan - Vibra]ia iubirii pân~ dincolo de timp, cuvânt [i leg~mânt

(3)

Dacă aerul mi-ar povesti de tine, aș vrea să mă pierd pentru totdeauna în vânt. Acolo ți-aș asculta cuvintele și suspinele,

acolo aș fi aproape de sufletul tău și de căldura inimii tale.”

E

ugenio Montale

mi s-a permis să termin.

-Spune-ne ceva despre anii de facultate: cum erau

tinerii studenţi în anii 70, ce pasiuni împărtăşeau şi cum

priveau viitorul?

-

Primul examen la facultate nu l-am luat. Ca să

fiu sincer eu am fost un timorat, un timid, îmi pierdusem

încrederea în mine şi poate am greşit că am intrat până la

urmă la Facultatea de inginerie. Medicina simţeam că ar fi

trebuit să urmez. Dar greşeala mea se datorează faptului că

am făcut ce tata credea că trebuie să fac şi mi-a impus şi

mie. După armata de 9 luni am început studiile la care am

fost bun, dar nu cum ar fi trebuit să fi fost, fiindcă nu prea

eram pasionat de inginerie. Făceam ceva care de fapt nu

îmi plăcea. Studentul din anii 70’ voia să obţină un loc de

muncă, după terminare, care să fie, pe cât posibil, cât mai

aproape de casă.Medicina oferea loc la ţară şi părinţii voiau

să fiu lângă ei cu tot cu viitoarea familie ce avea să vină.

La liceu şi la facultate şi după terminarea studiilor

am avut multe admiratoare, lucru care a fost considerat

dăunător unei cariere care, tata ar fi vrut, să mă ducă la

doctorat şi profesorat. Ce bine că nu a fost aşa. Să îţi spun

de ce: înainte de a începe serviciul militar, în anul 1975, am

vrut să lucrez la hotel în Mamaia. Aveam posibilitatea de a

câştiga un ban şi având în vedere felul meu comunicativ şi

jovial, puteam să întâlnesc turişti străini, să exersez limbile

străine, să descopăr ce se mai întâmpla în lumea liberă şi să

mă bucur de anii tinereţii. Mămica avea o prietenă la cadre,

şefă de serviciu. Trebuia să cunoşti pe cineva cu funcţie în

sistem care să-ţi faciliteze obţinerea unui post pe timpul

sezonului la un hotel. Aşa am ajuns la Hotel Majestic.

Îmi aduc aminte că a trebuit să mă tund, să apar aranjat la

interviu, nu cu plete a la Beatles. Nu prea voiam eu, dar

mămica mi-a spus că îmi şade bine.

-

Când şi cu ce ocazie ai cunoscut-o pe cea care

avea să îţi fie prietenă şimai apoi soţie, ce te-aatras la ea şi

ce crezi că a atras-o pe ea la tine, ţinând cont de diferenţa

dintre voi, Sheila provenind dintr-o ţară cu o cultură şi

obiceiuri diferite…

-

A fost un lucru deosebit pentru mine faptul că am

lucrat ca recepţioner la Hotelul Majestic. Aş putea spune

că a fost norocul meu cel mare. Într-o zi de august, nu mai

ştiu precis în ce zi, la hotel a venit un grup de turişti din

Anglia. Eu ştiind bine engleza am fost omul potrivit la

locul potrivit. A trebuit sa rezolv o cerinţă apărută: la una

din camerele închiriate de turiştii englezi, aparatul de uscat

părul se stricase. Recepţia trebuia să ia masuri. Ce a urmat

a fost faptul că... am întâlnit-o pe Sheila. Întâmplare, destin

sau mâna Domnului, rămâne la aprecierea fiecăruia, eu

doar ştiu că de atunci viaţa mea avea să se schimbe în bine.

