6 / 24
CULTUR}
6
ROMANIANTIMES
Tatal - Fisa de post
Slavomir Alm]jan
Deschidem uși, una câte una, apoi alergăm în altă
parte, deschidem alte uși și, după ce aruncăm o privire scurtă
înlăuntru, alergămmai departe și deschidemalte uși... Suntem,
parcă, într-un travaliu de o intensitate inimaginabilă încercând
să cuprindem cât mai mult între două felii de timp, încercând
cu disperare să nu rostim aceleași cuvinte despre lucrurile care
se repată zi de zi într-o monotonie implacabilă. Câte uși am
deschis și câte priviri am risipit înspre același lăuntru?
Fugim cu o pasiune vinovată de lucrurile care se repetă,
spoind stereotipul repetării acelorași greșeli prin inventarea de
noi cuvinte a căror colțurozitate amrotunjit-oprinautoînșelare.
Îmbrăcați cu o falsă pace ne facem, zi de zi, cu fiecare ușă pe
care o deschidem, victime ori înfrânți ai aceluiași război.
Față în față cu timpul ori față în față cu lăuntrul
neputinței, trecem atât de ușor albiile clipelor , uitând să stăruim la împlinirea noastră prin
trăirea lor cu tot adâncul nostru.
“Învață-ne să ne numărăm bine zilele ca să căpătăm o inimă ințeleaptă.”
Da, timpul este ca apa, nu va sta mult în căușul palmelor ci se va scurge printre
degete dacă nu-l sorbim în grabă. Este atât de dureros să ști cât de lichid este timpul. Uneori
îl văd vărsându-se ca un torent, ca o apă repede de munte. Există întotdeauna stropul care
vine și stropul care a trecut. Prezentul pare doar o linie iluzorie pe care mintea noastră o
desenează de-a curmezișul aceastei ireversibile curgeri. Există totuși șansa umplerii acestei
linii iluzorii cu substanța umblării, cu substanța acțiunii...
Cândva, vorbeam cuiva despre prezent, despre ceea ce poate da semnificație
acestui cuvânt. Vorbeam despre timpul prezent dar am realizat că acesta nu este nimic
altceva decât o însumare demomente care aparțin unui trecut cumva mai apropiat... Apoi o
altă întrebare m-a izbit: “Apropiat de ce?” Care este reperul fix al timpului în funcție de care
putem defini trecutul sau viitorul? Există un astfel de reper? Dacă da, atunci acest reper se
numeșteACUM... Nu-i așa că această afirmație pare cam abruptă, luată așa ca din aer?...
Poate că, ar trebui să-mi scuz sau să-mi explic aventura pe care am început-o și pe
care voi încerca s-o expun în articolul de față. Întotdeauna m-a intrigat ideea timpului și a
curgerii ireversibile ale... Hm, iar mă înfățișez cu o întrebare...A cui curgere? A timpului
sau a noastră? Deci, intrigat de șansele noastre mai mult decât minime pe care le avem, față
în față cu timpul, mi-am pus inima să încerc să înțeleg rostul travaliului nostru. Nu-i așa că
Acum
totul pare o adâncă deșertăciune și goană după vânt? Fiecare clipă, fiecare clipeală de
ochi, fiecare bătaie de inimă este transferată, înainte de fi conștienți de asta, la trecut, la
acel munte al lucrurilor care nu mai pot fi schimbate și care pare să apese asupra noastră
din ce în cemai greu... Limitele noastre, atunci când stămfață în față cu timpul, se extind
până la absurd atunci când visele noastre încearcă să ne ducă departe, în spațiu, într-un
alt spațiu în care există măcar o idee de adevăr absolut, de justiție adevărată. Timpul
atârnă ca un lanț greu de picioarele noastre, de visele noastre... Din strătimpuri omul
s-a angajat într-o luptă aprigă, față în față cu timpul, sleindu-se în freamătul acestuia.
Mereu o altă armă s-a adăugat celei vechi, mereu o altă iluzie a victoriei, mereu o nouă
realizare a stării de neputință. Dacă o soluție materială ar fi cu putință, atunci omul ar
fi izbândit. În era supercomunicațiilor și a vitezelor supersonice, noi am fi fluturat de
multă vreme steagul biruinței. În ciuda superproductivității și a supercomfortului, a
ușurinței și repeziciunii cu care procurăm astăzi lucrurile, realizăm cu și mai multă
claritate dimensiunile neputinței noastre.
Ritmul trăirii noastre a devenit aproape insuportabil. Cu cât alergămmai repede
în lupta cu timpul, cu atât mai greu apasă povara lui. Este ca și cum ai încerca să scapi
de propria-ți umbră fugind de ea. Departe de Dumnezeu sau de pacea cu Dumnezeu
nu există biruință. Există uneori iluzia acesteia. Departe de Dumnezeu există setea
absurdă de victorie asupra timpului. În conceptul lui Dumnezeu timpul este un bun dat
spre folosință, un bun care nu ne aparține și noi vomfi răspunzători de felul în care l-am
folosit. Scriptura nu lasă nici un dubiu în privința aceasta...
“purtați-vă cu frică în
timpul
pribegiei voastre”(1Petru 1:17)
“vegheați dar în tot
timpul
și rugați-vă..”(Luca 21:36)
“de acum
vremea
s-a scurtat”(1Cor 7:29)
“răscumpărați
vremea
căci zilele sunt rele”(Col 4:5)
Domnul S-a dovedit a fi interesat într-o părtășie adevărată și intimă cu omul
muritor. El a răsplătit întotdeauna clipele de părtășie cu promisiunea unei vieți dincolo
de barierele timpului. Numele Lui este YHVH, El nu depinde de timp. În prezența
Lui și numai atunci vom înțelege pe deplin ce înseamnă libertatea. Libertatea de
trupul acesta de moarte, libertatea de timp. Când se adresează despre Sine El spune
“Eu sunt!”
