Romanian Times | Iunie 2018

9 / 24

ROMANIANTIMES
Cultură 9
Cețuri cotidiene
de Andrei PLEȘU
În mod normal, loialitățile oarbe și
interesele personale (legate de „carieră“ și
avere) dăunează cu siguranță caracterului,
dar n-ar trebui să destructureze cu totul
facultățile intelectuale. Ba chiar din contră.
Cel puțin așa credeam pînă de curînd.
Constat însă, din ce în ce mai des, că m-am
înșelat. Oameni pe care îi socoteam cît de
cît inteligenți, maturi, capabili de oarecare
coerență logică se dovedesc, adesea,
încețoșați mintal, deîndată ce au de apărat
un șef, un partid, o strategie oarecare de
promovare personală. În astfel de situații,
ei cad rapid sub nivelul înzestrărilor lor
curente, pentru a intra în categoria nătărăilor
aproape candizi. Îmi îngădui să dau două
exemple, din multele pe care scena politică
de la noi le oferă zilnic.
Un membru PSD, fost ministru,
reactionează „înțelept“ și credincios
disciplinei de partid, deîndată ce
președintele Iohannis cere demisia dnei
prim-ministru. Pot înțelege divergența
de opinie, pot înțelege susținerea cvasi-
obligatorie a unui premier desemnat de
partidul din care faci parte. Ceea ce nu pot
înțelege este argumentația de „începător“
a fostului ministru. Ceva de genul: „Nu
se poate demite un prim-ministru așa,
nitam-nisam. Un prim-ministru înseamnă
o întreagă rețea instituțională, o structură
administrativă complexă, un întregaparat…
Prin demitere pripită, riști, deci, să provoci
haos!“ Iată un mod de a argumenta la care
partidul domnului cu pricina nu pare să se
fi gîndit, cînd a schimbat, nitam-nisam, trei
premieri într-un singur an. Decizia „din
scurt“ e deci legitimă dacă e decizia șefului
meu, dar iresponsabilă dacă e o propunere a
șefului statului. Iată un caz în care loialitatea
politică produce o stingheritoare adumbrire
mintală, un soi de nebuloasă logică, cu efect
opus celui scontat.
Altcaz:președinteleIohanniscereguvernului
sărăspundă„clarșidocumentat“dacămaiau
„bani pentru pensii și salarii pînă la sfârșitul
anului“. Ei bine, un ministru direct implicat
în afacere se grăbește să reacționeze după o
logică stupefiantă: „Am căutat să văd care
sînt atribuţiile preşedintelui României şi
n-am găsit nicăieri atribuţia să întrebe dacă
sînt bani pentru pensii şi salarii. Atribuţiile
dlui Iohannis sînt să asigure funcţionarea
instituţiilor statului.“
Nu e tare? Care va să zică, în Constituție,
nu e prevăzut dreptul Președinției de a
întreba cum e cu finanțele țării! Eu credeam
că nu numai președintele, dar orice alt
cetățean al României are dreptul să fie
informat cu privire la politica economică a
guvernului, mai ales dacă această politică
îl atinge la buzunar. Ba bine că nu! Unde,
în Constituție, e menționat expressis verbis,
acest drept? Guvernul își vede de treaba lui,
noi de nevoile noastre! Țanțoșul ministru
pe care l-am citat e de părere că dl Iohannis
trebuie să-și restrîngă activitatea „doar“ la
asigurarea bunei funcționări a instituțiilor
statului. Aha! Prin urmare a avea bani de
pensii și salariipentrucetățenin-are legătură
cu buna funcționare a instituțiilor statului!
Să mai zică cineva că nu sîntem pe mîini
bune! Că inteligența și constituționalitatea
nu sînt confiscate definitiv de o mînă
de oameni care, din fericire, ne conduc!
Încep să mă întreb dacă dl Iohannis nu mai
comite, în viața lui zilnică, și alte „abateri“
de la legea fundamentală a țării. De pildă:
scrie undeva în Constituție că are voie să
zîmbească? Sau să meargă cu bicicleta?
Sau că soția domniei sale poate apărea în
public cu rochii și poșete „neconforme“?
Sau că poate convoca la Cotroceni vreun
ministru pentru consultări? Cum adică?
Păi ce, miniștrii sînt niște școlari pe care îi
scoți, cînd vrei tu, la tablă?!