Ea avea să îmi spună că i-a plăcut de mine imediat când

m-a văzut. Eu, ca să fiu sincer, fiind în tura de noapte, mă

pregăteam să plec acasă. Eram obosit. Noaptea eu făceam

„cearceaful”, aşa îi spuneam, adică în tura de noapte trebuia

să completezi nişte formulare, mari cât un cearceaf, cu

noile intrări de turişti de peste zi. Trebuia însă să rescrii

totul, date care erau informaţiile despre turiştii cazaţi în

timpul săptămânii. Obosit cum eram a trebuit însă să mai

stau şi să repar aparatul care nu funcţiona. După acea, parcă

somnul mi-a trecut şi am decis să merg un pic pe plajă să

mă destind şi să fac o baie în mare. Eram doar

Fiul mării

!

Nu după mult timp, Sheila cu prietena ei au apărut şi ele pe

malul mării. Le-am invitat lângă mine. Din acea clipă eu şi

Sheila aveam să devenim prieteni pe viaţă, nedespărţiţi în

toate câte aveam să facem împreună. Ce m-a atras la ea?

Sensibilitatea fără egal, acel zâmbet cald, sincer şi onest,

fineţea ei, eleganţa dar şi modestia... pe care le-am simţit

din prima clipă, deşi eram obosit după o noapte nedormită.

Dacă şi aşa am reuşit să observ, iţi închipui cât de evidente

erau aceste calităţi. Martoră mi-a fost mămica. Versurile

dedicate lui Sheila exprimă sincerul adevăr. După ce ne-

am cunoscut i-am zis mamei că o voi invita acasă la noi

pe Sheila. Sub bolta de viţă de vie mămica a întâlnit-o pe

Sheila pentru prima dată.

Înpoezia

Soartaşi... soarta

retrăiescamintirileacelor

clipe, momentul acela unic. Nu am simţit nici o diferenţă

datorată faptului că ea venea din altă ţară cu alte obiceiuri.

Noi am fost noi, ne înţelegeam din ochi. Nu era vorba de

un român şi o englezoaică. Erau doar Dianu şi Sheila. Când

amajuns înAnglia politeţeam-a înconjurat. Oamenii arătau

o prietenie anglo-saxonă, diferită de căldura balcanicilor.

Dar am trecut uşor peste anumite diferenţe pentru că eram

cu Sheila iar împreună reprezentam cu adevărat un cuplu,

un singur gând şi o singură simţire. Eram eu şi Sheila

împreună, un cuplu, un tot, completându-ne în tot ceea ce

făceam şi simţeam.

-

Aţi fost prieteni o perioadă de timp, vă vizitaţi vă

scriaţi - cum comunicaţi, nu au fost probleme, fiindcă

statul comunist nu prea agrea relaţiile cetăţenilorromâni

cu străinii?

-

Cum am spus şi mai înainte, ne-am cunoscut în

anul 1975. La terminarea sejurului, înainte de plecare, ne-

am promis că ne scriem. Şi aşa am şi făcut. I-am dat lui

Sheila un buchet de flori la despărţire. Avea să păstreze

florile la ierbar... Erau primele flori de la mine. Numai ea

putea să facă aşa ceva.

În timpul armatei mă simţeamurmărit de securitate.

Ştiamcălegăturacucineva„dinafară”nueraceva„sănătos”.

Dar faptul că Sheila era alături de mine în gând, dar şi în

realitate, chiar aşa, de la depărtare, a contat foarte mult.

Vorbeam şi la telefon o dată pe săptămână. Convorbirile

erau ascultate. Monitorizarea era pe faţă, (acum vestul te

monitorizează, dar nu recunosc acest fapt).

Ne-am întâlnit apoi în toţi anii care au urmat. Am

fost şi eu în Anglia de două ori, în anii 1978 şi 1979. Vara

aşteptamcunerăbdarevenirea luiSheila.Pentruminenuera

doar plăcerea de a ne revedea pentru 2-3 săptămâni, atunci

când era cu mine mă simţeam sprijinit şi ajutat aşa cum ai

spera la ajutorul lui Dumnezeu. Diferenţa este că ea m-a

ajutat cu adevărat, mi-a alinat fiinţa şi sufletul, care uneori

erau neîmpăcate cu lumea din jur şi cu regimul comunist.

(continuare din numărul trecut)

VAURMA

Interviu realizat de Emilia Ţuţuianu