Ce este prezentul? Da , fără îndoiala clipa care ne conectează cu El este
pezentul. În relație cu El, noi nu putem trăi pe seama unor experiențe petrecute cândva.
Relația cu El este valabilă numai dacă se petrece acum. Noi nu putem pune la murat
rugile noastre lungi pentru ca să putem trăi din inerția lor o vreme. Noi nu putemaștepta
întâlnirea cu El bazându-ne pe faptele bune pe care le-am făcut cândva. În vremea
venirii Lui ,El trebuie să ne găsească ocupați. Noi suntem ispravnicii timpului dăruit de
El și nici măcar nu putem da timpul în grija zarafilor ca să-i sporească rodnicia. Timpul
este un element al intimității noastre cu El. Nu v-ați întrebat niciodată de ce timpul ni se
dă clipă cu clipă și nu la pachet? Depindem de El pentru fiecare clipă și implicit pentru
fiecare suflare.
In America de Nord este din nou celebrata Ziua
Tatalui, un bun prilej de analize si reanalizari.
Una din sarbatorile social-culturale care este
promovata in luna Iunie este Ziua Tatalui. Cum nu putem
sa traim deconectati de la ceea ce se intampla in societate,
am folosit mereu acest prilej pentru a invata si a ne sfatui
unii pe altii in biserica cum e cel mai bine sa fi barbat/sot/
tata.
Media nu se sfieste sa prezinte tatal precum o
persoanacamprostuță,macinatade tot felul decontroverse
si pofte, tratandu-si neglijent sotia si copii – dar iubindu-i
pe undeva, cumva.
Conectarea intre tata si copilul/copiii sai este esentiala pentru formarea
descendentilor. Popularitatea retelelor sociale arata “foamea” existenta in societate dupa
relatii, dupa legaturi.
Cateva idei despre normalitatea existentei unui tata:
Tatal trebuie sa fie prezent; adica sa participe in viata copiilor sai in fiecare zi.
Mama este un partener in ingrijirea copiilor nu cea care trebuie sa se ocupe de tot. Prezenta
tatalui ii ajuta pe copii in formarea relatiilor cu cei aflati din jurul lor.
Tatal e bine sa fie coleg de joaca. Activitatile fizice sunt mult mai la indemna
tatalui decat a mamei. Aici intra in discutie si forta muschilor si exersarea lor. De la o
simpla harjoneala – cand sunt mici, la implicarea in adoelscenta in tot felul de activitati
fizice – participarea impreuna cu copii la diferite sporturi (de echipa). Sportul este o buna
sansa de a oferi lectii de viata.
Tatal transmite mai departe principii. Prin ceea ce face si spune, prin atitudine si
maniera el este un ghid practic de formare a principiilor de viata (mai ales in zona morala).
Copii au nevoie de directie, de ghidare in drumul pe care il au inaintea lor. Traiectoria se
formeazade acasa iar stabilirea ei inseamnauneori si perioadadedisciplinare.Disciplinarea
este legata de responsabilitate, caracter, obiceiuri. Disciplinarea are in vedere mai mult
rasplatirea decat corectarea.
Unul din lucrurile pe care societatea nu le-a modificat este functia tatalui de a
procura cele necesare vietii din punct de vedere material. Lipita de asta sta capcana de a
crede ca daca copiii tai au cu ce sa se imbrace si ce sa manace, nu mai au nevoie de tine.
Ca rolul tau se rezuma aici si gata. Furnizarea de resurse nu este un lucru usor si nu este
singurul lucru.
Tatal-Antrenor.Nueste vroba de sport, este vorba de pregatirea pentruprobleme
reale ale vietii. De exersarea adoptarii unor decizii impreuna.Mai noumedia educa copiii
despre orice. Sfatul, intelepciunea si solutiile pe care un tata le poate da, sunt decisive si
raman. Afi un cetatean responsabil nu este un joc al norocului. Asti pentru ce sa lupti si
ce sa lasi sa treaca pe langa tine, nu se invata doar dupa zeci de experiente triste.
In cartea “Project Dad”, Todd Cartmell provoaca cititorul sa interactioneze
cu cinci zone cheie in care un tata se poate regasi si relationa la copilul sau/copii sai.
Si pentru a fi mai usor nu de inteles ci mai mult de neuitat, Cartmell asociaza fiecare
domeniu o parte a corpului/a trupului ca tot i-a zis sotia sa ca barbatii obisnuiesc sa
gandeasca de cele mai multe ori cu partile corpului...(pp17)
Partile propuse de autor sunt:
Ochii - cum te uiti la copii tai;
Gura - cum vorbesti cu copii tai;
Inima - cum te relationezi la copii tai;
Mainile - cum lucrezi/cum te comporti in fata copiilor;
Picioarele - cum iti indrumi copii;
Un tata nu trebuie sa fie niciodata nici prea ocupat si nici prea obosit pentru a
nu a avea timp de copilul/copii sai.
Todd Carmell spunea intr-un interviu: “am avut sansa sa vad impactul urias pe
care tatii il au in viata copiilor lor; am vazut multi tati care fac o treaba excelenta in viata
copiilor lor avand si ei minusurile lor in anumite parti. Incurajarea mare este ca fiecare
tata poate fi un tata maret. “
Emanuel C. PAVEL, Vancouver, BC, Canada
www.blog.punctul.com***