Romanian Times | Noiembrie 2018

16 / 24

ROMANIANTIMES
(continuare din numarul tip]rit =n septembrie)
de Marina Constantinoiu și Istvan Deak
2016. Emoţii la Dunăre
2016. Sosirea la Moldova Nouă și
reîntâlnirea cu Dunărea este emoționantă.
Ne apropiem de Coronini. Dunărea se
îngustează. “ Aici a sărit un grănicer
dintr-un tufiș și a început să gesticuleze
cu arma în mână. I-am arătat pașaportul
vest-german și i-am spus că ceilalți trei
sunt români. M-a crezut, n-a mai verificat.
Am fost mereu amabil cu toată lumea și
mi-am păstrat calmul. Episodul România
m-a ajutat în viață, fiindcă nimic nu mi
s-a mai părut greu sau imposibil”, spune
Mibus, care se fotografiază cu mândrie
cu doi politiști de frontieră ieșiți acum în
cale. „Uite, acum suntem prieteni! Ce s-ar
fi întâmplat acum 46 de ani!”, exclamă
Peter la poză.
În 1970 doar insula de la Moldova Nouă
îi dădea fiori. “Mi-era că vom sări în apă
și curentul ne va împinge pe tronsonul de
pe partea românească”. Au ales să fugă în
acea seară. Au condus câțiva kilometri de
la Moldova Nouă în direcția Naidăș. Au
lăsat mașina Volkswagen pe un drum de
câmp şi s-au apropiat de Dunăre printr-un
lan de grâu.
Love story, varianta româno-germană.
Fericire la Moldova Nouă, tragedie la Berlin (2)
„Aici e stâlpul de înaltă tensiune unde
am zăbovit câteva minute. Era noaptea
de 22 spre 23 iulie. Am ajuns în pădurea
de pe marginea apei. Era 01:00 noaptea.
Eram într-o zonă mlăștinoasă. Treceau
grănicerii cu barca. Farul lor bătea vreo
50 de metri în pădure. Ne-am ascuns. Am
așteptat încă o oră. N-au mai venit. Atunci
am știut că avem fix o oră la dispoziție să
trecem. Nu aveam echipament neopren,
nici nu ne-am uns cu ceva, ne-am lăsat în
apă cu spatele. După doar câșiva metri
am observant uriașul turn de control din
spatele nostru. Era luna plină. Vizibilitate
bună, dar tocmai fuseseră inundații, iar
Dunărea era plină de gunoaie și bucăți de
lemn. Ne trăgeam reciproc cu o funie din
haine. Harta, binoclul și ce mai aveam le-
am lăsat în mașină. Pe la jumătatea râului,
apa rece și-a făcut efectul. Nu mai puteam.
Uschi a fost cea care m-a tras lamal. Eram
pe malul sârbesc. Am reușit!“.
Peter Mibus nu era conștient de pericole,
nicidefaptulcăprezențasaînapăreprezenta
un risc dublu. “Știu. Toată lumea îmi spune
asta, dar ce fel de bărbat aș fi fost eu să
îmi las iubita singură în apă și să îi spun
că o aștept pe partea cealaltă? Nu puteam
să fac asta. Înainte să intrăm în apă, Uschi
mi-a spus să ne întoarcem. Tu vezi doar
ceața, dar pentru mine totul e cât se poate
de clar, i-am răspuns eu”.
Drumul spre Vest
Au luat autobuzul spre Pozarevac, apoi alt
autobuz spre Belgrad. „Eram uzi amândoi.
Eu în pantaloni scurţi și în picioarele goale,
ea avea niște haine uscate. Iugoslavii erau
prietenoși. Era 05:00 dimineața, nu ne-a
turnat nimeni. Știam că trebuie să ajungem
laambasadaRepublicii FederaleGermane
(RFG) din Belgrad, că avem dreptul și ei
obligația să ne emită pașapoarte de vest-
germani. La ambasadă ne-au băgat într-o
cameră, unde am dormit puțin. Ne-au dat
bani să ne cumpărăm biletele de tren spre
Germaniașii-aueliberatluiUschipașaport
vest-german. Nu aveam vize de intrare în
Iugoslavia, ceea ce era o problemă, dar
ni s-a transmis să spunem la graniță că
avem probleme grave acasă și ne grăbim,
de aceea nu mai avem timp să mergem la
Miliţie să cerem viza de intrare“.
