10 / 24
ROMANIANTIMES
VLADIMIR TISM}NEANU
10
Lecturi esențiale ale secolului XX
europalibera.org/7.06.2018
Nu este niciodată târziu pentru ca discuțiile
în jurul dictaturilor totalitare ale veacului al
XX-lea să iasă din amatorism, să intre cu
adevărat în zona expertizei. Este însă nevoie
de racordarea faptelor (pe care, firește,
trebuie să le cunoaștem, să le examinăm,
să le explicăm, în primul rând prin accesul
neîngrădit la arhive, deci nu pe baza unui
impresionism steril) la lumea ideilor din
care s-au inspirat militanții noilor credințe.
Mai mult, este nevoie de o deconstrucție
a substratului doctrinar și emoțional, a
matricei paleo-simbolice (termenul a fost
propus deAlvinW.Gouldner) a ideologiilor
radicalismului universalist ori particularist.
Aceste tiranii ale certitudinii, cum le-a
numit sociologul Daniel Chirot, au
marcat schimbări esențiale în regimul
subiectivității, au tradus instituțional și
în planul acțiunii colective tentativa de a
substitui sistemele axiologice tradiționale
prin noi doctrine menite să inflameze,
să galvanizeze, să genereze adeziuni
fanatice,idolatriiseculareînnumelecărora
milioane de oameni au fost prigoniți,
deportați, închiși, asasinați. Totalitarismul
nu poate fi înțeles fără explorarea religiilor
politice pe care s-a întemeiat (a se vedea
în acest sens excelenta carte despre poezia
unei religii politice datorată profesorului
Eugen Negrici, un efort de a demonstra
natura eclesiologică și soteriologică a
ideologiei comuniste în versiunea sa
românească). Atunci când unii îl numeau
peAdrian Păunescu un simplu „măscărici
de curte”, mi-e teamă că subestimau rolul
ritualic al spectacolului totalitar, faptul că
sistemul nu putea funcționa în absența
acestor procesiuni cultice care combinau
misticismul instituționalizat cu fanatismul
și cu partolatria exclusivistă.
Colecția „Zeitgeist” de la Humanitas, de
pildă, a fost concepută tocmai în acest
scop: de a oferi perspective istorice,
analitice și hermeneutice deopotrivă
asupra conceptelor moderne privind
libertatea, cât și privitoare la asaltul
împotriva spiritului autonom, la variile
ipostaze ale anti-liberalismului. Am fost
deci foarte bucuros la apariția în limba
română a uneia dintre cărțile mari ale
secolului trecut: Eric Voegelin, Religiile
politice, Humanitas, 2010 (în admirabila
traducere a lui Bogdan Ivașcu).
Îmi aduc aminte că am început să-l citesc
pe Voegelin în anii ’80, la îndemnul
profesorului Virgil Nemoianu (care îl
considera drept unul din marii gânditori
politici ai modernității). În 2009, am
participat la un seminar pe tema religiilor
politice organizat la Atlanta de filosofii
politici Aurelian Crăiuțu și Daniel
Mahoney. Cartea lui Voegelin a fost
discutată atunci în adâncime, alături de
contribuțiile unor Raymond Aron și, mai
recent, ale lui Emilio Gentile. Am citit și
răscitit în anii din urmă corespondența
dintreVoegelinșiLeoStrauss.Suntconvins
că, alături de lucrărileunorRaymondAron,
Élie Halévy, François Furet, Cornelius
Castoriadis, Claude Lefort, Isaiah Berlin,
Franz Borkenau, Leszek Kołakowski,
Karl Popper, Karl Mannheim, Hannah
Arendt, Karl Jaspers, Jacob L. Talmon,
Karl Dietrich Bracher, Norman Cohn,
Jeanne Hersch, Ernest Gellner, Pierre
Manent, Paul Hollander, Jean-François
Revel, Ghiță Ionescu, Luciano Pellicani,
Alain Besançon, spre a mă limita doar la
aceste nume, contribuțiile lui Voegelin
trasează liniile de forță ale rezistenței în
raport cu profetismul revoluționar comunist
și fascist, cu orice formă de colectivism
utopic, de inginerie socială cu pretenții
universal-transformatoare.
Originală, profundă, menită să dăinuie,
opera lui Eric Voegelin (1901–1985)
stă mărturie pentru efortul de a afla
resursele ultime ale diverselor forme
de misticism politic. Alături de Aron,
Voegelin a demistificat religiile politice
moderne, calificându-le drept încercări de
a imanentiza eshatonul, deci de a șterge
distincția dintre ceea ce ține de regatul
imanent și ceea ce definește imperiul
transcendent. Oricine vrea să înțeleagă
gramatica ezoterică a comunismului și pe
cea a fascismului și substratul lor gnostic
trebuie să citească lucrările lui Eric
Voegelin.
George Cristian Maior:
România este profund onorată de Proclamaţia
statului Texas dedicată sărbătoririi Centenarului
Marii Uniri
Guvernatorul statului Texas, Greg Abbott, a emis o proclamaţie oficială
dedicată României, în contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la
1918. În textul proclamaţiei searatăcă
„lumeas-aschimbatpentrutotdeauna
odată cu unirea României din 1918 şi proclamarea unei naţiuni moderne,
democratice şi suverane.”
Documentul remarcă relaţia apropiată dintre România şi SUA,
respectiv dintre statul Texas şi România, precum şi contribuţia texanilor de
origine română la îmbogăţirea patrimoniului cultural al statului. De asemenea,
proclamaţia încurajează toţi locuitorii statului Texas să se alăture sărbătoririi
Centenarului.
Ambasadorul României în Statele Unite aleAmericii, George Cristian
Maior, a salutat Proclamaţia statului Texas, subliniind că ţara noastră este
profund onorată de mesajul transmis de guvernatorul Greg Abbott. Totodată,
ambasadorul român a transmis guvernatorului statului Texas recunoştinţa
României faţă de sprijinul acordat de Statele Unite pentru realizarea Marii
Uniri de la 1918 şi rolul major jucat de preşedintelui american Woodrow
Wilson, în urmă cu 100 de ani.
Ambasadorul George Cristian Maior a apreciat legătura strânsă
dintre România şi statul Texas, cimentată atât de prezenţa activă şi consistentă
a comunităţii românilor-americani, cât şi de activitatea marilor companii
americane din acest stat, precum Exxon Mobil, Hunt Oil, Dell, Lockheed sau
Bell Helicopter, care au investit masiv sau urmează să dezvolte proiecte în
colaborare cu ţara noastră, generând prosperitate şi securitate pentru România
şi Statele Unite ale Americii.
Informații de backround:
Texas este al doilea cel mai mare stat american din punct de vedere
al teritoriului, populaţiei şi dimensiunii economiei, cu o populaţie de 28,3
milioane locuitori şi un produs intern brut de aproximativ 1,6 trilioane dolari.
Comunitatea românilor americani din statul Texas este numeroasă, făcându-
se remarcată prin calitatea profesională a membrilor săi, încadraţi în special
în companii recunoscute în domeniul energetic, dar şi în cadrul instituţiilor
administraţiei locale, spitalelor şi universităţilor din zonă. Principalii factori
de coeziune comunitară sunt reprezentaţi de bisericile româneşti care au fost
înfiinţate de-a lungul timpului în zona principalelor oraşe din Texas, dar şi de
cele două consulate onorifice din Dallas şi Houston.
13 iunie 2018
Ambasada României în Statele Unite ale Americii