Nu vreau să mai dau și alte exemple. Mă
tem puțin să nu fiu urecheat de o categorie
de drept gînditori care înclină să privească
duios, înțelegător, creștinește, greșelile
demnitarilor. Mai ales cele de logică,
gramatică, educație și cultură. A observa
că dna Dăncilă nu se prea poate exprima
omeneștee,pare-se,oformădemisoginism.
(Deși de comentarii „răutăcioase“ de
același tip au avut parte și dnii Liviu Pop,
Valentin Popa etc). Pe scurt: să-i lăsăm în
pace pe guvernanți cu bombănelile noastre
meschine! Să-i lăsăm să lucreze! Au multe
de făcut și, slavă Domnului, se descurcă…
Un anumit coeficient de „ceață“ cerebrală
ne invadează cotidian și pe canale mai
„mondene“, mai puțin pretențioase, decît
cele ocupate de „elitele“ politice. De pildă,
în presă. Și mă voi referi, deocamdată,
la nivelul cel mai de jos (dar și cel mai
„popular“) al gazetăriei autohtone. Cititorul
e, adesea, „prostit“, fie în mod voit, fie prin
simplă inaptitudine profesională. Scopul?
Creșterea, cu orice preț, a rating-ului. De
luni de zile, văd, uimit, știri „teribile“ despre
cunoscutul cuplu Andra-Măruță. Ideea
generală e că ne aflăm în plină catastrofă.
Andra “dă, în sfîrșit, din casă“, „Măruță
e zdrobit“, „Andra îl înșală“, „Măruță o
înșală“.Dacăai slăbiciunea sădai „click“pe
titlu (însoțit, de regulă, de o poză în lacrimi
a celor doi), afli că, de fapt, totul e în regulă.
Că nu s-a întîmplat nimic! „Andra pleacă
dinRomânia!“ înseamnă doar că va avea un
concert la Londra…Alteori se alunecă spre
lugubru: „Ion Iliescu în doliu!Apierdut-o!“
Alături, o poză a fostului președinte lîngă
soția sa. În realitate, e vorba despre un
mesaj de condoleanțe al lui Ion Iliescu
pentru Hildegard Puvak. Un mare prilej de
lovituri mediatice (și o mare demonstrație
de prost gust și lipsă de imaginație) sînt
anunțurile funebre. Moartea unui muzician
se anunță, poetic, astfel: „X s-a dus să cînte
în ceruri“. În aceeași notă optimistă, ni se
spune și despre balerini, regizori, poeți, că
tocmai au decis să-și continue activitatea
„dincolo“. Ce frumos! Ce performanță
gazetărească! Ce sondaj abisal în teologia
vieții de apoi!
Cețuri sus, cețuri jos, cețuri în preajmă!
Aud comentatori mereu întristați că am
ajuns o simplă „colonie“ (a UE, a SUA,
a „străinilor“ în general ș.a.m.d.). Eu unul
mă simt colonizat, deocamdată, de cețurile
mioritice: cîteva turme de oi și cîțiva
ciobănei…
6.06.2018
(continuare în pagina 20)
Discursul politic actual, înainte și după fierbintele an
electoral 2016, gravitează în jurul unor idei simple şi de bun
simţ, dar grandioase în acelaşi timp, precum: a faceAmerica
mare din nou; revitalizarea comerțului; recuperarea locurilor
de muncă subcontractate extern de la națiunile care au
beneficiat de pe urma globalizării; și consolidarea armatei,
slăbită de pe urma politicilor demagogice.
În prezent, produsele fabricate în Statele Unite sunt mai
puțin competitive pe piețele internaționale, în timp ce armata
americană este, probabil, incapabilă să mai lupte cu success
într-un război pe două fronturi în acelaşi timp.
Între timp, dușmanii tradiționali ai Americii de pe arena
internațională și-au reconfigurat viguros politicile de
expansiune teritorială. Rusia își extinde sfera de influență
atât în Arctica, precum și în Pacific. China își impune
unilateral granițele în zona disputată a Mării Chinei de Sud,
în timp ce Coreea de Nord a declarat că este gata să lanseze
un atac nuclear împotriva Statelor Unite.
În plus, națiuni războinice, cum ar fi Iranul și Venezuela, îşi
afișează discursuri bombastice despre dominația regională,
în timp ce terorismul internațional continuă să se extindă.
În consecință, Statele Unite trebuie să își perfecţioneze
retorica despre o nouă eră a grandorii și a excepționalismului
american. Nu mai este însă vorba despre rolurile anterioare,
de “jandarm mondial” sau de “constructor de națiuni”, ci
despre modul în care America își poate recâștiga măreția
pentru ea însăși, nu atât pentru lumea care o înconjoară.
În acest sens, trebuie să ne reamintim de perioadele trecute
când America era, într-adevăr, mai mare (la propriu şi la
figurat!). Să recapitulăm succint câteva dintre acestea.
1. Războiul hispano-american din 1898: suveranitatea
SUA se extinde asupra fostelor colonii insulare spaniole
Statalitatea pentru teritoriile SUA: Un proiect de ţară pentru a face America mare din nou
de Tiberiu DIANU
Cuba, Puerto Rico (în Oceanul Atlantic/Marea
Caraibelor), Guam și Filipine (în Oceanul Pacific),
și mai târziu, asupra Canalului Panama (în 1903).
DIVI444.jpg/84936297/720x495/DIVI444.jpg
2. Anii Primului Război Mondial (SUA a intrat în
război în 1917): administrația americană se extinde în
Haiti (1915), Republica Dominicană (1916), Insulele
Virgine Americane (cumpărate de la Danemarca în
1917) și în zona Rhinului, din Germania (1918). https://
US.EEZ_Pacific_centered_NOAA_map.png
3. Perioada din timpul și de după cel de-al Doilea
Război Mondial: ocupația SUA are loc în Islanda
și Groenlanda (1941), părți din Austria și Germania,
inclusiv Berlinul de Vest (1945), Japonia și Coreea
de Sud (1945), zona Triest/Italia (1947); se înfiinţează
protectoratul american asupra Insulelor din Pacific/
Micronezia, din vestul Pacificului (1947). http://www.
Pede altăparte, StateleUnite auo tradiție îndelungatăde
a-și transforma teritoriile și posesiunile în state, atunci
când imperativele vremurilor le-au cerut să facă acest
lucru. De altfel, majoritatea statelor din componenţa
SUA, cu excepția primelor 13 foste colonii, au fost ele
însele teritorii înainte de a deveni state. Ultimele teritorii
care au căpătat statutul de stat au fost: Oklahoma (în
1907), New Mexico și Arizona (ambele în 1912),
Hawaii și Alaska (ambele în 1959).
În prezent, există 16 teritorii ale SUA, dintre care cinci
sunt locuite permanent: SamoaAmericană (AS), Guam
(GU), Insulele Mariane de Nord (MP/NM), Puerto
Rico (PR) și Insulele Virgine Americane (VI). Restul
celor 11 teritorii sunt insule mici, atoli și recife coraliere
răspândite în Oceanul Pacific și în Marea Caraibelor,
fără populație permanentă.
watch?v=JLX0Qh80nzU
De asemenea, există anumite diferențe constituționale și
administrative între aceste teritorii. Unele teritorii sunt sau
nu sunt încorporate (ca parte a Statelor Unite propriu-zise)
și au sau nu au un guvern organizat (adică desemnat printr-
un act organic emis de Congresul SUA).
Astfel, există teritorii încorporate şi organizate ale SUA
(cum au fost Alaska și Hawaii până în 1959). În prezent,
în SUA există doar teritorii încorporate şi neorganizate
(Atolul Palmyra), teritorii neîncorporate şi organizate
(Guam și Insulele Virgine Americane), teritorii
neîncorporate şi neorganizate (Samoa Americană și
alte insule, atoli și recife din Oceanul Pacific și Marea
Caraibelor), precum şi state asociate de tip dominion sau
comunitate/commonwealth (Insulele Mariane de Nord –
commonwealth, și Puerto Rico – stat liber asociat).
Alte foste teritorii ale SUA au devenit țări independente,
cumar fiCuba şi Filipinele, ori state asociatecu SUA, cum
ar fi Statele Federate ale Microneziei, Insulele Marshall și
Republica Palau.
Trebuie menționat faptul că, exceptând Cuba (fost teritoriu)
și Filipinele (fost commonwealth), celelalte trei foste teritorii
americanemenţionatemai sus, înprezent state asociate, și-au
câștigat independența în cadrul Tratatului de liberă asociere
(Compact of Free Association, COFA). Acest tratat permite
StatelorUnitesăaibăautoritatedeplinăasupraaprovizionării,
apărării, asistențeimedicale și a altor servicii guvernamentale
(cum ar fi serviciile federale de comunicații și poștale) în
entităţile statale respective, precum şi a asigurării dreptului
localnicilor de a lucra în SUA și a americanilor de a lucra