Visul devenit coşmar
Au ajuns cu bine în Germania de Vest, iar
în septembrie s-au căsătorit. După doar
câteva luni, Uschi a rămas însărcinată.
Visul care devenise realitate avea să se
transforme în coșmar într-o clipă. Uschi
a fost diagnosticată cu cancer la plămâni.
Verdictul medicilor:speranță de viață de
maximum 6 luni. Supusă la tratament
prin radiații, ea a pierdut sarcina. “Au spus
șase, dar a rezistat 11 luni”, izbucnește
în lacrimi Peter Mibus, iar fetele lui, din
altă căsătorie, sar să îl consoleze. Peter s-a
recăsătorit după 10 ani, iar Sophie și Anna
au rezultat din această uniune.
Răzbunarea
Înfuriat pesistemul comunist dinGermania
Democrată și pe faptul că seriviciul secret
est-german STASI nu i-a permis lui Uschi
să își mai vadă părinții după fuga dinRDG,
nici sa participe aceștia la înmormântarea
ei, Peter a încercat să se răzbune. I-a sfătuit
prin intermediari pe câțiva prieteni să fugă
și ei din RDG via Moldova Nouă. În 1971
a încercat Siegfried, însă a fost arestat. Era
și tanchist înArmata RDG, astfel că a fost
condamnat la 7 ani de închisoare, fiind
grațiat după un singur an.
Între 1972 și 1974 a trecut fraudulos două
atransformat
mașina în zona portbagajului astfel încât să
încapă o persoană. După 1989 și-a obținut
dosarul de la arhivele STASI.
“Ce am văzut acolo m-a oripilat. STASI îi
pregătise lui Uschi solicitare de recrutare
ca agent în Berlinul de Vest. Au început
să ne spioneze prin prieteni din momentul
plecării ei din RDG. Ani de zile au încercat
să afle cum reușise ea să fugă. Actele arată
că nu exista o colaborare grozavă între
STASI și Securitatea românească la acea
vreme. Inițial au susținut că am fugit prin
Ungaria, apoi prin Bulgaria. Securitatea
română n-a transmis nici o informație
despre mașina vest-germană găsită
în apropiere de Moldova Nouă. După
1974 au fost informați că am trecut prin
România. STASI știa că urmează să scot
fraudulos persoane din RDG, dar agenţii
săi erau convinși că sunt capul unei rețele
de cărăuși și așteptau momentul potrivit
pentru anihilarea întregii rețele. M-am
oprit la timp”. Fetele îl privesc îndelung.
Abia experienţa din această vară a lui 2016,
încercarea de a-i înţelege tatălui alegerile
par să fie încercări adevărate pentru ele.
Dacă a regretat fuga prin România și de
ce s-a întors abia acum la locul care i-a
schimbat viața sunt întrebări care îl macină.
“Este un destin trist și oricât de norocoasă
a fost fuga noastră, ceea ce a urmat a fost
mult preacrunt.N-ammai venit înRomânia
fiindcă amintirile dureroase nu pot fi
descrise în cuvinte. Tot ce v-am povestit s-a
întâmplat în realitate. Orice cuvânt în plus,
orice tentă de grandomanie ar fi o jignire
a memoriei răposatei mele soții. Orice act
de curaj nebunesc poate fi justificat într-un
singur fel: am iubit cu adevărat”.
Ne-am despărţit de Peter cu o naturală
convingere că ne vom revedea, aşa cum
naturală a fost şi întâlnirea noastră, pe care
o datorăm campaniei „Frontieriştii” şi
Internetului. Uneori e bine să încerci, chiar
dacă pare improbabil!
Cititorilor care doresc să ne contacteze şi
să ne ofere informaţii referitoare la tema
frontieriştilor le stau la dispoziţie adresele
de email: